Proiect pentru examenul de certificare a

competenţelor profesionale nivel 5

PROTECŢIA LA SCURTCIRCUIT ÎN
CENTRALELE ELECTRICE
 PROTECŢIA PRIN RELEE
Noţiuni Introductive

Protecţia prin relee este formată din ansamblul aparatelor şi dispozitivelor

destinate să comande automat deconectarea instalaţiei electrice protejate în
cazul apariţiei unui defect sau a unui regim anormal periculos şi/sau să
semnalizeze apariţia regimului respectiv.
Elementul de măsură EM, numit blocul de intrare, reprezintă de fapt un
circuit de adaptare (un element de pornire, la instalaţiile de protecţie mai
simple realizate în tehnica curenţilor tari cu relee cu contacte, sau o interfaţă
formată din traductoare şi/sau filtre, la instalaţiile de protecţie complexe
realizate în tehnica curenţilor slabi cu relee electronice sau
microprocesoare) alimentat din secundarele transformatoarelor de curent TC
şi tensiune TT, iar elementul de execuţie EE, numit blocul de ieşire, are ca
element de ieşire, în general, un releu intermediar care dă comanda de
declanşare la întreruptor şi porneşte instalaţia de semnalizare.
 Condiţiile impuse protecţiilor prin relee
Protecţia prin relee are drept scop principal detectarea
avariei şi deconectarea elementului avariat, în vederea evitării
extinderii avariei şi a revenirii cât mai rapide la regimul normal
de funcţionare pentru restul elementelor din sistemul
electroenergetic rămase în funcţiune. Pentru a asigura scopul
urmărit, protecţia prin relee trebuie să îndeplinească următoarele
codiţii:
Rapiditate - proprietatea protecţiei de a deconecta
echipamentul defect într-un timp cât mai scurt, justificat tehnico-
economic, în următoarele scopuri:
- menţinerea funcţionării neîntrerupte şi stabile a sistemului
electroenergetic;
- reducerea timpului cât consumatorii sunt alimentaţi cu tensiune
scăzută;
- reducerea suprasolicitărilor şi a gradului de deteriorare a
echipamentelor avariate, provocate de efectul termic al
curentului de scurtcircuit;
- prevenirea apariţiei supratensiunilor periculoase pe liniile de
interconexiune (fenomen posibil mai ales pe liniile de 750 kV);
- limitarea tensiunilor accidentale periculoase pentru oameni,
animale, instalaţii (conform prevederilor standardelor privind
protecţia împotriva electrocutărilor);
- asigurarea eficacităţii restabilirii funcţionării normale, prin
RAR, AAR, autopornirea motoarelor, resincronizarea unor
grupuri etc.
 Clasificarea releelor de protecţie

Clasificarea releelor de protecţie se poate face după mai multe criterii.

a) După principiul de funcţionare al mecanismului motor:

– relee termice,
– electromagnetice,
– de inducţie,
– magnetoelectrice,
– electrodinamice,
– electronice.

b) După mărimea pe care o protejează:

– relee de curent
– relee de tensiune
– relee de putere
– relee de impedanţă
– relee de frecvenţă
– relee de timp
– relee de temperatură
 c) După felul în care este realizată acţiunea faţă de o
anumită
valoare a mărimii de intrare:
– relee maximale, care acţionează dacă mărimea protejată
depăşeşte o
anumită valoare ;
– relee minimale, care acţionează când mărimea protejată
scade sub o anumită valoare (sau dispare);
– relee direcţionale, care acţionează dacă se schimbă
sensul mărimii protejate (de exemplu: sensul de circulaţie al
puterii);
d) După modul în care acţionează asupra aparatelor de
comutaţie:
– relee directe, la care elementul de protecţie acţionează
direct asupra aparatului de comutaţie;
– relee indirecte, la care acţiunea se transmite prin
intermediul unor contacte din circuitul electric auxiliar al
aparatului de comutaţie;
 e) După modul de conectare în circuit:
– relee primare, la care înfăşurarea este parcursă de
mărimea din circuitul de protejat;
– relee secundare a căror înfăşurare este alimentată din
secundarul unui transformator de măsură prin a cărui primar
trece mărimea din circuitul de protejat;

f) In funcţie de valoarea timpului de acţionare ta, definit ca

timpul din momentul apariţiei semnalului de intrare care
acţionează asupra elementului sensibil al releului şi până în
momentul acţionării releului, releele se clasifică în:
– relee fără inerţie (ultrarapide), când ta<10ms
– relee rapide, când ta<5*10-2s
– relee normale, când 0,15s>ta>5*10-2s
– relee lente, când 1s>ta>0,15s
– relee temporizate, când ta>1s
 Caracteristicile releelor de protecţie

