Alcoolii sunt substanţe incolore, lichide sau solide la temperatura obişnuită.

Punctele de
fierbere (0C) sunt anormal de ridicate faţă de alte combinaţii cu structură asemănătoare şi cu
greutăţi moleculare comparabile, cum sunt următoarele :

CH3-CH3 CH3-NH2 CH3-OH CH3-F

P.f., 0C -88,6 -6.7 64.7 -78,2
CH3-SiH3 CH3-PH2 CH3-SH CH3-Cl
P.f., 0C -57 -14 6 -23,7

Alcooli împartăşesc această anomalie cu apa care, după cum se ştie, are un punct de fierbere
neaşteptat de ridicat faţă de al combinaţiilor cu hidrogenul ale elementelor învecinate din
sistemul periodic (de ex. NH3, H2S, HCl etc.). Se știe demult că ridicarea neobișnuită de
mare a punctului de fierbere al apei se datorește unei asociații moleculare, adică formării
unor combinații slabe (H2O)x. Existenţa asociaţiei moleculare se deduce, între altele, din
măsurarea crioscopică a greutății moleculare a apei lichide, în unii dizolvanți organici. Aceste
măsurători indică valori mai mari decât cea corespunzătoare formulei H2O. În stare de
vapori, moleculele apei şi ale alcoolilor nu mai sunt asociate, după cum se constată măsurând
greutatea moleculară prin metoda densității vaporilor. Cauza asociaţiei moleculare este
formarea de legături de hidrogen între molecule.
Alcoolii primari fierb la temperaturi mai mari decât alcoolii secundari, izomeri cu ei,
iar aceştia decât cei terţiari. ( tabelul 3). Punctele de topire ale termenilor inferiori ai
seriei omoloage sunt foarte scăzute și nu arată deci anomalii în felul punctelor de
fierbere. Când sunt răciți repede (în aer lichid), mulți alcooli capătă o consistenţă
siropoasă, asemănătoare cu a glicerinei și se solidifică sub formă de sticle amorfe,
transparente. Răciți încet, cristalizează.
 Densitatea alcoolilor este mai mică decât a apei, dar sensibil mai mare decât a
hidrocarburilor cu greutate moleculară comparabilă.
Termenii inferiori ai seriei sunt uşor solubili în apă. Alcoolii metilic, etilic şi
propilic se amestecă cu apa în orice proporţie. Alcoolul amilic, C5H11OH, se dizolvă în
apă numai cca. 10%; termenii superiori se dizolvă şi mai puţin.
Alcoolii inferiori au mirosul caracteristic de alcool şi gust arzător. Termenii
mijlocii, C4 – C6, au un miros dulceag, înnecăcios; cei superiori sunt fără miros.
Fiind înruditi cu apa, alcoolii pot adesea lua parte la construcţia cristalelor, ca
“alcool de cristalizare”, de ex. în săruri de calciu, CaCl2 · 4C2H5OH, de magneziu,
MgCl2 · 6C2H5OH, de cupru, CuSO4 · CH3OH etc.

