Enigma Otiliei
de George Calinescu
Capitolul I
Primul capitol prezintă sosirea tânărului Felix Sima în casa tutorelui său, Costache Giurgiuveanu, unchiul
său. Într-o seară la începutul lui iulie 1909, Felix ajunge în casa unchiului său și este întâmpinat cel puțin
ciudat de acesta. Verișoara lui, Otilia, o tânără de aceeași vârstă cu el îl primește cu multă căldură și îl
conduce pe băiat într-o cameră unde restul familiei juca table. Astfel, Felix îi cunoaște pe Pascalopol, un
moșier bogat, prieten de familie (cu care Otilia își permite multe familiaritate, spre nemulțumirea
băiatului), pe Aglae Tulea, sora lui Costache, Simion Tulea, soțul acesteia și Aurica Tulea, fiica de 30 ani a
Aglaei. În timp ce ceilalți jucau table și mai apoi cărți, tânărul Felix, viitor medicinist își aduce aminte de
felul în care a ajuns orfan, cum murise mama să și cum tatăl lui fusese distanță de copil, trimițându-l mai
mult prin internate. După un timp, Otilia își aduce aminte de Felix și îi aduce două prăjituri (considerând
că îi este foame) și îl trimite să doarmă chiar în camera ei, unde Felix observă o dezordine generală.
Capitolul II
Cand se trezeste, Felix o aude pe Otilia cântând la pian și începe să studieze unele părți ale casei. Pe
holuri o intalneste pe Maria, servitoarea casei și Costache îi cere cu împrumut niște bani, dar intervine
Otilia care nu admite ca tatal ei să ceara bani de la “varul ei”. Fata îi cânta lui Felix și cuprinsa de ceea ce
Marina numea “nebunie”, începe să alerge prin gradina. Otilia își mărturisește dorința ca Felix să ajungă
un mare doctor și începe să-i prezinte familia, ilustrând calitățile și defectele membrilor familiei Tulea.
Totodată, încep să rascoleasca amintirile, uitându-se prin fotografiile vechi. Dupa-amiaza, Pascalopol îi
scoate pe Felix și pe Otilia la plimbare, spre invidia Aureliei și a Aglaei. Acestea insista pe langa Felix să îl
mediteze pe Titi, baiatul matusei sale.
Capitolul III
Capitolul începe printr-o scurta prezentare a lui Simion Tulea, Otilia avertizandu-l discret asupra
manierelor celor din familia Tulea. Aurelia îl invita pe Felix la ei acasă și în timpul vizitei, o ponegreste pe
Otilia, cu invidie ascunsă. îl cunoaște pe Simion, care-i prezentat tablourile sale, Felix observand ca și Titi
și tatăl lui au un oarecare talent in ale picturii, deși află că toate tablourile făcute de cei doi sunt simple
copii după ilustrate sau cărți. Titi nu se doveste a fi foarte interesat de meditatii, plictisindu-se foarte
repede. Capitolul prezinta aspiratiile familiei Tulea și dorinta arzatoare a Aureliei de a se marita. Aurica
începe să se familiarizeze din ce în ce mai mult cu Felix cu dorința ascunsă de a-l face pe acesta să o ia de
nevastă; speranțele pe care și le face Aurica speriindu-l pe tanar, acesta care începe să s e evite.
Capitolul IV
Cu timpul, Felix se obișnui în casa lui Costache, acordându-se cu ciudateniile locului. Avand nevoie de
bani, îi cere batranului sau tutore însă acesta îsi dovedeste avaritia fără să îi dea vreun ban, cea care îi da
bani fiind Otilia. Capitolul prezinta vizita celor doi la casa lui Pascalopol, unde Felix observa un rafinat
gust în decorațiuni interioare. Deși la început Felix nu-l agreaza pe Pascalopol, considerand ca Otilia nu
ar trebui să se poarte așa familiar cu un bărbat mai în varsta ca ea, mosierul îi devine treptat simpatic.
