E.H.

CARR

GANEA EMILIA- ADRIANA

CUPRINS:
 PARTEA ÎNTÂI-Ştiinţa politicii internaţionale
 PARTEA A DOUA- Criza internaţională
 PARTEA A TREIA-Politică,putere şi moralitate
 PARTEA A PATRA- Dreptul şi schimbarea
 CONCLUZII
CONDIIŢILE APARIŢIEI ACESTEI LUCRĂRI
“Criza celor douăzeci de ani a fost scrisă cu scopul deliberat de a
contracara defectul strălucitor şi periculos al întregii gândiri - atât
academice, cât şi populare- din ţările vorbitoare de limbă engleză
referitoare la politica internaţională între anii 1919-1939 -
ignorarea aproape totală a factorului putere.“

“O lucrarea clasică în domeniul relaţiilor internaţionale, Criza

celor douăzeci de ani, dezvoltă teme ce şi-au păstrat relevanţa în
problematica puterii politice şi a disttibuţiei acesteia în ordinea
mondială contemporană. Sunt prezentate concepte esenţiale din
domeniul RI, cum ar fi utopismul, realismul, moralitatea în
raporturile interstatale, natura politicii şi mijloacele prin care este
exercitată puterea.”
 Partea întâi-Ştiinţa politicii internaţionale
„Ştiinţa politicii internaţionale se afla în faza copilariei ei. Până în 1914, conducerea RI
cădea în grija persoanelor angajate profesional în acest domeniu. În ţările democratice,
politica externă era socotită în mod tradiţional ca fiind în afara politicii de partid, iar
organele reprezentative nu se simţeau competente pentru a exercita nici un fel de control
riguros asupra misterioaselor operaţii de politică externă.”
"Războiul din 1914-1918 a pus capăt opiniei că războiul era o chestiune ce ii privea
exclusiv pe militarii de profesie şi, făcând acest lucru, a dus la destrămarea impresiei
corespunzatoare că politica internaţională poate fi lăsată fără nici o grijă în mâna
diplomaţilor de carieră. Campania pentru "popularizarea" politicii internaţionale a început
în tările de limbă engleză sub forma agitaţiei impotriva tratatelor secrete, care erau atacate,
fără prea multe dovezi, că ar fi reprezentat una din cauzele razboiului."
„În timpul perioadei 'utopiste', cercetătorii acordau puţină atenţie 'faptelor‘ existente sau
analizei relaţiei dintre cauză şi efect, dar se dedicau în intregime elaborării unor proiecte
vizionare pentru atingerea unor scopuri a căror perfecţie şi simplicitate le conferă un apel
facil şi universal. Numai atunci când aceste proiecte se năruie, iar dorinţa sau ţelul se
dovedesc neputincioase în a ajunge la obiectivul râvnit, vor solicita ajutorul analizei şi al
studiului, iesind din această perioadă infantila şi utopică, afirmandu-şi pretenţia de a fi
priviti ca reprezentanţi ai unei ştiinte."
Partea a doua- Criza internaţională
 Fundalul utopist
"Scoala modernă a gândirii politice utopice îşi are rădăcinile
îndestramarea sistemului medieval, care presupunea
existenta unei alcatuiri universal etice şi politice bazate pe
autoritatea divină ... Odată cu secolul al XVIII-lea, cele mai
importante linii ale gândirii utopice moderne erau deja bine
stabilite. Ea era o gândire esenţialmente individualistă,
deoarece transforma conştiinţa umană în tribunalul suprem
al problemelor morale ... Era rationalistă în sensul că
identifica conştiinţa umană cu vocea raţiunii."
"'Scopul nostru, spunea M.Benes la prezentarea Protocolului
de la Geneva în faţa Adunarii în 1924 era de a face razboiul
imposibil, de a-l ucide, de a-l anihila. Pentru aceasta a trebuit
să creăm un sistem'. Protocolul era 'sistemul' respectiv. O
astfel de presupunere nu putea să nu atragă după ea o
pedeapsă. Odată ce ideea că salvarea putea fi găsită într-un
reţetar perfect şi că desfăşurarea haotică a politicii
internaţionale putea fi canalizată într-un set de formule
abstracte impregnabile din punct de vedere logic inspirate
din doctrinele liberale ale secolului XIX a devenit larg
impărtăşită în cercurile Ligii, sfârşitul acesteia ca instrument
politic eficient a început deja să se întrevadă".
 Armonia intereselor
“Urmărindu-şi prorpiul interes, individul urmăreşte interesul
comunităţii şi, promovând interesul comunităţii, îşi
promovează propriul interes.”
“Şcoala laissez-faire a economiei politice, creată de Adam
Smith, a fost principalul factor responsabil de popularizarea
doctrinei armoniei intereselor. Scopul şcolii era de a promova
înlăturarea controlului statului din problemele economice.”
“Autorii americani şi britanici au continuat sa presupună că
inutilitatea războiului fusese irefutabil demonstrată de
experienţa dintre anii 1914-1918 şi că înţelegerea intelectuală
a acestui fapt era tot ce trebuia pentru a determina naţiunile să
menţină pacea pe viitor; şi au fost pe cât de uimiţi, pe atât de
dezamaăgiţi de incapaciaitea celorlalte ţări de a împărtăşi
acest punct de vedere.”
 Realismul
“Cele trei principii de bază implicite ale doctrinei lui Machiavelli
reprezintă pietrele de temelie ale filosofiei realiste. În primul rând,
istoria este o însuşire de cauze şi efecte al căror curs nu poate fi
însuşit şi anliza. În al doilea rând, nu teoria ceează practica (aşa
cum presupun utopiştii), ci practica este cea care creează teoria. În
al treilea rând politica nu este (după cum susţin utopiştii)
fundamentul eticii, ci etica reprezintă teoria politicii. Oamenii
rămân cinstiţi prin constrângere.”
Critica realistă asupra: interesului naţional şi a binelui
universal, armoniei intereselor, internaţionalismului
“…teoriile binelui public, care la o anliză mai amănunţită se
dovedesc a fi o deghizare elegantă a unui interes particular, sunt la
fel de des întâlnite şi pe plan naţional şi pe plan internaţional”
“Totuşi utopistul, oricât de mult şi-ar dori să stabilească un
standard absolut, nu susţine că este de datoria ţării sale, în
conformitate cu acel standard, să pună interesul lumii în general
înaintea prpriului interes, căci acest lucru ar fi contrar teoriiei sale
că interesul tuturor coincide cu inetresul fiecăruia.”
‘După cum pledoariile pentru solidaritatea naţională din politica
internă vin întotdeauna din partea grupului domninat care poate
folosi această solidaritate, pentru a-şi întări controlul asupra
naţiunii ca întreg, pledoariile pentru solodariatea internaţională
vin din partea acelor naţiuni dominante care pot spera să exercite
un control asupra lumii unificate.”
Partea a treia: politică, putere şi
moralitate
 Natura politicii
“Politica se ocupă de comportamentul oamenilor în
grupuri organizate permanent sau semipermanent.
Toate încercările de a decuce natura societăţii din
presupusul comportament al omului izolat sunt pur
teoretice, deoarece nu avem niciun mituv să credem că
un astfel de om a existat vreodată. Aristotel a clădit
fundaţiile oricărei gândiri sănătoase despre politică
atunci cînd a declarat că, prin natura sa, omul este un
animal politic.”
 Puterea în politica internaţională
“Puterea politică în sfera internaţională poate fi împărţită, pentru a uşura anliza,
în trei categorii: putere militară, economică şi asupar opiniei. Vom vedea, totuşi,
că aceste categorii sunt interdependente şi că, deşi sunt teoretic separabile, în
practică ne este greu să ne imaginăm o ţară care să deţină pentru orice perioadă
de timp un anumit tip de putere separta faţă de celelate.În esenţa sa, puterea este
un tot indivizibil.”
Autarhia
“Autarhia, sau, autosuficienţa, a fost unul dintre primele scopuri ale politicii şi
afost întra-devăr urmarit de state încă din cele mai vechi timpuri...În condiţii
moderne promovarea artificială a unui anumit grad de autarhie este o condiţie
necesară a unei existenţe sociale bine orânduite.”
 Moralitatea în politica internaţională