Asociaţia moleculară a alcoolilor se datoreşte unor legături slabe dintre atomul

de hidrogen al unei molecule şi atomul de oxigen al alteia (P.Pfeiffer, 1913;
W.M.Latimer şi W.H.Rodebush, 1920):
R R R R
\ \ \ \
O – H….O – H….O – H ….O – H
Energia legăturii de hidrogen poate fi apreciată din căldurile de vaporizare
şi diluare ale substanţelor. La alcooli această energie este cca. 4 – 5 kcal/mol,
deci mult mai mică decât energiile de legătură ale covalenţelor obişnuite. Din
această cauză, legăturile de hidrogen nu modifică decât puţin proprietăţile
chimice ale substanţelor şi influenţează numai unele dintre proprietăţile lor
fizice.
În alcooli se unesc prin legături de hidrogen mai multe molecule, în modul indicat în formula de mai
sus. Numărul moleculelor unite astfel în roiuri variază cu natura alcoolului și cu temperaturile. Din
cauza energiei de legături mici, legăturile de hidrogen dintre moleculele alcoolilor lichizi se desfac și
se refac necontenit, numărul total de legături rămânând însă constant (la temperatură constantă).
Legăturile de hidrogen se mențin la cristalizarea alcoolului (și numărul lor crește), orânduirea
moleculelor în cristal fiind determinate, între altele, și de legăturile de hidrogen dintre ele. La
evaporarea alcoolilor, toate legăturile de hidrogen se desfac.
 Prin măsurare de distanțe interatomice cu raze X, la -75°C, s-a găsit că distanța
medie între doi atomi de O este de 2,70 Å în CH3OH, puțin mai mică decât în apă (2,76 Å).
Această distanță este mai mică decât distanța mijlocie dintre molecule organice unite numai
prin forțe van der Waals (cca. 3,4 Å). Legătura de hidrogen este, deci, o legătură mai tare
decât legăturile prin aceste forțe. S-a pus întrebarea dacă atomul de hidrogen este situat
exact la mijlocul distanței dintre cei doi atomi de oxigen sau este mai apropiat de unul din ei.
Ultima alternativă este mult mai probabilă, căci alungirea mare a legăturii
covalente O-H, de la 0,96 Å la 1,35 Å, ar necesita un consum de energie mult mai mare
decât cele câteva kilocalorii ce se pot câștiga prin formarea legăturii de hidrogen. După
Pauling (1935), atomul de H este situat cca. 1 Å de unul din atomii de O şi la cca. 1,7 Å de
celălalt. Această structură este confirmată de măsurile moderne prin metoda difracției
neutronilor, care spre deosebire de metoda razelor X, permite decalarea atomilor de
hidrogen. La resorcină (un fenol asociat de acelaşi mod ca alcoolii), distanţa O-O este de 2,69
Å, iar atomul de hidrogen se află la 1,02 Å de unul din atomii de oxigen.

Metoda cea mai eficace pentru declararea legăturii de hidrogen este

aceea a spectrelor în infraroşu. Prin formarea unei legături de hidrogen, constanţa
de forță a legăturii HO este micșorată, ceea ce se manifestă în spectru prin
deplasarea benzii vibrației de alungire a legăturii H-O spre frecvențe mai mici.
Vibrația de alungire a legăturii H-O din alcooli produce, în spectrul alcoolilor
neasociați în stare gazoasă, o bandă îngustă la 3690 cm-1. În alcoolii lichizi, nediluați,
banda aceasta dispare și apare o bandă lată la cca. 3350 cm-1. La soluțiile foarte
diluate de alcooli în CCl4, în care asociația este practic inexistentă, se recunoaște
banda moleculelor neasociate din faza gazoasă (deplasată însă la 3620 cm-1 din cauza
formării de legături van der Waals cu moleculele dizolvantului).
 În soluții mai concentrate, intensitatea acestei benzi descrește și
apare o nouă bandă, la 3485 cm-1, datorită dimerului alcoolului. Concentrând și
mai mult soluția, această bandă se atenuează la rândul ei sau, mai corect, ea se
contopește cu o bandă lată, care prezintă un maxim net la cca. 3320 cm-1 și
corespunde, prin poziția și forma ei, benzii alcoolilor asociați; această bandă
este produsă de asociatele superioare (trimeri, tetrameri etc).

În spectrul RMN al alcoolilor deplasarea chimică a grupei -OH apare

la valori variabile, în funcţie de concentraţia soluţiei; la scăderea concentraţiei
semnalul se deplasează spre o valoare δ mai mică, respectiv la un câmp mai
intens. La deuterare ( agitare cu D2O) semnalul dispare. Constanta de
cuplaj JH2OH este de 4-5 Hz dar nu se observă întotdeauna, fiind sensibilă la
impurităţile acide accidentale. Caracteristică este deplasarea chimică a
protonilor din poziţia α.
CH3-OH RCH2-OH R2CH-OH
δ, ppm: 3,40 3,60 3,85
Alcooli saturaţi nu dau absorbţii în UV şi de aceea sunt folosiţi ca dizolvanţi în
spectroscopia UV .
 1. Aciditatea alcoolilor
R─OH + Na → R─O-Na+ + ½ H2
R─OH + NaH → R─O-Na+ + H2

