USMF-Catedra

Anesteziologie-
Reanimatologie

Proiect
10 parametri care reflectă funcția
cardiovasculară
1Transportul de O2 (DO2)
• Toate celulele organismului
consumă oxigen
(notat prin abrevierea VO2).
Oxigenul nu
poate fi consumat, dacă nu este transportat către ţesuturi (notat
prin abrevierea DO2). Transportul
• de oxigen este asigurat datorită interacţiunii mai multor
componente: nivelul de hemoglobină
• (Hb, g/L), saturaţia cu oxigen a hemoglobinei din sangele
arterial (SaO2, %), presiunea parţială a
• oxigenului din sangele arterial (PaO2, mmHg) şi debitul cardiac (DC,
L/min). Relaţia dintre
• componente este reflectată in formula de mai jos:
• DO2 = DC × (1,34 × Hb × SaO2 + 0,003 × PaO2)
 2Coeficientul de utilizare a O2(ERO2)
• Consumul de oxigen in repaos este de cca 220-
240 mL/min, iar transportul de O2 – de cca 1000
mL/min. Relaţia dintre
• VO2/DO2 exprimă coeficietul de extracţie al
oxigenului (ERO2), care are o valoare globală de
• cca 25%. Fiecare organ are un ERO2 propriu. In
condiţii de hipoperfuzie sau hipoxemie, creşterea
ERO2 este prima linie de compensare. Inima nu
are rezerve de creştere a extracţiei de
• oxigen, deoarece şi in condiţii de repaos ea
este maximală (cca 65%).
 3.Debitul cardiac(DC)
• Debitul cardiac –unul dintre parametrii cei
mai importanti este produs in rezultatul
interacţiunii a patru componente:
• presarcină,
• postsarcină,
• ritm-frecvenţă cardiacă
• contractilitate
 presarcina
Presarcina este definită drept lungimea fibrei miocardice
inainte de contracţie şi e determinată de volumul
sanguin telediastolic a ventricolului.

