T.2.

Elemente de teoria arderii

NOŢIUNI DESPRE INCENDIU

INCENDIUL este o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în

timp şi spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi
care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.

Incendiul este un proces de ardere care produce pagube (omeneşti şi/sau

materiale) şi care necesită intervenţie de stingere în scopul întreruperii şi lichidării
lui.

Incendiul este definit de următoarele elemente:

- existenţa materialelor combustibile şi acţiunea unei surse de aprindere

- iniţierea şi dezvoltarea în timp şi spaţiu a proceselor de ardere scăpate de
sub control;
- necesitatea intervenţiei organizate în scopul lichidării lui;
- producerea de pierderi materiale şi/sau omeneşti în urma arderii.
Evoluţia incendiului este variaţia în timp a parametrilor incendiului pe
parcursul manifestării acestuia. Evoluţia incendiului este un fenomen aleatoriu.
Datorită acestui fapt nu pot exista două incendii identice.

În dezvoltarea unui incendiu intervin numeroşi factori cum ar fi: forma şi

dimensiunile încăperii, sarcina termică existentă(cantitatea de material
combustibil), poziţia şi natura materialelor combustibile, locul şi modul de iniţiere
a incendiilor, posibilitatea de disipare a căldurii şi de ventilare a incendiului,
dispunerea încăperii în clădire etc..

Se poate totuşi considera că în evoluţia unui incendiu, în interiorul unei

încăperi intervin 5 faze:

I - apariţia focarului iniţial;

II - faza de ardere lentă
III - faza de ardere activă;
IV - faza de ardere generalizată (după depăşirea punctului de “flash – over”);
V - faza de regresie.

1
 I - Apariţia focarului iniţial - prima fază din dezvoltarea incendiului
care constă în aprinderea materialului combustibil de la o sursă ce are energia de
aprindere necesară

II - Faza de ardere lentă - caracterizată prin următoarele:

- are o durată extrem de variată(ea poate lipsi sau varia de la câteva minute la
câteva ore, zile);

- aria de combustie este limitată la zona focarului;

- temperatura creşte relativ lent, fără a atinge valori importante, dimensiunile

flăcării sunt mici în comparaţie cu dimensiunile încăperii;

- durata ei depinde în primul rând de natura, cantitatea şi modul de distribuţie a

materialelor combustibile în încăpere.

III - Faza de ardere activă - cea mai importantă fază, care decide ,în
mare măsură, dezvoltarea ulterioară a incendiilor. Arderea este puternică, cu
temperaturi care variază puternic în timp şi spaţiu. Dacă încăperea este închisă,
cantitatea de aer necesară arderii devine insuficientă, rezultând o regresie în
dezvoltarea incendiului, care poate să se stingă spontan, fiind eliminată faza de
ardere generalizată. În cazul pătrunderii aerului proaspăt(ex: prin spargerea
geamurilor, deschiderea trapelor, deschiderea uşilor), dezvoltarea incendiului este
mult accelerată.

IV - Faza de ardere generalizată - faza în care ard toate materialele

combustibile aflate în încăpere, incendiul atingând dezvoltarea maximă.Regimul
de ardere este condiţionat de suprafaţa materialelor combustibile şi de dimensiunile
deschiderilor( incendiile pot fi ventilate - sunt intense dar de scurtă durată, sau
neventilate - de intensitate mai redusă şi de durată mai lungă).

V - Faza de regresie - ultima fază, când temperatura începe să scadă

prin epuizarea combustibilului, flăcările dispar fiind înlocuite de jar şi cenuşă.
Temparatura scade dar rămâne ridicată mult timp ceea ce afectează structura de
rezistenţă a clădirilor.

Dezvoltarea unui incendiu poate parcurge cele 5 faze sau din dezvoltarea lui
pot lipsi unele faze. De asemeni timpul necesar dezvoltării unei faze este diferit de

2
la un incendiu la altul, aceasta datorită numeroşilor factori, enumeraţi mai sus, care
intervin în caracterizarea unui incendiu.

Pe plan internaţional se utilizează incendiul standard, obţinut prin încercarea

în cuptoare a elementelor de construcţii pentru stabilirea limitei de rezistenţă la foc.
Desfăşurarea acestui incendiu se face după o curbă standard internaţională ce
reprezintă înfăşurătoarea tuturor incendiilor cunoscute la data adoptării acestuia al
cărui regim termic se desfăşoară după: grafic (ISO 834 - STAS 7771/81).

Pentru stabilirea unor performanţe la clădiri, sau a cauzelor unor incendii se

mai utilizează şi incendii convenţionale - care reprezintă o ardere iniţiată în
condiţii reproductibile (natura şi cantitatea combustibilului, condiţii spaţiale şi de
mediu) care simulează un anumit tip de incendiu.