UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Programul de studii: Ingineria Managementului în Protecția Mediului

ANALIZA LINIEI DE PRODUCȚIE

A UNUI AGENT ECONOMIC,
IDENTIFICAREA ELEMENTELOR
CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI
ȘI PROPUNEREA UNOR SOLUȚII
DE REMEDIERE

Coordonator științific:
Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv

Masterand:
Sinca Gabriela Mădălina

2023
 UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de studii: Ingineria Managementului în Protecția Mediului

AGENȚII ECONOMICI
TIPOLOGIE ȘI CARACTERISTICI

Coordonator științific:
Prof. dr. ing. Gigel Paraschiv

Masterand:
Sinca Gabriela Mădălina

2023
 CUPRINS

CAPITOLUL I – DEFINIRE AGENȚIILOR ECONOMICI

1.1 Definirea conceptului de agenți economici
1.2 Tipuri de operațiuni economice
1.3 Categorii de agenți economici

CAPITOLUL II – SPORIREA FORȚEI ȘI ASIGURAREA VIABILITĂȚII

AGENȚILOR ECONOMICI AUTOHTONI PRIN PRISMA DIVERSIFICĂRII
SURSELOR DE FINANȚARE
2.1 Oportunități de sporire a viabilității și forței întreprinderii
2.2 Leasing-ul ca oportunitate de diversificare a surselor de finanțare în contextul
sporirii viabilității agentului economic
2.3 Susținerea financiară a structurilor antreprenoriale prin mecanismul creditării
2.4 Interacțiuni între agenți economici

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 CAPITOLUL I – DEFINIRE AGENȚIILOR ECONOMICI

1.1 Definirea conceptului de agenți economici

Nevoile umane constituie punctul de pornire, impulsul activității economice. Prin

volumul structura și nivelul lor calitativ, nevoile determină activitatea economică, prin care
trebuie să producă bunurile și serviciile sociale, menite să satisfacă trebuințe, dorințe și aspirații.
Activitatea economică este rexultatul participării simultane a milioane de indivizi ce
realizează milioane de acțiuni, de acte economice. Totodată activitățile economice care au loc
în cadruleconomiei naționale a unei țări necesită prezența subiecților vieții economice, a acelor
care desfășoară efectiv aceste acte economice și care sunt cunoscuți sub denumirea de agenți
economici sau de operatori economici. Agenți economici sunt persoane sau grupe organizate
de persoane, care participă la viața economică a societății, îndeplinind anumite roluri și având
componente economice similare. Ei pot fi persoane fizice sau juridice care posedă,într-un fel
sau altul factori de producție pe care îi utulizează și dispun, consumă bunuri produse în
societate[5].
În cadrul fiecărei țări există un număr însemnat de agenți economici care se diferențiază
între ei în funcție de:
 forma de proprietate;
 sfera și domeniile de activitate în care se acționează;
 formele de organizare a activitățiilor.

1.2 Tipuri de operațiuni economice

Tipuri de operațiuni economice realizate de agenții economci:

1. Operațiuni asupra bunurilor/serviciilor:
 producerea de bunuri/servicii;
 consumuri intermediare și finale;
 formarea brută a capitalului fix;
 impozit.
2. Operațiuni de repartiție:
 plata salariilor, taxelor, impozitelor;
 transfer de capital;
 asigurări de bunuri.
3. Operațiuni financiare:
 obținerea de credite;
 cumpărare de acțiuni;
 efectuare de plăți.
Multitudinea și marea diversitate a agențiilor economici a impus folosirea unor criterii
de grupare și caracterizarea lor. Pe plan mondial, cea mai mare utilizare cunoaște tipologia ce
stă la baza sistemului de evidență statistică a conturilor naționale, unde se disting:
 agenți economici producători de bunuri și servicii;
 agenți economici consumatori;
 agenți economici financiari – reprezentați de instituți financiare și de credit;

1 / 18
  administrațiile;
 străinătatea – agenți aparțin altor economii naționale.
Un alt criteriu reprezentativ este cel insttuțional, care permite o clasificare logică și clară
a agențiilor economici și în același timp, permite evidențierea fluxurilor real și monetare care
caracterizează circuitul de ansamblu al activitățiii economice.
Gruparea agenților economici pe sectoare instituționale se realizează pe baza funcției
lor principale în economieă[1].

1.3 Categorii de agenți economici

Promovarea stabilității economice, deziderat al guvernelor tuturor statelor lumii,

urmărește evitarea crizelor economice și financiare, variațiilor mari în activitatea economică,
inflației ridicate, și volatilității excesive a cursurilor valutare și a piețelor financiare. Criza
financiară din 2008-2009 a demonstrat că menținerea unei inflații scăzute și stabile nu a fost
suficientă pentru a preveni dezechilibrele în sistemul financiar. În cele mai multe cazuri sarcina
de menținere a stabilități financiare este atribuită băncii centrale.
Reieșind din rolul sistemului financiar, considerăm că stabilitatea financiară este o
caracteristică a întreg sistemului economic și toate grupurile de agenți economici dar și piețele
sunt implicate și interconectate stabilității financiare. Profesorul Gregory Mankiw de la
Universitatea din Harvard în cartea sa „Principiile Economismului” spune că similar învățării
oricărei alte științe, perceperea și învățarea economiei presupune utilizarea de modele [3].
Doar că, spre deosebire de modelele din plastic ale corpului uman utilizate de profesorii
de atanomie, modelele economice sunt compuse din diagrame și ecuații. Toate modelele însă
omit detalii și în mod normal nimeni nu ar confunda vre-un model cu o persoană reală sau cu
economia reală. Economia fiind formată din milioane de oameni implicați în multiple activități
de cumpărare, vânzare, muncă, producer, consum, inovare, etc.
Termenul de agent economic în cel mai larg sens alsău este folosit în literature
economică ca fiind termenul de subiect economic, având sensul de participant la viața
economică. Agenții economici sunt subiecții economici implicați în producția, distribuția,
schimbul și consumul de bunuri economice.
În mod generalizat economia de piață se compune din agenți economici și piețe.
Viziunea asupra șirului de activități economice este unică, definind etapele modelului circular
și anume:
Producţie →Schimb→ Consum → Producţie