Cu cat volumul sanguin telediastolic ste mai mare

(adică, cu cat e mai mare presarcina), cu atat mai
puternică este forţa de contracţie(cu atat mai mare este
volumul sistolic).
Această relaţie a fost descrisă independent de către
Otto Frank şi Ernest Starling şi este cunoscută drept
„legea Frank-Starling” (Valoarea presarcinii, la randul
ei, este determinată de returul venos, care este
rezultatul interacţiunii dintre volemie şi capacitanţa
venoasă
 postsarcina
• Postsarcina este definită ca fiind tensiunea
(atenţie, nu presiunea!) miocardică parietală din
cursul sistolei. Formarea tensiunii peretelui miocardic
se poate explica, pornind din observaţiile
Marquizului de Laplace (1820) asupra
balonaşelor de săpun, care au pus bazele legii
Laplace.
• Valoarea finală a postsarcinii este determinată
de interacţiunea mai multor factori :
• Presiunea pleurala.
• Impedanta si rezistenta.
Aprecierea DC prin metoda termodiluţiei cu ajutorul
sondei Swan-Ganz
4.Presiunea venoasă centrală (PVC)
• (PVC) este cel mai utilizat parametru
hemodinamic.
• Astfel, valori foarte mici ale PVC (<5-6 mmHg),
la un pacient hipotensiv, impun corecţie
volemică.
• După Shoemaker, valoarea optimă pentru
PVC este de 8-10 mmHg (pentru un ventricol
cu complianţa normală), iar valoarea maxim
admisibilă – de 14-16 mmHg.
 5.Presiunea de inclavare a capilarului
pulmonar (PICP)
• eflectă indirect umplerea atriului stang. Valoarea PICP
se apreciază cu ajutorul sondei Swan-Ganz prin
umflarea balonaşului, plasat in una din ramurile arterei
pulmonare.
• Pentru PICP, valoarea optimă este de 12 mmHg,iar
pentru pacientul critic, ventilat mecanic, Shoemaker
propune valori optime pentru PICP de 14-16 mmHg.
• Valorile mai mici decat cele enunţate impun perfuzare
i.v. Valorile periculoase alePICP, care pot produce edem
pulmonar cardiogen, sunt considerate >18-22 mmHg
 6.Variatia presiunii de puls (∆PP)
• Parametrul cel mai sensibil şi specific ce reflecta starea
volemiei intr-un moment, dat de relaţia capacitanţă vasculară-
volum circulant -perforanţă cardiacă
• O valoare ≥13% indică la un pacient care va răspunde la
perfuzarea i.v. de soluţii prin creşterea debitului cardiac. In
acest caz, se va perfuza cantitatea de volum care va conduce
la scăderea valorii ΔPP sub 13%, ceea ce inseamnă că
pacientul este izovolemic şi cordul are o presarcină
optimală. Dacă in aceste condiţii debitul cardiac rămane
scăzut, atunci optimizarea funcţiei cardiace va continua.
 7.Frecvența cardiacă(HR)
• Frecvenţa cardiacă este considerată „adaptată” in limita 60-90
bpm.
• Dacă frecvenţa cardiacă la un pacient izovolemic >90 bpm, la
inceput se (re)evaluează calitatea analgeziei, sedării sau anxiolizei
şi, eventual, nivelul de adaptare la regimul in curs de ventilare
pulmonară artificială.
• Abia după trecerea in revistă (timp de cateva minute) şi
excluderii (sau corecţiei) condiţiilor enumărate, se purcede la
tratamentul beta-blocant: esmolol, un bols de 500 μg/kg,urmat
de o perfuzie continuă de 150-300 μg/kg/min sau labetalol, un
bolus de 5 mg, urmat de rebolsuri de 5mg la fiecare 5 min.,
pană la atingerea unei frecvenţe cardiace dorite (<90 bpm).
• Bradicardia necesită tratament in cazurile cand: FCC ≤35 bpm,
indiferent de nivelul tensiunii arteriale, sau FCC≤50 bpm, in
cazul cand produce hipotensiune arterială.
 8.Rezistenta vasculara sistemica (RVS)
• Determinarea valorii actuale a rezistenţelor
vasculare sistemice este indispensabilă.
• In cazul unor rezistenţe sistemice crescute (>2400
dyne・s・cm-5/m2) sau prezenţei hipertensiunii
arteriale (PAS>140 mmHg sau PAM >100
mmHg), este indicată administrarea de
vasodilatatoare: nicardipina (bolus iniţial de
2,5 mg, urmat de perfuzie i.v. continuă de 2-4
mg/oră) sau nitroprusiatul de sodiu (perfuzie
iniţială 0,3 μg/kg/min, creştere titrată, sub
controlul permanent al presiunii arteriale sau
RVS pană la doza maximă de 0,3 μg/kg/min)
 Clasic, rezistenţele sunt crescute in:

