METODOLOGIA DE CALCUL AL PERFORMANȚEI ENERGETICE

A CLADIRILOR (Mc 001-2006)

privind calculul consumului de energie și al eficienței

energetice a instalațiilor de ventilare şi climatizare

Conf. dr. ing. Andreea Vartires

vartires.cursuri@gmail.com
 METODOLOGIA DE CALCUL A PERFORMANȚEI ENERGETICE
A CLADIRILOR Mc001 I-IV, 2006

PARTEA I. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE ALE ANVELOPEI CLĂDIRII

PARTEA a II-a. PERFORMANTA ENERGETICA A INSTALATIILOR DIN CLĂDIRI:
1. INCALZIRE
2. VENTILARE SI CLIMATIZARE
3. APA CALDA DE CONSUM
4. ILUMINAT
5. METODE ALTERNATIVE
PARTEA a III-a. AUDIT SI CERTIFICARE ENERGETICA
PARTEA a IV-a. BREVIAR DE CALCUL
 PERFORMANŢA ENERGETICĂ A INSTALAŢIILOR VENTILARE/ CLIMATIZARE

1. Terminologie, clasificarea sistemelor de ventilare, climatizare şi aer

condiţionat

2. Calculul necesarului de energie pentru răcirea clădirilor - metodă de calcul lunară

2.1. Domeniu de aplicare
2.2. Obiectiv
2.3. Necesarul de energie pentru răcire – diagrame energetice
2.4. Transferul de căldură prin transmisie; condiţii interioare de calcul
2.5. Transferul de căldură prin ventilare; debite de aer proaspăt
2.6. Degajări de căldură de la surse interioare
2.7. Aporturile de căldură solare
2.8. Ventilarea nocturnă
2.9. Pierderi de energie datorate neetanseitătii conductelor de aer, pierderi de
energie prin conductele de apă rece
2.10. Calculul parametrilor dinamici
2.11. Durata sezonului de răcire
2.12. Energia utilizată (consumată) anual pentru răcirea clădirilor
 3. Calculul necesarului de energie pentru răcirea clădirilor - metodă
de calcul orară
3.1 Domeniul de aplicare şi obiectiv
3.2 Conţinut general
3.3. Precizări pentru aplicarea metodei orare
4. Calculul debitelor de aer pentru ventilare naturală şi mecanică
4.1 Domeniu de aplicare
4.2 Obiectiv
4.3 Conţinut general
4.4 Calculul ventilării mecanice
4.5 Ventilarea pasivă şi hibridă
4.6 Debite de aer pentru combustie
4.7 Debite de aer infiltrate/exfiltrate – metoda iterativă
4.8 Debite de aer prin deschiderea ferestrelor
5. Calculul consumului de energie pentru ventilarea clădirilor
6. Calculul consumului anual de energie pentru sistemele centralizate
şi descentralizate de climatizare/răcire
 Terminologie

EFICIENTA ENERGETICA: Calitatea unei clădiri de a consuma energia pentru a răspunde

necesităţilor de utilizarea normală a clădirii (în principal: încălzirea, prepararea apei calde,
răcirea, ventilarea şi iluminatul).
PERFORMANŢA ENERGETICĂ a clădirii se determină conform unei metodologii de calcul şi se
exprimă prin unul sau mai mulţi indicatori numerici care se calculează luând în considerare
izolaţia termică, caracteristicile tehnice ale clădirii şi instalaţiilor, condiţiile interioare de
exploatare a clădirii, factorii climatici exteriori, influenţa clădirilor învecinate, sursele proprii
de producere a energiei şi alţi factori care influenţează necesarul de energie.
VENTILAREA este procesul prin care intră (natural sau forţat) aer proaspăt în încăperi
şi prin care, din încăperi se elimină (natural sau forţat) aerul poluat.

Astfel se realizează diluarea/eliminarea poluanţilor interiori: umiditate, gaze, vapori, praf,

fapt ce constituie funcţia (obiectivul) ventilării.

Prin ventilare se asigură calitatea aerului interior (limitarea concentraţiei poluanţilor şi

a dozelor admise de poluanţi).

Intotdeauna, pentru a realiza condiţia fizică de echilibru a debitelor de aer (suma

debitelor introduse şi evacuate să fie nulă), există un debit de aer care intră în încăpere,
egal cu debitul de aer care iese din încăpere.

Calitatea aerului interior este caracteristica (însuşirea) acestuia de a avea un conţinut

de poluanţi care nu depăşeste concentraţiile sau dozele admise (asimilate de persoane
în perioada de ocupare), asigurând astfel igiena şi sănătatea persoanelor.
CLIMATIZAREA este procesul prin care în interiorul încăperilor se asigură o
temperatură controlată a aerului, indiferent de procesele termice din interiorul sau din
exteriorul clădirii. Climatizarea presupune încălzirea şi răcirea controlată a spaţiilor.
Prin climatizare se urmăreşte realizarea confortului termic al ocupanţilor din
încăperi.

