Napoleon Bonaparte

“Un conducator este un negustor de sperante.”

1
 ... un geniu al istoriei  

,,Ce roman a mai fost şi viaţa mea!“

( Napoleon )

2
 Început de legendă

Napoleon Bonaparte este una dintre cele mai complexe personalităţi care a
marcat istoria omenirii şi i-a făcut să tremure ani de zile pe puternicii despoţi
ai Europei. El rămîne în analele istoriei drept un geniu militar şi totodată un
romantic incurabil. Despre Napoleon s-au scris foarte multe pagini. Numai
istoriograful elveţian Kircheisen a identificat peste 200.000.

De numele lui sînt legate Codurile civil şi penal care au influenţat reforma
juridică din toată Europa. Chiar dacă unii cercetători au studiat cu
subiectivism viaţa şi cuceririle sale, istoria i-a găsit un loc de cinste în
panteonul marilor personalităţi care au marcat-o de-a lungul vremii.

3
 ,,Carol-Marie
 ,,N-am Bonaparte,
fost decît un copiltatăl luişiNapoleon,
curios încăpăţînat, făcuse
nimic studii
nu-mijuridice la Corte,
impunea,
pe carecum
nimic însămă nu deconecta.
le va termina decît
Eram mai tîrziu,
certăreţ, cînd, nu
haimana, silitmă
detemeam
greutăţile
de
familiei, îşi va lua
nimeni, băteam pedoctoratul juridic
unul, zgîriam la Pusa.
pe altul, Cheltuitor,
făcîndu-mă frivol, elegant,
redutabil pentru toţi“
tînăr
scria amator
Napoleon de petreceri
în jurnalulşi său
aventuri
de pegalante, cu o bogată
Sfînta Elena, ultimulîmaginaţie,
său exil. el nu
poate realiza
Povestea nimic teribil
copilului sub raport material
al istoriei din lipsă
începe în anulde1769
voinţă, perseverenţă
cînd o frumoasăşi
spirit realist.
corsicană de Brav,
19 anielurcă
a luptat alăturicudesoţul
împreună Paoli,ei apotecile
încercatluisăMonte
continue
Rotondo
rezistenţa
fugind de după plecarea
trupele francezeacestuia şi n-aalături
victorioase depus de armele
alţi odecît
sută atunci cînd şi-a
de patrioţi
dat seama de
corsicani. ,,Elzădărnicia încercării.
va fi răzbunătorul S-a căsătorit
Corsicii“ spunea dedespre
tînăr cumicuţul
Letiţiape care îl
Ramolino, o fată viitorul
purta în pîntece, de 16 ani, care după spusele lui Stendhal era cea mai
împărat.
seducătoare fată din insulă, supranumită din cauza frumuseţii, ,,mica
minune
- asadardemama
la Ajaccio“. Letiţia,
sa a fost al cărei
intradevar tată era inspector
o veritabila vizionarageneral de ce
caci ceea poduri
şi şosele, descindea
prevestea despre fiuldinsauconţii Coll Ato.
s-a dovedit a fiCa
mai atare,
multnobleţea lui Napoleon,
decat adevarat-
deşi mică, era autentică. Letiţia era o femeie energică, sobră, cu moravuri
simple, fermă, muncitoare, zgîrcită, lipsită de supleţe, ca şi de cultură. Ea a
fost pe drept numită ,,o Cornelie rustică“, iar Napoleon spunea că ,,avea un
cap de bărbat pe un trup de…revenind la origini…
femeie“ Curajoasă, şi-a urmat soţul în munţi,
călare, deşi era însărcinată, a auzit şuierîndu-i gloanţele pe la ureche fără să
tremure, a stat zile întregi în grote, hrănindu-se cu lapte de capră....
4
 Ofiţer la 16 ani
Aprecierile profesorilor la adresa lui sînt printre cele mai bune.
,,Napoleone de Buonaparte. Rezervat şi muncitor, preferă studiul
oricărei petreceri, îi place să citească autori valoroşi. Foarte dotat pentru
ştiinţele abstracte; puţin interesat de celelalte; cunoaşte temeinic
Din căsătoria lui Carol Bonaparte cu Letiţia Ramolino s-au născut 13
matematicile şi geografia ; tăcut, plăcîndu-i singurătatea, capricios,
copii, dintre care cinci au murit de mici. În istorie au intrat cinci băieţi:
semeţ, extrem de egoist, concis şi energic în replicile sale, cu mult amor
Joseph, Napoleon, Lucien, Louis, Jerome, şi trei fete: Elisa, Paulina şi
propriu, ambiţios şi aspirînd la orice; acest tînăr este demn să fie
Carolina“ ( ibid. ) 
protejat“ remarcă unul dintre profesorii săi. Napoleon va alege artileria
întrucît în acel an ( 1785 ) nu se dădea examen la marină, unde ar fi vrut
să meargă iniţial. A fost primit al 42-lea din cei 137 de candidaţi şi va fi
trimis la regimentul de la Fere, cu garnizoana la Valence. Era locotenent
secund. ,,Am fost ofiler la 16 ani şi cincisprezece zile“ spunea el mai
tîrziu. La Valence îl prinde Revoluţia franceză din 1789. ,,Cu abilitatea,
inteligenţa, energia şi îndrăzneala care i-au marcat toate acţiunile, el va
şti să folosească toate posibilităţile pe care i le oferea o răsturnare
socială fără precedent.
5
 Drumul deschis de Revoluţie, el îl va străbate timp de douăzeci de ani în
vîrtejul victoriilor militare.
Neputincioşii împăraţi şi regi prin ,,graţia lui Dumnezeu“ vor trenura în
faţa temutului corsican, împărat numai prin sabia sa. Omul acesta, care
ajunsese ca printr-un simplu decret dat peste noapte din Palatul Tuileries
sau de la Cartierul general să desfiinţeze ţări, să înfiinţeze republici şi
regate noi, să mute graniţele imperiilor, să detroneze şi să numească
regi....omul care în cîteva ceasuri distrugea o coaliţie formată din cele
mai mari puteri; care a sfărîmat lmperiul lui Carol cel Mare după o
existenţă milenară, şi a făcut altul mai întins...omul care urmărind visul
unui imperiu universal a încovoiat sub o voinţă de fier întreaga Europă
pînă la graniţele Rusiei, omul acesta nu poate fi explicat decît prin
revoluţia franceză“ ( Gheorghe Eminescu, Napoleon Bonaparte, ibid. )