Spre deosebire de înteg spectrul de activități economice, pornind de la producer, distribuție,

schimb și consum, modelul circular se referă în special la tranzacțiile bilaterale, care sunt marcate
de fluxuri în sens contrar. Fiecărei tranzacții bilateralăe îi corespund două categorii de fluxuri și
anume:
 fluxuri reale – bunuri și servicii;
 fluxuri monetare – vin din direcția opusă.
Dacă ne raportăm la cercetarea literaturii de specialitate constatăm că dezvoltarea în
timp a modelului fuluxului circular al venitului pronimd de la modelul cu două sectoare, la
modelul cu trei sectaore, apoi modelul cu patru sectoare, în prezent se uitlizează modelul cu
cinci sectoare[13].

2 / 18
 În modelul cu cinci sectoare sistemul economic prezintă interacțiunea valorică dintre
următoarele cinci sectoare:
1. gospodăriile sau menajele – (AE-1);
2. firmele producătoare – (AE-2);
3. sectorul guvernamental – (AE-3);
4. sectorul financiar – (AE-4);
5. sectorul extern / restul lumii – (AE-5).

Agenții economici se grupează în mai multe sectoare și anume:

Tabelul 1. Grupurile de agenți economici după sectoare instituționale și rol în circuitul

economic [7].
Denumirea Descrierea motivațiilor activității și funcțiilor în cadrul economiei
grupelor de agenți
economici
Menajele sau Ansamblul persoanelor fizice care urnăresc obținerea de venituri cu
gospodării casnice precădere din plata muncii, dar și din unele transferuri efectuate de alte
AE-1 sectoare, sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum. Au calitatea de
consumatori finali a tuturor bunurilor și serviciilor produse în economie și
furnizori ai factorului muncă
Firme (nefinanciare) Scopul activității este obținerea de profit, se mai numește și sectorul afaceri
AE-2 și cuprinde toți agenții economici care produc pentru piață și obțin venituri.
Sunt constituite sub forma unităților economice ce au a activitate principală
producția de bunuri și servicii destinate vânzări: societăți comerciale
private, întreprinderi publice, cooperative. Resursele provin din încasările
rezultate din vânzarea producției, consumul reprezintă achiziția resurselor
și factorul muncă.
Instituții de credit Unități economice care mobilizează resursele bănețti temporar disponibile
AE-4 și le redistribuie, finanțând astfel economia. Scopul activității este obținerea
de profit. În această categorie sunt cuprinse băncile și alte organizați
specializate.
Instituți de asigurari Instituți are asigură plata în caz de realizare a riscului, în schimbul primelor
(AE-4) contractuale și a cotizațiilor voluntare care le sunt vărsate.
Guvernul sau Prestează servicii nemarfare pentru colectivitate și redistribuie veniturile.
instituțiile publice În mod concret, există administrații publice centrale, publie loale și
AE-3 administrații de securitate socială. Resurselel lor provin din vărsăminte
obligatorii de la alte sectoare, primte direct sau indirect.
Străinătatea / restul Sintetizează relațiile dintre unitățile reziențiale (cu centrul principal de
lumii / exteriorul activitate pe teritoriul țării de referință) și cele nerezidente. Însă,
AE-5 străinătatea nu este un adevărat sector instituționalizat, căci prezintă
activitatea unităților nerezidente doar în măsura în care aceestea sunt în
legatură cu unitățile rezidente.

1. ÎNTREPRINDERILE au caracteristici comune:

3 / 18
 Reprezentarea de unități economice care produc bunuri și servicii marfare de natură ne-
financiară, funcția lor principală este de a produce bunuri și servicii. Scopul activității
economice este de a maximiza produsul.prin cumpărarea de factori de producție și
transformarea lor în bunuri de consum creează valoarea adăugată plus valoarea creată în cazul
intreprinderilor, au o dimensiune socială fiecare din ele, totodataă un grup de oamneni, sunt de
interacțiune permanentă cu alte intreprinderi și centru de decizie din sistemul economiei dar și
sociale în care există. Finalitatea activității economice o constituie satisfacerea nevoilor
populației.

Fig.1.1 Schema fluxului de întreprinderi[10]

2. MENAJELE (Gospodării) – caracteristici:

Reprezentate de populație ca ansamblu de consumatori, funcția lor principală este
consumul scopul activități desfășurate este maximizarea utilități, satisfacției economice. Pentru
a-și asigura consumul, indivizii oferă servicii de muncă în schimbul obținerii unor venituri:
 munca prestată este un serviciu marfar, de natură nefinanciară;
 unității economice neomogene care se diferențiază între ele prin sursa veniturilor
și anume (tradiții, confort, grade pregătire).
Gospodăriile sunt proprietarii resurselor economice (muncă, pământ, capital și
aptitudini antreprenoriale). Vânzând resursele economice gospodăriile încasează venituri, ea
mai mare parte a cărora sunt cheltuite pentru consum (cheltuieli de consum), partea rămasă o
economisesc și astfel joacă rolul de:
 cumpărători ai mărfurilor și serviciilor;

4 / 18
  principalii agenți care economisesc și prin urmare sunt principalii creditori,
asigurând oferta de resurse de credit în economie, prin intermediul sistemului
financiar.

Fig.1.2 Retrospectiva modelelor fluxului circular al veniturilor[6]

A – modelul fluxului circular al venitului cu două sectoare

B – modelul fluxului circular al venitului cu cinci sectoare

3. ADMINISTRAȚIILE
Administrațiile publice (centrale și locale)
 reprezintă un sector instituțional ce furnizează servicii nemarfare membrilor
societății, precum apărarea națională, ordine publică, asistență socială, educație,
sănătate;

5 / 18
  pentru a furniza astfel de servicii, guvernul obține venituri din taxe și impozite
de la populație și firme (prelevării obligatorii), urmând apoi ca ele să fie
redistribuite către anumiți beneficiari.
Administrațiile private
 reprezentate de societățile de caritate, fundații, partide politice, organizații
religioase, sindicate, Crucea Roșie;
 produc în general bunuri și servicii nemarfare pentru populație;
 spre deosebire de administrațiile publice, car își asigură veniturile prin impunere
fiscală, cele private obțin venituri din contribuții voluntare ale celorlalte sectoare
constituționale și din activități proprii.