Prin climatizare se poate realiza şi controlul umidităţii aerului interior, dar nu este o
situaţie implicită. In procesul de climatizare se poate trata şi aerul proaspăt necesar
ventilării; în acest caz, climatizarea este cuplată cu ventilarea.

Climatizarea are drept scop realizarea unei ambianţe interioare care să răspundă
condiţiilor de calitate a aerului interior şi de confort termic.

Pentru caracterizarea ambianţei interioare se stabilesc patru categorii I – IV.

Din punct de vedere al calităţii aerului interior, clasele I – IV corespund claselor IDA1 –
IDA4.
 Categorii de ambianţă interioară (din Normativ I5-2010)
Categoria Caracteristici şi domeniu de aplicare recomandat
I Nivel ridicat recomandat pentru spaţiile ocupate de persoane foarte sensibile şi
fragile, care au exigenţe specifice, ca de exemplu bolnavi, persoane cu
handicap, copii mici, persoane în vârstă.
II Nivel normal recomandat clădirilor noi sau renovate

III Nivel moderat acceptabil, recomandat în clădiri existente

IV Nivel în afara celor de mai sus; recomandat a fi acceptat pentru perioade limitate
de timp

Confortul termic este determinat de următorii parametri:

- temperatura aerului interior,
- temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor cu care corpul uman schimbă căldură prin
radiaţie,
- umiditatea relativă a aerului,
- viteza aerului interior,
- izolarea termică a îmbrăcăminţii,
- activitatea ocupanţilor care determină căldura degajată (metabolismul).
Clasificare a instalațiilor de ventilare
Clasificarea instalațiilor de climatizare

AER –
REFRIGERENT
(cu detenta
directa)
(SPLIT,
MULTISPLIT)
 GEE

GR
CENTRALA
TRATARE AER
apă/abur
PAP
INCAPERE
CLIMATIZATA
PLANUL ZONEI UTILE

aer proaspat GA (G Ex)

D vent aer amestecat
D clim

apa
calda
CENTRALA
de la si Instalaţie de climatizare numai aer:
FRIGORIFICA
spre PAP – priză de aer proaspăt
cazan GEE – gură de evacuare în exterior 7
GR – gură de refulare (introducere)
GA – gură de aspiraţie (extractie)

SISTEM DE CLIMATIZARE NUMAI AER CU AMESTEC DE AER RECIRCULAT

 GE
E

VC
CENTRALA GR
TRATARE AER de
VENTILARE apă/abur
PAP INCAPERE
CLIMATIZATA GA

VC
GR

apa GA
calda
de la si grup
spre frigorific
cazan Instalaţia de climatizare aer-apa cu ventiloconvectoare.
VC - ventiloconvector

SISTEM DE CLIMATIZARE AER – APA

AER PROASPAT INTRODUS PRIN SISTEM DE VENTILARE MECANICA
Calculul necesarului de energie pentru răcirea clădirilor şi al consumului de energie
pentru sistemele de climatizare - metodă de calcul lunară

1. Domeniu de aplicare: clădiri climatizate, fără controlul umidităţii interioare.

Calculul se aplică la clădiri rezidenţiale sau nerezidenţiale sau părţi ale acestora, care vor fi
denumite generic ”clădire”. Se consideră numai căldura sensibilă, nu şi cea latentă.

2. Obiectiv: calculul energiei necesare răcirii clădirilor pentru asigurarea unei temperaturi
interioare prescrise precum şi al energiei consumate de sistemul de climatizare în acest
scop.
Aceste determinări sunt necesare la rezolvarea următoarelor tipuri de aplicaţii:
- aprecierea măsurii în care sunt atinse obiectivele energetice reglementare existente (ex.
indici de proiectare);
- compararea performanţelor energetice pentru diverse variante de proiectare, pentru o
clădire dată;
- propunerea unui nivel standard, privind performanţa energetica a clădirilor existente (indici
de evaluare);
- evaluarea efectului implementării unor măsuri de conservare a energie la clădirea existentă,
prin posibilitatea calculării consumurilor în variantele ”cu” şi ”fără” măsuri de conservare;
- predicţia necesarului de resurse energetice la nivel regional, naţional sau internaţional, prin
calculul energiei consumate de clădiri reprezentative din fondul construit existent.
Metoda de calcul prezentată este o metodă cvasi-staţionară. Efectul inerţiei termice a
clădirii în cazul răcirii intermitente sau a opririi sistemului de răcire va fi luat în calcul
prin introducerea unei ajustări a temperaturii interioare sau a unei corecţii aplicate
necesarului de frig calculat pentru cazul răcirii continue a clădirii.

