Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Camil Petrescu Ultima Noapte
Camil Petrescu Ultima Noapte
Camil Petrescu
Publicat in anul 1930, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este unul
dintre primele romane interbelice romanesti la persoana I, care face dovada capacitatii de modernizare a
prozei prozei interbelice romanesti.
Principalele elemente de modernitate ale scrierii ( perspectiva narativa de tip „avec”, autenticitatea,
anticalofilia, apelul la tehnici precum retroaspecția, introspectia, flashback-ul, suprapunerea
duratei obiective cu cea subiectiva si accesarea memoriei involuntare ) impuneau eroi cu o viata
interioara mai complicata, cum sunt intelectualii Stefan Gheorghidiu si Ela si teme citadine.
Asa se face ca mai toate conflictele exterioare ale cartii trec pe un plan secundar, eclipsate fiind de
conflictele interioare ale protagonistului, Stefan Gheorghidiu, prezentate dilatat.
Idealul de autenticitate nu este atins numai prin focalizarea interna, ci si prin inserarea in
paginile romanului a unor texte cu caracter nonliterar, cum ar fi biletul lasat de Ela si gasit prea tarziu
de Stefan, citarea unor filozofi, matematicieni, oameni de stiinta, ganditori ai lumii, cum se intampla in
capitolul „E tot filozofie”, franturi din articolele de presa ale vremii, comunicate militare referitoare la
situatia de pe front ,etc.
Concret, romanul debuteaza cu o „bucla” in timp: daca in primul capitol al cartii, ne aflam in
primavara lui 1916, undeva pe Valea Prahovei , impreuna cu Stefan Gheorghidiu, capitolul urmator ne
intoarce in timp, la mijlocul anului 1913, pentru ca in partea a II-a a romanului, sa revenim in durata
razboiului, pana la incheierea lui, in 1918. Aceasta intoarcere in timp este declansata in mintea
protagonistului de discutia unor camarazi precum Dimiu, Floroiu si Corabu: un articol de presa relata un
caz de infidelitate conjugala, finalizat cu o crima din partea sotului, care va fi achitat de catre justitie.
Singurul care reactioneaza supradimensionat este Gheorghidiu, care tocmai trecea printr-o situatie
asemanatoare si caruia nu i se pare potrivit ca un astfel de subiect sa fie bagatelizat in presa, si caruia nu-i
este usor sa-si recunoasca faptul ca ii trecuse inclusiv lui prin minte sa ucida din gelozie. Reactia evident
inflamata a tanarului subofiter are si niste resorturi psihologice mai fine. Mai intai, patosul din dicutiile
camarazilor i se pare o forma de insensibilitate, ei netrecand efectiv prin astfel de situatii si neintelegand
ca ambii soti erau niste ghinionisti( ea, pentru ca murise, si el, pentru ca trebuia sa pastreze pe constiinta
fapta de a o fi ucis), Ghiorghidiu considerand ca un om cu adevarat profund, ar fi tratat, din respect,
situatia, cu tacere. Mai apoi, pentru ca, in realitate, Stefan venise pe front si ca sa fuga de un adevar care il
bantuia, adica de o posibila dovada de nerespins, a infidelitatii Elei, deci, avea inca rani neinchise,
netratate complet.
Incepe astfel rememorarea intregii povesti de iubire dintre el si sotia sa, adica a doi ani si
jumatate de convietuire, pana in momentul ajungerii lui Stefan pe front.
Ca o concluzie, straduinta cu care personajul isi diseca sentimentul de gelozie pare menita sa
comunice cititorului ca iubirea, ca sentiment erotic, ramane experienta umana cu cea mai mare forta de
declansare a unui proces de autocunoastere , iar straduinta pusa in marturisirea proceselor de constiinta
de pe front este menita sa transmita raspicat ideea ca ororile razboiului nu trebuie sa se repete sub nicio
forma.