Fig1.3 Activități economice administrative[20]

4. BĂNCILE:
 formează vectorul instituțiiilor financiare, toate schimburile dintre agenții
economici se fac prin intermediul băncilor;
 încasările și plățile organizate de schimburile de mărfuri sunt realizate prin
intermediul băncilor;
 rolul lor este de a colecta economiile populației agenților economici, dar și de a
acorda credite celor ce le solicită.

6 / 18
 5. SOCIETĂȚI DE ASIGURARE
Rolul lor este de a prelua riscul producerii unui eveniment nedorit, activitatea acestora
are caracter comercial iar plata este reprezentată de primele de asigurare.
6. EXTERIORUL
Reflectă tranzacțiile care au loc între unitățile reziduuale și cele nereziduite, oferă o
vedere de ansamblu asupra relațiilor economice care leagă o țară cu restul lumii[9].
Putem spune că, economia națională a unei țări reflectă, într-un singur tot, multitudinea
agenților economici existenți în țara respectivă, organizați sub diferite forme care desfășoară o
activitate care se intercondiționează reciproc. Această condiționare este relevantă de totalitatea
fluxurilor monetare care au loc între participanții la viața economică (de circuit economic,
precum: circuitul economic între sectoarele industriale intreprinderi și menaje

Fig 1.4 Circuitul de bază al economiei[17]

Sucesul unei structuri anteprenoriale în afacere depinde de măsura în care ea reușește să

se adapteze, cât mai rapid și cât mai eficient posibil, la schimbările mediului. În acest context,
este necesar să se creeze instrumente de gestiune, care permit factorilor de decizie ale unei
entități să poziționeze afacerea sa în raport cu mediul de afaceri în care aceasta a acționat, pentru
a evalua tendințele de evoluție și să prezică problemele potențiale care ar putea amenința
activitatea. Cunoașterea situației în care se regăsesc întreprinderile și pentru care care sunt
necesare schimbări.
Astfel, în perioada de dezvoltare ascendentă a economiei de piață, intercalați cu
fenemenul globalizării, anteprenorul, mai devreme sau mai târziu este pus în dilema soluționării
unei probleme complexe și anume găsirea unei surse sigure și optime de finanțare[4].

7 / 18
CAPITOLUL II – SPORIREA FORȚEI ȘI ASIGURAREA VIABILITĂȚII AGENȚILOR
ECONOMICI AUTOHTONI PRIN PRISMA DIVERSIFICĂRII SURSELOR DE
FINANȚARE

2.1 Oportunități de sporire a viabilității și forței întreprinderii

Viabilitatea reprezintă obținerea de performanță financiare eficiente și abilitatea de a

opera în activitatea operațională. Întreprinderea trebuie să demonstreze că își poate plăti
obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la nici un risc desfășurarea normală a
activității. Activitatea oricărei întreprinderi, în contextul reformelor, se desfășoară într-un
mediu dinamic și agresiv. În general, tranziția, reprezintă o perioadă de așezare a lucrurilor și
conceptelor în ordinea lor firească, deci o schimbare, cu grijă firească privind adaptarea noilor
structuri la cerințele economiei de piață în condiții concurențiale tot mai aspre și mai bine
definite[1].
Problemele fundamentale cu, care se confruntă fiecare întreprindere vizează, în
principal, stabilrea și consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spațiul economic concret
în care activează, obiectivul major spre care se îndreptă, costurile implicate și șansele de
izbândă.
În acest context, întreprinderea este determinată să se raporteze permanent la cererea de
piață, trebuie să anticipeze mișcările concurenței, să-și autoevalueze resursele de care dispune
și să acționeze în direcția creșterii eficienței utilizării acestora. Utilizarea resurselor analizei
financiare a întreprinderii, studierea posibilităților concurenților și partenerilor potențiali,
evaluarea poziției întreprinderii pe piețele de desfacere, cât și evaluarea întrgii conjuncturi
economice din ramură și economie, în ansamblu, permit optimizarea întregului proces de
gestiune a finanțelor întreprinderii.
Problemele ce țin de asigurarea viabilității întreprinderii au apărut încă din momentul
apariției producției de bunuri și servicii, evoluând și devenind mai dificile odată cu dezvoltarea
procesului de producție și a mediului economic în ansamblu. La etapa actuală de dezvoltare a
relațiilor economico-financiare, una din sarcinile viabilității constă în asigurarea cu resurse
financiare obiectivele strategice, tactice și operative[11].

2.2 Leasing-ul ca oportunitate de diversificare a surselor de finanțare în

contextul sporirii viabilității agentului economic

Necesitatea cercetării sistemului de finanțare, orientat spre dezvoltarea mediului de

afaceri, rezultă din faptul că accesul limitat la sursele financiare este un factor determinant și
important pentru activitatea antreprenorială, atât în statele cu economie de piață funcțională, cât
și în cele cu o economie de piață modestă, cu caracteristici concrete a oricărui stat.
În aceste condiții, cea mai binevenită oportunitate de finanțare și susținere a mediului
de afaceri o constituie leasing-ul, totodată reprezintă și o direcție de perspectivă de îmbunătățire
a situației financiare a structurilor antreprenoriale autohtone. Din experiența țărilor membre
UE, leasing-ul reprezintă oportunitatea de finanțare și una dintre cele mai bune opțiuni pentru
entitățile businessu-lui mic și mijlociu, care vor să-și dezvolte activitatea și prin reducerea
costurilor să-și eficientizeze afacerea.