Folosirea unui “factor de utilizare a căldurii” transferate prin transmisie şi prin ventilare
permite luarea în considerare a faptului că numai o parte din această căldură
diminuează necesarul de frig.
Conţinut general

Metoda include calculul următoarelor mărimi definitorii pentru performanţa energetică

a clădirilor climatizate:

- fluxul de căldură prin transmisie şi pentru ventilarea clădirii, atunci când aceasta
este răcită la o temperatură interioară constantă;
- contribuţia surselor interne de căldură şi a aporturilor solare la bilanţul termic al
clădirii considerate;
- necesarul anual de energie pentru răcire, pentru menţinerea unei temperaturi
interioare prescrise în clădire/zonă - (la nivelul clădirii);
- consumul anual de energie al sistemelor de răcire utilizate - (la nivelul surselor);
- consumul auxiliar anual de energie pentru răcire şi ventilare.

Clădirea poate avea mai multe zone termice, cu temperaturi interioare prescrise
diferite şi poate avea sisteme de răcire cu funcţionare intermitentă.
Bilanţul de energie la nivelul clădirii include următorii termeni (numai căldură sensibilă):

- transferul de căldură prin transmisie, dintre spaţiul climatizat şi mediul

exterior, datorat diferenţelor de temperatură,
- transferul de căldură pentru încălzirea/răcirea aerului de ventilare introdus
mecanic sau natural, datorat diferenţelor de temperatură dintre spaţiul climatizat şi aerul
introdus,
- transferul de căldură prin transmisie şi ventilare dintre zonele adiacente,
datorat difenţelor de temperatură dintre zona climatizată şi spaţiile adiacente,
- sursele interioare de căldură (inclusiv cele negative, care absorb căldură),
- sursele de căldură solare, directe (radiaţie solară pătrunsă prin ferestre) sau
indirecte (radiaţie solară absorbită în elementele opace de închidere ale clădirii),
- căldura acumulată sau cedată în masa clădirii,
- energia necesară pentru răcirea clădirii sau a unei zone a acesteia; sistemul de
răcire extrage căldura pentru a micşora temperatura interioară sub un nivel maxim
prescris.
Energia consumată la nivelul sistemului, rezultă din bilanţul de energie pentru răcire care
include urmatorii factori:
- necesarul de energie pentru răcirea clădirii sau zonei;
- energia furnizată de sistemele ce utilizeaza energie regenerabilă;
- pierderile de energie care au loc la generare, stocare, distribuţie şi emisie în
sistemele de răcire;
- energia introdusă în sistemele de răcire;
- ca un caz particular, energia primară produsă de aceste sisteme de răcire (de
exemplu energie electrică ce rezultă dintr-un sistem de co- sau trigenerare).

Bilanţul de energie al fiecărui sistem cuprinde de asemenea şi energia recuperată în sistem

de la diverse surse şi la diferite nivele. In diagrama din figură este reprezentat un bilanţ
global de energie pentru clădire şi sisteme (relativ simplificat, deoarece nu cuprinde toate
recuperările de energie, sursele regenerabile şi o eventuală producţie de energie prin
cogenerare).

La nivelul sistemului, s-a considerat echipamentul de generare termodinamică a frigului

GTF. Acest echipament absoarbe căldura din clădire, cu consum de energie primară
introdus în sistem.
 Definirea conturului clădirii şi a zonelor de calcul

Pentru o abordare corectă a calculului energetic, trebuie definit de la inceput

conturul clădirii.
De asemenea, în caz de necesitate, se delimitează zonele interioare de calcul,
caracterizate prin temperatură prescrisă diferită şi/sau de scenarii diferite de utilizare;
în acest caz bilanţul termic trebuie efectuat la nivelul fiecarei zone.

Prin urmare, pentru calcul pot apare următoarele situaţii:

• întreaga clădire poate fi modelată ca o singura zonă,
• clădirea poate fi divizată în mai multe zone interioare (calcul multi-zonal),
ţinând cont de cuplajul termic dintre zone,
• clădirea poate fi divizată în mai multe zone interioare (calcul multi-zona),
fără a ţine cont de cuplajul termic dintre zone.

Limitele clădirii

Limitele clădirii cuprind toate elementele componente ale anvelopei

care separă spaţiul răcit sau încălzit (condiţionat) de mediul exterior (aer, apă, sol),
de alte zone climatizate sau de zonele adiacente neclimatizate.

