Dreptul internaţional public

Definiţie
Dreptul internaţional public = ansamblul
normelor juridice care reglementează relaţiile
din cadrul societăţii internaţionale.

Societatea internaţională – formată în

principal din state şi organizaţii
internaţionale.
 Alte componente ale societăţii
internaţionale:
- popoarele;
- mişcările de eliberare naţională;
- societăţile transnaţionale;
- organizaţiile non-guvernamentale;
- individul
Din perspectiva dreptului internaţional public,
aceste componente reprezintă titulari de drepturi
sau destinatari ai unor norme.
 Distincţia dintre dreptul internaţional public
şi dreptul internaţional privat

Dreptul internaţional privat – cuprinde

normele care guvernează modul în care
se stabileşte legea naţională aplicabilă
raporturilor dintre persoane fizice şi
juridice cu un element de extraneitate
Principalele trăsături ale dreptului
internaţional public

1. Interacţiunea dintre dreptul

internaţional şi politica internaţională
2. Caracterul consensual al normelor
3. Lipsa unei forţe de constrângere
4. Caracterul facultativ al jurisdicţiei
5. Caracterul specific al sancţiunii
1. Dreptul internaţional şi politica
internaţională
a. Politica internaţională determină
interpretarea unor norme sau crearea de
noi norme de drept internaţional
- redactarea tratatelor;
- interpretarea
b. Dreptul internaţional influenţează şi
determină rezultatul unor acţiuni sau
evenimente din politica internaţională
Exemplu: aplicarea Legii privind statutul
maghiarilor din statele vecine Ungariei;
delimitarea spațiilor maritime etc.
2. Caracterul consensual al dreptului
internaţional

 Dreptul internaţional – drept orizontal

(are la bază voinţa părţilor) – spre
deosebire de dreptul intern – drept
vertical
 Nu există organe legislative
 Autorii normelor (statele) sunt şi
destinatarii normelor
3. Lipsa unei forţe de
constrângere
 Nuexistă o autoritate care să asigure
respectarea normelor
- excepţie: actele Consiliului de
Securitate în probleme privind pacea şi
securitatea

 Aducereala îndeplinire a normelor are

ca fundament buna credinţă a părţilor
4. Caracterul specific al sancţiunii
în dreptul internaţional
 Regula – respectarea normelor se
fundamentează pe buna credinţă

 Sancţiuni directe:
- retorsiunea
- contramăsurile (represaliile)

 Sancţiuni aplicate prin intermediul

organizaţiilor internaţionale
5. Caracterul facultativ al jurisdicţiei
internaţionale
 O instanţă internaţională este competentă să
judece un caz numai dacă toate părţile (atât
statul reclamant, cât şi cel pârât), îşi exprimă
acordul

 O instanţă poate fi sesizată prin:

- compromis (litigiu existent)
- clauză compromisorie (litigiu potenţial)
- declaraţie unilaterală (numai în cazul
Curţii Internaţionale de Justiţie)
România și CIJ/CPIJ
 Avizul din 8 decembrie 1927 –
Competența Comisiei Dunării între
Galați și Brăila
 8 octombrie 1930 – recunoașterea
competenței obligatorii a CPIJ
 Avizul Interpretarea tratatelor de pace
cu RO, BG, HU, faza 1 – 30 martie
1950, faza 2 – 18 iulie 1950
România și CIJ/CPIJ
 Avizul Aplicabilitatea secțiunii 22 a
articolului VI din Convenția privind
privilegiile și imunitățile ONU și agenților
săi – 15 decembrie 1989
 3 februarie 2009 – Hotărârea în cazul
Delimitarea maritimă la Marea Neagră
 Teorii contemporane cu privire la
dreptul internațional
 Dreptul natural
- James Brown Scott, Bruno Simma

 Pozitivismul
- Anzilotti, Jellinek, Ian Brownlie
- normativismul (Kelsen)

 Realismul juridic
- G. Schwarzenberger, Mc Dougal, M.
Reisman
Relaţia dintre dreptul
internaţional şi dreptul intern

1. Teorii juridice

2. Prevederile Constituţiei României

Teorii juridice
 Dualismul (întemeietori Triepel, Anzilotti)
- dreptul internaţional şi dreptul intern sunt sisteme
diferite prin:
- autorii normelor
- destinatarii normelor
- caracterul normelor (orizontal/vertical)

Concluzia – dreptul internaţional nu poate fi aplicat

direct în dreptul intern, fiind necesară o acţiune a
statului de transpunere a normelor internaţionale
 Monismul – sistemul dreptului
internaţional şi al dreptului intern
reprezintă un sistem unic

a. Monismul cu primatul dreptului

internaţional
- toate normele din societatea
internaţională au la bază voinţa statelor
(pe plan intern sau extern)
b. Monismul cu primatul dreptului intern
2. Prevederi ale Constituţiei
României
 Aplicarea tratatelor în dreptul intern
art. 11 alin. (2): “Tratatele ratificate de Parlament,
potrivit legii, fac parte din dreptul intern”

 Tratatele în materia drepturilor omului

art. 20 alin. (2): “Dacă există neconcordanţă între
pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte,
şi legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia
sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”
 Relaţia tratate – Constituţie

art. 11 alin. (3): “În cazul în care un tratat la

care România urmează să devină parte
cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei,
ratificarea lui are loc numai după revizuirea
Constituţiei”

art. 146: “Curtea Constituţională are

următoarele atribuţii:
b) Se pronunţă asupra constituţionalităţii
tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la
sesizarea [...]”
Argumente în favoarea supremaţiei
dreptului internaţional
 Constituţia, art. 11 alin. (1): “Statul român
se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună
credinţă obligaţiil ce-i revin din tratatele la care este
parte”

 Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative

 Legea nr. 590/2003 privind tratatele

Alte sisteme constituţionale
 Germania – art. 25
“ Regulile generale ale dreptului internaţional public
constituie parte integrantă a dreptului federal. Ele
prevalează asupra legilor interne şi creează drepturi
şi obligaţii pentru locuitorii teritoriului federal”.

 Franţa – art. 55
“ Tratatele şi acordurile legal ratificate sau aprobate
au, din momentul publicării, forţă superioară legii, sub
rezerva, pentru fiecare tratat, a aplicării de către
cealaltă parte”.
 Spania – art. 96:
“Tratatele valabil încheiate şi publicate oficial în
Spania, fac parte din dreptul intern. Prevederile lor
pot fi abrogate, modificate sau suspendate numai în
modul prevăzut de tratatele însele sau în
conformitate cu regulile generale ale dreptului
internaţional”.