8 / 18
 În literatura de specialitate leasing-ul este definit ca arendă pe termen lung a mașinilor,
utilajului, mijloacelor de transport, precum și inventarului cu caracter de producere, adică o
formă de investire. Așadar, el este o soluție ce permite depășirea dificultăților generate de un
mediu economic necorespunzător finanțări limitate și scumpe, birocrația sistemului bancar,
așadar permite structurilor antreprenoriale obținerea dreptului de folosință, cu eforturi
financiare inițiale minime, asupra unor mașini, utilaje, echipamnente tehnologice ceea ce
constituie la creșterea productivității, sporirea rentabilității funcționării întreprinderilor,
totodată și la creșterea profitului, forței și viabilității acesteia[12].
Leasing-ul a fost determinat în apariția sa, de cauze obiective, astfel, în S.U.A, în Marea
Britanie și în alte țări erau întâmpinate greutăți în finanțarea afacerilor, ca urmare a rigidității
formelor și procedeelor existente.
Oamenii de afaceri simțeau nevoia dotării societăților comerciale cu echipamente
moderne, în condițiile în care utilajele din dotare se învecheau, mai ales ca efect al uzurii lor
morale. Formula comparării unor bunuri de la vânzător în scopul închirierii lor acestor clienți,
care aveau nevoie de ele a apărut ca o formulă salvatoare dar și eficientă.
În ultima perioadă, tot mai des se atestă că agenții economici preferă să arendeze utilajul
și nu să-l procure, preponderent cel cu durată de serviciu lungă. Acest aspect este determinat de
urmăroarele avantaje ale leasing-ului:
 există posibilitatea de anulare a contractului;
 arenda cu drept de refuz îi permite arendașului să evite riscul de învechire
prematură a utilajului;
 concomitent, se asigură deservirea în exploatare, precum și alte servicii;
 pot fi finanțate 100% cheltuielile legate de achiziționarea utilajului, precum și
cele de instalare/montare;
 termenul poate fi mai îndelungat și flexibil, spre deosebire de alte tipuri de
finanțare.
În majoritatea statelor, scutirile fiscale pentru participanții relațiilor de leasing se reduc
la dreptul arendatorului de a utiliza amortizarea rapidă a patrimoniului, dat în arendă și dreptul
arendașului de a reduce plățile de leasing din profilul impozabil. Însă scutirile fiscale nu
constituie unica și principala prioritate a leasingu-lui. Antreprenorii recurg la leasing în două
situații și anume:
 achiziționarea utilajului în leasing este mai atractivă decât procura din contul
creditelor bancare;
 agentul economic nu dispune de o istorie creditară fără antecedente pentru a
obține un credit bancar pentru achiziționarea echipamentelor necesare. Aceștia,
de regulă, sunt subiecții micului business sau agenți economici, care au suferit
operațiuni de reorganizare după înregistrarea problemelor de ordin financiar.
La fel de important în cadrul gestionării eficiente a operațiunilor de leasing este și
asistența tehnică, care oferită deseori de societățile de leasing ce dispun de servicii specializate,
contribuie la eliminarea costurilor importante determinate de mentenanță.
Deși costul acestui serviciu este de regulă inclus în plata ratelor, cel puțin se evită
problema găsirii personalului calificat și a unor costuri de reparație neprevăzute.
În plus, un proprietar care este familiarizat cu echipamentul respectiv poate reduce
semnificativ “timpul mort” al echipamentului ce apare datorită defecțiunilor.

9 / 18
 Se pot include în contract și clauze „cancel and return” care înseamnă reîmprospătarea
tehnologiilor prin înnoirea sau schimbarea echipamentelor închiriate în leasing chiar în timpul
perioadei de valabilitatea a contractului[6].

2.3 Susținerea financiară a structurilor antreprenoriale prin mecanismul

creditării

Oportunitatea contractării creditelor în condiții preferențiale este actuală pentru

investițiile destinate extinderii și modernizării ciclului operațional. Comparativ cu
întreprinderile mari, cele ale businessului mic și mijlociu obțin cu greu surse de finanțare pe
termen lung din cauza lipsei unei asigurări suficiente. O altă problemă ar fi dobânzile foarte
ridicat la credite, care le face mai puțin accesibile, acesta fiind un impediment în calea
întreprinderilor mici și mijlocii față de cele mari.
Actualmente, organizarea noilor relații economice demonstrează că aspectele aferente
creditării întreprinderilor, necesită a fi soluționate ținând cont de situația financiară. Necesarul
întreprinderii în resurse financiare poate fi constatat ca „pozitiv”, dacă încasările depășesc
plățile și , „negativ”, în caz contrar, dacă plățile prevalează asupra încasărilor.
Ca urmare, strategia de reglementare a procesului de creditare trebuie să se modifice în
dependența de forța și poziția financiară, ținând cont de cele mai dificile situații în activitatea
desfășurată, întrucât o insufuciență de resurse cât de mică poate să conducă spre faliment.
La etapa actuală, cele mai mari constrângeri cu care se confruntă structurile
antreprenoriale în calea finanțării activității lor sunt:
 insuficiența resurselor financiare necesare;
 dobânzile înalte practicate de către bănci;
 volatilitatea excesivă a acestora;
 ponderea mică a investitorilor străini strategici în sistemul bancar;
 lipsa tehnologiilor bancare și nebancare adecvate pentru creditarea și
imperfecțiunea instrumentelor de finanțare;
 insuficiența cunoștințelor în domeniul businessului pentru accesarea proiectelor
oferite;
Agenții economici autohtoni sunt afectați, în mod special, de reticența, din ultimii ani a
băncilor de a mai credita economia reală, ca urmare a acumulării creditelor neperformante în
perioada crizei economice[3].
Există posibilitatea ca prin natura afacerii, prin prezentarea situației financiare
convingătoare, printr-o negociere inspirată, agentul economic să câștige încrederea potențialilor
creditori și facând astfel dovada bonităților sale, să obțină condiții avantajoase de finanțare.
Relaxarea politicilor de risc și reducerea costurilor finanțării sunt acțiunile care ar putea simula
creditaea companiilor.