Aria pardoselii Ap corespunde pardoselii utile. Aria se va calcula utilizând

dimensiunile interioare ale încăperii.
Partiţionarea clădirii în ”zone termice” este necesară în cazul următoarelor situaţii:

• spaţiile sunt răcite pe cale mecanică şi temperaturile prescrise pentru răcire

diferă cu mai mult de 4 K;
• există mai multe sisteme de răcire ce funcţionează simultan sau nu şi acoperă
arii diferite în interiorul clădirii climatizate,
• există mai multe sisteme de ventilare ce deservesc diferite zone ale clădirii
climatizate; dacă există un sistem de ventilare ce deserveşte mai mult de 80% din volumul
clădirii (zonei), celelalte spaţii se consideră deservite de acelaşi sistem,
considerat ca ”sistem principal”,
• debitele de ventilare a spaţiilor climatizate, raportate la 1 m2 de pardoseală utilă,
diferă între ele cu mai mult de 4 ori. Aceasta condiţie nu este aplicabilă atunci
când uşile de separare dintre spaţiile ventilate sunt supuse unor deschideri
frecvente sau când mai mult de 80% din aria pardoselii are aceeaşi rată de
ventilare (număr de schimburi orare).
Fiecare zonă termică interioară poate fi caracterizată de parametri diferiţi (temperatură)
sau scenarii diferite de temperatură pe durata unei zile. In cazul definirii mai multor
zone, bilanţul energetic se efectuează separat pentru fiecare zonă în parte.

Spaţiile neclimatizate de dimensiuni reduse pot fi incluse în cadrul unui spaţiu mare
climatizat dar în acest caz trebuie privite şi ele ca spaţii climatizate.

Decizia cu privire la luarea în considerare sau nu a cuplajului termic dintre zone

depinde de scopul calculului şi de complexitatea clădirii şi a sistemelor sale.

Dacă o clădire este divizată în mai multe zone, fără cuplaj termic între zone,
calculul se face utilizând procedura monozonă pentru fiecare zonă în parte şi
presupunând frontiere adiabatice între zonele adiacente.

Dacă nici una dintre cele două proceduri mai sus enunţate (”monozonă”,
respectiv ”multizonă fără cuplaj termic între zone”) nu poate fi aplicată,
se recurge la procedura de calcul multizonă cu cuplaj termic între zone.
 Proceduri de zonare termică – Generalități
Procedurile de zonare termică conţin regulile de denumire a zonelor termice.
Acestea sunt conforme procedurilor generale (de zonare) din ISO 52000-1:2017.
Obiectul evaluat (clădire sau parte de clădire) este considerat ca o zonă termică unică sau împărţit în mai
multe zone termice.
Într-o metodă pas cu pas, spaţiile sunt combinate sau împărţite pentru a constitui zone termice. Metoda pas
cu pas permite să se aleagă alte proceduri pentru una sau mai multe etape.
Se disting următoarele etape:
1. Pentru fiecare spaţiu, este specificată categoria de spaţiu,ţinând seama de procedurile globale de
evaluare a performanţei energetice din ISO 52000-1:2017;
2. Toate spaţiile alăturate care aparţin aceleiaşi categorii de spaţiu sunt grupate într-o zonă termică;
3. în cazul unor deschideri mari între spaţii, acestea sunt incluse în aceeaşi zonă termică;
4. o zonă termică este împărţită astfel încât să nu conţină decât spaţii deservite de aceleaşi utilităţi;
5. Zonele climatizate alăturate pot să fie combinate dacă condiţiile termice de utilizare sunt identice sau
similare;
6. În cazul calculelor proprii ale unui sistem, o zonă termică poate să fie împărţită, după regulile (dacă este
cazul ) din normele de sistem corespunzătoare, cu scopul de a atinge o oarecare omogenitate în sistemul
sau subsistemul din interiorul unei zone termice;
7. o zonă termică trebuie împărţită astfel încât zona termică să fie, într-o oarecare măsură, omogenă în
bilanţul termic. Criteriile sunt mai stricte dacă este implicată şi răcirea;
8. Zonele neclimatizate alăturate pot să fie combinate ;
9. O zonă termică mică poate fi (re)combinată cu o zonă termică adiacentă dacă are acelaşi ansamblu de
utilităţi, dar condiţii de utilizare diferite;
10. O zonă termică foarte mică poate fi (re)combinată cu o zonă termică adiacentă chiar dacă are un
ansamblu diferit de utilităţi.
 Zone climatizate alăturate
Se disting două tipuri de zone neclimatizate, referitoare la evaluarea proprietăţilor de transmisie termică şi
aprecierii corespunzătoare a transferului termic şi a aporturilor din zona neclimatizată:
— zonă neclimatizată exterioară (ztue): închiderea interioară este luată ca limită pentru transmisia
termică;
— zonă neclimatizată interioară (ztui): închiderea exterioară este luată ca limită pentru transmisia
termică.
a) Zonă neclimatizată exterioară (ztue)
b) Zonă neclimatizată interioară (ztui)

Comparaţie între zonele neclimatizate exterioare şi interioare

O zonă neîncălzită, nerăcită, neclimatizată exterioară, ztue, este un tip « prin lipsă ».

