CHIMIE

Curs 1-2

Capitolul 1.
CORELATII INTRE STRUCTURA I PROPRIETILE MATERIALELOR UTILIZATE IN ELECTRONICA

Capitolul 1.
Corelatii intre legaturile chimice, structura si proprietatile materialelor.
1.1. Noiuni despre structura atomului;
-Noiunea de atom apare pentru prima dat n jurul anului 450 .Hr cnd filozoful grec Leucip dezvolt teoria conform creia
materia nu este infinit divizibil i introduce noiunea de atomos, ceea ce nu poate fi divizat.
-Apoi pe msura trecerii anilor Democrit, Epicur, Laureniu i alii au contribuit la dezvoltarea imaginii structurii atomului.
In limba greaca veche, cuvantul atom era folosit pentru a descrie cea mai mica parte dintr-o substanta. Aceasta particula
fundamentala, asa cum este denumit astazi atomul, era considerata indestructibila; de fapt, cuvantul grecesc atom
inseamna indivizibil.
-Cunostintele despre marimea si natura atomului s-au imbogatit de-a lungul timpului, insa la inceputuri oamenii nu puteau
decat sa speculeze aceste cunostinte.
-Odata cu aparitia cercetarii stiintifice experimentale( in sec. XVI-XVII e.n.), procesul de cunoastere a teoriei atomice a
progresat rapid.
- Astfel de-a lungul evoluiei cunotinelor acumulate si a tehnicilor de investigare aflate la dispoziia cercettorilor s-au creat
mai multe modele de structur a atomului.

n 1827, Robert Brown -micare brownian.

Modelul Thompson
-dezvoltat de J.J. Thompson n anul 1904
- a msurat masa razelor catodice, artnd c ele sunt formate din particule, dar c
acestea sunt de circa 1800 de ori mai u oare decat cel mai u or atom, cel de H.
-atomul este o mas ncrcat pozitiv i distribuit omogen sub o form de sfera
-n aceast mas exist n unele locuri nite sfere mai mici, care sunt ncrcate negativ
(aceste sfere mai mici au fost numite electroni).
-o proprietate de baz a acestui atom este c numrul sarcinilor negative este egal cu
numrul masei pozitive, rezultnd un atom neutru din punct de vedere electric.

Modelul Rutherford,
-a fost dezvoltat in 1911 n urma experimentelor realizate de ctre Hans Geiger i Ernest Marsden.
-pe baza observaiilor efectuate legate de existenta unei neuniformitati de distributie a sarcinii in
interiorul atomului, Rutherford a propus un nou model n care sarcina pozitiv era concentrat n centrul
atomului, iar electronii orbitau n jurul acesteia.
-Noul model introducea astfel noiunea de nucleu.

Premiul Nobel pentru Chimie n anul 1908.

Este considerat "printele" fizicii nucleare

-aproape toat masa lui este concentrat n nucleu, care este ncrcat pozitiv.
-nucleul este nconjurat de un nveli de electroni, care sunt incrcai negativ; electronii sunt meninui
de nucleu prin fore electrostatice.
-Modelul propus de Rutherford descrie nucleul, dar nu atribuie nici o structur orbitelor electronilor.

Atomul lui Rutherford, conceput conform legilor mecanicii clasice, nu putea s explice de ce
electronii nu cad pe nucleu, tiindu-se c orice sarcin electric n micare pierde continuu din
energia sa prin radiaie electromagnetic.

Modelul Bohr,
- in 1913, preia modelul planetar al lui Rutherford i i aplica teoria cuantelor. Modelul lui Bohr este aplicabil
ionilor hidrogenoizi (He+, Li+2, Be+3, etc, adic ionii care au un singur electron n cmpul de sarcin efectiv al
nucleului)
Modelul atomic al lui Bohr se bazeaz pe doua ipoteze:
1) - electronul se rotete n jurul nucleului numai pe anumite orbite circulare, permise, staionare, fr
a emite sau a absorbi energie radiant. Electronul se menine datorit compensrii forei centrifuge cu
fora de atracie Columbian.
2) - n micarea sa pe orbita permis, electronul nu emite i nici nu absoarbe energie radiant de o
anumit frecven, numai discontinuu, corespunznd unor tranziii electronice, care duc in final la
liniile spectrale.