Capitolul V
În august, este anunțată sosirea lui Stanica și a Olimpiei, cealalta fata a Aglaei. Otilia îi explica scandalul
produs de relația dintre cei doi, care nu erau casatoriti, fiindcă Stanica nu dorea să facă nuntă dacă
Olimpia nu primea zestre, aceasta fiindu-i refuzată de Simion. Ajunși la momentul cinei, cei doi încearca
să îl induplece pe Simion să le dea casa, acesta însă refuză motivand ca Olimpia nu e fata lui, deși Felix
observa o asemănare izbitoare între tata și fiica. După plecare, Stanica îi cere Otiliei împrumut 20 franci.
De asemenea, Pascalopol primește un bilet de la Stanica Ratiu prin care acesta îi cere 100 franci. De
dragul Otiliei, mosierul îi da avocatului banii ceruti. Capitolul prezinta modul in care Stanica incearca să-l
convingă pe Simion și modalitatea de ai păcăli pe ceilalți, simuland o boala de inima.
Capitolul VI
În acest capitol este prezentată vizita lui Felix și a Otiliei la moșia lui Pascalopol, mosie situată la
jumatatea distantei intre Calarasi și Fetesti. La mosie, Felix observa același rafinament, de aceasta data
mai rustic și Pascalopol îi devine din ce în ce mai familiar, ajungand să îl considere un prieten. În timpul
vizitei, Otilia și Felix învață să calareasca, se urca pe capitele de fan, petrecand doua saptamani de vis.
Totodată, din ziar, cei trei afla de cununia dintre Olimpia și Stanica dar și de moartea copilului lor de 2
luni (moarte cauzată de neglijență părinților).
Capitolul VII
Acum Felix era student în anul I la Medicina, spre nemulțumirea Aglaei care îl îndemna să “se
regaseasca un rost” în acest fel incercand să îl jigneasca pe tanar. Stanica încearca să creeze intrigi dintre
Otilia și Pascalopol, dovedind un caracter infect. Otilia îi propune tatălui ei să se mute într-o alta casa din
Stirbei-Voda, însă Aglae se opune, arătînd felul în care Costache era manipulat de sora sa. Totodată, Titi
începe să se simtă atras de Otilia, fata de care începe să aibă un comportament necuviincios, Otilia
indepartandu-se de ea, facand-o pe Aglae să se planga lui Costache, rostind cuvinte grele la adresa feței.
Otilia îl pune pe Costache să aleagă între ea și Aglae, și astfel mătușa să nu mai calcă în casa
fratelui sau.
Stanica aduce un fals doctor la Costache cu scopul ascuns de a-l face pe acesta să creada ca este
bolnav. Pascalopol, Otilia și Felix hotărăsc să fie mai atenți la comportamentul avocatului.
Capitolul VIII
Felix își da seama că o iubește pe Otilia și încearca să fie din ce în ce mai aproape de fata, considerand
chiar și unele gesturi mărunte (cum ar fi coaserea unui nasture) un adevărat deliciu. îi scrie o scrisoare de
dragoste, pe care i-o lasă pe pat, însă fata pare să nu o fi citit. După un timp îi mărturisește dragostea și
Otilia îi spune că și ea îl iubește, însă trebuie să astepte. La rugămintea lui Felix, Otilia nu-l mai primi un
timp pe Pascalopol, acesta purtand o discuție cu studentul. În timpul acestei discuții, Felix își da seama
de caracterul minunat al mosierului, rugand-o pe Otilia să îl primeasca din nou pe Pascalopol. În același
timp, Titi face cunostinta cu Ana, sora unui coleg și se căsătorește cu aceasta, căsnicia eșuând în mod
lamentabil.