O zonă neîncălzită, nerăcită, neclimatizată interioară, ztui, este aplicabilă în situaţiile în care:
– proprietăţile termice şi geometrice ale elementelor de construcţie exterioare pot fi determinate mai
precis decât proprietăţile elementelor de clădire interioare;
– aporturile interne şi solare în spaţiul adiacent nu sunt dominante (seră, atrium).
 Calculul monozonă

Dacă se aplică ipoteza de calcul a clădirii formate dintr-o singura zonă, iar zona
respectivă cuprinde spaţii cu temperaturi prescrise diferite (cu diferenţe mai mici de
4K), temperatura interioară în perioada de răcire se scrie ca o medie ponderată dintre
temperaturile interioare din aceleaşi zone (j) cu suprafeţele pardoselilor zonelor j
(Ap,j):
A  p, j i, j

i 
j

A j
p, j

 i, j temperatura prescrisă a spaţiului j în perioada de răcire, [ºC];

Ap,j aria pardoselii utile a spaţiului j, [m2];
Dacă se aplică procedura de calcul monozonă iar zona respectivă cuprinde
spaţii cu utilizări diferite (relativ la surse de caldură interioare, ore de iluminat, de
ventilare, debite de ventilare etc.) se va utiliza ca valoare a temperaturii zonei, o medie
ponderată cu parametrii stabiliţi în funcţie de utilizare, de acelaşi tip cu media ponderată
a temperaturilor.
 Qsurse,R

Qsurse,R – căldura pătrunsă în

încăpere de la surse , QS – căldura de la
soare, QSint – căldura de la sursele
CLADIRE
interioare; QTr – căldura schimbată de
QS
Qsint clădire cu exteriorul, prin transfer
Qrec,cl – căldură evacuată la nivelul
ηQTr
clădirii,QR – energia necesară pentru
QR Qrec cl
răcirea clădirii; QRsistCTA – energia
Qen prim R
necesară pentru răcire, la nivelul CTA;
QRsist CTA QRsistF – energia necesară pentru
Qpierd aer
răcire la nivelul sursei de frig;
QneconvCTA – energie
Qneconv CTA
nivel CTA neconvenţională utilizată pentru răcire,
la nivelul centralei de tratare a aerului
QRsist F
Qpierd ar
Qaux CTA; Q pierd aer –Qpierd ar – pierderi
pe reţelele de apă rece, la transport,
distribuţie etc; QpierdGTF – pierderi în
SISTEM
sistemul de generare a frigului, Qaux –
GTF
energie primară consumată pentru
echipamente auxiliare (pompe,
Qpierd GTF
ventilatoare), 1BTU/h = 0.000293 kW
Qen prim tot
Structura generală a unui sistem de încălzire, ventilare şi
răcire şi fluxurile energetice
 Evaluarea consumului de energie pentru instalatii de
climatizare (răcire) considerând numai sarcina de caldura
sensibilă
Procedura generală de calcul:

Principalele date de intrare :

• caracteristicile elementelor de anvelopă şi ale sistemului de ventilare;

• sursele interioare de căldură,
• date referitoare la climatul exterior;
• date privind sistemul de climatizare (răcire): ▪ partiţionarea clădirii în zone de
calcul; ▪ tipul de sistem pe fiecare zonă, elemente componente şi eficienţa
acestora; ▪ pierderi de energie la sursele de răcire şi pe distribuţia agentului
termic; ▪ sisteme de recuperarea energiei şi care utilizează surse regenerabile; ▪
debitele de aer ▪ modul de comandă şi control pentru menţinerea parametrilor la
valorile prescrise;
• date referitoare la sistemul de ventilare: tipul sistemului (naturală sau mecanică,
cu sau fără tratarea aerului), elemente componente.
 Evaluarea consumului de energie pentru instalatii de
climatizare (răcire) considerând numai sarcina de caldura
sensibilă
Procedura generală de calcul:

Principalele rezultate ale calculelor:

• durata sezonului de răcire;