Acest model nu poate explica spectrele de emisie i energia de ionizare dect pentru atomul de hidrogen si ionii
hidrogenoizi.

Modelul Bohr-Sommerfeld
Pentru caracterizarea micrii electronului, Sommerfeld utilizeaz numerele cuantice:
n - principal; l - secundar, azimutal sau orbital; s - de spin si m - magnetic.
n - numrul cuantic principal, indic semiaxa mare a orbitei eliptice; ia valori 1,2,3,4,...n sau l n ; reprezint
straturile electronice K, L, M, N, O, P, Q.
Numrul maxim de electroni ce corespund unui strat cu numr cuantic principal n, este 2n 2.
l - numr cuantic secundar, indic semiaxa mic a orbitei eliptice reprezentnd momentul unghiular al electronului pe
orbit si substrat; are valorile
l = 0,1,2,3,..... sau 0 1 n-1.
m - numrul cuantic magnetic, indic poziia (orientarea) orbitei electronice ntr-un
cmp magnetic i are valori negative i pozitive, n total 2l+1 valori:
-l .....-2 ,-1, 0, 1, 2, ..... +l sau -l m +l
s - numrul cuantic de spin, caracterizeaz micarea de rotaie a electronului n jurul
propriei sale axe, avnd valorile +1/2 sau -1/2.

Modelul ondulatoriu staionar.

1923 L.V. de Broglie (premiul Nobel pentru fizic n 1929) introduce ideea de dualitate particul und a materiei:
un electron sau orice alt particular subatomic se poate comporta att corpuscular, ct i ondulatoriu, adic, o particul
elementar n micare are asociat o und a crei lungime de und variaz cu energia sa.
n anul 1926, Schrdinger elaboreaz prima lucrare de mecanic ondulatorie, redat prin Ecuaia lui Schrdinger,
prin care arat: caracterul ondulatoriu al micrii electronului n atom, descris de o funcie de und.
8 2 m

( E E p ) 0
h2
unde: h constanta lui Planck; m masa electronului; E energia total a electronului; E p = - e2/r energia potenial; (E Ep)
energia cinetic a electronului;

- funcia de und, dependent de coordonatele x, y, z ale electronului, nucleul fiind presupus imobil i aflat n originea
sistemului de coordonate.
Energia total a unei particule (electronul) cu o anumit mas, care se mic in spaiu, este suma dintre energia cinetic i
energia potenial; ecuaia are soluii numai pentru acele valori ale energiei totale care reprezint energiile electronului n strile
staionare, stri caracterizate de numerele cuantice, energia n atom fiind cuantificat.
Ecuatia are soluii numai pentru acele valori ale energiei totale care reprezint energiile electronului n strile staionare,
stri caracterizate de numerele cuantice: n, l, m, s, deci, energia electronului n atom este cuantificat (limitat la valori discrete).

1927 W. Heisenberg (premiul Nobel pentru fizic n 1932) enun principiul incertitudinii: determinarea simultan a
poziiei i momentului cinetic unui electron este imposibil; cu ct valoarea uneia dintre mrimi este calculat cu mai mult
precizie, cu att valoarea celeilalte este mai imprecis.

Caracterizarea orbitalilor atomici

Orbitalii reprezint volumul din jurul nucleului atomic n care probabilitatea de a gsi un electron cu o anumit cantitate
de energie este maxima. Unui orbital i pot fi atribuii maximum 2 electroni.
n funcie de valorile numrului cuantic l, funciile orbitale determin pentru orbitali forme diferite.
Pentru l = 0, ORBITALUL

S, are form sferic

Pentru l = 1, orbitalii sunt n numr de 3, sunt ORBITALII

Exist din stratul al doilea, L, deci de la nivelul caracterizat de n = 2.

