Sunteți pe pagina 1din 20

AUTOEDUCAȚIA

DIMENSIUNILE EDUCAȚIEI /
NOILE EDUCAȚII

INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE

UNIVESITATEA DIN BUCURESTI

LECTOR UNIV. DR. ELENA MARIN


Cuprins

• 1. Autoeducația
• 1.1 Metodologia autoeducației
• 2. Dimensiunile educației/Noile educații
2.1 Educaţia ecologică
2.2 Educaţia pentru pace şi cooperare
2.3 Educaţia pentru participare şi democraţie
2.4 Educaţia demografică
2.5 Educaţia pentru schimbare şi dezvoltare
2.6 Educaţia pentru comunicare şi mass-media
2.7 Educaţia nutriţională
2.8 Educaţia economică şi casnică modernă
2.9 Educaţia pentru timpul liber
2.10 Educaţia privind drepturile fundamentale ale omului
Autoeducatia
Definiții
Paul Popescu Neveanu defineşte autoeducaţia ca procesul de formare a propriei personalităţi şi
conduite conform unor modele şi cerinţe şi în baza unor eforturi personale. În autoeducaţie cel în
cauză este în acelaşi timp subiect şi obiect al educaţiei .

Sorin Cristea consideră că “autoeducaţia reprezintă o direcţie de evoluţie a activităţii de formare-


dezvoltare a personalităţii umane care implică transformarea obiectului educaţiei în subiect al
educaţiei, capabil de autoevaluare şi de autoproiectare pedagogică”.

I. Gh. Stanciu consideră că: “autoeducaţia, ca şi educaţia este o acţiune intenţionată, organizată, de
lungă durată, prin care subiectul urmăreşte dezvotarea potenţelor native şi formarea sa potrivit
idealului de om, ideal promovat de societatea în care trăieşte. Aceasta înseamnă că procesul
autoeducaţiei nu poate începe decât atunci când fiinţa umană este capabilă să înţeleagă direcţia
devenirii sale, să-şi asume responsabilitatea de a-şi lua această devenire în propriile sale mâini, să
înţeleagă specificul modalităţilor de acţiune asupra sa însăşi şi să le poată aplica” .
Metodologia autoeducației (1)

Analizele întreprinse arată că autoeducaţia permite o metodologie specifică:


- metode de autostimulare: autoconvingerea, autocomanda, autocritica, autosugesita, comunicarea
prin interacţiune, exemplul, jocul individual şi colectiv, autoexersarea;
- metode de autoconstrângere: autodezaprobarea, autocunoaşterea, autorenunţarea, autorespingerea;
- metode de stimulare a creativităţii: strategii creative de tip didactic, lectura – scrierea creativă; asocierea de idei,
planul rezumativ, autoevaluarea, autoaprobarea, autoavertismentul;
- metode şi procedee de stimulare a proceselor intelectuale: autoconvingere, autosugestie;
Metodologia autoeducației (2)

- metode şi procedee de stimulare a proceselor afective: autostimulare, autoconsolare, autocondamnare, autopedepsire;


- metode şi procedee de stimulare a proceselor volitive: autointeriorizare, autocomandă, autoaprobare;
- metode de dezvoltare a gândirii critice: brainstormingul; tehnica gândiţi/ lucraţi în perechi/ comunicaţi; termeni cheie
iniţiali; tehnica ştiu/ vreau să ştiu/ am învăţat; tehnica “ciorchinelui”; ghiduri de studiu/ de învăţare; gruparea elevilor în
funcţie de atitudinea/ poziţia faţă de o anumită problemă; lectura şi rezumarea conţinutului unui text, în perechi;
prelegerea intensificată (activizată); jurnalul cu dublă intrare; tehnica “lasă-mă pe mine să am ultimul cuvânt”; predarea
reciprocă; stabilirea succesiunii evenimentelor metoda “cubul” (descrie/ compară/ asociază/ analizează/ aplică/
argumentează); cvintetul; scrierea liberă (eseul); investigaţia comună şi reţeaua de discuţii; realizarea unor predicţii
(anticipări; verificarea acestora); tehnici de sintetizare şi rezumare a unui conţinut de idei - rezumarea printr-o frază/
propoziţie/ schemă/ cuvânt – concept/ simbol/ metaforă; metoda cadranelor: argumente pro; argumente contra;
sentimente; idei noi/ implicaţii; interviul în trei trepte (metodă de colaborare); turul galeriei; linia valorilor; unul stă
ceilalţi circulă; metoda învăţării în grupuri mici; metoda turneului între echipe, etc.
DIMENSIUNILE EDUCAŢIEI
Noile educații
„Noile educaţii” , conform programelor UNESCO

educaţia ecologică
educaţia pentru pace şi cooperare
educaţia pentru participare şi democraţie
educaţia demografică
educaţia pentru schimbare şi dezvoltare
educaţia pentru comunicare şi mass-media
educaţia nutriţională
educaţia economică şi casnică modernă
educaţia pentru timpul liber
educaţia privind drepturile fundamentale ale omului.
Modalităţile practice prin care aceste noi educaţii ar putea fi implementate în
programele educaţionale naţionale sunt:

introducerea lor ca discipline distincte, această formă putând însă conduce la


supraîncărcarea programelor şcolare

crearea de module specifice tematicii noilor educaţii cu abordare


interdisciplinară, dar în cadrul disciplinelor tradiţionale

introducerea de mesaje ce ţin de conţinuturi noi în cadrul disciplinelor clasice


(cea mai frecventă, eficientă, dar şi greu de realizat strategie)
Educaţia ecologică