Capitolul IX
În martie, Felix începe să –isi faca planuri mari, dorind să aiba cât mai mulți bani, pentru a-i putea oferi
Otiliei plăceri ca plimbarile cu trasura. Avand nevoie de bani , completează batranului o poliță cu
scadenta in alb de 1000 franci. Pascalopol încearcă să-l convingă pe Costache să o adopte legal pe Otilia,
oferindu-se să plateasca el cheltuielile, batranul acceptand. Dar Stanica afla de acest lucru, și după
cateva saptamani de discreție, lansează știrea și Aglae jura ca Otilia nu va fii adoptata cât timp ea
trăiește. Stanica îi face avansuri Otiliei care-l da afara, mânioasă. Otilia îi povestește cum Aglae și Aurica
au încercat mereu să o umileasca, spunandu-i cuvinte grele la o varsta frageda. Afland de vorbele care
sau zis despre ea cand Aglae a aflat de intenția lui Costache de a o adopta, Otilia incuviinteaza.
Capitolul X
După cateva zile de la acest incident, Costache primește un bilet anonim, prin care este sfatuit să nu o
adopte pe Otilia, folosind imaginea Aglaei (care avea o înrâurire asupra batranului) , anonimă reușind să
îl sperie pe batran. Otilia, afland de bilet și citindu-l, îl liniștește pe Costache și arată că ea nu dorește
neapărat să fie adoptată, iubirea ei pentru batran fiind la fel de mare cu sau fără acte. Felix de intalneste
pe strada cu Aurica, aceasta incepand să-l elogieze pe Toți, spre disperarea medicinistului. Ajuns acasă,
află că Otilia plecase cu Pascalopol la mosie. Stanica i-o prezinta pe Georgeta, o prostituata de lux, care îi
atrage atentia tanarului, el primind invitația de a o vizita pe fata oricand.
Capitolul XI
Starea de sanatate a lui Simion se inrautateste, batranul acuzand tulburări psihice, însă doctorul adus de
Stanica nu-i găsește nimic, familia crezand ca are doar o criza de glicozurie. Stanica atrage atentia asupta
pericolului pe care îl reprezinta Otilia pentru mostenirea lui Costache și le împinge pe cele doua femei și
mai mult împotriva tinerei. Felix începe să se remarce la Universitate, și datorită interesului sau, primește
permisiunea de a intra în orice secție a spitalului, pentru a face observații. Deși unii interni încearcă să-l
descurajeze, Felix realizeaza o lucrare pe care profesorul sau i-o publica intr-o revista de mare interes în
Franța, reușind să îi mareasca ambiția lui Felix. Stanica reușește să-l manipuleze pe Costache, manevrand
lucrurile în așa fel incat Costache să nu faca testament. Felix se duce să o viziteze pe Georgeta, care-i
povestește drama vieții sale. Felix simte pentru fata o afectiune de frate și între cei doi începe să se
infiripe o relație, deși Felix o iubea foarte mult pe Otilia.
Capitolul XII
Felix primește o carte poștală de la Otilia, tocmai din Paris, dandu-i tânărului o stare de tristețe. Georgeta
îi roaga să treaca pe la Iorgu, chiriașul lui Costache. îi scrie înainte de aceasta vizita Otiliei, unde își
exprimă dezamăgirea. Felix afla de la Iorgu de manevrele lui Stanica, acesta planuind să-i strice afacerile
lui Costache pentru ca acesta să nu vanda imobilele. Costache și Felix pornesc spre restaurantul lui Iorgu
unde cei doi încheie afacerea, spre ciuda lui Stanica. Simion este din ce în ce mai bolnav, însă Aglae și
Olimpia sunt cât se poate de nepăsătoare, starnind chiar repulsia lui Stanica. Felix devine din ce în ce mai
convins de tulburarile psihice ale lui Simion.
Capitolul XIII
La inceputul capitolului este prezentata o scena din viața maritala a cuplului Stanica Olimpia, ilustrandu-
le lipsa de suflet a celor din familia Tulea. Felix afla de la Georgeta că Toți se îndrăgostise de ea, dorind să
o ia de soție., aceasta avand o obsesie maritala. Cand pleacă de la Georgeta, se intalnesc cu generalul,
scena care i se pare lui Felix, foarte penibila. Costache vrea să isi vanda proprietățile pentru ai da Otiliei
ce i se cuvine. Alarmați de așa o posibilitate, Stanica are ideea să trimita Otiliei o carte poștală și să se
prefaca a-i fi prieteni.
