Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
22 Substantivul
22 Substantivul
Substantivul este o parte de vorbire flexibilă care denumește nume de obiecte (ființe,
lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre oameni).
Exemple de substantive: mașină, pădure, copil, telefon, carte, frate, mamă, ninsoare, iubire, ură,
îngrijorare.
Deoarece orice obiect poate avea o însușire, orice substantiv poate primi un adjectiv.
Aceasta este un mijloc de a distinge un substantiv de un adjectiv, verb.
Exemple: plecarea grabnică, roșul închis
Orice substantiv care indică obiecte numărabile poate primi un numeral. Prin această metodă
poate fi determinată valoarea de substantiv a unui cuvânt.
Exemple: un pom – doi pomi, o casă – două case, un ceas – două ceasuri
Orice substantiv poate fi însoțit de un adjectiv pronominal, care nu arată însușirea obiectelor:
acest, această, aceștia, aceste; acel, acea, acei, acele. În situația în care unui substantiv nu i se
poate găsi un adjectiv propriu-zis, poate fi folosită această metodă pentru a identifica un
substantiv.
Exemple: acest pom, cartea aceasta, caietul acesta
Clasificarea substantivelor
Substantivele sunt de două feluri: substantive comune și substantive proprii. La rândul lor,
ambele tipuri de substantiv pot fi: simple sau compuse.
după formă substantivele pot fi substantive simple sau substantive compuse;
după conținut substantivele se împart în substantive comune, substantive proprii;
un grup de două sau mai multe cuvinte pot forma locuțiuni substantivale.
Substantivele proprii se utilizează pentru nume de persoane, localități și alte repere
geografice, nume de instituții și alte asemenea denumiri, scrise întotdeauna cu majusculă
(indiferent de poziția ocupată în cadrul propoziției).
Exemplu: Andreea a plecat într-o călătorie lungă prin Europa.
Subsatntivele comune denumesc obiecte de același fel și se scriu cu literă mică (cu
excepția cazului în care se află la începutul unei propoziții).
Exemplu: Produsele vândute în piață sunt numeroase: fructe, legume și carne.
Substantivele simple se constituie dintr-un singur cuvânt
Exemplu: pisică, școală, carte
Substantivele compuse se constituie din două sau mai multe cuvinte
Exemplu: pisică-de-mare, Piatra Neamț, Câmpulung Muscel
Genurile substantivelor
Numărul substantivelor
Substantivele, prin formele pe care le iau, arată numărul obiectelor – un singur obiect sau
mai multe obiecte.
În funcție de numărul obiectelor denumite, se împart în: substantive la numărul singular și
substantive la numărul plural.
În mod normal substantivele au o formă pentru singular, atunci când exprimă un singur
obiect și o formă pentru plural, în cazul în care arată mai multe obiecte.
Exemple: lup (singular) – lupi (plural)
mătură (singular) –mături (plural)
tractor(singular) – tractoare (plural)
Există și substantive care nu au forme pentru ambele numere, acestea se
numesc substantive defective de număr.
Exemple de substantive defective de plural: lapte, miere, vată, cinste, curaj, aur, foame
Exemple de substantive defective de singular: șale, zori, Mircești, Carpați, icre, ochelari, câlți
Substantivele colective au formă de singular și înțeles de plural: mulțimea, adunarea,
tineret, pietriș, nobilime, brădet, stol, popor, porumbiște.
Declinarea substantivelor
Declinarea (sau flexiunea) substantivului reprezintă totalitatea formelor prin intermediul
cărora se exprimă categoriile gramaticale ale acestei părți de vorbire. În limba română,
declinarea substantivelor are loc numai cu ajutorul articolului substantival, astfel încât putem
diferenția între două feluri de declinare:
Cu articol hotărât
Cu articol nehotărât
Acestora li se adaugă trei modele de declinare:
Declinarea substantivelor în genul feminin
Declinarea substantivelor în genul masculin
Exemple:
un copil – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, însoțit de articolul
nehotărât „un”
copilul – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, articulat cu articolul
hotărât „l”
unor scaune – substantiv în cazul genitiv, număr plural, gen neutru, însoțit de articolul nehotărât
„unor”
niște cireșe – substantiv în cazul acuzativ, număr plural, gen feminin, însoțit de articolul
nehotărât „niște”.
Cazul este forma pe care o ia substantivul pentru a exprima legătura sa cu alte cuvinte din
propoziție. În limba română sunt cinci cazuri: nominativ (N), acuzativ (Ac), dativ (D), genitiv
(G) și vocativ (V).
Pentru cazul acuzativ există prepoziții specifice, care ajută la recunoașterea mai ușoară a
cazului, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De obicei, aceste prepoziții se
regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.
Asemeni acuzativului, și cazului genitiv îi corespund prepoziții specifice, care ajută la
recunoașterea mai ușoară a acestuia, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De
obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.
Exemple de prepoziții: asupra, împotriva, înaintea, înapoia
Cazul dativ are și el anumite prepoziții care îi corespund. Câteva exemple de prepoziții
specifice cazului dativ sunt: mulțumită, grație, potrivit, conform.
Substantivul se analizează, de regulă, împreună cu prepoziția sau locuțiunea prepozițională.
Locuțiunile substantivale
Locuțiunile substantivale sunt grupurile de două sau mai multe cuvinte care, împreună, au
înțelesul unui substantiv.
Cele mai multe locuțiuni substantivale au apărut din locuțiunile verbale, prin transformarea
infinitivului lung în substantiv propriu-zis.