Educaţia ecologică este accentuată de consecinţele dezastruoase


produse de:
dezechilibrul între mediu şi dezvoltare de
procesul industrializării neraţionale ce are ca efecte
poluarea mediului şi, implicit
creşterea impactului evenimentelor meteorologice nefaste asupra
aşezărilor umane şi asupra sănătăţii oamenilor

În consecinţă se impune dezvoltarea gradului de conştiinţă şi a


responsabilităţii oamenilor faţă de mediu şi problemele sale -
cultivarea respectului faţă de mediul natural, folosirea raţională a
resurselor naturale şi sporirea resurselor, gestionarea responsabilă a
deşeurilor.
Educaţia pentru pace şi cooperare

Educaţia pentru pace şi cooperare vizează introducerea în


curriculum-ul şcolar a unei culturi a păcii şi conştiinţei planetare ce
presupune
formarea de atitudini şi comportamente
 respectul faţă de sine şi faţă de altul
 ataşamentul faţă de dreptate şi pace, considerate ca valori sociale
fundamentale
 deschiderea spirituală, receptivitatea şi spiritul critic
 solidaritatea şi promovarea iniţiativelor altruiste
formarea unor competenţe
 toleranţa în faţa diversităţii culturale
 orientarea către rezolvarea de probleme
 cultivarea imaginaţiei, a aptitudinii de a participa direct la viaţa socială
Educaţia pentru respectarea drepturilor fundamentale ale
omului

Educaţia pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului


reprezintă o componentă fundamentală a educaţiei actuale, fiind
corelată cu garantarea dreptului la educaţie şi cu realizarea
dezideratului “educaţiei pentru toţi”.

Această educaţie urmăreşte:


 să determine conştientizarea problematicii drepturilor omului pentru ca
tinerii să-şi poată îmbunătăţi mediul drepturilor lor imediate
 să determine creşterea interesului faţă de manifestarea acestor probleme în
lumea largă
 să determine conştientizarea impactului actual şi posibil al propriului lor
comportament
Educaţia economică şi casnică modernă

Creşterea interdependenţelor între sfera economică şi celelalte domenii ale


socialului, implicit dominanţa pragmatismului economic asupra cadrului
valoric, impun asumarea de către şcoală a formării indivizilor pentru o
viaţă privată echilibrată şi integrarea adecvată la practicile economice şi la
piaţa muncii.

Formarea gândirii economice reprezintă un prim pas în formarea capacităţii


de autogestiune, fiind concepută ca o pregătire pentru viaţa privată şi de
familie.
Educaţia economică şi casnică modernă îşi propune:

cunoaşterea şi înţelegerea substratului cauzal al faptelor economice

dezvoltarea spiritului de cooperare şi a respectului faţă de muncă

potenţarea spiritului gospodăresc prin gestionarea adecvată a propriilor bunuri şi câştiguri


Educaţia pentru comunicare şi mass-media

Într-un mediu încărcat de stimuli informaţionali tot mai accesibili datorită dezvoltării
tehnologiilor şi în aceeaşi proporţie cu o influenţă greu de gestionat de către
administraţiile centrale, educaţia trebuie să-şi propună formarea unei personalităţi
capabile să decripteze adecvat mesajele mediatice şi să selecteze sursele informaţionale
în acord cu un cadru valoric autentic.

Mass-media vehiculează imagini şi informaţii capabile să modifice cunoştinţele,


comportamentul şi valorile oamenilor cel puţin tot atât de real cum o fac pedagogii în
clasă, dar nu există în mod necesar un acord între conţinutul lor şi acela promovat de
către sistemul educativ.
Educaţia pentru comunicare şi mass-media îşi propune
ca, printr-o serie de practici educaţionale:

să asigure accesul tinerilor la noi coduri de lectură a mesajelor


să dezvolte capacitatea de a amenda şi neutraliza informaţiile false
să activeze competenţele proprii de a comunica cu semenii
Educaţia interculturală

Începând cu anii 80, ca o consecinţă a mişcărilor pentru drepturi civile şi a problemelor


create de imigraţie, educaţia multiculturală a devenit parte a agendei oficiale în multe ţări
ale lumii, cu practici care au variat de la un sistem educaţional la altul.

După aproximativ un deceniu această abordare a avut un moment de impas practica a


arătat existenţa unei discriminări instituţionalizate care avea nevoie de acţiune socială în
spirit antirasist.

 În acest context numeroase societăţi democratice au făcut o opţiune ideologică pentru


educaţia interculturală ca o nouă abordare pedagogică a diferenţelor culturale.
Educaţia interculturală poate să contribuie la atenuarea conflictelor
propunându-şi (Cucoş C.):

îndrumarea tinerilor pentru a asimila o cultură în perspectivă antropologică


înţelegerea punctului de vedere al altuia, printr-o poziţionare inteligent
relativistă
legitimarea identităţii culturale
asigurarea respectului diferenţelor, dar în cadrul unor sisteme de atitudini
reciproce
Educaţia globală

Dezbaterile asupra învăţământului mondial au operat schimbări


conceptuale precum educaţie globală şi educaţie globalizată

primul termen accentuând asupra unei viziuni mai pragmatice şi pro-


active în abordarea problematicii mondiale

cel de-al doilea referindu-se la mijloacele informatizate folosite în


educaţie
Video

• CAROL_DWECK– the power of not yet

• https://www.ted.com/talks/carol_dweck_the_power_of_believing
_that_you_can_improve
SARCINA DE LUCRU

• Comentați afirmația următoare ʺAutoeducaţia este un corolar al


educaţiei permanenteʺ.