Caracteristica de bază a releelor o constituie caracteristica

intrare ieşire, y = f(x), care reprezintă legătura cu caracter
discontinuu dintre mărimea de intrare x şi mărimea de ieşire y.

a) Releu minimal, b) Releu maximal, c) Releu

polarizat.
 PROTECŢIA TRANSFORMATOARELOR ELECTRICE
Transformatoarele trebuie echipate cu protecţii împotriva
defectelor interioare şi a regimurilor anormale de funcţionare ,
cauzate de defectele exterioare din reţea.
În general zona protejată este cuprinsă între
întrerupătoarele care leagă transformatorul sau
autotransformatorul de sistem , incluzând şi conductoarele de
legătură spre barele conductoare. Conform normativelor ,
transformatoarele şi autotransformatoarele se prevăd cu
următoarele tipuri de protecţii:
 protecţia cu relee de gaze , împotriva scăderii nivelului

uleiului şi degajării de gaze provocate de defectele

interioare. Se protejează prin protecţii de gaze toate
transformatoarele cu ulei cu puteri S>1000KVA;
 protecţia diferenţială longitudinală , împotriva defectelor ce

apar ca urmare a scurtcircuitelor interne şi la bornele

transformatorului , ca o completare a protecţiei de gaze
(în cazul transformatoarelor de putere aprentă S>6,3
MVA sau puteri S<6,3 MVA dar lucrând în paralel , în
scopul deconectării selective a transformatorului defect);
  Protecţia simplă maximală de curent sau protecţia Chevalier (sau
protecţie de cuvă), împotriva defectelor interne însoţite de puneri la
pământ;
 Protecţia maximală de curent temporizată cu sau fără blocaj de
tensiune minimă şi protecţia de distanţă , împotriva supracurenţilor
provocaţi de scurtcircuitele polifazate exterioare. Protecţiile de
distanţă se prevăd la transformatoare având tensiunea U≥220 KV.
 Protecţii maximale de curent sau de tensiune homopolare
temporizate , împotriva defectelor exterioare cu punere la pământ;
 Protecţie maximală de curent fără blocaj de tensiune minimă
temporizată împotriva suprasarcinilor. Această protecţie se execută
pentru a comanda semnalizarea şi se prevede de obicei pe o singură
fază ;
 Protecţia împotriva supratemperaturii se prevede , la transformatoarele
cu putere aparentă S≥10 MVA şi comandă numai semnalizarea ;

Protecţia care acţionează la defecte interioare şi exterioare se execută

pentru a comanda declanşarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului, cu
sensibilitate cât mai mare şi cu acţiune cât mai rapidă, prin aceasta
reducându-se proporţiile defectării transformatorului şi asigurându-se o
funcţionare stabilă a sistemului în caz de scurtcircuit.
 Protecţia cu relee de gaze a transformatoarelor de
putere

Protecţia cu relee de gaze (Buchholtz) folosită

contra defectelor interne ,este aplicată numai la
transformatoarele cu ulei şi cu conservator de ulei , ea
acţionând numai în cazul defectelor din interiorul cuvei
. Arcul electric sau căldura dezvoltată de scurtcircuitul
din interiorul cuvei are ca urmare descompunerea
uleiului din interiorul cuvei şi a materialelor organice
ale pieselor izolante şi formarea de gaze. Acestea fiind
mai uşoare decât uleiul , se ridică spre conservator . În
cazul defectelor mai grave , formarea gazelor poate fi
atât de violentă , încât presiunea interioară care ia
naştere poate imprima şi uleiului o deplasare spre
conservator.
 Protecţia diferenţială longitudinală

