Sunteți pe pagina 1din 10

REGULAMENT THE STONE CLUB

REGULI DE ACCES / REGULILE CASEI


MĂSURI DE SIGURANȚĂ ȘI SECURITATE / OBLIGAȚII LEGALE

ACCES MINORI

• Este strict interzis accesul persoanelor sub 18 ani în timpul


programului de club, zilnic, în intervalul orar 20.00 – 5.00, cu excepția
evenimentelor în a căror comunicare oficială se specifică explicit că
accesul minorilor este permis.

• În caz de dubiu asupra vârstei, personalul clubului are dreptul să îți


solicite prezentarea în original a unui act de identitate cu fotografie,
valabil, și să restricționeze accesul persoanelor sub 18 ani.
Neprezentarea unui act de identitate valabil și care cuprinde fotografia
persoanei, prin care să se probeze condiția vârstei, atrage
restricționarea accesului pentru persoana care se află în această
situație. Îți recomandăm să te informezi anterior achiziționării unui
bilet dacă îți este permisă prezența la evenimentul la care dorești să
participi din perspectiva condiției referitoare la vârstă, deoarece nu se
returnează contravaloarea biletului în cazul în care accesul îți este
restricționat pentru acest motiv.

• Potrivit legislației aplicabile, este interzisă comercializarea produselor


din alcool și tutun persoanelor sub 18 ani.

SPAȚIILE DESTINATE PUBLICULUI

• Clienții au acces în toate zonele deschise publicului.

• Nu este admis accesul clienților în spațiile administrative și tehnice ale


Clubului (spații de depozitare, vestiare, personal, birouri, garderobă,
pupitru DJ, baruri, scenă artiști), cu excepția situațiilor în care clienților
le este permis accesul cu aprobarea și în prezența unui membru din
personalul Clubului.

• Accesul clienților poate fi restricționat în situația în care în Club se


desfășoară evenimente private, organizate pe principiul unei liste de
invitați.

BILETE / INVITAȚII

• Accesul clienților în Club este gratuit, cu excepția evenimentelor la


care participarea presupune achitarea unei taxe de intrare,
achiziționarea unui bilet sau deținerea unei invitații.

• Taxa de intrare va fi achitată numai la eliberarea unui bilet înseriat,


având informațiile despre evenimentele desfășurate în ziua respectivă
achiziționării biletului, cu însemnele The Stone Club. Taxa de intrare la
evenimentele The Stone Club (concerte, spectacole, evenimente etc.),
va fi vizibilă pe bilet, se vor găsi informații pe site și social media. Vă
rugăm să păstrați biletele de intrare sau invitațiile pentru verificare.
Taxa se va percepe până la închiderea programului, indiferent de ora
solicitării accesului. De asemenea, după achitarea biletului și/sau
validarea invitației, toți clienții vor primi o brățară inscripționată The
Stone Club, care se va purta la Lipsa unei astfel de brățări poate duce
la restricționarea accesului în club, respectiv la evacuarea persoanelor
care se află deja în incinta clubului și care nu poartă o astfel de
brățară.
CAPACITATEA CLUBULUI

• Accesul persoanelor în club se face în limita locurilor disponibile. În


cazul în care există posibilitatea depășirii capacității clubului, The
Stone Club poate limita sau restricționa accesul clienților nou veniți
până la descongestionarea spațiului. Aceeași politica se poate aplica în
situația evenimentelor speciale la care numărul participanților este
limitat de către organizatori.