Factorii care determină comportamentul consumatorului individual

Studiile arată că, în fapt, comportamentul consumatorului nu se poate explica decât prin
cunoașterea sistemului de factori ce acționează în stransă legătră și interacționare reciprocă, dar
modul în care acționează și mai ales locul și rolul pe care aceștia le au în sistem sunt privite în

10 / 18
mod diferit și de aceea întâlnim în literatura de specialitate diferite clasificări ale acestor
factori[8].

Fig.2.1 Factorii care influențează comportamentul consumatorului[21]

Comportamentul consumatorului în noua economie

Ca rezultat al unui flux informațional major și a experienței fiecărui consumator în
achizițiile de diverse bunuri, societatea modernă a consumatorului este în schimabre dinamică, de
aceea în viziunea autorilor, economia ce caracterizează această societate o numesc noua economie.
Profesorul Joh Naisbitt subliniază că trăim într-o perioadă de tranziție între două tipuri de
societate și anume industrială și informațională. Catalizatori ai accelerării procesului de tranziție
nu sunt altcineva decât antreprenori. Datorită eforturilor lor, mulți consumatori refuză să cumpere
mărfuri depășite în favoarea celor noi, care au o valoare mai mare. Migrarea preferințelor
consumatorului sunt mai vizibile în utilizarea cărților și filmelor pe suport digital, folosirii
internetului pentru cumpărături, foilor turistice, precum și pentru comunicarea interpersonală[5].
În lumea modernă se observă o tendință de tranziție de la progresul tehnic la confortul
spiritual (cu cât mai multă tehnologie are la dispoziție o persoană, cu atât mai mult își dorește
spiritualitate și simplitate în viața cotidiană). Tot mai mulți oameni sunt interesați de problemele
legate de conservarea mediului, de modul sănătos de viață, de globalizarea culturii, calitatea
serviciilor. Astfel se creează noi standarde de consum: de la consumul la masă la cel individual.
În acest sens, obiectivul principal al marketingului este de a ientifica megatendințele în
schimbarea comportamentului consumatorului și în alte sfere de activitate ale întreprinderilor în
cadrul pieței. Se pot distinge patru sfere ce definesc megatendințele noii economii.

11 / 18
 1. Megatendințele comportamentului consumatorului
2. Megatendințele comportamentului competitiv
3. Megatendințele canalelor de distribuție
4. Megatendințele tehnologice.

Fig.2.2 Megatendințele noii economii[22]

2.4 Interacțiuni între agenți economici

Agenții economici interacționează între ei prin intermediul piețelor. Acestea pot fi piețe de
bunuri și servicii, piețe financiare sau piețe de muncă. Interacțiunile pe piață implică schimbul de
bunuri, servicii și resurse, determinând prețurile și cantitățile tranzacționate.
Concurența și monopolul
În funcție de gradul de concurență, agenții economici pot acționa într-un mediu
concurențial sau pot deține putere de monopol. Concurența stimulează inovația, eficiența și
reducerea prețurilor, în timp ce monopolurile pot restricționa concurența și pot avea efecte negative
asupra consumatorilor[11].
Globalizarea și agenții economici
Agenții economici sunt afectați de procesul de globalizare, care implică interconectarea
economiilor și fluxul liber de bunuri, servicii, capital și informații la nivel mondial. Acest fenomen
oferă oportunități de extindere a piețelor și colaborare internațională, dar poate și crea provocări
în gestionarea concurenței și a inegalităților.
Agenții economici în economia de piață mixtă
Majoritatea economiilor moderne funcționează pe baza unui sistem de economie de piață
mixtă, în care atât sectorul privat, cât și cel public joacă un rol semnificativ.
Sectorul privat generează producție și profituri, în timp ce sectorul public reglementează și
furnizează servicii publice. Influența politicilor economice asupra agenților economici.
Politica fiscală, politica monetară și alte măsuri economice luate de guverne pot influența
activitatea și deciziile agenților economici. Aceste politici pot include reglementări fiscale,
dobânzi, politici comerciale, politici de protecție a mediului și altele[9].

12 / 18
 Impactul tehnologiei asupra agenților economici:
Progresele tehnologice, cum ar fi automatizarea, inteligența artificială și internetul, au un
impact semnificativ asupra agenților economici. Acestea pot îmbunătăți eficiența, inovația și
comunicarea în afaceri, dar pot și crea schimbări structurale și provocări în piața muncii. Acestea
sunt doar câteva aspecte despre agenții economici. Lumea economică este complexă și dinamică,
iar agenții economici joacă un rol esențial în evoluția și funcționarea acesteia[14].

Relația agenților economici cu bugetul asigurărilor sociale

Bugetul asigurărilor sociale de stat se elaborează şi se aprobă în acelaşi cadru şi în aceleaşi
condiţii ca şi bugetul de stat. Calendarul procesului bugetar pentru acest buget este acelaşi cu cel
al bugetului de stat, iar la baza construcţiei sale stau indicatorii macroeconomici avuţi în vedere şi
la elaborarea bugetului de stat, dar și unii specifici fluxurilor financiare care se derulează prin
bugetul asigurărilor sociale de stat.
Alături de Ministerul Finanţelor Publice, un rol important în elaborarea şi execuţia
bugetului asigurărilor sociale de stat îl are Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin
Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă şi organele lor teritoriale.
Spre deosebire de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale se elaborează şi se aprobă în
condiţii de echilibru, condiţie care impune ca cheltuielile să fie acoperite integral cu resurse
financiare din veniturile bugetului pe acel an.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt structurate pe şase resurse principale,
dintre care patru sunt venituri de natură fiscală şi două nefiscale.
În cadrul veniturilor fiscale distingem următoarele resurse, toate sub forma contribuţiilor
obligatorii, respectiv:
 contribuţii pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori în cote de 19,5%,
24,5% sau 29,5%, aplicate asupra fondului brut de salarii, în funcţie de condiţiile
de muncă;
 contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de
angajatori;
 contribuţii pentru asigurări sociale de stat, datorate de asiguraţi în cotă de 9,5%,
aplicată asupra salariilor brute, indiferent de condiţiile de muncă;
 contribuţii pentru asigurări sociale datorate de alte persoane asigurate, care au o
pondere de 1,1% în totalul veniturilor bugetului pe anul 2006;
 contribuţii facultative ale asiguraţilor[16].
Veniturile nefiscale sunt formate din patru surse principale, şi anume:
 venituri din proprietate, vânzări de bunuri şi servicii; venituri din prestări de servicii
şi alte activităţi; diverse venituri.