Condiţii: Na, K, Li sau NaH, KH, LiH şi alcool anhidru

Metalele alcaline ( Na, K, Li) sau hidrurile respective ( NaH, LiH)

reacţionează cu alcoolii, cu degajare de hidrogen, dând alcoxizi sau
alcoolaţi:
CH3─OH + Na → CH3─O-Na+ + ½ H2
C2H5─OH + Na → C2H5─O-Na+ + ½ H2
( CH3)3C─OH + K → ( CH3)3C─O-Na+ + ½ H2

Reacţia metalelor alcaline cu alcoolii este mai puţin violentă decât reacţia cu apa. Reacţia
alcoolilor cu hidrurile de sodiu sau litiu este mai rapidă decât reacţia cu metalele alcaline. Prin
evaporarea alcoolului în exces se pot izola alcoxizii în stare cristalizată sub formă de pulberi
incolore.

Alcooli fiind acizi mai slabi decât apa, anionii lor, ionii alcoxid, sunt baze mai tari decât ionul
hidroxid. În prezenţa apei alcoxizii regenerează alcoolul; echilibrul care se stabileşte este
complet deplasat spre dreapta:
C2H5O-Na+ + H2O ↔ C2H5OH + NaOH
bază acid acid bază
mai tare mai tare mai slab mai slabă
Alcoolii reacţionează cu baze mai tari decât ionul alcoxid, de exemplu ionul
de acetilură sau ionul de amidură :
R─OH + HC ≡ C-Na+ → R─O-Na+ + HC ≡ CH
R─OH + H2N-Na+ → R-O-Na+ + NH3
acid bază bază acid
mai tare mai tare mai slabă mai slab

De asemenea, reacţionează cu compuşi organo-metalici ( organo-magnezieni sau

organo-litici) dând hidrocarburile corespunzătoare şi alcoxidul metalului, respectiv
în compuşii organo-metalici radicalul organic are caracter de carbanion, bază foarte
tare.
R─OH+ CH3MgBr → CH4 + R─OMgBr

Descompunerea halogenurilor de metal-magneziu cu alcoolii stă la baza

unei metode analitice pentru dozarea “hidrogenului activ” din alcooli (sau
alţi compuşi, de exemplu amine) prin măsurarea volumului de metan
degajat ( metoda Zerewitinov) [11].

2. Oxidarea alcoolilor
- Oxidarea blândă
R─CH2OH → R – CH = O → R - COOH
alcool aldehidă acid
primar
R─CHOH─R → R─CO─R
alcool cetonă
secundar
R3C─OH → Nu reacţionează
alcool
terţiar
 Alcoolii reprezintă stadiul de oxidare intermediar între
hidrocarburi şi compuşii carbonilici ; de aceea sunt sensibili la acţiunea
agenţilor oxidanti. Natura produşilor de oxidare depinde de structura
alcoolului şi de condiţiile de reacţie.
a. Alcoolii primari, în prezenţă de bicromat de potasiu şi
acid sulfuric, se oxidează la aldehide; acestea, în condiţii mai energice
sau la prelungirea timpului de contact cu oxidantul, se oxidează mai
departe la acizi :
CH3CH2OH → CH3CH =O → CH3COOH
etanol acetaldehidă acid acetic
Alcoolii secundari se oxidează la cetone:
CH3─CHOH─CH3 → CH3─CO─CH3
2-propanol acetonă
Alcoolii terţiari sunt rezistenţi la oxidare.

b. Oxidarea alcoolilor în fază de vapori, în cataliza heterogenă, peste

catalizatori de cupru metalic sau oxizi de cupru, este, de fapt, o
dehidrogenare catalitică; se formează compus carbonilic şi hidrogen:
R2CH─OH ↔ R2C = O + H2
Dehidrogenarea catalitică a alcoolilor la compuşi carbonilici este o
reacţie reversibilă. Pentru deplasarea echilibrului spre dreapta este
necesară prezenţa unui acceptor pentru hidrogenul degajat ( H.
Wieland,1912.).
 Reacţia are o importanţă industrială deosebită. În procesele
industriale se lucrează în prezenţa unor cantităţi controlate de aer; oxigenul
joacă un rol de acceptor pentru hidrogenul cu care formează apa. În felul acesta,
deşi hidrogenarea alcoolului este un proces endoterm reacţia devine în ansamblu
exotermă şi reactorul nu trebuie încălzit din exterior :
CH3OH → CH2 = O
CH3CH2CH2OH → CH3CH2CH = O
CH3CHOHCH2CH3 → CH3COCH2CH3

