Elena-Andreea Moaleș, medic rezident Pneumologie

Școala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica-Vodă”, Iași

A. DefiniȚie
B. Etiopatogenie
C. tablou clinic
D. InvestigaȚii
E. Principii de tratament
A. DefiniȚie: Este o inflamație a peretelui bronșic, limitată
la mucoasă și corion, cu tulburări ale secreției, permeabilității,
sensibilității peretelui bronșic.

Principală manifestare = tusea productivă.

Se caracterizează prin debut recent, durată scurtă și este de

obicei neasociată cu modificări radiologice pulmonare.
 B. Etiopatogenie

3 cauze:

1. virală 3. chimică

2. bacteriană
 I.1. Bronșita acută virală
Este cea mai frecventă (aprox 95%).
Poate să apară în orice lună a anului, dar cu vârfuri epidemice
în funcție de virusul incriminat:
Virusurile gripale A și B
Noiembrie-februarie
Virusul respirator sincițial

*Răspândirea de la o persoană la alta se face de obicei prin aerosoli

(strănut, tuse).

*Alteori, răspândirea se produce prin contactul direct cu mâinile și

obiectele contaminate cu virus respirator sincițial sau rinovirus.
 I.2. Bronșita acută bacteriană

Este produsă de bacteriile care populează normal

nazofarinfele: pneumococi, streptococi aerobi și anaerobi, etc.

Numărul bacteriilor care colonizează normal traheea este foarte

mic, iar sub carina traheală tractul respirator este practic steril.

Urmează de obicei unei infecții acute de căi respiratorii

superioare de origine virală și se recunoaște prin apariția
sputei mucopurulente.
 I.3. Bronșita
acută chimică

Se produce în urma
expunerii incidentale
sau profesionale la
vapori de acizi,
amoniac sau acetonă.
 C. Tablou clinic
bronșite virale
Tuse uscată, seacă, iritativă inițial apoi cu expectorație-- mucoasă
bronșite bacteriene
-- mucopurulentă
 Raluri difuze care se modifică cu
respirația și după tuse;

Wheezing, în special la efort fizic;

 Mai pot apărea: subfebră și durere

retrosternală cu caracter de arsură,
provocată de tuse și de mișcările
respiratorii ample;

Dispneea și cianoza apar mai rar.

 D. INVESTIGAȚII

• Hemograma- nu aduce date diagnostice importante.

- în caz de febră și expectorații purulente să vedem dacă
se impune sau nu tratamentul cu antibiotice.
- creșterea VSHului și scăderea nr de leucocite (leucopenie)
poate indica o infecție virală;
- creșterea VSHului și creșterea nr de leucocite (leucocitoză)
poate indica o infecție bacteriană.
 D. INVESTIGAȚII
• Examenul radiologic pulmonar– se efectuează mai ales când bolnavul
este febril; util pentru excluderea unei pneumonii interstițiale asociate.

• Examenul bacteriologic al sputei– dacă bronșita apare în cursul internării,

dacă se suprapune pe o bronșită cronică sau se diagnostighează la un
bolnav tarat, cu o boală cronică gravă.

• Probe funcționale respiratorii- la bolnavii cu obstrucție de căi aeriene

sau la cei cu dispnee și cianoză.
 E. PRINCIPII DE TRATAMENT

• I.1. Bronșită virală terapie antivirală la bolnavii cu

risc crescut: tarați sau cu BPOC, copii și tineri cu fibroză
chistică la acești bolnavi, bronșita acută poate avea
o evoluție severă.

• I.2. Bronșită bacteriană tratament antibacterian –

antibiotic activ pe flora nazo-faringiană obișnuită și la care
individul nu este alergic (penicilină, eritromicină, tetraciclină,
Biseptol). Tratamentul durează 5-7 zile.
 Tratamentul general și simptomatic
• Aerul inspirat de bolnav va fi umezit; se vor administra lichide multe
(ceai, compot, apă).

• În paroxismele de tuse uscată se poate prescrie codeină.

• În general, expectorantele și fluidifiantele nu influențează sindromul
bronșitic, inclusiv iodura de potasiu (efecte toxice).

• Se pot prescrie, când tusea este productivă și frecventă, preparatele

tipizate, precum: sirop expectorant, trecid – tablete sau soluție sau
bromhexin, tablete sau soluție, Acetilcisteina, Ambroxol (forma de
prezentare: soluție sau comprimate).
• Antihistaminicele sunt contraindicate deoarece cresc vâscozitatea
expectorației.
II. Bronșita cronică

A. DefiniȚie:
Bronșita cronică se definește prin
hipersecreție cronică sau recurentă, ale
cărei consecințe sunt tuse și expectorație
cel puțin 3 luni pe an, 2 ani consecutiv.