Titlul romanului “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, doar in aparenta dezvoltat,
aminteste de stilul lapidar,telegrafic, al comunicatelor oficiale de pe front, prin cele doua structuri
substantivale eliptice de predicat si prin evitarea oricarui element sintactic de jonctiune. El preconizeaza
faptul ca protagonistul va fi surprins intr-o situatie limita, fara precedent, intr-un moment de intorsatura
de destin, care-l va provoca sa-si asume constient fiecare clipa din viata, pentru a putea razbate prin
“noaptea” a doua drame de proportii: una personala, a divortului, si alta, colectiva, a conflictului militar al
Primului Razboi Mondial . El sugereaza si dominanta de caracter a naratorului-personaj: firea exigenta
cu sine insusi si cu ceilalti a lui Stefan Gheorghidiu, inclinatia lui spre a nu face compromisiuni morale .
Substantivul “noapte” concorda cu miza cea mai mare a acestui roman la persoana I, aceea de a
calatori in tenebrele , in labirintul inconstientului si ale subconstientului omenesc, pentru a analiza
cateva experiente spirituale majore : tradarea, gelozia, razbunarea, sentimentul abandonului ,ori frica
de moarte , care poate trezi inclusiv instinctul criminal.
Tematic, romanul lui Camil Petrescu face din experienta iubirii maritale si din experienta razboiului un
fundal pe care se deruleaza un autentic si dureros proces de autocunoastere, de descoperire a sinelui si a
egoului, autocunoasterea devenind o supratema a romanului. Paginile romanului relateaza povestea unui
cuplu surprins in evolutia sa dramatica pe doua „fronturi” deschise simultan : cel al casniciei si cel al
Primului Razboi Mondial.
Romanul lui Camil Petrescu are ca obiect de analiza iubirea matrimoniala, iar nu relatia a doi
parteneri pasageri, ori a doi logodnici. Format in lumea inalta a ideilor filozofice, Stefan Gheorghidiu nu
va admite sa treaca cu vederea infidelitati in cuplu sau sa traiasca o relatie ipocrita.
Prima care dezamageste fara a se sti niciodata sigur daca a mers mai departe de un flirt sau de o
amicitie pasagera cu domnul G., este Ela, sotia lui Gheorghidiu , cu care era casatorit de doi ani, inca din
studentie .Mai intai, sotului i se pare dureros faptul ca Ela, infidela, nu-i pare neaparat mai urata sau mai
respingatoare,ceea ce i-ar fi usurat situatia si l-ar fi ajutat sa o uite. Dimpotriva, femeia ii pare la fel de
frumoasa si de interesanta , cum se intampla in scena din drumul spre Odobesti, cand ii apare adorabila,
copilaroasa si diafana ca un inger, purtand in brate buchetul de flori de mar, culese pentru ea de domnul
G., intr-un moment de intimitate egoista a celor doi.
Cat priveste felul in care crede Camil Petrescu ca se naste sentimentul de iubire, autorul nu crede
in dragostea la prima vedere, ci considera ca a te indragosti este un act de vointa personala, care se
desfasoara treptat si foarte rational.
Recunoscut ca cel mai bun student la filosofie din an, lui Stefan Ghiorghidiu i se pare flatanta
atentia celei mai frumoase studente de la litere, deducand astfel fundamentele egoului masculin si
feminin: “sa tulburi atat de misterios o femeie dorita de toti, sa fii atat de necesar unei existente,
erau sentimente care ma adevereau in jocul intim al fiintei mele”.
Casatoria timpurie va aduce nefericire pentru ca, prin maturizare, partenerii ajung sa-si
schimbe idealurile din tinerete, dorindu-si fiecare altceva de la viata: pentru Gheorghidiu averea
primita prin testament este o povara, insa in Ela banii acestia trezesc apetitul pentru lux, viata
sociala, calatorii si distractie.
Idealul feminin camilpetrescian adauga frumusetii fizice si cateva insusiri morale. Femeile
independente financiar, interesate de bani, economie, politica, recunoastere sociala , i se par
eroului uratite, meschine, chiar masculinizate .Intr-un cuvant, femeia ideala are ingenuitate,
candoare, inocenta, dar mai ales, alege sa fie fericita sub aripa protectoare a unui partener de viata
in care are incredere totala.