• necesarul de energie lunar şi anual pentru răcirea clădirilor ;
• consumul de energie lunar şi anual pentru răcirea clădirilor ;
• consumul de energie auxiliar pentru răcire şi ventilare;
• consumul total de energie pentru climatizare.
 Calculul necesarului de energie pentru răcirea clădirilor – metoda de calcul lunară

Pentru fiecare zonă a clădirii, necesarul de energie pentru răcire, pentru fiecare lună
de calcul se calculeaza conform relaţiei:

Q R = Qsurse,R - R QTr,R pentru situaţia Q R > 0,

în care:
Q R - energia necesară pentru răcirea clădirii, [MJ]; 1MJ=0.277kWh
1kWh = 3,6 MJ
QTr,R- energia totală transferată între clădire şi mediul exterior, în
situaţia răcirii clădirilor, [MJ];

Qsurse,R - energia totală furnizată de sursele de căldură, în situaţia răcirii

clădirii, [MJ];

R - factorul de utilizare a căldurii transferate, în situaţia răcirii;

Transferul de căldură total dintre clădire şi mediul adiacent neclimatizat se scrie:

QTr = QT + QV

în care, pentru fiecare zonă şi pentru fiecare perioadă de calcul:

QTr – căldura totală transferată, [MJ] 1MJ /3,6 = 1kWh
QT - căldura transferată prin transmisie, v, § 2.4.7, [MJ];
QV - căldura transferată prin aerul de ventilare, v. § 2.4.8, [MJ];

In funcţie de diferenţele de temperatură cu care se calculează termenii QT

şi QV şi de coeficienţii de transfer, termenul QTr poate fi negativ (căldură extrasă din
clădire) sau pozitiv (căldură care pătrunde în clădire)

Căldura totală de la sursele interioare, Qsurse :

Qsurse = QSint + QS
în care:
QSint - căldura degajată de sursele interioare , [MJ];
QS - căldura provenită de la soare , [MJ].
Calculul energiei disipate de clădire prin transmisie
Fluxul de căldură total prin transmisie este calculat pentru fiecare lună a anului şi pentru fiecare
clădire/zonă, cu relaţia:
în care:

HT,k - coeficientul de pierderi/aporturi prin transmisie, al elementului k, către spaţiul sau zona de
temperatură θe,k, [W/K];
θi - temperatura interioară a clădirii sau a zonei, cf. § 2.4.12,
θe,k - temperatura spaţiului, a mediului exterior/ zonei adiacente elementului k,
t - durata de calcul, determinată conform Anexei II.2.A, [Ms]

Efectul protecţiei nocturne

Efectul radiaţiei nocturne trebuie luat în considerare mai ales în cazul ferestrelor protejate prin dispozitive
exterioare (obloane sau jaluzele). Se introduce un factor adimensional stabilit în funcţie de căldura
acumulată în fereastră, care depinde de modul de utilizare a dispozitivelor de protecţie:

U F ,cor  U F  p  f p  U F 1  f p 
în care:

UF,cor: transmitanta termică corectata pentru ansamblul fereastră-protecţie [W/m2K];

UF transmitanta termică pentru fereastra neprotejată, [W/m2K];
UF+p transmitanta termică pentru fereastra+ protecţie, [W/m2K];
fp factor adimensional funcţie de căldura acumulată în fereastră şi de temperatura interioară
prescrisă.
Tipul de clădire sau încăpere Categoria Temperatura de calcul a aerului [0C]

temperatură pentru încălzire; temperatură pentru răcire *;

Imbrăcăminte 1,0 clo Imbrăcăminte 0,5 clo

Clădiri de locuit (camere de zi, I 21,0 – 25,0 23,5 – 25,5

dormitoare)
activitate sedentară – 1,2 met II 20,0 -25,0 23,0 – 26,0

III 18,0 – 25,0 22,0 – 27,0

Birouri individuale sau tip peisaj, I 21,0 – 23,0 23,5 – 25,5

săli de reuniune, cofetării, cafenele,
restaurante, săli de clasă II 20,0 – 24,0 23,0 – 26,0
activitate sedentară – 1,2 met
III 19,0 – 25,0 22,0 – 27,0

Creşe, grădiniţe I 19,0 – 21,0 22,5 – 24,5

stând în picioare, mers – 1,4 met
II 17,5 – 22,5 21,5 – 25,5

III 16,5 – 23,5 21,0 – 26,0

Magazine mari I 17,5 – 20,5 22,0 – 24,0

stând în picioare, mers – 1,6 met
II 16,0 – 22,0 21,0 – 25,0

III 15,0 – 23,0 20,0 – 26,0

Coeficientul de cuplaj termic HT, se calculează cu relaţia:
HT = L + Ls + Hu [W/K]
unde:
L este coeficientul de cuplaj termic prin anvelopa clădirii,
definit prin relaţia (9.3.3), în [W/K];