Vechii fumători
(peste 20 ani de fumat)
sunt de obicei și
tușitori cronici.
 B. Etiopatogenie
Incidența bronșitei cronice este variabilă în
funcție de condițiile de macro și microclimat.

Cauze:
1. Endogene- locale (deviații de sept, vegetații
adenoide) și generale (mucoviscidoza);
2. Exogene- neprofesionale (fumatul, poluarea
atmosferei, umiditatea), profesionale
(pulberi, minerale, etc.), infecții bronșice
bacteriene și virale.

Cauza majoră= FUMATUL !!

 C. Tablou clinic
1. Semne funcționale:
a). Tusea productivă, repetată în chinte în timpul zilei, este mai
intensă dimineața la trezire („tusea fumătorilor”);
b). Expectorația, semnul cardinal al bolii, muco-purulentă, în
cantitate variabilă, mai mare dimineața („toaleta bronșiilor”);
c). Edemul luetei= în bronșita tabagică;
d). Dispnee.
2. Semne generale: apar numai în pusee de suprainfecție (stare
subfebrilă sau febră și astenie).
3. Semne fizice- la ascultație, raluri ronflante, sibilante și, mai rar,
subcrepitante, diseminate pe ambele arii pulmonare.
În general, bolnavii diagnosticați cu bronșită cronică sunt
supraponderali.

În stadiile avansate, boala poate evolua spre bronhopneumopatie

cronică obstructivă, cu agravarea dispneei și apariția disfuncției
ventilatorii obstructive.

În formele grave, boala poate evolua spre insuficiență respiratorie

acută caracterizată de hipoxemie și hipercapnie.
Hipoxemia= scăderea presiunii oxigenului la nivel sanguin.
Hipercapnia= creșterea presiunii dioxidului de carbon în sânge.
 D. INVESTIGAȚII paraclinice

• Hemoleucograma: sindrom inflamator, leucocitoză, VSH, CRP crescute;

• Hemocultura: suspicionarea unei infecții bacteriene;
• Spirometrie: disfuncție ventilatorie de tip obstructiv, valori scăzute ale: VEMS,
CV, debit ventilator maxim pe min;
• Radiografie toracică- accentuarea desenului vascular;
• Bronhoscopie- observă peretele bronșic, examen citologic al florei bronșice;
• Bronhografie- cu Lipiodol- alterarea peretelui bronșic.
Epigl
otă
norm
ală
 E. PRINCIPII DE TRATAMENT
I. Tratament bronhodilatator- pentru ameliorarea sindromului
obstructiv.

1. Metilxantinele- Aminofilina= cea mai frecvent utilizată metilxantină.

Doza= 10-15mg/L sânge.
2. Beta-adrenergicele - Cele mai utilizate sunt cele din generația a III-a:
Salbutamol (Ventolin), Terbutalină (Bricanyl), Fenoterol (Berotec).
Acestea se administrează sub formă de aerosoli dozați.
3. Anticolinergicele – Cele mai utilizate sunt bromura de ipratropiu și
oxitropiu
II. Corticoterapia- nu are efect bronhodilatator, fiind
utilizată în cazul lipsei de răspuns la medicamentele
bronhodilatatoare.
Are eficiență în cazul bolnavilor cu hiperreactivitate
bronșică, relaxând musculatura bronșică.

Ex: Prednison 30 mg/zi, Prednisolon, Metilprednisolon.

III. Drenajul bronhopulmonar- administrarea orală a
unor medicamente expectorante sau administrarea pe
cale inhalatorie a unor substanțe mucolitice, sub formă
de aerosoli, care fluidifică secrețiile existente la nivel
bronșic și favorizează eliminarea lor.

IV. Ventilația mecanică- bolnavi cu BPOC, sindrom

obstructiv sever, insuficiență respiratorie acută.
„Studiul este prima datorie a medicului
când este vorba de viața oamenilor;
ignoranța este o crimă.”
(Cruveilhier)
 Bibliografie selectivă
1. Filip-Ciubotaru F. Medicina de familie. Simptom, Sindrom și Boală.
Editura Junimea Iași, 2011, p. 99.
2. https://www.nhlbi.nih.gov/health-topics/bronchitis .
3. Gherasim L. Medicină Internă. Vol1, Ediția a II-a, Editura Medicală,
București, 2003, pp. 17-24.
4. Miron AB, Rujinski ȘD, Constantinescu T, Muntean AA.
Bronhopneumopatia obstructivă cronică. În Compendiu de Specialități
Medico-Chirurgicale. Vol. 1, Editura Medicală, București, 2016, p. 2.
5. Pandele GI. Semiologie Medicală. Vol.1. Editura Cantes, Iași, 2001,
pp. 186-7.
6. Stanciu C. Curs de Semiologie Medicală. Aparatul respirator. Editura
Junimea, Iași, 2002, pp. 84-87.