REGIMUL ANUMITOR OBIECTE / PRODUSE

• Este strict interzis accesul clienților în Club cu următoarele obiecte și


produse:
⊗ arme de foc, arme albe, alte obiecte tăioase sau contondente care pot răni;
⊗ droguri – este interzisă deținerea, consumul sau comercializarea acestora;
⊗ substanțe inflamabile sau explosive, articole pirotehnice;
⊗ substanțe iritante sau lacrimogene;
⊗ orice alte substanțe a căror deținere și folosire este ilegală;
⊗ umbrele de dimensiuni mari;
⊗ pointer laser;
⊗ aparate audio – video profesionale, drone;
⊗ produse alimentare și alcoolice achiziționate în afara Clubului;
⊗ rucsacuri, genți de mari dimensiuni;
⊗ biciclete, trotinete, orice alt dispozitiv de deplasare motorizat, cu excepția zonelor
special amenajate pentru depozitarea acestora.
• Alcool – nu este permisă introducerea băuturilor alcoolice
achiziționate din afara Clubului, precum și părăsirea Clubului cu sticle
și pahare conținând băuturi alcoolice. Nu este permisă consumarea de
băuturi alcoolice pe domeniul public adiacent Clubului. Îți
recomandăm să nu conduci după ce ai consumat băuturi alcoolice.
• Tutun – The Stone Club va comercializa în continuare produse din
tutun (țigarete și țigări de foi), cât și țigări electronice, la bar. Fumatul
produselor din tutun în interiorul Clubului este strict interzis. Fumatul
țigărilor electronice în interiorul Clubului este permis. Fumatul
produselor din tutun se va face exclusiv în spațiul special amenajat și
semnalizat din exteriorul Clubului. În cazul încălcării regulilor privind
produsele din tutun vei fi avertizat verbal prin intermediul angajaților
și ți se va indica spațiul special amenajat. În cazul încălcărilor repetate
ale regulilor privind produsele din tutun ți se va solicita să părăsești
incinta Clubului. În caz contrar, se va sesiza încălcarea legii către
reprezentanții Poliției Locale, care vor aplica amenzi contravenționale
în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
• Promovarea și comercializarea de produse în The Stone Club este
permisă doar cu acordul prealabil al reprezentanților Clubului, care
trebuie obținut prin e-mail, la adresa thestonedance@gmail.com

LUCRURI PIERDUTE/UITATE

• Lucruri pierdute / uitate. The Stone Club nu este răspunzător pentru


obiectele pierdute sau uitate. Cu toate acestea, la sfârșitul
programului, în club se face un control general de către personal
pentru a identifica obiectele uitate, pierdute sau rătăcite de către
clienț În cazul în care sunt găsite asemenea obiecte, ele sunt
depozitate și pot fi recuperate începând de a doua zi din zona barului
din Sala Mică. Informații despre obiecte se pot obține și telefonic,
folosind numărul The Stone Club afișat pe website, începând cu ora
12.00. În măsura în care găsiți obiecte pierdute, vă rugăm să le lăsați la
bar.

DRESS CODE

• The Stone Club își încurajează clienții să se îmbrace într-o manieră care
să reflecte cât mai mult personalitatea acestora. De aceea, The Stone
Club nu are un dress code definit. Cu toate acestea, Clubul își rezervă
dreptul de a refuza accesul persoanelor care prezintă o ținută
murdară, vădit obscenă sau a căror ținută sau elemente de ținută
conțin mesaje sau simboluri rasiste, xenofobe, antisemite, fasciste sau
care incită la ură și violență. The Stone Club garantează faptul că
exercitarea dreptului de refuz al accesului pentru motive legate de
ținută se va face într-o manieră nediscriminatorie, cu respectarea
principiului neutralității de gen, în acord cu dispozițiile legale
aplicabile.

• În anumite cazuri specifice (de exemplu- petreceri tematice), poate fi


stabilit un dress code specific, iar accesul în club poate fi condiționat
de respectarea acestui dress code.

REFUZUL JUSTIFICAT AL ACCESULUI


The Stone Club își rezervă dreptul de a refuza accesul:

1. persoanelor care încearcă să introducă în The Stone Club oricare


dintre obiectele sau produsele aflate pe lista obiectelor și produselor
interzise;

2. persoanelor care se află într-o evidentă stare de ebrietate sau prezintă


semne puternice ale unei intoxicații cu droguri sau cu alte substanțe
psihoactive;

3. persoanelor care au un comportament indecent, agresiv, jignitor sau


neadecvat la momentul solicitării accesului în Club;