 Principiul de realizare

Protecţia difereţială longitudinală a transformatoarelor este utilizată pe scară

largă ca o completare a protecţiei de gaze , împotriva scurtcircuitelor interne şi la
bornele transformatorului . Se aplică la toate transformatoarele cu puteri S ≥ 6,3
MVA , cât şi la transformatoarele de puteri mai mici care funcţionează în paralel ,
cu scopul deconectării selective a transformatorului avariat. Ea comandă
deconectarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului.
Principiul ei de funcţionare este principiul comparării valorilor şi sensurilor
curenţilor aceloraşi faze din cele două sau trei înfăşurări ale transformatorului
protejat.
În cazul transformatoarelor (autotransformatoarelor) , protecţia diferenţială
longitudinală prezintă anumite particularităţi : compensarea inegalităţii curenţilor de
la capetele zonei protejate , compensarea defazajului curenţilor , compensarea
curenţilor de dezechilibru , desensibilizarea protecţiei în raport cu şocul de curent de
magnetizare.
 Protecţia transformatorului împotriva
defectelor interioare
• Protecţia cu relee de gaze
Această protecţie, folosită contra defectelor
interne, poate fi aplicată numai la transformatoare cu
ulei şi cu conservator de ulei, ea acţionând numai în
cazul defectelor din interiorul cuvei.
Arcul electric sau căldura dezvoltată de scurtcircuitul
din interiorul cuvei au ca urmare descompunerea
uleiului şi a materialelor organice ale pieselor izolante şi
formarea de gaze. Acestea fiind mai uşoare decât
uleiul, se ridică spre conservator. În cazul defectelor
mai grave, formarea gazelor poate fi atât de violentă,
încât presiunea interioară care ia naştere poate
imprima şi uleiului o deplasare spre conservator.
 PROTECŢIA MOTOARELOR ELECTRICE

Motoarele electrice – asincrone şi sincrone – se prevăd cu

protecţii împotriva defectelor interne şi a regimurilor anormale.
Defectele interne pot fi scurtcircuitele între faze, punerile
monofazate la pământ şi scurtcircuitele între spirele aceleiaşi
faze, iar regimurile anormale cele mai frecvente sunt
supraintensităţile.
În cazul motoarelor asincrone, supraintensităţile pot fi
provocate de suprasarcini determinate de supraîncărcarea
utilajului antrenat, de întreruperea unei faze de alimentare sau
de micşorarea turaţiei ca urmare a scăderii tensiunii în reţeaua
de alimentare, iar la motoarele sincrone supraintensităţile pot fi
datorate supraîncărcării mecanismului antrenat sau ieşirii din
sincronism a motorului.
 Alegerea tipurilor de protecţii pentru motoarele electrice este
determinat de următorii factori:
− tensiunea, puterea şi tipul motorului;
− importanţa utilajului antrenat;
− condiţiile de autopornire după lichidarea unor defecte în
reţeaua de alimentare;
− posibilitatea supraîncărcării utilajelor antrenate.
 Protecţia motoarelor asincrone
• Protecţia împotriva scurtcircuitelor în stator
Pentru motoare cu puteri mai mari sau egale cu 4000 kW, împotriva
scurtcircuitelor dintre faze se foloseşte protecţia diferenţială longitudinală,
realizată în acelaşi mod ca şi la generatoare; pentru creşterea sensibilităţii se
introduc rezistenţe în serie cu releele de curent sau TSR.
Pentru motoare cu puteri mai mici decât 4000 kW se folosesc protecţii de
curent rapide în două variante:
- cu relee de curent cu caracteristică independentă, în cazul motoarelor
care nu sunt supuse suprasarcinilor;
- cu relee de curent cu caracteristică timp de acţionare – curent
dependentă, care asigură şi protecţia împotriva suprasarcinilor, în cazul în care
motoarele antrenează mecanisme supuse suprasarcinilor.
Schemele protecţiilor pot fi realizate cu două transformatoare de curent şi un
releu conectat la diferenţa curenţilor secundari, fig. 4.1a, sau cu două
transformatoare de curent şi două relee
 Secţionarea de curent cu un releu (a) şi cu două relee (b)
a motoarelor asincrone

Valoarea curentului de pornire al protecţiei se calculează în raport cu

valoarea efectivă maximă a curentului de pornire Iporn.max., care poate dura
până la 15 s.
 Protecţia împotriva punerilor la pământ