Ls este coeficientul de cuplaj termic prin sol, (document recomandat: SR EN ISO 13370)
şi care se admite a fi calculat în regim staţionar (document recomandat: SR EN ISO 13789), în
[W/K];

Hu coeficientul de pierderi (aporturi) de caldura prin spaţii neîncălzite (document

recomandat: SR EN ISO 13789), în [W/K].
Clădirile pot avea punţi termice semnificative; de aceea este necesară adăugarea
unor termeni de corecţie prin transmitanţele termice liniare şi punctuale şi anume:

L= UjAj + klk + j [W/K]

unde:
L este coeficientul de cuplaj termic, în [W/K]; ;
Uj este transmitanţa termică a părţii j de anvelopă a clădirii, în [W/(m2K)];
Aj este aria pentru care se calculează Uj, în [m2];
k este transmitanţa termică liniară a punţii termice liniare k, în [W/(mK)];
lk este lungimea pe care se aplică k, în m;
j este transmitanţa termică punctuală a punţii termice punctuale j, în [W/K].

Transmitanţa termică liniară, , se calculează cu relaţia:

 j= (L2D - UjAj) [W/(mK)]
Rezistenţa termică corectată R‘ şi respectiv transmitanţa termică corectată
(coeficientul corectat de transmisie termică prin suprafaţă) U' se calculează cu
relaţia generală :

11
U  '  
'    l    
R R A A

1
r
1
R    l     
A

în care :
R rezistenţa termică totală, unidirecţională, aferentă ariei A;
l lungimea punţilor liniare de acelaşi fel, din cadrul suprafeţei A.
Rezistenţa termică corectată se mai poate exprima prin relaţia :

R’ = r . R [m2K/W]
Calculul energiei disipate de clădire prin ventilare
Energia disipată de clădire prin ventilare, se calculează în fiecare zonă conform relaţiei:
QV = Σk{HV,k(i - intr,k}.t
in care:
QV energia totala transferată de zona z, prin ventilare, în MJ;
HV,k coeficientul de transfer prin ventilare datorat aerului refulat în zona z, prin
elementul k, [W/K];
θintr,k, temperatura de introducere (refulare), [K];
i temperatura interioară a clădirii (zonei) conform § 2.4.12, [K];
t durata de calcul, determinată conform Anexei II.2.A, [Ms].
Obs - QV se va introduce cu semnul rezultat din calcul. Valoarea negativă a fluxului QV indică
un aport de căldură prin aerul de ventilare.

θintr,k se stabileste pentru una din următoarele situaţii:

• ventilare naturală inclusiv infiltraţii de aer din exterior – în acest caz θintr,k este egala cu
temperatura aerului exterior θe conform Anexei A;
• ventilare naturală ce include infiltratii de aer din încăperile adiacente neconditionate sau
din poduri, mansarde sau alte spaţii închise insorite (sere) – în acest caz, θintr,k este egala cu
temperatura echivalenta a spaţiilor adiacente,
• ventilare provenită de la un sistem de ventilare mecanică – caz în care θintr,k este egală cu
temperatura de introducere a aerului ce intră prin acest tip de sistem,
Coeficienţii de transfer termic prin ventilare Hv (pierderile termice datorate ventilarii), cauzate
de permeabilitatea la aer a anvelopei clădirii sau de sistemele de ventilare naturala este
calculat cu relaţia:
Hv = a  ca  Ṽ
în care:
Hv este coeficientul de pierderi termice datorate împrospătării aerului prin ventilare,
în W/K;

a  ca este capacitatea termică volumică a aerului; a  ca = 1200 J/(m3K) sau

a  ca = 0,34 Wh/(m3K); 1J = 2.78.10-4 Wh
Ṽ este debitul mediu volumic de aer proaspăt, în m3/s sau m3/h.

sau cu relaţia:
Hv = a  ca  na  V
în care:
na - numărul mediu de schimburi de aer pe oră, în h-1, V - volumul incăperii
DEBITUL DE AER PROASPAT

Din Normativul I5-2010 (Ventilare/climatizare)

In funcţie de degajările de poluanţi din încăperile civile, clădirile se clasifică în : clădiri
foarte puţin poluante, clădiri puţin poluante şi clădiri poluante.

Clădire puţin poluantă; o clădire realizată din materiale naturale tradiţionale ca piatra,
sticla, metalul sau care au emisii mici. Informativ, emisiile (TCOV, formaldehidă,
amoniac, etc) sunt date în anexa C la standardul SR EN 15251 :2007.