4. persoanelor ale căror manifestări verbale și nonverbale creează


suspiciuni rezonabile privind posibilitatea apariției unor altercații în
interiorul Clubului sau a oricăror alte incidente care pot afecta
siguranța și confortul persoanelor aflate în Club, în situația în care
acestora le-ar fi permis accesul;

5. persoanelor care au avut anterior manifestări indecente, agresive,


jignitoare sau neadecvate față de ceilalți clienți ai clubului sau față de
angajații clubului;

6. grupurilor mai mari de 10 (zece) persoane;


7. în orice altă situație în care permiterea accesului unei persoane ar
reprezenta sau ar putea avea drept consecință încălcarea dispozițiilor
prezentului Regulament.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ȘI SECURITATE / OBLIGAȚII LEGALE


PERSONAL PAZĂ
The Stone Club are propriul personal de pază și protecție. Acesta are ca punct fix de
situare intrările din club – atât cea aferentă terasei, cât și intrarea din interiorul clădirii.
În cazul unor probleme ivite, personalul de protecție este îndreptățit să intervină.
Personalul de pază și protecție, precum și ceilalți angajați ai clubului, au atât dreptul,
cât și obligația, de a asigura aplicarea și respectarea prezentului Regulament.

SUPRAVEGHERE VIDEO

• Incinta clubului, precum și intrările/ieșirile se află sub supraveghere


video, conform normelor legale în vigoare.

SITUAȚII CU ZERO TOLERANȚĂ


Oricare dintre următoarele situații va conduce la evacuarea imediată din incinta The
Stone Club a persoanelor depistate, cu sesizarea, acolo unde este cazul, a organelor
competente ale Statului:

1. persoanele care hărțuiesc, amenință, agresează (fizic sau verbal),


intimidează, provoacă alți clienți, artiștii sau personalul Clubului;

2. persoanele care sunt depistate deținând, consumând sau


comercializând droguri sau alte substanțe interzise prin lege;

3. persoanele care au un comportament obscen;

4. persoanele care se află într-o evidentă stare de ebrietate sau prezintă


semne puternice ale unei intoxicații cu droguri sau cu alte substanțe
psihoactive;
5. persoanele care provoacă dezordine, creează premisele izbucnirii unor
altercații între clienți, sau participă la astfel de altercații. Vor fi
evacuate toate persoanele participante și implicate în altercații;

6. persoanele care își însușesc ilegal bunurile altor persoane;

7. persoanele care au introdus în incinta The Stone Club obiecte sau


produse de pe lista obiectelor și produselor interzise;

8. persoanele care distrug sau provoacă daune materiale infrastructurii și


bunurilor The Stone Club;

9. persoanele care nu își achită prețul consumației sau contravaloarea


bunurilor distruse sau deteriorate de către acestea;

10. persoanele care promovează sau comercializează in incinta Clubului


bunuri sau produse fără acordul reprezentanților The Stone Club;

11. persoanele care se află în zonele nedestinate publicului și care refuză


să părăsească imediat aceste zone la solicitarea personalului The
Stone Club;

12. persoanele care pătrund pe scena dedicată exclusiv artiștilor și


reprezentațiilor live, fără acordul artiștilor;

13. persoanele ale căror oricare alte acțiuni pot afecta siguranța și
confortul celor din jur;

14. persoanele care au un comportament, o ținută sau elemente de ținută


care conțin mesaje sau simboluri rasiste, xenofobe, antisemite, fasciste
sau care incită la ură și violență.

SITUAȚII DE URGENȚĂ / SITUAȚII MEDICALE

• În cazul unei situații de urgență te rugăm să urmezi instrucțiunile


personalului Clubului. Toate ieșirile de urgență sunt marcate vizibil cu
indicatoare luminoase de siguranță. De asemenea, îți recomandăm să
studiezi, cu ocazia vizitelor tale în The Stone Club, planurile de
evacuare ce se regăsesc pe fiecare etaj al clădirii.

• În cazul în care observi că o persoană are nevoie de ajutor medical, te


rugăm să informezi imediat personalul Clubului și să îi acorzi primul
ajutor, în măsura în care acest lucru este posibil.