P (px, py, pz) i au simetrie bilobar.

Pentru l = 2, orbitalii sunt n numr de 5, sunt ORBITALII D (dx2-y2, dz2, dxy, dyz, dxz) i
au simetrie tetralobar. Exist din stratul al treilea, M, deci de la nivelul caracterizat de n = 3.

Cnd l = 3, orbitalii sunt n numr de 7, sunt ORBITALII F i au simetrie

octolobar. Exist din stratul al patrulea, N, deci de la nivelul caracterizat de n = 4.

Masa atomic a unui element chimic din tabelul periodic este masa unui atom din acel
element n raport cu Carbon 12. Unitatea de msur este uam (unitate atomic de mas).

1 u = 1,660 540 2(10) x 10-27 kg

A numar de masa

A=n+p

n- numar neutron
p- numar protoni
Z numar atomic

Z=p

Izotopul este specia de atom cu acelai numar atomic Z dar cu numar de masa
A diferit (adic aceleai proprieti chimice dar proprieti fizice diferite).

Modul de ocupare electroni a orbitalilor atomici succesiunea energetic

Configuraia electronic a unui element dat, este omoloag cu a elementului precedent din sistemul periodic al
elementelor, la care se adaug un nou electron numit electron distinctiv.
Principiul ocuprii succesive a orbitalilor cu electroni
Orbitalii atomilor multielectronici se populeaz succesiv cu electroni, n ordinea creterii energiei orbitalilor; se ocup mai
nti cu electroni orbitalii atomici de energia mai mic, urmnd apoi orbitali cu energie din ce n ce mai mare, conform schemelor
alturate

Principiul Pauli (1925), afirm c un orbital nu poate fi ocupat dect de maximum 2 electroni care trebuie s aib
spin opus.
Numrul maxim de electroni pe un substrat este 2(2 l + 1), iar pe un strat 2n 2.
Regula lui Hund: Orbitalii de energie egal, se ocup pe rnd, nti cu un electron, apoi cu al doilea, astfel ca
numrul electronilor necuplai s fie maxim.

Capitolul 1.

CORELATII INTRE STRUCTURA I PROPRIETILE MATERIALELOR

Structura

Proprietati

Legaturi chimice

atom

Compusi chimici

Material

Aplicatii

1.2 LEGATURI CHIMICE

Prima abordare a legturii chimice a fost data de teoria electronic, elaborat de ctre G.N.Lewis i W.Kossel, n
1916. Conform acestei teorii, legturile chimice se realizeaz cu participarea electronilor din nveliul exterior al atomilor,
numii electroni de valen.

Capitolul 1.

CORELATII INTRE STRUCTURA I PROPRIETILE MATERIALELOR

1.2 LEGATURI CHIMICE

Forta motrice a reactiilor chimice o reprezinta tendinta atomilor de trece dintr-o stare energetic nestabila
caracteristica unui invelis electronic in curs de ocupare sau semiocupare, intr-o stare stabila caracteristica unui invelis electronic
complet ocupat cu electroni.
Realizarea configuratiei electronice stabile se realizeaz in doua moduri:
- prin cedare sau acceptare de electroni cu formarea ionilor;
- prin punere in comun de electroni si formarea orbitalilor moleculari.

Energia minima necesara pentru a extrage complet unul sau mai multi electroni dintr-un atom si a forma un ion pozitiv se
numeste energie de ionizare si se exprima in eV/atom sau KJ.mol-1.
Studiile realizate de Frank si Hertz au aratat ca energia necesara indepartarii a 1, 2 sau 3 electroni din invelisul electronic al
unui atom este din ce in ce mai mare pe masura ce sarcina pozitiva a ionului creste. Fenomenul se explica prin faptul ca nucleul
atrage din ce in ce mai puternic electronii ramasi in atom, in procesul de ionizare succesiva.