Capitolul XIV
Felix, un pic supărat din cauza indiferentei colegilor de la Universitate, își aduce aminte de discuțiile pe
care le avea cu colegii de la internat din Iași. Se intalneste cu Weissmann, un prieten și coleg care îi ține o
prelegere despre poezie și dragoste, aratandu-i curiozitatea pentru un roman de Weininger. Costache îl
roaga pe Felix să nu iasa din camera sa, fiindcă avea de făcut niște presupuse reparații, însă Felix își da
seama ca batranul avea de fapt ascuns în podeaua casei o adevarata comoara, desigur nu acorda multă
atenție acestui amănunt. Costache, Felix,Weissmann, Stanica, Olimpia, Georgeta și generalul, Iorgu și
soția acestuia i-au cina impreuna la restaurantul celor din urma, unde Stanica încearca să manevreze pe
batran, povestind o întâmplare cu un var care isi ingroapa toți banii în subsol și care la un incendiu, i-a
pierdut pe toți. Felix este condus acasă de general și Georgeta, simțindu-se din nou foarte penibil.
Capitolul XV
Aglae decide să-l interneze pe Simion, deși considera ca acesta nu are nici o avere, cu toate ca batranul
fusese privat de pensia să și de orice alte plăceri. Weissmann vine și îl face pe simion să vina cu el,
spunandu-i ca oamenii așteaptă învățăturile sale (Simion se credea de un timp Iisus Hristos). Stanica
încearca să îl faca pe Costache să o primească din nou pe Aglae, însă acesta este împotriva ideii, Felix
găsindu-l cotrobăind prin casa. Avocatul îi aduce casa niște studenți pe care nu-i cunoaște, purtandu-se
foarte familiar, stârnind indignarea tânărului și a unchiului sau.
Capitolul XVI
Capitolul incepe cu prezentare lui Stanica și a familiei acestuia, ilustrandu-le unitatea și legăturile strânse
care uneau pe membrii familiei, fie ei de condiții sociale diferite. Cu ocazia aniversării matusii Agripina,
Stanica îi face acesteia o vizita, găsind în modestă ei camera o mulțime de rude venite in vizita. îi
cumpara batranei alune și covrigei ,și “împrumuta” de la aceasta patru cesti chinezesti. Vărul sau Toader
îl duce acasă și cu aceasta ocazie, Stanica observa frumusețea nepoatei sale Lili, căruia îi promite că o va
prezenta unui băiat “fain”, Felix. Acasa, îi spune Olimpiei ca îi cumparase patru cesti de la un anticar,
aducandu-i și prajituri, spre deliciul femeii. Cu toate acestea, Stanica nu primește dovezi de iubire din
partea nevestei sale, fapt care-i întărește o decizie de mult luată, și aceea ca va divorța cât mai repede și
cum se va ivi împrejurarea prielnică.
Capitolul XVII
Trezindu-se, Felix aude pe cineva cantand la pian și își da seama ca Otilia se intorsese. Fata îi da cadou
cravate, însă pe data se afișează Stanica. Acesta o aduce cu sine pe Aurelia, careia Otilia îi face cadou o
sticluta de parfum, un guler scrobit de broderie, uitând parcă toate faptele urate ale verisoarei sale.
Pascalopol vine să îi viziteze, cu aceasta ocazie, între el și Felix ivindu-se un ușor conflict, rezolvat ulterior.
Pascalopol ilcheama pe Felix să discute “despre o persoana importantă pentru amandoi” și îl invita pe
tanar la el acasă. îi aduce la cunostinta ca Stanica creeaza zvonuri care mai care mai incredibile și mai
defaimatoare, avocatul spunandu-i lui Felix că motivul calatoriei la Paris fusese de fapt un avort.
Costache începe să construiască o casa pentru Otilia. Felix îi este prezentat lui Lili, care devine foarte
interesat de student, spre invidia celor din familia Tulea.