“Locul moralităţii în politica internaţională este una dintre

cele mai neclare şi dificile probleme din întreaga arie a
studiilor internaţionale.”
“În ordinea internaţională, rolu puterii este mai mare şi cel
al moralităţii mai mic. Atunci când sacrificiul personal este
atribuit unui individ, sacrificiul ar putea fi pur voluntar sau
nu. Atunci când sacrificiul de sine este atribuit unui stat,
mai mult ca sigur acest sacrificiu se va dovedii a fi unul
datorat supunerii forţate în faţa unei puteri mai mari.”
Partea a patra- dreptul şi
schimbarea
“Politica şi dreptul sunt indisolubil legate, deoarece relaţiile
dintre indivizi în societate sunt atât subiectul unei, cât şi al
celuilat. Dreptul, ca şi politica, este un loc de întâlnire al
eticii şi al puterii.”
“Legea nu poate fi autosuficientă, deoarece obligaţia de a i
se supune trebuie să se sprijine întotdeauna pe ceva exterior.
Legea nici nu se creează singură şi nici nu se aplică singură.
Există oameni care guvernează, dar nu există legi care
guvernează.”
 Schimbarea paşnică
“Încercarea dea a face o distincţie morală între războaiele de agresiune şi cele
de apărare este greşită.Dacă schimbarea este necesară şi de dorit, folosirea
forţei sau a ameninţării cu forţa pentru menţinerea statu quo-ului poate fi mai
condamnabilă din punc de vedere moral decît folosirea forţei sau a ameninţării
cu forţa pentru a produce o schimbare.”
“Deşi problema fundamentală a schimbării politice- compromisul dintre putere
şi moralitate- este identică în politica naţională şi în cea internaţională, aspectul
procedurii este totuşi complicat de caracterul neorganizat al comunităţii
internaţionale”
“Puterea, fie că este folosită, fie că este păstrată ca ameninţare tacită, este un
factor esenţial în schimbarea internaţională, iar schimbarea se va realiza,
general vorbind, doar în interesele celor care pot invoca elemntul puterii.
Cedarea sub ameninţarea forţei este o parte normală a procesului de schimbarea
paşnică”
Concluzie
“Lărgirea perspectivei noastre asupra politicii naţionale
ar trebui să ne ajute să înţelegem mai bine politica
internaţională.”
“Şi aceasta este, deasenea, o utopie, dar se încadrează
mai bine în evenimentle recente decât viziunile unei
federaţii mondiale sau proiectele unei Ligi a Naţiunilor
îmbunătăţite. Astfel de suprastructuri elegante trebuie
să aştepte până cînd se fac progrese în săparea
fundaţiilor”