Protecţia împotriva punerilor la pământ, se instalează, în

cazul motoarelor cu puteri mai mari sau egale cu 4000 kW
alimentate din reţele cu neutrul izolat, numai dacă valoarea
curentului de defect depăşeşte 5 A. Protecţiile utilizate sunt de
tipul maximal de curent homopolar, realizate cu FCSH sau cu
TSH, conform schemei din fig. 4.4 şi comandă declanşarea
întrerupătorului.
Protecţia de tensiune minimă

Protecţia împotriva scăderii tensiunii de alimentare sub

limitele admisibile are rolul de a preveni încălzirea motoarelor,
asigurarea autopornirii motoarelor importante prin
deconectarea celor mai puţin importante sau a celor la care
autopornirea nu este posibilă, precum şi pentru asigurarea
securităţii personalului de serviciu.
 PROTECŢIA GENERATOARELOR ÎMPOTRIVA
SCURTCIRCUITELOR DINTRE FAZELE
STATORULUI
• Protecţia diferenţială longitudinală

Protecţia maximală de curent nu poate constitui o

protecţie de bază împotriva scurtcircuitelor între fazele
statorului, deoarece acţionează cu temporizare, iar
scurtcircuitele din stator trebuie lichidate foarte rapid, pentru
a se reduce deteriorarea generatorului.
Protecţia de bază a generatoarelor cu puteri de 3 MW
sau mai mari împotriva scurtcircuitelor între fazele statorului
este protecţia diferenţială longitudinală. Protecţia se
realizează prin intermediul unei scheme diferenţiale,
instalându-se transformatoarele de curent la cele două
capete ale înfăşurării statorice, adică ale zonei protejate.
 PROTECŢIA BARELOR COLECTOARE ŞI A
CUPLELOR LONGITUDINALE ŞI TRANSVERSALE
Scurtcircuitele pe bare sunt defecte permanente, cu
consecinţe grave, ce trebuie lichidate rapid si selectiv.
Există protecţii proprii ale barelor si protecţii prin
declanşări comandate de protecţiile elementelor
racordate la bare (transformatoare sau linii).
Întrucat cele de la nu asigură selectivitatea
protecţiilor, se prevăd, de regula, protecţii proprii ale
barelor colectoare.
Protecţiile barelor colectoare sunt:
 Protecţie diferenţială
 Secţionare de curent rapidă
 Secţionarea homopolară de curent
 Protecţie de distanţă
 Principiul protecţiei diferenţiale de bare

Se crează circuitul diferenţial legând secundarele

transformatoarelor de curent de pe elementele racordate la
barele colectoare ca în figura 1, iar în derivaţie pe acest circuit
se instalează releul diferenţial (RDIF). Zona protejată trebuie să
includă barele colectoare şi întreruptoarele elementelor legate la
aceste bare.
Există o protecţie diferenţială completă de bare care
cuprinde în schema protecţiei toate elementele racordate la bare
şi există o protecţie diferenţială incompletă, când în schemă
nu sunt incluse liniile radiale, deci acele elemente prin care
barele nu sunt alimentate. Din figură se constată că dacă barele
funcţionează în regim normal sau la defect exterior kext suma
fazorială a curenţilor care intră în nodul reprezentat de bare este
egală cu suma curenţilor ce ies din acest nod. Curentul prin
RDIF dat de diferenţa curenţilor secundari ai T.C.
(transformatoarele de curent) este practic nul.
 În cazul unui defect în zonă (pe bare) kint acesta
este alimentat din toate părţile şi pentru noile sensuri de
circulaţie a curenţilor (pe figură cu linie întreruptă)
rezultă o însumare fazorială a curenţilor ceea ce duce
la apariţia unui curent prin RDIF diferit de zero. Datorită
liniarităţii caracteristicilor TC se poate face aproximarea
unei dependenţe proporţionale cu curentul de defect
astfel încât protecţia diferenţială va acţiona. Pentru
compensarea curenţilor de dezechilibru determinaţi de
neidentitatea caracteristicilor magnetice şi saturaţia
diferită a miezurilor transformatoarelor de curent, la
releele clasice se puteau introduce în schemele de
protecţie transformatoare cu saturaţie rapidă TSR sau
relee cu acţiune de frânare care au bobine de egalizare
a curenţilor, similar celor din schemele protecţiilor
diferenţiale longitudinale ale generatoarelor şi
transformatoarelor.