Subvenţii în special de la bugetul de stat

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat au ca principale destinaţi pensiile de
asigurări sociale de stat, cheltuielile materiale şi serviciile (mai ales pentru întreţinerea şi
funcţionarea instituţiilor în cauză), cele de tratament balnear şi de odihnă, dobânzile pentru
împrumuturile contractate, indemnizaţiile pentru concedii de maternitate şi îngrijire a copiilor,
cheltuielile de capital, ajutoarele acordate asiguraţilor pentru decese şi proteze etc.

13 / 18
 Forme de organizare a afacerilor
Forme de organizare a afacerilor. Viaţa economică arată că fiecare agent economic poate
opta pentru o anumită formă de organizare a afacerilor care să corespundă cel mai bine intereselor
sale. Fiecărei forme de organizare a afacerilor îi corespunde un anumit regim economic şi juridic
de funcţionare.
Raportarea la regimul economic şi juridic al formei de organizare a afacerii adoptate este
importantă, deoarece pentru a fi autorizate să funcţioneze , orice firmă trebuie să fie, în prealabil,
înregistrată ca persoană juridică şi implicit să-şi asume angajamente contractuale.
Regimul economico-juridic a firmelor din sectorul afacerilor, este cel de societate
comercială. Denumirea sugerează faptul că, unităţile lucrează pentru piaţă şi îşi bazează existenţa
pe tranzacţii comerciale. Trebuie să se facă distincţie între societăţile comerciale şi comerţul
propriu-zis (schimb, circulaţia mărfurilor) care cuprinde doar un anumit domeniu al vieţii
economice. Societăţile comerciale, întreprinderile (firmele) sunt constituite în vederea efectuării
de acte de comerţ 4. Ele lucrează pentru piaţă şi produc bunuri şi servicii destinate vânzării.
Societăţile comerciale pot fi de mai multe forme. Astfel, potrivit art.2 al legii 31/1990 republicată
în anul 1998, se arată: societăţile comerciale se vor constitui în una din următoarele forme:
 societate în nume colectiv;
 societate în comandită simplă;
 societate pe acţiuni;
 societate în comandită pe acţiuni;
 societate cu răspundere limitată.
Fiecare întreprindere îşi poate alege forma de organizare pe care o consideră că se află în
concordanţă cu scopurile şi rezultatele urmărite. Prin prisma aceasta, este importantă cunoaşterea
împărţirii societăţilor comerciale după mai multe criterii:
După natura răspunderii pe care şi-o asumă subiecţii proprietăţii în raport cu obligaţiile
firmei există:
 societăţi comerciale cu răspundere nelimitată, în baza căreia subiecţii angajează
averea lor personală în caz de insolvabilitate a firmei, de producere a unor prejudicii
sau pierderi. Din acest motiv, sunt ţări membre ale U.E. în care impozitul pe profit
al acestor firme este mai mic comparativ cu alte firme, tocmai datorită răspunderii
cu întreaga lor avere.
 societăţi comerciale cu răspundere limitată – în baza căreia, subiecţii proprietăţii nu
sunt angajaţi cu averea lor personală, în caz de pierderi sau prejudicii, decât pe
măsura aportului, contribuţiei lor la formarea firmei respective.
Nu puţine au fost situaţiile în care agenţii economici care şi-au constituit societăţi
comerciale nu au cunoscut natura răspunderii lor faţă de producerea unor prejudicii şi pierderi şi
şi-au pierdut întrega avere.
După raportul dintre drepturile şi obligaţiile subiecţiilor pe de o parte, şi cele ale firmei –
ca persoană juridică – pe de altă parte, există:
 societăţi de persoane, în cadrul cărora aportul subiecţilor i-a forma de părţi sociale
şi este transmisibil;
 societăţi de capitaluri, al căror capital social nu poate coborî sub o anumită limită,
iar aportul subiecţilor i-a forma subscrierii de titluri de valoare şi este transmisibil.
Societăţile comerciale se caracterizează prin : o existenţa unui anumit patrimoniu pe baza
căruia îmbină factorii de producţie, procuraţi de pe diferite pieţe ; o rezultatele combinării

