Istoricul dezvoltarii

imunologiei

Realizat de: Nichiforov Andrei, BM31

Imunologia este o stiinta relativ tnara, care a aparut initial ca un

domeniu a Microbiologiei, care la nceputurile sale a studiat
mecanismele reactiilor de aparare a organismului uman si animal fata de
agresiunea infectioasa.
Imunologia a fost fundamentata de descoperirile lui Pasteur si
Metchnikoff si pastreaza nca legaturi de esenta cu disciplina mama Microbiologia, desi astazi ea este una dintre ramurile cele mai
importante si mai dinamice ale stiintelor biologice.

Aparitia Imunologiei ca stiinta a fost precedata

cu milenii, de observatii empirice referitoare la
faptul ca vindecarea unor maladii infectioase
era urmata de o stare de rezistenta permanenta
la reinfectie sau cel mult de forme usoare de
mbolnavire.

Vaccinarea antivariolica a fost

introdusa de E. Jenner (1796). Ca
vaccin, el a utilizat un virus de la
bovine (cowpox). Metoda s-a bazat
pe observatia empirica a rezistentei
n cursul marilor epidemii de variola,
a mulgatorilor care fusesera
infectati cu virusul cowpox. Acesta,
produce o infectie pustulara si fiind
nrudit antigenic cu virusul variolei,
confera protectie antivariolica.
Vaccinarea persoanelor sanatoase s-a
facut cu lichidul recoltat din
pustulele de pe ugerul vacilor.

Perioada stiintifica a Imunologiei a fost inaugurata

de L. Pasteur, prin descoperirea unor vaccinuri cu
o larga aplicatie practica. Denumirea de vaccin
a fost data de Pasteur, n amintirea produsului
recoltat de Jenner din leziunile de pe ugerul vacii.
Pasteur a atenuat virulenta agentilor patogeni prin
doua metode: prin nvechirea culturilor si prin
cultivarea la temperaturi ridicate. Pasteur a
descoperit trei vaccinuri: al holerei gainilor, al
antraxului la ovine si al rabiei.

Agentul patogen al holerei gainilor Yersinia pestis este o

bacterie foarte virulenta. Un inocul de cteva celule este
suficient pentru a produce mbolnavirea si moartea
organismelor sensibile. Cultura virulenta de Yersinia, prin
mentinere la temperatura camerei (nvechire) se atenueaza si
dupa inoculare la gainile normale, nu mai produce
mbolnavirea. Pasarile inoculate cu cultura bacteriana atenuata,
devin rezistente la reinfectia cu o cultura virulenta, spre
deosebire de pasarile lotului martor, care se mbolnavesc si mor.
Cultura bacteriana veche a creat o stare de imunitate, adica a
avut rolul unui vaccin.

Agentul patogen al infectiei carbunoase (anthrax) este

Bacillus anthracis, o bacterie sporulata. Sporul se formeaza la
37 o. Cultura bacteriana crescuta la 42o, si modifica
proprietatile biologice, pierde capacitatea de sporulare
(devine asporogena). Aceste modificari se nsotesc de
pierderea progresiva a virulentei. Incubarea la 42 o este o
modalitate a obtinerii dintr-o cultura virulenta, a unei culturi
cu virulenta progresiv atenuata pentru organismul gazda(oaie,
iepure, cobai, soarece).

Agentul infectios al rabiei nu a fost evidentiat de

Pasteur. Autorul a utilizat tesut nervos medular sau
creier de la iepurele infectat experimental, pe care l-a
modificat prin uscare n prezenta potasei caustice. A
obtinut un vaccin care, administrat ct mai repede
dupa muscatura animalului rabid, creeaza o stare de
rezistenta, n absenta careia infectia rabica evolueaza
invariabil spre moarte.

Cercetarile lui Pasteur au pus bazele Imunologiei

medicale si ale obtinerii si utilizarii pe baze
stiintifice a vaccinurilor. A urmat o perioada n
cursul careia s-au nregistrat progrese importante
n obtinerea si administrarea vaccinurilor.

