Sburatorul Poezia Sburatorul Scrisa de Ion Heliade Radulescu a fost publicata pentru prima data in 1843.

Sursa de inspiratie a poeziei consta in mitul erotic al Sburatorului, un demon care simbolizeaza chinurile iubirii, acesta se poate metamorfoza in sarpe,zmeu sau chiar sul de foc pentru a intra in casa.Intrat in casa acesta se transforma intr-un tanar frumos avand ca scop chinuirea victimelor(tinere sau femei mature) pana la epuizare data de senzatia chinuitoare a dragostei neinplinite.Sburatorul este infatisat,in vis, ca un semizeu acoperit cu solzi argintii si cu aripi albe pe umeri. Titlul poeziei este dat de mitul popular al sburatorului. Tema poeziei este zbuciumul sufletesc dat de fiorii iubirii pe care o tanara il traieste pentru prima data. Sburatorul este o balada, lirismul este de tip epic, poezia structurandu-se in trei secvente poetice: prima parte este o idila in care se dezvolta trairile adolescentei,Florica, aceasta ii descrie mamei senzatiile fizice pe care le traieste. Florica, personajul din aceasta balada, este cuprinsa de un dor nespus, cade intr-o stare de visare si pierde sensul realitatii. Confesiunea ei, cuprinsa intr-un discurs persuasiv, exprima presentimentul ca sufletul si mintea ii sunt invadate de un spirit straniu si amagitor: In arsita caldurei, cand vantulet adie, / Cand pleopul a sa frunza o tremula usor / Si-n tot crangul o soapta s-ardica si-l invie, / Eu parca-mi auz scrisul pe sus cu vantu-n zbor; /Si cand imi misca topul, cosita se ridica, /Ma sperii, dar imi place -prin vine un fior / imi fulgera si-mi zice: Desteapta-te, Florica, /Sunt eu, viu sa te mangai...Dar e un vant usor! Exista in aceasta marturisire un amestec de teama si euforie ca expresii generice ale conditiei de indragostit. Pregatita sa-si astepte perechea destinata , Florica spera intr-o intalnire fericita si se cutremura la gandul oricarei tulburari a intimitatii ei, caci orice aparitie reconfigureaza viata celui care accepta un nou-venit. De aceea, discursul personajului este fixat intre speranta unei intalniri fericite si teroarea iesirii spre lume si este cladit pe afirmatii contradictorii, dar transante: ma sperii, dar imi place. Iluzia comunicarii, receptarea fantasmatica a unui spirit strain sunt intemeiate pe miscarea generala a lumii; vantul, frunzele, materia toata iau parte la aceasta emotie inopinata. Este interesant ca aceasta lamentatie a personajului cuprinde si elemente de pastel, care anunta prin expresivitate fragmentele plastice din cea de-a doua secventa a baladei. Aici, viziunea Floricai este

plasata in spatiul morganatic al unei zile de vara, cand arsita este parca tulburata de orice adiere usoara. Imaginea crangului infiorat de vant apare subtil asociata cu o desteptare temporara la viata: Si-n tot crangul o soapta sardica si-l invie. Detaliile peisagistice subliniaza starea Floricai si impresia unei intalniri fantastice. intreaga experienta isi are originea intr-o dorinta de nestavilit, pe cat de dureroasa, pe atat de binefacatoare: Un dor nespus mapuca, si plang, maicuta, plang. Prin valentele defulatorii, plansul are aici rol terapeutic, alina si diminueaza dorintele. Insa conditia generala a fetei evoca o stare maladiva pentru care nu exista leac. Invocarea preotului, a vrajitorului si a descantatoarelor dovedeste ca, dincolo de emotia binefacatoare, se instaleaza groaza si presentimentul unui pericol iminent. Si tacerea mamei devine semnificativa in acest context; Florica cere sprijin de la toate instantele si nu exclude nici posibilitatea unei intruziuni demonice: Oar ce sa fie asta? intreaba pe bunica:/ O sti vrun leac ea doara. ..ofi vrun zburator! / Or aide lalde baba Comana, or Sorica, / Or du-te la mos popa, or mergi la vrajitor. Temerile ei sunt alimentate de starea fiziologica, si ea bulversata: trupul ei pare supus la munci grele si asediat de boli.Partea a doua este un pastel,in care este prezentata imaginea satului prin imagini vizuale si auditive.Pastelul inserarii este alcatuit din imagini care surprind viata satului romanesc intr-un moment de maxima rumoare: intoarcerea de la muncile campului. Peisajul se individualizeaza printr-o secventa care defineste atmosfera in ceea ce are ea esential: aerul vibreaza de murmurul cirezilor de vite. De asemenea, fixarea momentului, realizata in amanunte edificatoare, atrage atentia prin constructia narativa, care promite o poveste: Era in murgul serei si soarele sfintise. Imaginile auditive creeaza impresia de derulare temporala, fiind urmarite treptat cresterea si apoi stingerea zgomotelor lumii; mugetele, scartaitul cumpenelor se estompeaza evanescent, dupa cum o sugereaza alte doua imagini auditive, dar care contin sensuri restrictive: a laptelui fantana /incepe sa s-auza ca soapta in susur si latratorii numai s-aud necontenit. Semne certe ale linistii, zgomotele distincte anunta intrarea in noaptea deplina. Spatiul nocturn are rolul de a anticipa aparitia zburatorului, imaginile continand de aceea sugestii hierofanice. Instalarea noptii este asociata cu un gest hipnotic si vrajit. Personificarea nu are de data aceasta functii umanizatoare, ci inoculeaza impresii magice: E noapte nalta, nalta; din mijlocul tariei / Vesmantul sau cel negru, de stele semanat,/ Destins coprinde lumea, ce-n bratele somniei / Viseaza cate-aie-vea desteapta n-a visat./ Tacere este totul si nemiscare plina:/ Incantec sau descantec pe lume s-a lasat;/ Nici frunza nu se misca, nici vantul nu suspina,/ Si apele dorm duse, si morele au stat. incremenirea generala sub imperiul noptii este asociata cu un somn fermecat: somnia. Celelalte personificari intretin impresia generala si