6
 Ascensiunea lui Napoleon
 
   În anul 1793, Napoleon este avansat la gradul de general-aghiotant în
armata revoluţionară. De fapt din această perioadă începe ascensiunea.
Prilejul este oferit de o răscoală a regaliştilor ieşită de sub control, iar
autorităţile erau depăşite. Napoleon îi împrăştie cu o singură lovitură de tun
cîştigînd simpatia tuturor, inclusiv cea a populaţiei civile. În anul 1796
preia comanda armatei din Italia pentru a contracara ameninţarea unei
invazii austriece. Înainte cu două zile se căsătoreşte cu frumoasa văduvă
Josephine de Beauhernais. Napoleon promovează datorită cutezanţei şi
lipsei sale de convenţionalism. A luptat după noi reguli: marşuri în noapte,
concentrarea forţelor asupra punctelor celor mai slabe ale inamicului,
atacuri pe timp de ploaie şi mai ales în zilele de Duminică.

“Razboiul este totul,arta si creatie” – il citez si am un crez al meu cum ca

Napoleon Bonaparte reprezinta o parte ce sta la baza “totului” si anume
Europa de acum , o fortareata de culturi vaste , un legamant.
7
 În decurs de un an i-a izgonit pe austriecii din Italia fiind primit ca un
erou în oraşele italiene eliberate. Ostaşii lui Napoleon erau învăţaţi să
lupte neconvenţional, fără reguli şi erau foarte redutabili întrucît erau
recrutaţi doar dintre oameni care nu trăiau decît pentru război; aceasta
era viaţa lor. Armata sa era disciplinată şi avea un atuu în plus faţă de
soldaţii austrieci: dragonii lui Napoleon nu cunoşteau frica. Bagă
spaima în austrieci la Dego, Mondovi, Lodi, Castiglione, Arcole şi
Rivoli. Însetat de succes încearcă să repete aceste victorii în Egipt
pentru a leza interesele mediteraneene ale Marii Britanii. În anul 1798
pleacă în Egipt, dar după un succes de palmares la Piramide sorţii se
întorc împotriva lui. În bătălia de pe Nil flota franceză este distrusă de
o flotă engleză aflată sub comanda amiralului Nelson. Acesta nu se
poate bucura de victorie întrucît moare în luptă.