Bazele conceptului imunitatii humorale au fost puse de

Behring si Kitasato (1890), care au evidentiat anticorpii
serici, dupa imunizarea animalelor de laborator.
In 1923, Behring a organizat productia de seruri imune,
preluata de Institutul Pasteur din Paris (nfiintat n 1894) si
apoi de Institutul Babes si de Institutul Cantacuzino.
n 1894, Pfeiffer a descris fenomenul de bacterioliza,
demonstrnd ca serul sanguin al animalelor imunizate are
proprietatea de a provoca liza celulelor bacteriene. El a
demonstrat ca bacterioliza necesita doua componente:
serul sanguin al animalului imunizat si o picatura de ser
proaspat de cobai. Procesul este foarte specific: serul
produce numai liza celulelor bacteriene care au
specificitate fata de anticorpii serici.

Conceptul imunitatii mediate celular a fost formulat de

Metchnikoff (1891). El a evidntiat ca n organism exista o serie
de celule specializate, cu capacitatea de a recunoaste celulele
straine si de a le ngloba prin procesul de fagocitoza, care sunt
digerate si eliminate din celula fagocitara. Metchnikoff a facut
observatii pe crustaceul Daphnia magna, ale carui celule
fagocitare nglobeaza si digera sporii fungici (Monospora
bicuspidata). Cnd infectia cu spori este masiva, capacitatea
de aparare a organismului este depasita si gazda moare.
Cele doua doctrine ale fenomenului imunitar, care s-au
confruntat prin reprezentantii lor, au fost unificate de Wright
(1903). El a demonstrat existenta n ser a unor anticorpi
naturali denumiti opsonine, care actioneaza n cooperare cu
fagocitele

n 1930, K. Landsteiner a evidentiat o structura

antigenica pe suprafata hematiilor umane si a
stabilit existenta sistemului antigenic ABO,
precum si a normelor ce trebuie respectate n
practica transfuziei de snge. Ramon (1925) a
demonstrat ca unii agenti patogeni (ca de
exemplu, al difteriei, al tetanosului) produc
toxine foarte puternice.

Cercetarile de biochimie(1930-1950) au permis elucidarea

structurii moleculare a antigenelor, a imunoglobulinelor si a
haptenelor. Studiul mecanismelor celulare ale proceselor
imunitare (1950-1980) este marcat de progresele biologiei
moleculare si de interferenta cu Virologia, Microbiologia,
Biologia celulara, Biofizica , Biochimia, Genetica.
S-a evidentiat rolul esential al limfocitului n fenomenele
imunitare, precum si rolul plasmocitelor n sinteza si secretia
anticorpilor

*Mc Farlane Burnet (1959) a elaborat teoria selectiei clonale a raspunsului

imun, iar J.F.A.P.Miller (1960) a stabilit rolul esential al timusului n
dobndirea competentei functionale a limfocitelor T.
*R. Good (1960) a evidentiat rolul bursei lui Fabricius n geneza sistemului
imunitar la pasari.
*J. Dausset (1954) a demonstrat ca pe suprafata celulelor oricarui organism se
gaseste o serie de molecule (antigene), care confera fiecarui organism o
individualitate antigenica unica.
*Dupa 1970, studiul sistemului imunitar corespunde unei abordari
integratoare. Dupa opinia lui N. K. Jerne (1985), imunologia si-a pierdut
statutul de disciplina izolata, fiind pe cale de a fi absorbita de biologia
clasica.
*Dupa 1980, Imunologia s-a diversificat si s-a aprofundat, dar n acelasi timp
este mai unificata ca oricnd, sub imperativul numitorului comun al ntelegerii
functiei imunitare la nivel molecular. Abordarile moleculare vor sta la baza
tuturor cercetarilor viitoare, legate de functia imunitara.