Energia ce se degaja sau se absoarbe cand un atom accepta electroni in stratul sau de legatura, transformandu-se in ion
negativ reprezinta afinitatea pentru electroni.

1.2.1. Legtura ionica

Legatura ionica nu este o legatura chimica propriu-zisa.
Legatura ionica consta in stabilirea unor forte de atractie electrostatica intre ioni cu sarcini electrice diferite.
Modelul legaturii ionice este foarte bine exprimat de cristalul NaCl.
Atomul de sodiu are un singur electron pe ultimul invelis electronic. In aceasta situatie energia de ionizare este
mica si el pierde cu usurinta acest electron devenind un ion pozitiv (numarul protonilor din nucleu este cu o unitate mai mare
decit numarul electronilor din invelisul electronic).

Atomul de clor are pe ultimul invelis electronic - substratul 3p - 5 electroni i mai are nevoie de un singur electron
pentu a-si forma o configuratie stabila de orbital complet ocupat. Afinitatea sa pentru electroni este foarte mare si el formeaza cu
uurinta, in prezenta sodiului, ioni negativi cu sarcina -1 (adica numarul electronilor de pe invelisul electronic este cu o unitate mai
mare decit numarul protonilor din nucleu).

Ionii pozitivi de sodiu si ionii negativi de clor apar ca sarcini punctiforme intre care se stabilesc forte de atractie
electrostatica, distanta dintre cei doi ioni, la echilibru este mai mare decit suma razelor lor ionice

Cind cei doi ioni se apropie foarte mult ei nu se mai comporta ca sarcini punctiforme, electronii unui ion incep sa
respinga electronii celuilalt ion. Aceste forte de repulsie se datoresc acoperiri reciproce a norilor de electroni din jurul celor doi ioni.
La o anumita valoare a distantei interionice cele doua forte de atractie si de respingere devin egale si sistemul celor doi ioni atinge
echilibru.
Compusii ionici in stare solida formeaza structuri de retea tridimensionale (retele cristaline).

Formarea legaturii ionice in cristalul de NaCl.

Fora legturii ionice se noteaza f si este egala cu

F = F atractie + F respingere
asa cum se poate observa si in diagrama de mai jos.

In 1918 Born si Land au stabilit ca energia de retea se calculeze din potentialul electrostatic al retelei ionice si energia
potential repulsiva, astfel:.

Legatura ionica este o legatura puternica, valoarea energiei de legatura este cuprinsa intre 400 si 4000 Kj mol -1.

Caracteristicile legturii ionice:

nu este orientat n spaiu, ionii ncrcai uniform cu electricitate putnd atrage uniform n orice direcie ionii de semn contrar, n
scopul formrii unui edificiu cristalin;
este de natur fizic i const din atracia preponderent electrostatic dintre ioni;
este nesaturat, un ion se nconjoar cu un numr maxim de ioni de semn contrar dispui la o distant de echilibru r = r + + r_ (dat
de suma razelor cationului i anionului) impus de egalarea forelor atractive de cele repulsive;
Proprietile substanelor ionice sunt determinate de caracteristicile legturii:
au aspect salin, specific srurilor cristalizate;

au temperaturi de topire i de fierbere ridicate;

sunt solubile n solveni polari (apa fiind solventul cel mai comun) i insolubile n solveni nepolari;

SOLID

LICHID

Proprietile substanelor ionice sunt determinate de caracteristicile legturii:

nu conduc curentul electric n stare solid, numai n soluie apoas i n topitur (sunt electrolii tari);

au un moment de dipol () permanent si cu valori mari (>50), care determin o polarizare puternic.

formulele combinaiilor ionice reprezint raportul de combinare al ionilor.

- Sunt casanti

Compusi ionici in industria electronica

-Electroliti in baterii si celulele de electroliza;

-Doparea semiconductorilor organici

- Identificati alte utilizari ale compusilor ionici in electronica;