Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 1 Dci
Capitolul 1 Dci
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE ALE DREPTULUI COMERŢULUI
INTERNAŢIONAL
Rezumat
Capitolul explică noţiunea dreptului comerţului internaţional,
principiile acestuia, corelaţia cu alte ramuri ale dreptului şi, în final,
analizează izvoarele interne şi internaţionale ale acestei ramuri de drept.
care a realizat integrarea pe multiple planuri pentru aproape 400 milioane de oameni .
Libertatea comerţului este deplină în acest spaţiu si se concretizează în libera circulaţie a
mărfuri lor, serviciilor, capitalurilor, oamenilor si în libera concurenţă în 18 ţări din
Europa, incluzând si cele 6 ţări care făcuseră parte din Asociaţia Economică a Liberului
Schimb.
Pe continentul Nord-american s-a creat un spaţiu economic similar, în anul 1994,
de către SUA, Canada si Mexic, prin înfiinţarea Tratatului Nord-american de Liber
Schimb (North American Free Trade Agrement – N.A.F.T.A.).
O altă operaţiune de liberalizare a comerţului a reprezentat-o semnarea în anul
1994 a Actului final al Rundei Uruguay, de către 124 de state, prin care s-a convenit
reducerea taxelor vamale în proporţie semnificativă. Totodată s-a decis crearea
Organizaţiei Mondiale a Comerţului , cu rolul de a prelua si de a amplifica atribuţiile
Acordului General pentru Tarife si Comerţ (GATT).
Libertatea de a revinde pentru a câştiga. În comerţul internaţional, ca în orice
act de comerţ este esenţial să se asigure libertatea de a revinde pentru a câştiga.
Libertatea de a revinde pentru a câştiga presupune:
- dezvoltarea capacităţilor naţionale pentru ca printr-o industrie proprie să se poată
vinde nu numai materii prime, ci şi produse finite;
- un echilibru al balanţei comerciale, aşa încât exporturile să depăşească importurile;
- împrumuturile externe să se facă în scopul producţiei şi nu consumului, astfel încât
banii investiţi să producă profituri, nu pierderi.
d. Politica monopolistă contravine principiului libertăţii comerţului.
e. Necesitatea unui control prin mijloace financiar-bancare:
- implică un anumit control al statului asupra activităţii de comerţ internaţional,
desfăşurată de persoanele fizice şi juridice. Mijloacele financiar-bancare de care
dispune statul sunt: taxele şi impozitele, licenţele de import-export etc., care permit
statului să-şi îndeplinească funcţiile în domeniu.
- libertatea comerţului – importul şi exportul – este asigurată prin taxe vamale
moderate.
5
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE ALE DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
7
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE ALE DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
Prin efectul dovedirii fraudei la lege opţiunea exprimată de părţi cu referire la legea
competentă să le cârmuiască raportul juridic în care s-au implicat rămâne lipsită de
eficienţă juridică şi ca urmare organul de jurisdicţie competent o va înlocui cu sistemul
de drept ce are o legătură reală cu contractul în cauză.
Principiul /ex voluntatis suportă şi o altă limitare prin impactul ordinii publice de
drept internaţional privat asupra domeniului său de aplicare. Astfel în ipoteza când
uzând de acest principiu părţile desemnează ca /ex contractus o lege străină care
cuprinde reglementări diferite, chiar contrarii faţă de cele existente în legea forului,
aplicarea acestei legi nu trebuie înlăturată, deoarece respectivele deosebiri de
reglementare nu pot legitima o atare soluţie, oricât de grave ar fi ele. Intervenţia ordinii
publice de drept internaţional privat nu produce ca efect înlăturarea legii străine
desemnată de părţi ca lex contractus, ci numai a rezultatului la care ar conduce aplicarea
sa de către organul de jurisdicţie competent în măsura în care acel rezultat ar fi
incompatibil cu exigenţele acelei ordini din ţara forului.
7-8.
7 Sentinţa nr. 145/1996, în Jurisprudenţa comercială arbitrală 1953-2000, p. 10.
9
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE ALE DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
10
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE ALE DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
11
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE ALE DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
bancar, relaţii comerciale internaţionale, relaţii de drept internaţional privat s.a. Aceste
convenţii prin ratificarea lor (semnarea sau aderarea), de către un stat devin legi interne
ale statului respectiv. La Convenţia de la Viena din 1980 România a aderat în anul 1991
(Legea nr. 24/1991).
Convenţia internaţională bilaterală permite statului stabilirea modalităţii de
contractare, un drept de opţiune al statului în cauză, fiecare stat are dreptul să decidă
asupra celei mai avantajoase şi mai convenabile modalităţi de realizare a schimburilor de
valori şi a formelor de cooperare. Convenţia internaţională bilaterală reprezintă forma
obişnuită a înţelegerilor comerciale deoarece realizează un echilibru între cerinţele celor
două state şi menţine relaţii favorabile.
Convenţia internaţională multilaterală contribuie la unificarea mijloacelor materiale
şi conflictuale aplicabile în relaţiile comerciale. În domeniul relaţiilor comerciale cele
mai importante sunt cele privind: proprietatea intelectuală, arbitrajul internaţional,
instrumentele de plată, transporturile, raporturile vamale.
Acordul comercial
Acordul comercial poate fi definit ca o înţelegere interguvernamentală prin care se
reglementează schimburile de mărfuri şi prin care se garantează un anumit regim
politico-economic. Prin acordul comercial pot fi convenite: modalitatea de desfăşurare a
schimburilor comerciale între două state, modalităţile de plată, termenele şi modalităţile
de contractare, reglementări vamale s.a.
Acordul comercial este format din: text şi anexe.
Textul cuprinde:
- titlul;
- preambulul – care individualizează natura înţelegerii, părţile şi obiectul înţelegerii şi
mai precizează scopul pentru care s-a încheiat acordul comercial, specificându-se
motivele care au stat la baza înţelegerii;
- conţinutul – constă într-un număr de stipulaţii care sunt formulate în articole.
Articolele conţin dispoziţii de drept internaţional, administrativ, financiar, vamal. În
ansamblul reglementărilor cuprinse în acordul comercial normele de drept privat au
o pondere redusă şi nu determină reglementările juridice ale acordului.
Prevederile acordului comercial se referă la: contingentele de mărfuri – plafoane
cantitative (valorice stabilite de părţi), modalitatea de transport a mărfurilor,
reglementările reexporturilor, eliberarea de licenţe de import şi export, nivelul preţurilor,
reduceri şi scutiri de taxe vamale, instituirea unui regim preferenţial, comisiile mixte,
soluţionarea litigiilor, valabilitatea acordului, modul de prelungire şi lichidare a
acordului comercial.
Anexele – în raport cu obiectul înţelegerilor intervenite între părţi, au rolul de a
exemplifica şi interpreta prevederile generale incluse în acordul comercial. Anexele pot
cuprinde şi un număr de prevederi speciale. Anexele pot reglementa o serie de
operaţiuni: tranzitul, prelucrarea mărfurilor, prestaţiile de servicii. Uneori sunt mai
importante decât textul acordului comercial, de exemplu cele “secrete” – care sunt
valabile numai între ţările semnatare ale acestora.
Egalizarea avantajelor între părţile acordurilor comerciale se realizează în baza unor
principii generale.
Clauza naţiunii celei mai favorizate – părţile se angajează să-şi acorde avantaje şi
privilegii comerciale la fel de favorizante ca oricărui stat terţ. Rolul acesteia este:
- unifică conţinutul material al regimurilor juridice aplicabile în raporturile dintre
părţi;
13
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE ALE DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
15