- Oxidarea energică
Se realizează cu permanganat de potasiu şi acid sulfuric
formându-se unul sau mai mulţi acizi în funcţie de natura alcoolului :
Alcoolii primari:
R – CH2 – OH + 2[O] → R – COOH + H2O
Alcoolii secundari:
CH3- CHOH – CH3 +4[O] → CH3 – COOH + H – COOH + H2O
Alcoolii terţiari:
(CH3)3 C – OH + 8 [O] → CH3 – COOH + 2CO2 + 2H2O

Oxidarea fermentativă cu oxigen din aer

CH3 – CH2 – OH + O2 → CH3 – COOH + 2H2O

- Arderea
CnH2n+2O + 3nO2 → nCO2 + (n+1)H2O + Q
Eliminarea apei din alcooli
- intramolecular, cu acid sulfuric concentrat, la cald
R─CH2─CH─R → R─CH = CH─R + H2O
│
OH
Condiţii: cataliză acidă omogenă sau cataliză eterogenă (silicaţi de aluminiu).
Reactivitate: alcool primar<alcool secundar<alcool terţiar

CH3 – CH2 – OH → CH3 – CH2 – O+H2 → CH3 - CH2+ → CH2 =CH2

- H 2O - H 2O - H 2O
Din 2-butanol, prin eliminare se obţine un amestec de 1-butenă şi 2-butenă prin stabilizarea
carbocationului format.
intermolecular, când acidul sulfuric este prezent în cantitate mai mică:
C2H5OH + C2H5OH → C2H5 – O – C2H5 + H2O
Reacţia de eterificare se foloseşte pentru protejarea grupării din alcooli şi fenoli în reacţia de oxidare şi
reducere.
D. Reacţia de esterificare :
- cu acizii organici:
CH3 – COOH + C2H5OH ↔ CH3 – COOC2H5 + H2O
- cu clorurile acide:
CH3 – COCl + C2H5OH → CH3 – COOC2H5 + HCl
cu anhidridele acide:
(CH3 – CO)2 O + C2H5OH → CH3 – COOC2H5 + CH3 – COOH
cu acizi anorganici:
HO – SO3H + C2H5OH → C2H5 – OSO3H + H2O
E. Substituţia grupei hidroxil cu halogen
a.Prin tratare cu hidracizi
R—OH + HX → R—X + H2O
H+ X-
R – OH → R—OH2 → R—X + H2O
+

X = I, Br, Cl
Reactivitate: alcool terţiar > alcool secundar >
alcool primar
HI > HBr > HCl
 Alcoolii trec în compuşi halogenaţi la încălzirea cu soluţii
apoase concentrate de hidracizi. Reactivitatea hidracizilor scade în
ordinea HI>HBr>HCl. În cazul acidului clorhidric este necesară adăugarea
de ZnCl2. Alcoolii terţiari reacţionează cel mai uşor; alcoolii primari
reacţionează cel mai greu, necesitând încălzire.

b.Prin tratare cu halogenuri de acizi anorganici

3R—OH + PX3 → 3R—X + H3PO3
R—OH + SOCl2 → R—Cl + SO2 + HCl
X = Cl, Br; Condiţii: dizolvanţi inerti, temperatura camerei.
F. Reacţii cu compuşi carbonilici :
R – CH=O → R – CH – OR → R – CH – OR
│ │
OH OR
aldehidă semiacetal acetal

R2C=O → R2 C – OR → R2 C – OR
│ │
OH OR

cetonă semiacetal cetal

Proiect realizat de:

Dumescu Raul
Mihali Andrada
Cuth Natalia
Gherasim Roberto

Profesor coordonator: Letitia Fedorca