Limba română contemporană

Conceptul de limbă română contemporană

se referă la:
 Perioada cea mai recentă din istoria limbii
române, din sec. al XIX-lea până astăzi

 Disciplina lingvistică având ca obiect de

studiu această perioadă a limbii
 Periodizarea limbii române
contemporane
 1840 – 1860: faza de pregătire
 1860 – 1918: faza de consolidare
 1920 – 1944: faza de unificare şi de
stabilizare
 1944 – 1990: faza postbelică
 1990 – până azi: româna actuală
 Dinamica limbii române
contemporane
Totalitatea schimbărilor şi tendinţelor care
se înregistrează în toate nivelurile limbii
 schimbare lingvistică: apariţia unor
aspecte noi de limbă sau acceptarea şi
generalizarea unor aspecte deja existente,
dar modificate
 tendinţă : preferinţa evidentă a uzului
pentru anumite aspecte (noi) de limbă
 Domeniul de cercetare al
lexicologiei
Termenul lexicologie (fr. lexicologie, din gr.
lexikon ‘vocabular’ şi gr. –logia ‘teorie’ ) în
accepţia clasică se referă la studiul
cuvintelor unei limbi din punctul de vedere
al:
 Formei (morfonemia)
 Valorii sau semnificaţiei (semantica)
 Originii (etimologia)
 Lexicografia
 Ramură a lingvisticii aplicate care se
ocupă cu întocmirea dicţionarelor sau a
lexicoanelor unilingve, bilingve sau
poliglote
 Tipuri de dicţionare:
 Generale
 Speciale
 Tezaur
 Semantica
 Se pot deosebi mai multe domenii de cercetare ale
semanticii:
 Semantica lexicală are ca obiect studiul semnificaţiei
cuvintelor şi al structurii interne a vocabularului în
întregime.
 Semantica propoziţională cercetează felul în care, din
sensul fiecărui cuvânt în parte rezultă unităţi sintactice
mari (fraze) cu semnificaţie proprie.
 Semantica textelor analizează combinaţia propoziţiilor
reale sau ipotetice, din care rezultă o descriere, o
naraţiune sau o argumentaţie coerentă.
 Semantica discursivă are ca obiect studiul exprimărilor
diverselor persoane care se găsesc angajate într-o
discuţie, convorbire banală sau într-o dispută ştiinţifică.