Capitolul XVIII
Într-o zi foarte calduroasa, Costache se împletici din mers și căzu moale jos. Afland de subitul atac al
fratelui ei, Aglae, sperând într-o apropiata moarte a acestuia se grăbește să cheme doctorul și merge la
Costache acasă. Deși batranul nu avea nimic, Aglae și Stanica fac tot ceea ce pot pentru a-l aduce într-o
stare grava, mancand de fata cu el toate bunatatile strânse cu greu de batran, spre durerea acestuia.
Felix îl roaga pe Pascalopol să îi ajute, iar acesta aduce un doctor de renume, Stratulat și acesta observa
ca batranul nu are nimic, însă un la un alt atac nu ar mai supraviețui. Costache îi zice în secret lui
Pascalopol că-i va da trei sute de mii de lei pentru Otilia, să îi pună într-un cont, banii fiind ascunsi sub
pat. Deși îsi anunta aceasta dorinta, amana momentul în care îi va da banii moșierului și Pascalopol
deschide un cont în care îi vireaza Otiliei o sută de mii de lei.
Capitolul XIX
Aglae vine și-i povestește batranului de moarte ceea ce îl dispera pe acesta, Costache incepand să
meargă la doctori, să ia medicamente și să aducă părintele în casa pentru a binecuvânta casa și pentru a
alunga spiritele rele. În acest scop este chemat popa Tuica (interesat mai mult de tuica decât de treburile
bisericești). Weissmann vine să îi facă un control lui Costache, cu aceasta ocazie cunoscand-o pe Aurica,
fata incepand să aibă o pasiune pentru tanar. Cum Weissmann era evreu, fata se duce la popa Tuica care
îi da dezlegare. Aurica îi sugerează tânărului o legatura, pe care acesta ghicind, o înlătura, spunand ca
“nu profeseaza decât amorul liber”.
Capitolul XX
Cum Lili se arată foarte incantata de Felix, și cum acesta nu afișa niciun interes pentru fata, Stanica îi
spune Otiliei despre o presupusă idila dintre ei, rugand-o să îl convingă pe medicinist să o ia pe lili de
nevasta. Felix îi mărturisește ca Lili îi este indiferenta, declarandu-i din nou iubirea sa. Costache se simte
din nou rău, Aglae și Stanica crezand ca este mort și considerand ca nu mai trebuie chemat doctorul.
Felix și Otilia însă ilcheama pe Pascalopol și pe doctor. Cel din urma considera ca batranul va scăpa și de
data aceasta, iar Costache îi da o sută de mii de lei pentru contul Otiliei. Stanica începe să caute
ascunzatoarea banilor, iar Aglae, Aurica și ceilalți membri încep să mute lucrurile din casa, Aurica
atentand chiar la pianul Otiliei. Cum Otilia nu pleca niciodată de acasă, Stanica recurge la un șiretlic ce se
va dovedi mortal. îi spune fetei ca Pascalopol îi va face o vizita și aceasta fuge pentru jumătate de ora
pentru a-si cumpara o pudriera, în acest timp, avocatul intra în camera batranului și îi ia banii de sub
saltea, sub privirile acestuia, care disperat, își da duhul. Batranul este inmormantat și toate proprietățile
trec în posesia Aglaei. Banii gasiti sub saltea de Stanica nu sunt niciodată înapoiat de acesta, care
divorteaza de Olimpia. Otilia merge in camera lui Felix și o roaga să o lase să doarma în patul lui,
propunandu-i să trăiască împreună ca bărbat și sotie, fără însă să se căsătorească. Felix însă nu profita de
fata. La trezire, Otilia disparuse, și Felix află că tanara plecase la Paris impreuna cu Pascalopol, ulterior
tânărul afland ca cei doi se căsătorește. Anii au trecut și Felix devenise un doctor de renume, avand
multe cărți publicate, multe tratate și toată lumea știind cine este. Se intalneste cu Pascalopol într-o zi pe
strada și acesta îi arată o poza făcută cu Otilia, Felix nemaiputând să o recunoască pe fata nebunatica în
spatele femeii mature ce devenise.