8
 Este încoronat de Papă în Catedrala Notre-
Dame
 
     În noiembrie 1799, participă la o lovitură de stat în urma căreia a devenit
conducătorul efectiv al Franţei. ,,Am acţionat nu din dragoste de putere ci pentru că
am simţit că eram mai bine educat, mai receptiv şi mai calificat decît oricine
altcineva“ spunea el. Refornează guvernul şi sistemul de educaţie, introducînd
reforme juridice cunoscute drept Codul Napoleonian, care formează şi acum baza
Dreptului francez. În 1804, a organizat la Paris propria sa încoronare la Catedrala
Notre Dame. Apogeul ceremoniei avea să fie încoronarea împăratului de către papă.
Napoleon însă a luat el însuşi coroana cu laurii aurii şi şi-a pus-o pe cap. Deşi era
iubit de poporul francez, Curţile Europei îl tratează cu neîncredere. Aflată în război cu
Anglia, Franţa avea să fie ameninţată de Rusia, Austria şi Prusia. Napoleon
reacţionează rapid şi în doi ani reuşeşte să învingă trei inamici continentali şi
majoritatea Europei împotriva lui. Între timp divorţează de Josephine care nu a reuşit
să-i dăruiască un urmaş şi se căsătoreşte cu Marie Louise, fiica împăratului austriac
Francisc I. 

9
 Declinul începe din Portugalia
 
   Decizia nefericită de a ataca Portugalia pentru a institui o blocadă
asupra comerţului britanic îi schimbă norocul. Guvernul spaniol
permite trecerea francezilor spre Portugalia, fapt ce aduce
debarcarea trupelor britanice în Peninsula Iberică. Sub comanda lui
Arthur Wellesley, mai tîrziu duce de Wellington, forţele anglo-
hispano-portugheze au repurtat victorii decisive. În anul 1812,
Napoleon face greşeala de a invada Rusia. A ajuns la Moscova,
găsind oraşul pustiu şi pe ruşi refuzînd să negocieze. Veştile cu
privire la o insurecţie acasă, l-au deteminat să să se întoarcă în
Franţa. Retragerea pe o vreme cumplită cu temperaturi în jur de
minus 30 de grade Celsius au pricinuit pierderi înspăimîntătoare. A
ajuns acasă doar cu un sfert din cei 450.000 de soldaţi ai săi. 

10
 Exilat pe insula Sfânta Elena

•
 
  În anul 1814 Austria, Rusia, Prusia şi Marea Britanie au atacat Franţa.
După ce au ajuns la Paris, Napoleon a fost exilat pe insula Alba. Un an mai
tîrziu a evadat şi a debarcat la Cannes. Se mişcă în mare viteză conform
stilului caracteristic, trece Alpii, obţinînd sprijinul soldaţilor trimişi să-l
aresteze, şi după 20 de zile a sosit la Paris. Regele, Ludovic XVIII, a fugit.
Însă trei luni mai tîrziu, la 18 iunie 1815, Napoleon a fost învins de
britanici şi de prusaci, sub comanda ducelui de Wellington în bătălia de la
Waterloo. Şi-a petrecut restul vieţii în exil pe Sfînta Elena, o insulă
îndepărtată din Atlantic. Omul care stăpînise cea mai mare parte a Europei
şi crease instituţiile pe care avea să se construiască statul francez modern a
murit de o boală de stomac pe data de 5 mai 1821.

11
 Depus în Domul Invalizilor din Paris

     La 21 mai 1840, Regele Franţei ordonă unei fregate regale să recupereze
rămăşiţele lui Napoleon de pe insula Sfînta Elena. Osemintele au fost
depuse la 15 iulie 1840 în catedrala Domul Invalizilor din Paris, într-un
cadru solemn, prezidat de însuşi regele Franţei. În momentul în care carul
funebru s-a oprit sub Arcul de Triumf, mulţimea strigă: ,,Vive l' Empereur“.
Carul intră în curtea Palatului Invalizilor. Sicriul purtat de marinarii fregatei
Belle-Poulle, este dus în catedrală unde aşteaptă regele, curtea şi guvernul.
Adresîndu-se regelui, prinţul Joinville îi spune: ,, Sire! Vă prezint corpul
împăratului Napoleon“. Regele răspunde: ,,Îl primesc în numele Franţei“.
Cînd rămăşiţele lui Napoleon au fost repatriate marele romancier Victor
Hugo a exclamat: ,, Sire! reintraţi în capitala Voastră“.  ( Ştefan Botoran )

12
 Amprenta lui Napoleon Bonaparte asupra
prezentului

Chiar dacă, în ultimele şase decenii, un număr mare de cetăţeni ai

Bătrânului Continent au avut de comentat pe marginea tratatelor care au
dus la extinderea fără precedent a UE, ei sărbătoresc cu fast, an de an, ziua
de 9 mai. Motivul bucuriei lor este unul simplu - împlinirea visului de
uniune europeană pe care l-au avut diverşi lideri sociali, politico-eco
nomici şi militari. 