completeaza imaginea unei nopti care cuprinde tot pamantul; astfel, vantul nici nu suspina, apele dorm duse. Ca o pecete a noptii magice, luna rasare tarziu, iar stelele cazatoare anunta catastrofa: Si, cobe, cateodata tot cade cate-o stea. Partea a treia este scrisa sub forma de legenda, sburatorul este surprins in patru ipostaze : de balaur(balaur de lumina cu coadanflacarata),de zmeu(tot zmeu a fost), de flacaiandru(ca brad un flacaiandru) si de fulger(dar ce lumina iute ca fluger trecatoare).Aceasta lume prinsa parca in menghina noptii, Viseaza cate-aievea desteapta n-a visat. Versul sugereaza subtil ca imaginea zburatorului nu este decat o efigie a visului colectiv. Este adevarat ca evenimentul apare transpus din perspectiva celor doua surate, dar aparitia lui halucinanta se situeaza in sfera fabulosului de vis si de basm. La miezul noptii, cand lumea pare incremenita de vraja, zburatorul apare ca un balaur de lumina si patrunde pe horn in casa Floricai. Este infatisat ca aparitie luminoasa in noapte si este numit balaur si zmeu: Balaur de lumina cu coadanfla-carata,/ Si pietre nestemate lucea pe el ca foc. Lumina este apanajul entitatilor astrale, iar aici subliniaza forta de neinvins, caci este o lumina iute ca fulger trecatoare si vine din miazanoapte, loc al duhurilor necurate in basmul popular. De altfel, zburatorul este prezentat aici conform traditiei folclorice, ca spirit capabil sa ia forma omeneasca; el se transforma mflacaiandru blond si seducator, in iluzie instapanitoare, fara a fi capabil sa prinda viata: dar slabele lui vine /N-au nici un pic de sange. Originea lui se afla insa in visul omenesc. Pentru fiinta visatoare exista pericolul cert al prizonieratului in lumea visului. Exista in balada lui Heliade Radulescu sugestia unui deznodamant nefericit, pentru ca, asa cum avertizeaza cele doua personaje, martore ale magicei aparitii, impotriva zburatorului nu exista leac: nici descantatura, / Nici rugi nu te mai scapa. Fereasca Dumnezeul in legendele romanesti despre zburator, aproape intotdeauna finalul este dramatic. Din visul de iubire nu exista cale de intoarcere, ca in cazul oricarei evadari din realitate, de altfel. Heliade pastreaza sensul credintei, dar lasa posibilitati de interpretare divers; la urma urmei, spatiul magic al noptii creeaza sugestia unei aparitii cosmaresti. Chiar si dialogul celor doua surate se inglobeaza in acest vis al intregului sat Limbajul folosit cu precadere este popular: fonetisme populare: ici, colea, vrun, oarce, lexic characteristic:alde, scrisul, topul, diminutive: potecuta, ziulita, raulet, vatulet. Printre figurile de stil prezente in poezie se gasesc metafora:vesmantul cel negru,de stele semanat s-a laptelui fantana / Incepe sa s-auza ca soapta in

susur , repetitia:e noapte nalta, nalta, metonimia:si latratori numai s-au necontenit, personificare : simt ca misca tufa, auz crangul trosnind,epitet:balaur de lumina , in gemete de muma, viteii lor striga, vibra al serei aer de tauri grea murmura. Modul de expunere preponderant este dialogul acesta apare in prima si in ultima parte a poeziei , descrierea apare in cea de a doua parte. Rima este incrucisata ,iar masura este de 14 silabe.