14 / 18
factorilor este un bun economic (produs material, serviciu, informaţie) care este destinat pieţei. o
scopul acestei activităţi îl reprezintă obţinerea de profit, din care o parte rămâne întreprinzătorului,
iar o altă parte este preluată de stat la bugetul său ca sursă de venituri.
Ca urmare, statul are interes de a crea condiţii pentru a exista cât mai mulţi oameni de
afaceri, cât mai multe societăţi comerciale care să obţină profit. El nu poate fi interesat economic
ca să existe societăţi comerciale, de la care să nu primească profit, ci mai mult, el trebuie să dea
de la el venituri, pentru a acoperi cheltuielile unor societăţi comerciale, care nu reuşesc să şi le
acopere din vânzarea produselor lor.
Ţinând cont de cele arătate anterior, societăţile comerciale pot fi grupate în societăţi de
persoane şi societăţi de capital.
Societăţile de persoane sau de interes pot fi de următoarele forme:
Societăţi în nume colectiv (SNC), care se constituie prin actul constitutiv care cuprinde:
 numele, locul şi data naşterii, cetăţenia şi domiciliul asociaţilor;
 forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema societăţii;
 obiectul de activitate;
 capitalul social subscris şi vărsat;
 asociaţii care reprezintă şi administrează societatea;
 partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi;
 durata societăţii;
 modul de dizolvare a societăţii comerciale.
Societăţi în comandită simplă care, în afara celor prevăzute la SNC, mai prevăd şi alte
elemente suplimentare privind împărţirea asociaţilor în două categorii:
 comanditaţi, care răspund solidar şi nelimitat;
 comanditarii, care răspund numai în limita aportului adus.
Societăţile de capital pot fi:
1. Societăţi în comandită pe acţiuni (S.C.A.), care se deosebesc de societăţile în comandită
simplă prin faptul că, părţile de capital aduse, sunt sub formă de acţiuni care pot fi nominative sau
la purtator. Se ştie că, fiecare acţiune poate conferi anumite drepturi ce precizează care sunt
drepturile fondatorilor.
2. Societăţi anonime pe acţiuni (S.A.) - este o formă reprezentativă de societate cunoscută
de talie mijlocie – mare. Capitalul ei social se formează prin aportul acţionarilor – persoane fizice
sau juridice. Cei care subscriu o anumită acţiune din capitalul social, sub formă de hârtii de valoare,
numite acţiuni – devin co-proprietari proporţional cu aportul lor.
Trebuie să se facă distincţie între capitalul subscris şi capitalul vărsat. Astfel, potrivit legii
31/1990 modificată la costituire, capitalul social subscris, cel vărsat de fiecare acţionar, nu va putea
fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de capital social, va
trebui vărsat în 12 luni de la înmatriculare. Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate
fi mai mic de 5. Mai există şi societăţi cu răspundere limitată (S.R.L.), în care numărul asociaţilor
nu poate fi mai mare de 50, iar capitalul social are o anumită dimensiune.
În general, societăţile comerciale trebuie să-şi prezinte şi capitalul social, iar este greu de
crezut, că o firmă serioasă va face afaceri cu un S.R.L. care are capital social de 10 milioane,
deoarece în caz de pierderi răspunderea S.R.L.-ului este la nivel de 10 milioane. Pe lângă
societăţile comerciale menţionate, există la noi în ţară şi regii publice care funcţionează tot pentru
piaţă. Proprietar poate fi statul, municipalităţile, comunele. Existenţa şi funcţionarea societăţilor
comerciale scot în evidena rolul esenţial al proprietăţii private în funcţionarea economiei, a vieţii

15 / 18
economice în general. Ea conferă avantaje mediului economic care se creează. Spre deosebire de
ea, proprietatea publică nu satisface în mod direct intereseul personal, generează birocraţie şi
abuzuri[14].

Factorii de producție
Caracterizarea generală a sistemului factorilor de producţie
Finalitatea oricărei activităţi economice desfăşurate o reprezintă obţinerea unor bunuri
materiale şi/sau servicii necesare pentru satisfacerea trebuinţelor umane. În acest context, pe
lângă identificarea nevoii de consum şi a modului în care pot fi obţinute bunurile necesare
satisfacerii acesteia, trebuie să identificăm şi existenţa resurselor (materiale, umane, financiare
etc.), respectiv a tuturor acelor elemente necesare desfăşurării activităţii omului.
În momentul în care aceste resurse sunt identificate, atrase şi utilizate în circuitul
economic, ele devin factori de producţie. Drept urmare, factorii de producţie reprezintă
„totalitatea resurselor care participă, într-un fel sau altul, la producerea de bunuri şi servicii”.
În acest context, factorii de producţie pot fi identificaţi ca fiind un „flux de resurse atrase
şi utilizate pentru serviciile pe care le asigură activităţii economice”
În general, prin noţiunea de factor de producţie se înţelege totalitatea elementelor de
care are nevoie un proces de producţie (input-uri) pentru a se putea desfăşura în condiţii
normale, cu scopul obţinerii diverselor bunuri materiale şi/sau servicii cerute de piaţă.
Se poate aprecia că orice sector de activitate pentru a produce are nevoie de factori de
producţie. În concluzie, deşi noţiunile de factori de producţie şi resurse sunt utilizate uneori ca
fiind sinonime, totuşi există o delimitare conceptuală, în sensul că resursele exprimă starea de
disponibilitate (au caracterul unui potenţial productiv), în timp ce factorii de producţie exprimă
o stare activă a resurselor determinată de către producător prin folosirea efectivă a acestora în
procesul de producţie.
Transformarea resurselor în factori de producţie depinde în mare măsură de diversitatea
nevoilor, nivelul dezvoltării economice, potenţialul tehnic şi ştiinţific, nivelul educaţiei şi
culturii etc. În teoria economică, de-a lungul timpului, începând cu momentul apariţiei ştiinţei
economice, au fost puse în evidenţă o serie de aspecte referitoare la faptul că obţinerea bunurilor
economice impune existenţa unor elemente indispensabile[16].
O primă contribuţie, în acest sens, îi aparţine lui W. Petty care a identificat primele
elemente necesare desfăşurării procesului de producţie (munca şi natura), prin afirmaţia sa
metaforică potrivit căreia „munca este tatăl şi principiul activ al avuţiei, în timp ce pământul îi
este mama”. Această teorie a fost dezvoltată ulterior de către A. Smith prin sublinierea rolului
deosebit de important pe care îl are diviziunea muncii în sporirea îndemânării muncitorilor,
alături de importanţa raportului dintre muncitorii productivi şi cei neproductivi.
Adevărata teorie a factorilor de producţie a fost fundamentată, însă, de către J.B. Say,
cel care a pus în evidenţă faptul că bunurile produse nu sunt rezultatul doar al muncii, ci şi al
altor elemente ce contribuie la obţinerea lor.
Astfel, acesta consideră că, pe lângă munca depusă, la procesul de producţie mai
participă şi alte elemente: pământul (de unde extragem substanţa pe care o prelucrăm în
procesul productiv) şi capitalul (cu ajutorul căruia prelucrăm substanţa oferită de natură). J.B.
Say este primul economist care a definit astfel aceşti factori, elaborând teoria trinitară a
factorilor de producţie prin care identifica trei factori clasici (tradiţionali) de producţie: munca,

