E.

Thorndike

În același timp cu Pavlov a început să studieze procesul învățării și

americanul E. Thorndike (fără să știe unul de altul). Metodele sale au
fost cu totul altele. A început prin a studia comportamentul unor
animale închise în cuști. De pildă, o pisică: ea încerca să iasă dând cu
botul și cu labele ca să străbată printre sârme. Când, din întâmplare,
apăsa pe o mică pârghie, se deschidea o ușiță, pisica fugea din cușcă
şi consuma o bucată de peste aflată lângă ieșire. Psihologul american
a stabilit că învățarea se realizează printr-o succesiune de încercări și
erori („trial and error"). Erorile se elimină treptat, până la urmă
animalul învățând soluția și nemaifăcând greșeli.
 A elaborat teoria conexionismului, care afirma ca învatarea are la baza
formarea unor conexiuni la nivelul centrilor nervosi din creier. Cel mai
important aspect al acestei teorii consta în legea efectului: învatarea se face
printr-o succesiune de încercari si erori, daca încercarile au succes sunt retinute,
daca nu au succes sunt inhibate. Unul dintre elevii lui Thorndike a realizat
urmatoarea experienta: un soarece trebuia sa învete parcurgerea unui labirint
pentru a obtine hrana. Pe parcurs a fost introdusa si o placuta metalica, legata la
o sursa de curent. Când soarecele calca pe ea era curentat, învatând astfel sa
evite obstacolul prin saritura.
 În realitate fiecare specie de animal face încercări caracteristice.
Iată o experiență (făcută mult mai târziu și de un alt psiholog).

O găină este situată într-o îngrăditură de scânduri (fig. 6A).

în faţă este un gard de șipci puţin distanţate între ele printre
care pasărea vede nişte grăunţe pe jos. Ea va încerca să
zboare pe deasupra ori să se strecoare, când în dreapta,
când în stânga. Dacă într-un loc scândurile sunt mai
îndepărtate, pasărea se poate strecura şi ajunge la grăunţe,
consumându-le. Pusă de mai multe ori în aceeaşi situaţie
găina va face din ce în ce mai puţine erori, până când, de la
un timp, ea se repede la locul ştiut fără a mai face încercări.
Spunem că ea a învăţat drumul către hrană. Un câine (fig.
6B) pus în aceeaşi îngrăditură (dar având carne în faţă) va
face mai puţine încercări directe, îşi va lărgi explorările şi va
descoperi spatele liber al gardului.
Drumul pe care-l face este „un drum de ocol", ceea ce
solicită o inteligenţă superioară posibilităţilor unei găini.
fig. 6A fig. 6B
Trebuie să întoarcă spatele hranei (deci să n-o mai vadă), să
se îndepărteze de ea, pentru a se putea apropia ulterior.
Legea exerciţiului afirma că asociaţiile stimul-răspuns sunt întărite prin repetare.
Un alt „principiu" formulat de E. Thorndike este acela al reacţiilor multiple,
consemnând că atunci când o încercare nu reuşeşte, se încearcă alta. In felul
acesta se precizează faptul care-l deosebeşte pe E. Thorndike de Pavlov, fiind la
baza contribuţiilor sale principale. într-adevăr, dacă fiziologul rus a studiat acea
formă de învăţare constând într-o substituire de stimuli, psihologul american a
pus în evidenţă învăţarea bazată pe substituirea de reacţii, înlocuirea unei
încercări cu alta. Ea este prezentă în toate experienţele cu labirinte ori cuști.
 John Watson

Studiile lui Watson s-au focalizat pe comportamente, fiind şi

un adept al teoriilor ecologiste a făcut urmatoarea
propunere devenită faimoasă: “

.” (Watson, 1924, p. 104)