ALTE DISPOZIȚII

FOTO – VIDEO
• Nu este permisă fotografierea sau filmarea cu echipament profesional,
în incinta The Stone Club fără acordul prealabil al reprezentanților
Clubului, care trebuie obținut prin e-mail, la
adresa thestonedance@gmail.com. Prin echipament profesional se
înțeleg și camerele DSLR sau cele care au obiective detaș

• La cele mai multe dintre evenimente realizăm fotografii și materiale


video, în scopul promovării The Stone Club și pentru a le publica pe
website-ul și pe paginile de social media ale The Stone Club.
Participarea ta la evenimentele The Stone Club echivalează cu
posibilitatea de a fi filmat sau fotografiat. În cazul realizării de
fotografii sau imagini video portret, permisiunea ta va fi solicitată de
către fotograf sau cameraman, iar tu ai dreptul să refuzi. Pentru
fotografiile și filmările de ansamblu, nu-ți va fi solicitat acordul, nefiind
implicat niciun drept asupra portretului. În cadrul anumitor
evenimente, la solicitarea artiștilor, pot fi interzise sau restricționate
fotografiatul și/sau efectuarea de filmări video, inclusiv cele efectuate
cu telefonul mobil. Aceste condiții vor fi comunicate în prealabil, iar
încălcarea lor poate conduce la evacuarea persoanelor în culpă. La
rândul tău, poți face fotografii și filmări cu telefonul, fără însă a folosi
funcția flash/blitz deoarece îi poți deranja pe artiști și pe ceilalți clienț
Asigură-te că faci acest lucru fără a afecta prestațiile artiștilor și
audiența din jurul tău.

NEDISCRIMINARE ȘI BUNĂ – CONVIEȚUIRE

• The Stone Club este un loc în care fiecare client este binevenit atât
timp cât respectă dispozițiile prezentului Regulament, creat pentru o
bună conviețuire. Conducerea clubului este împotriva oricărei forme
de discriminare și va sancționa cu evacuarea și interzicerea ulterioară
a accesului în club a clienților care au un astfel de comportament.

ACCESUL PERSOANELOR CU MOBILITATE REDUSĂ


• Persoanele cu mobilitate redusă sunt rugate să ne trimită un e-mail
anterior vizitei, la adresa de e-mail thestonedance@gmail.com, pentru
a beneficia de asistență sau să solicite asistența personalului nostru
atunci când se prezintă direct.

SFATURI ȘI RECOMANDĂRI

• Nu îți lăsa bunurile personale nesupravegheate;

• Nu îți lăsa băutura nesupravegheată;

• Dacă ai sesizat o situație ce poate pune în pericol siguranța celorlalți,


adu-o la cunoștință personalului de pază a clubului pentru a putea lua
măsurile potrivite în cel mai scurt timp;

• Dacă ai pierdut vreun obiect personal, adu imediat ce ai constatat


aceasta la cunoștință personalului clubului.

SESIZĂRI/RECLAMAȚII
• Personalul The Stone Club tratează toți clienții cu aceeași curtoazie.
Orice eventuale reclamații privind funcționarea Clubului sau calitatea
serviciilor vor fi adresate la adresa de e-
mail thestonedance@gmail.com.

DISPOZIȚII FINALE

• Respectarea prezentului Regulament este obligatorie pentru orice


persoană care beneficiază de serviciile The Stone Club, inclusiv pentru
colaboratorii sau partenerii The Stone Club care desfășoară orice
formă de activitate în incinta clubului. The Stone Club își rezervă
dreptul de a lua orice măsuri juste față de persoanele care încalcă
dispozițiile prezentului Regulament, în conformitate cu prevederile
menționate în cuprinsul acestuia și potrivit dispozițiilor legale
aplicabile.

• Participarea la evenimentele The Stone Club echivalează cu acceptarea


Regulamentului.
• The Stone Club își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament.
Regulamentul este adus la cunoștință clienților, colaboratorilor,
partenerilor și personalului The Stone Club prin afișarea acestuia în
interiorul clubului și prin publicarea pe pagina
www.facebook.com/thestonedance

S-ar putea să vă placă și