16 / 18
pământul şi capitalul. Acesta a afirmat că în orice proces de producţie participă în mărimi
diferite munca, pământul şi capitalul, şi că fiecărui posesor al acestor factori i se cuvine dreptul
însuşirii unei părţi din venitul creat pe măsura aportului adus la obţinerea acestuia.
În categoria acestor factori clasici de producţie, primii doi (munca şi pământul) pot fi
consideraţi factori primari, în timp ce capitalul este considerat a fi un factor derivat.
Ca urmare a evoluţiei vieţii economice, a dezvoltării societăţii şi creşterii complexităţii
proceselor de producţie, în teoria economică a fost fundamentată şi o teorie a neofactorilor de
producţie, considerându-se că, în procesul productiv, pe lângă factorii clasici există şi o serie
de alţi factori ce contribuie la desfăşurarea sa, cum ar fi: abilitatea întreprinzătorului,
tehnologiile, informaţia, cunoaşterea, managementul şi marketingul etc. Fiecare dintre aceşti
factori clasici de producţie şi neofactori au un mod specific de acţiune, determinat fie de natura
formării şi existenţei sale, fie de domeniul de utilizare[15].

CONCLUZII
Se poate spune că, în economie ca și în natură, reușesc să supraviețiuiască și să aibă
success doar întreprinderile care au capacitatea de a se adapta la mediul înconjurător.
Dezvoltarea dinamică a mediului economic la nivel mondial confruntă managementul
diverselor întreprinderi cu problema unei permanente adaptări la mediul economic pentru a se
asigura viabilitatea întreprinderii. Pentru a putea ține pasul cu dezvoltările mediului în care
funcționează întreprinderea, cum ar fi schimbări în structura brașelor, intensificarea concurenței
sau evoluțiile tehnologice, este necesară investigarea viabilității.
Întreprinderea modernă își desfășoară activitatea într-un spațiu economic care îi oferă
atât instrumente cât și posibilități de acțiune specifică, dar care o supune unor constrângeri
deosebite. Consider că, sporirea forței și viabilității structurilor antreprenoriale, constă în
principiu în înlăturarea factorilor care constituie cel mai mare pericol în ceea ce prezintă
dezvoltarea, dar și în elaborarea și tratarea direcțiilor ce ar contribui la valorificarea
potențialului și consolidarea acestora pe piață.
Un bun proces de conducere eficient nu ar trebui să se bazeze pe intuiție așa cum
obișnuiesc o mare parte din conducătorii întreprinderi, ci mai degrabă pe cunoașterea în
profunzime a situației existente, pe analiza științifică a vulnerabilităților și oportunităților de
dezvoltare a întreprinderii dar și a mediului său extern.

17 / 18
 BIBLIOGRAFIE

[1]Catalin Huiduman, Gabriel Staicu, Liviu Moraru, Iulian Tanase "Economie- Sinteze, aplicatii
rezolvate si teste grila" Edit.Libertas Educational Bucuresti 2008.
[2]EquilibriumintheMacroeconomy.Disponibilonline:http://cstlhcb.semo.edu/bdomazlicky/ec101text
/chap12/chap12sec1.htm.
[3] Gheorghe Cretoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur "Economie"Edit.C.H. Beck, Bucuresti 2008
[4] Ion Gavrila(coordonator)"Economie " manual cls a XI- Edit. Economica Bucuresti 2008.
[5]Mankiw, Gr. Principles of Economics. 6th Edition. South-Western: Cengage Learning. 2012. ISBN
13: 978-0-538-45305-9.
[6]Mishkin, F.; Eakins S. Financial markets and institutions. 7th ed. p. cm.. The Prentice Hall series in
finance, 2012. ISBN: 013213683X.
[7]The Circular Flow Model of Our Economy. Disponibil online:
http://users.chariot.net.au/~mjarrett/Devel/Demand/Circ.htm
[8]Tiganescu, E., Roman, M, Stancu, S. Modelarea proceselor şi afacerilor. Bucuresti: Ed. ASE, 2002.
Cap. 1. Disponibil online: Concepte fundamentale ale modelării macroeconomice.
http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap1.pdf
[9]Булатов А.С.. Экономика, 1999. Disponibl online: http://uchebnik-besplatno.com/economics-
uchebnik/ponyatie-ekonomicheskih-agentov-osnovnyie.html
[10]Матвеева, Т.Ю. Введение в макроэкономику. Государственный Университет Высшая
Школа Экономики. Учебное пособие. Шестое издание, исправленное. Издательский дом ГУ
ВШЭ. Москва 2008. ISВN 978-7598-0611-0.
[11]***SAMUELSON, A. PAUL, WILLIAM D. NORDHAUS - Economie politică, Editura
Teora, 2000.
[12]***Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale republicată, completată prin Legea
nr.99/1999 cu un comentariu de Ion Băcanu, Editura Lumina Lex, 1999
[13]***Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1995.
[14]C. Popescu, I. Gavrilă, D. Ciucur, Teorie economică generală, vol. I, Microeconomie, Editura
ASE, Bucureşti, 2005, pag. 64
[15]Gh. Creţoiu, V. Cornescu, I. Bucur, Economie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 36
[16]Gh. Creţoiu, V. Cornescu, I. Bucur, Economie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 37
[17]Economia politică, Editura Economică, București, 1995, p.213.
[18]D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie - manual universitar, Editura Economică,
Bucureşti, 1999, pg. 315.
[19]Dicţionarul complet al economiei de piaţă, Editura Informaţia Business Books, Bucureşti,
1994, pg. 273.
[20]https://mfinante.gov.ro/domenii/informatii-contribuabili/persoane-juridice/info-pj-selectie-
dupa-cui
[21]https://www.creeaza.com/afaceri/economie/AGENTII-ECONOMICI-TIPOLOGIE-
SI889.php
[22]https://ro.economy-pedia.com/11031206-economic-agent

18 / 18