Unul din interesele majore ale lui Watson a fost condiţionarea emoţiilor. El susţinea că la
naştere nu există decât trei reacţii emoţionale neînvăţate: frica, furia şi iubirea. De fapt, ceea
ce observăm noi sunt trei răspunsuri fizice diferite, dar de dragul simplităţii le vom numi
emoţii.
Frica este vizibilă la copii prin comportamente cum sunt respiraţie rapidă, strânsul pumnilor,
inchiderea ochilor, plâns. Ea este provocată doar de doi stimului, anume zgomotul brusc şi
pierderea sprijinului (ca atunci când capul bebeluşului nu este susţinut). Totuşi, copiii mai
mari se tem de tot felul de lucruri oameni care par ciudaţi, sobolani, câini, întuneric şi aşa mai
departe. Aceasta înseamnă că stimulii care provoacă majoritatea reacţiilor de frică sunt
învăţaţi. De exemplu, un băieţel se temea de şerpi deoarece se speriase de un ţipăt puternic
când văzuse unul. Şarpele devenise un stimul condiţionat.
Furia este iniţial un răspuns neînvăţat la restricţia mişcărilor corpului. Dacă nu lăsam un copil
de 2 ani să meargă unde îşi doreşte începe să ţipe şi să îşi mişte haotic corpul. Deşi furia este
iniţial o reacţie la o situaţie, a fi ţinut forţat, mai târziu ea se manifestă într-o varietate de
situaţii, trebuie să se spele pe faţă, să stea pe toaletă, să se dezbrace, să facă baie şi asa mai
departe. Aceste cerinţe ale adulţilor provoacă furie deoarece sunt asociate cu constrângeri
fizice, copilul se înfurie când i se spune să se dezbrace deoarece acest ordin a fost asociat
iniţial cu o reţinere forţată.
Una dintre aplicaţiile practice ale teorie lui Watson a fost metoda de decondiţionare a
reacţiilor de frică. A lucrat cu un băieţel de 3 ani care se speria de jucăriile sau fiinţele cu
blană, dar şi de peşti şi jucării mecanice.
Procedura de decondiţionare a avut următoarele etape: copilul a fost aşezat pe un scaun înalt
la masă şi i s-a dat să mănînce. Un iepure alb inchis într-o cuşcă i-a fost arătat de la o distanţă
care să nu provoace reacţii de frică. A doua zi cuşca cu iepurele a fost apropiată treptat până
când s-a constatat că prezenţa sa declanşează frică moment în care se încheia etapa din ziua
respectivă. S-a reluat experimentul câteva zile, în final copilul a acceptat iepurele în preajma
sa, ţinea gustarea cu o mână şi cu cealaltă se juca cu iepurele. Astfel s-a eliminat frica de
fiinţe şi obiecte cu blană
Procedeul, deşi anticipat de Locke, era absolut nou, iar astăzi această decondiţionare este
cunoscută ca o forma de modificare comportamentală numită desensibilizare sistematică.
Subiectul relaxat este gradat pus în contact cu stimulul care declanşează frica, terapeutul se
asigura că sentimentele de frică apar în limite moderate astfel încât după un număr de şedinţe
subiectul învăţa să asocieze sentimente de bine şi relaxare cu obiectul sau fiinţa care iniţial
declanşa trăiri anxioase sau de frică
În lucrarea sa de îngrijire psihologică a copiilor, Watson a subliniat câteva condiții
care vor ajuta la educarea copiilor sănătoși din punct de vedere fizic și psihic.
În primul rând, vorbim despre modul dur al zilei, despre disponibilitatea unei camere
speciale pentru un copil în care să fie el ar putea fi protejat de efectele stimulilor
necorespunzători, precum și de dozajul manifestărilor de sensibilitate și dragoste în
raport cu copilul (pentru a evita poziția de indulgență la un adult și un sentiment de
permisivitate la copii).
Watson a subliniat categoric prioritatea impactului mediului asupra formării unui
anumit model de comportament definit strict pentru toți oamenii. El a spus că, cu o
duzină de bebeluși normali și sănătoși, cu o organizare dirijată a mediului, se poate
crește cineva: fie oameni absolut identici, cu aceleași gusturi și comportamente, fie
fiecare poate deveni expert într-un anumit domeniu - un medic, un comerciant sau un
hoț.