Cadru

specificitatii
culturale
Fazele integrării interculturale

 În acest sens Philippe Rosinski a știut să definească,

pornind de la lucrările lui Milton Bennett, o progresie
pe etape a sensibilizării interculturale, care permite
definirea nivelului personal de comunicare
interculturală. Bineînțeles cuvântul cultură este
considerat aici în înțelesul său cel mai larg (de
exemplu: vecinul meu are o cultură diferită de a mea).
 Aceste niveluri pot fi divizate în două grupe,
„capcanele etno-centrice” și „abordările etno-
relative”.
 A.Zona etnocentrica

 Etno-centrismul este definit ca o ipoteză conform căreia

viziunea noastră despre lume este centrul oricărei
realități, ceea ce se datorează în cele mai multe cazuri
naivității sau ignoranței, mai curând decât unei răutăți
pure.
 Aceasta zonă se împarte în :
- ignorare
- recunostearea și evaluarea negativă
- recunoasterea și minimizarea importanței
 1. Ignorarea

 În acest caz subiectul este izolat de alte grupuri

culturale de manieră fizică sau mentală, astfel încât el
ignoră diferențele sau le neagă complet, făcând
imposibilă orice recunoaștere a unei alte culturi. Iar
dacă ea se manifestă, subiectul nu va ține în niciun caz
cont de ea.
 2.Recunoașterea diferențelor, dar
evaluarea lor într-un mod negativ

 În acest caz subiectul recunoaște diferențele culturale, dar

privirea sa este plină de prejudecăți sau de un sentiment de
superioritate vis-a-vis de ceilalți.

 Într-o altă manieră, acest lucru s-ar putea traduce prin

respingerea propriei culturi pentru a o considera pe cea din
față ca fiind mai bună.

 În concluzie, orice judecată a valorii culturale ne readuce

întotdeauna la acest nivel.
 3.Recunoașterea diferențelor, dar
minimalizarea importanței lor

 Diferența este recunoscută în acest caz, dar subiectul

are tendința netă de a o minimiza prin eternul
„suntem toți la fel”. De fapt asistăm la o banalizare a
diferitelor grupe culturale și la un refuz de atenție față
de particularitățile fiecăruia, ceea ce duce la o tendință
de a considera lumea și oamenii care o compun ca fiind
uniformi. Este ceea ce a încercat să facă, și a eșuat,
comunismul, chinuind sute de milioane de oameni
timp de peste o jumătate de secol.
 B . Zona etnorelativa

 Această etapă implică o conștientizare a faptului că

viziunea proprie a lumii nu constituie în niciun caz
adevărul absolut.
 Aceasta zona se împarte în :
-recunoaștere și acceptare ;
-adaptare ;
- integrare ;
- valorizarea diferențelor ;
 1.Recunoașterea și acceptarea
diferențelor

 La acest nivel de înțelegere subiectul este condus în mod

natural spre admiterea diferențelor culturale cu care este
confruntat, ca și spre aprecierea și înțelegerea lor.

 Totuși acceptarea sa nu trebuie confundată cu un acord sau o

capitulare. De fapt, în acest stadiu, subiectul recunoaște
diferențele față de semenii săi fără a împărtăși același punct de
vedere cu interlocutorul său (de exemplu: putem înțelege că a
merge într-un costum la muncă dă acesteia un aspect mai
formal fără a adopta de fapt acest stil vestimentar).
 2.Adaptarea la diferențe

 Aici începe de fapt asumarea riscului. Acceptarea este atât de

profundă încât subiectul încearcă să iasă din propria sa zonă de
confort pentru a-și exercita empatia față de celelalte culturi. De
fapt el încearcă să se plaseze sub prisma unei viziuni a unei
culturi diferite timp de un moment pentru a încerca să înțeleagă
cu adevărat situația sub un alt unghi și a obține avantaje.

 Această adaptare nu este în niciun caz o asimilare. Subiectul nu

încearcă să se dizolve în cultura celuilalt.
 3.Integrarea diferențelor

 În acest caz, subiectul a știut să se adapteze în mai

multe reprize la viziuni diferite despre lume. Atât de
bine încât le-a putut integra în propria ființă și de
atunci este capabil să imagineze o situație sub
multiple unghiuri de referință. Aceste numeroase grile
de lectură îi permit să găsească o multitudine de
soluții pentru fiecare situație diferită, la un nivel înalt
de sensibilitate.
 4.Exploatarea diferențelor

 Vârful sensibilizării culturale, interculturalitatea este căutată

pentru că este purtătoare de soluții și de ameliorări.
Subiectul caută ce este mai bun în fiecare cultură și în
fiecare manieră de a vedea lumea, într-o optică proactivă,
efectuând o muncă de sinteză pentru găsirea soluțiilor.
Lumea nu mai este văzută ca un ansamblu uniform ci ca o
multiplicitate de puncte de vedere unificate și integrate în
fiecare persoană. Un asemenea demers presupune o mare
flexibilitate, o reînnoire permanentă și o căutare constantă
a excelenței.
 Factorii pecificității