Clădire foarte puţin poluantă ; o clădire realizată din materiale naturale tradiţionale
ca piatra, sticla, metalul sau care au emisii foarte mici şi în care nu se fumează şi nu s-a
fumat niciodată. Informativ, emisiile (TCOV, formaldehidă, amoniac etc.) sunt date în
anexa C la standardul SR EN 15251 :2007.

Clădire poluantă ; o clădire care nu corespunde tipurilor de clădire foarte puţin sau
puţin poluantă.
Pentru clădirile civile în care principala sursă de poluare o reprezintă bioefluenţii emişi de oameni,
calitatea aerului în încăperile în care nu se fumează, se clasifică după concentraţia de bioxid de carbon
acceptată la interior, peste concentraţia exterioară, conform tabelului.
Categorii de calitate a aerului interior în funcţie de concentraţia de CO2 peste nivelul exterior (din SR EN
13779).

Categorie Nivelul de CO2 peste nivelul din aerul exterior, în

ppm

Domeniu tipic Valoare prin lipsă

IDA 1 ≤ 400 350
IDA 2 400 – 600 500
IDA 3 600 – 1000 800
IDA 4 ≥ 1000 1200
•Pentru încăperi civile în care criteriile de ambianţă sunt determinate de prezenţa umană, calitatea aerului
interior se va asigura prin debitul de ventilare (de aer proaspăt) care se stabileşte în funcţie de destinaţia
încăperilor, de numărul şi de activitatea ocupanţilor precum şi de emisiile poluante ale clădirii (de la
elementele de construcţie, finisaje, mobilier şi sistemele de instalaţii).

•Pentru încăperi fără o destinaţie precisă (de exemplu spaţii de depozitare), clasificarea calităţii aerului şi
respectiv debitul de aer de ventilare introdus, care poate fi exterior sau transferat din alte încăperi, se
stabileşte în funcţie de aria utilă a pardoselii.

•Pentru încăperile civile şi industriale în care există emisii de poluanţi altele decât bioefluenţii şi emisiile
clădirii, calitatea aerului interior trebuie asigurată prin respectarea valorilor de concentraţie admisă în
zona ocupată. In acest scop, concentraţia poluanţilor interiori şi debitul de aer introdus se calculează.
Categoria Caracteristici şi domeniu de aplicare
recomandat
ambianţei

I Nivel ridicat recomandat pentru spaţiile ocupate

de persoane foarte sensibile şi fragile, care au exigenţe
specifice, ca de exemplu bolnavi, persoane cu handicap,
copii mici, persoane în vârstă

II Nivel normal recomandat clădirilor noi sau

renovate
III Nivel moderat acceptabil, recomandat în clădiri
existente
IV Nivel în afara celor de mai sus; recomandat a fi
acceptat pentru perioade limitate de timp
Pentru încăperile civile nerezidenţiale cu prezenţa umană, debitul de ventilare (aer proaspăt) se determină
în funcţie de categoria de ambianţă, de numărul şi de activitatea ocupanţilor precum şi de emisiile
poluante ale clădirii şi sistemelor.
Astfel, pentru o încăpere rezultă debitul q [l/s]:

q = N qp + A qB unde:
N – numărul de persoane ,
qp – debitul de aer exterior pentru o persoană, din tabelul 1,
A – aria suprafeţei pardoselii,
qB – debitul de aer proaspat, pe 1 m2 de suprafaţă, din tabelul 2.

Tabelul1. Debitul de aer exterior pentru o persoană, în mediu în care nu se fumează (din SR EN
15251:2007).
Tabelul 2. Debitul de aer proaspăt pe 1 m2 de suprafaţă, (din SR EN 15251:2007).
•In zonele de fumători, debitele de aer proaspăt se dublează faţă de valorile din tabel. Aceste debite
asigură condiţii de confort pentru ocupanţi, nu şi condiţii de sănătate.
 TABELUL 1 Procentul aşteptat Debit pentru o Debit pentru o
Categoria de de nemulţumiţi [%] persoană qp, [l/s] persoană qp [m3/h] ,
ambianţă
I 15 10 36
II 20 7 25
III 30 4 15
IV >30 <4 <15

TABELUL 2 Debit pe m2 de suprafaţă qB [l/(s.m2)] Debit pe m2 de suprafaţă qB [m3/(h.m2)]

Categoria de clădiri clădiri Altele clădiri clădiri Altele

ambianţă foarte puţin puţin foarte puţin puţin
poluante poluante poluante poluante
I 0,5 1 2,0 1,8 3,6 7,2
II 0,35 0,7 1,4 1,26 2,52 5,0
III 0,3 0,4 0,8 1,1 1,44 2,9
IV mai mari decât valorile pentru categoria III