Astfel, ideea lui Platon de creare a confederaţiilor cetăţilor gre ceşti, cea a
lui Carol cel Mare şi Imperiului Franc, a lui Napoleon Bonaparte cu
uniunea vamală ori a lui Winston Churchill cu Statele Unite ale Europei s-
au concretizat prin declaraţia lui Robert Schuman, din 9 mai 1950.

13
 Marea schimbare

Acum 59 de ani, Schuman, ministrul francez al afacerilor externe,

propunea instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO), proiect care avea să devină realitate la 18 aprilie 1951, prin
Tratatul de la Paris.

Acest document a reprezentat prima „consti tuţie federală“ europeană, în

formă primară. Tratatul a susţinut crearea unei pieţe comune a cărbunelui şi
a oţelului, între cele şase state fondatoare: Belgia, Republica Federală
Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. CECO a devenit, în 1951,
primul pas făcut de europeni către uniunea mult visată. 

14
 Frăţia tratatelor

Documentul semnat la Paris a fost precedat de Tratatul de la Roma, de pe

25 martie 1957. Atunci, liderii celor şase state au decis să instituie
Comunitatea Economică Europeană (CEE). 

A urmat aprobarea Tratatului de la Maastricht, în decembrie 1991, de către

Consiliul European, instituţie formată din şefi de stat şi de guvern. Noul
document consfinţea în acel an crearea Uniunii Europene (UE). În final,
Tratatul de la Lisabona, definitivat în 2007 şi catalogat drept Constituţia
UE, susţine strategia cu acelaşi nume, emisă în 2000 şi reînnoită în 2005. 

15
Strategia de la Lisabona reprezintă o luare de poziţie care include
încurajarea inovaţiei şi a investiţiilor în afaceri, precum şi adaptarea
sistemelor educaţionale europene, astfel încât acestea să corespundă
cerinţelor societăţii informaţionale. Reformările aduse în 2005 şi în 2007
Agendei de la Lisabona erau necesare, cu atât mai mult cu cât şomajul şi
creşterea costurilor privind pensiile exercită presiune asupra economiilor
naţiunilor europene. 

Din 1951 şi până în 2007, 21 de state europene, printre care şi România, au

aderat la o Europă unită, visul lui Napoleon Bonaparte.

16
 Europa lui Napoleon, o ţară „Schengen”

Cu circa două secole în urmă, Napoleon Bonaparte a avut o strategie

comună pentru ţările Europei. Asta dacă nu ar fi intervenit dezastrul
campaniei sale militare din Rusia. Bonaparte se confesa pe această temă,
cu regret, într-una din scrierile sale: „Marea cauză pe care o propun
reprezintă sfârşitul hazardului şi începutul securităţii. Un orizont nou,
lucrări noi, toate pentru bunăstarea şi pros peritatea tuturor. Sistemul
european este întemeiat; trebuie doar să fie organizat. Însă, în urma păcii
de la Moscova, am rămas fără un congres şi fără o sfântă alianţă. 

17
În această reuniune a tuturor suveranilor, am fi tratat în familie despre interesele
noastre şi am fi avut o altă greutate în faţa popoarelor”. Dacă ideile sale de unire s-
ar fi pus în aplicare, Bonaparte ar fi realizat o curte de casa ţie europeană care să
îndrepte greşelile pentru toţi, aceeaşi monedă sub înfăţişări diferite, aceleaşi
greutăţi, aceleaşi legi. Astfel, gândea Napoelon, Europa ar fi format cu adevărat un
singur popor şi fiecare, oriunde ar fi călătorit, s-ar fi găsit tot timpul în patria
comună. 

“Adevăratele victorii, singurele care nu se lasă cu regrete, sunt cele obţinute în

lupta cu ignoranţa.”(Napoleon Bonaparte) Asa spunea si a dovedit asta luptand cu
ignoranta ,punand o caramida la ceea ce mai tarziu urma sa formeze U.E.

18
“Femeia frumoasă e o bijuterie. Femeia bună e o
comoară întreagă.”(Napoleon Bonaparte)

Divorţul de Josephine, 1809

Josephine de Beauharnais

Căsătoria lui Napoleon şi Maria Louisa. 1810

19
Pentru mai multe informatii si filmulete despre Napoleon Bonaparte clik aici.

Realizator:Eftimie Alexandra
Final.

20