 Specificitatea culturală constă in diferențierea în :

- Comportamente
- Atitdini
- Pozitii față de acțiune și de soluție
 Factorii specificității

 Factorii specificitații sunt :

- Limba ;
- Religia ;
- Istoria ;
- Evoluția socială;
- Educația ;
- Factorii naturali ;
 1 .Limba

 Limbajul este un sistem de semne , de simboluri și coduri prin care se

realizează comunicarea dintre oameni fiind activat prin cuvant , mod de
scriere , simboluri vizuale ,cifre, gesturi sau alte semne mai mult sau mai
putin convenționale prin care se poate transmite si recepta un mesaj .
 Limbajul de specialitate produce și el deseori dificultăți de comunicare ,
cuvinte și expresii cu funcții de concepte terminologice bine fixate într-
o limbă sau alta putân d avea semnificații diferite pentru indivizi venind
dinspre alte culturi .
 Cu cât o cultură este mai evoluată , cu atât ea conștientitează mai mult
propriile valori culturale . Managementul intercultural trebuie să știe a
profita de această cunoaștere , iar atunci cand este în fața unei culturi
care nu s-a descoperit inca sa faca demersurile necesare pentru a o
descifra .
 Educația

Unele culturi pun un accent mai mare pe dezvoltarea

gândirii decât altele. În funcție de modul de viață într-un
spațiu determinat, recompensele sau sancțiunile legate de
învățarea sau neînvățarea unor informații sau de modul de
învățare sunt confirmate și întărite de cultură. Unele
culturi favorizeaza reflecția abstractă si conceptualizarea,
altele preferă învățatul pe de rost.
 Evoluția socială

 În această categorie includem hainele și ornamentele

vizibile sau absența acestora, elemente care,
deasemenea, sunt distinctive pentru fiecare cultură in
parte. Ne sunt foarte bine cunoscute kimonoul
japonez, pălăria și umbrela britanică, panglica pe cap a
indienilor din America, coafura africană. Numeroase
subculturi posedă haine distinctive: ,,lookul”pentru
organizatorii din mediile de afaceri, blugii pentru
tineretul din lumea intreagă etc.
 Tipuri de relații

 Cultura definește relațiile umane private si profesionale în

funcție de vârstă, sex, grad de rudenie sau in funcție de
bogăție, de putere, înțelepciune. Familia constituie
expresia cea mai evidentă a acestei caracteristici si putem
merge de la o celulă parentală, la familia în sens larg. În
unele cazuri, autoritatea în sânul familiei revine unui șef
masculin, iar această relație extinsă la nivelul întregii
comunități explică de ce unele societăți preferă să aibă un
om politic autoritar la cârma unei ,,familii” naționale.
 Religia

 Clasificarea cea mai delicată este aceea în care trebuie să distingi

credințele unui popor de maniera in care acestea influențează
atitudinea oamenilor vizavi de ei inșiși, de alții si față de mediul
înconjurător. Culturile primitive credeau în spirite. De-a lungul
istorie, umanitatea a evoluat, astfel că astăzi numeroase religii fac
apel la o serie de termeni precum ,,conștiința cosmică,, pentru a-și
defini credința si puterea transcendentă. Între aceste doua
extreme ale fenomenului, tradițiile religioase ale diverselor culturi
influențează atitudinea față de viață, de moarte si de ceea ce este
dincolo de aceasta. Religia exprimă filozofia unui popor în ceea ce
privește aspectele importante ale existenței.
 Factorii naturali(climă, relief)

 Clima contribuie la bogația vegetației și a recoltelor. Ea a

determinat în trecut o anumită manieră de desfășurare a
muncii (păstrată în mediul rural), caracterizează prin
alternanța dintre perioadele de efort cu cele de odihnă,
care se reflectă și astăzi in profilul cultural românesc. De
asemenea, clima, prin temperatură, umiditate, lumină
sau claritate influențează atât modul de gândire (clar,
definit, expansiv, superficial etc.), cât și stările sufletești
(veselie, nepăsare sau melancolie).
 Relieful

 În ceea ce privește relieful (variat, bogat în resurse

naturale), a oferit întotdeauna surse de subzistență
tuturor. De asemenea, relieful, prin diversitatea sa,
constituie o sursă de imaginație pentru individ,
oferind acestuia puncte de sprijin in demersuri
creatoare.
 Istoria

 Factorii socio-istorici se referă la desfășurarea

evenimentelor istorice, la condițiile istorice și la relațiile
cu popoarele vecine, la condițiile economice, instituțiile
sociale, numărul și densitatea populației, care reflectă
gradul în care membrii societății au raporturi repetate,
multiple și variate între ei, la eterogenitatea sau
omogenitatea membrilor societății.