• şocul cardiogen, hipovolemic,

hipertensiunea arterială, hipercapnie,
hipoxemie, acidoză,
• dezadaptarea de ventilator, durere,
anxietate, şi diminuate in sepsis,
pancreatita acută, ciroza
• hepatică, trauma craniocerebrală severă,
insuficienţa adrenală, şocul anafilactic şi
cel neurogen
 9.Balanta de oxigen (DO2-VO2)
• O balanţă echilibrată de oxigen (relaţia dintre aportul şi consumul de
oxigen, a nu se confunda cu raportul, – ERO2) este reflectată de o SvO2
>65% sau de o D(a-v)O2 ≤5 mg/dL .
• Sunt parametri importanţi, deoarece contribuie la luarea unei decizii
corecte in situaţie limită.
• De exemplu, un indice cardiac de 1,8 L/min/m2 reflectă o perfuzie
tisulară diminuată.
• E suficientă,oare, acestă perfuzie? Dacă SvO2 >65% sau D(a-v)O2
≤5 mg/dL, atunci debitul cardiac este considerat suficient pentru
pacientul dat in condiţia dată (exemplu, pacint sedat, ventilat
artificial),sub rezerva prezenţei stării de izovolemie şi a unei
frecvenţe cardiace cuprinse intre 50-90 bpm.
• In acest caz, nici o măsură terapeutică suplimentară nu se impune.
Din contra, dacă SvO2 <65% sau de o D(a-v)O2 >5 mg/dL, atunci se
impune creşterea debitului cardiac.
 10.Fracția de ejecție a VD (FEVD)
Valori normale-0,40-0,60
Unitati de măsură-proporție
• este parametrul cel mai des utilizat în evaluarea funcției
sistolice a VS.
• Ea se calculează împărțind volumul bătaie la volumul
telediastolic VS: FEVS = (VTDVS - VTSVS) / VTDVS x
100.
• Se recomandă măsurarea volumelor prin
ecocardiografie 2D cu ajutorul metodei Simpson
modificată (dacă se pot obține imagini corecte din apical
2 și 4 camere) sau elipsoid monoplan (dacă se poate
obține doar o imagine apicală clară).
• În caz de fereastră ecografică dificilă, se va utiliza
ecografia cu substanță de contrast pentru o vizualizare
mai bună a endocardului (2).
 Intoxicatia cu anestetic local
• Toxicitatea locală, tisulară este relativ rară.
• Poate apărea o iritaţie radiculară tranzitorie sau
simptome neurologice tranzitorii. Acestea apar
secundar injectării subarahnoidiene de volume
mari sau concentraţii mari de anestezic. Riscul
este mai scăzut la bupivacaină şi mai crescut la
lidocaină 5%. De aceea se folosesc concentraţii
de 1,5% sau 2% fără conservanţi. S-a raportat, de
exemplu, deficit senzorial sau motor după
administrare intratecală a soluţiei de clorprocaină
cu bisulfit de Na ca şi conservant. Ulterior s-a
schimbat conservantul cu EDTA dar tot au apărut
dureri de spate la injectare de volume mari.
• Anestezicele locale sunt ineficiente în ţesuturile
infectate.
 Toxicitatea sistemică
• Injectarea intravenoasa se produce, de
obicei, în blocurile nervoase unde există vase
mari de sânge.
• Poate fi minimizată prin:
• Aspirare înaintea injectării
• Folosirea soluţiilor care conţin adrenalină
pentru doza test
• Utilizarea unor creşteri mici de volum în
realizarea blocului
• Utilizarea tehnicii corecte în realizarea
anesteziei regionale IV
 Toxicitatea SNC
• se manifestă printr-un efect bifazic: iniţial
interneuronii sunt blocaţi rezultând o stare de
excitaţie apoi are loc depresia neuronală. De
aceea şi manifestările clinic sunt diferite:

• Gust metalic
• Senzaţie de “cap uşor”
• Tinitus, tulburări vizuale
• Parestezii ale limbii şi buzelor
• Fasciculaţii musculare
• Convulsii grand-mal
• Pierderea conştienţei mergând până la comă,
apnee, în faza finală
• Factori care cresc posibilitatea toxicităţii
SNC sunt: hipercapnia, hipoxia şi acidoza.
Tratament: la primele semne de toxicitate
se întrerupe administrarea de anestezic şi
se administrează oxigen. Convulsiile se
tratează cu midazolam 1-2 mg sau cu
thiopental 50-200 mg. Pentru intubare,
dacă este necesar, se utilizează
succinilcolină.
 Toxicitate cardiovasculară
• se datoreşte prelungirii intervalelor PR şi QRS şi
se manifestă clinic prin:
• Scăderea contractilităţii ventriculare
• Aritmii cardiace refractare la tratament
• Pierderea tonusului vasomotor periferic care duce
la colaps cardiovascular Cocaina este singurul
anestezic local care cauzează vasoconstricţie la
orice doză. Injectarea iv de bupivacaină sau
etidocaină produce colaps cardiovascular, de obicei
refractar la terapie deoarece ambele substanţe au un
grad mare de legare tisulară. Hipercapnia, hipoxia şi
acidoza determină creşterea acestor efecte.
Ropivacaina şi levobupivacaina sunt cardiotoxice
mult mai slabe. De exemplu, ropivacaina se
disociază mult mai repede de pe canalele de Na
 Tratament:
• aritmiile produse de anestezicele locale sunt
uneori refractare la tratament dar dispar ulterior
odată cu trecerea efectului anestezic dacă
pacientul este menţinut din punct de vedere
hemodinamic.
• Este necesar administrare de oxigen, suport
volemic, vasopresori.
• În caz de tahicardie ventriculară poate fi necesară
cardioversia.
• Aritmiile asociate injectării iv de doze mari de
bupivacaină pot necesita amiodaronă sau chiar
doze mari de adrenalină