Dumitru Prunariu, primul și singurul

român care a călătorit în spatiu

Până la finele lui 2017, ceva mai mult de 500 de oameni din 40 de țări au zburat în
spațiul cosmic.
Printre ei, și românul Dumitru Prunariu.
Născut la 27 septembrie 1952, Dumitru Prunariu a fost, din copilărie, fascinat de
zbor și a declarat în mai multe rânduri că i-ar fi plăcut să proiecteze avioane și
elicoptere. De altfel, când a fost selectat pentru programul spațial, Prunariu abia
terminase Facultatea de Inginerie Aerospațială și lucra la fabrica de elicoptere din
Ghimbav, județul Brașov.
România a putut să trimită un român în spațiu mulțumită programului
Intercosmos, desfășurat sub patronajul Uniunii Sovietice. Pe scurt, se formau
echipaje mixte, compuse din sovietici și cosmonauți veniți din alte țări comuniste.
Astfel, în spațiu au mai ajuns și unguri, bulgari, cubanezi sau mongoli. Desigur,
după o selecție riguroasă. Inițial, România a evaluat 150 de candidați și culmea,
Dumitru Prunariu nu a luat din prima testele fizice, din cauza unei gripe.
Pregătirea propriuzisă a început în 1977 și după mai multe evaluări
consecutive, s-a ajuns la numai 3 candidați. Printre altele, viitori
cosmonauți au învățat să piloteze avioane supersonice MIG-15 și să
vorbească limba rusă. Un an mai târziu, sunt trimiși în ceea ce rușii numesc
“Orașul stelar”. De fapt, o imensă bază de pregătire a cosmonauților aflată
lângă Moscova. Trei ani a durat pregătirea din Rusia și abia în 1981 s-a luat
decizia ca echipajul să fie format din Dumitru Prunariu și Leonid Popov.
Racheta a decolat cu cei doi cosmonauți pe 14 mai 1981, de pe
cosmodromul Baikonur din Kazakstan, și o zi mai târziu, făcea jonctiunea cu
statia spațială Saliut 6. La bordul ei, Dumitru Prunariu a desfășurat câteva
zeci de experimente concepute de oameni de știință români, în principal,
legate de câmpul magnetic al Pământului.
Cu totul, Prunariu a înconjurat Pământul de 125 de ori, parcurgând
5.260.000 km, cu viteza de 28.000 km/oră. Misiunea sa a durat 7 zile, 20
de ore, 42 de minute și 52 de secunde.
La momentul respectiv, Dumitru Prunariu era al 103-lea om care ajungea
în spațiu. Avea 28 de ani și doar Iuri Gararin reușise acestă performanță la
o vârstă mai fragedă.
George Emil Palade, primul român
câștigător al premiului Nobel
E foarte adevărat că munca de cercetare care i-a adus acest premiu s-a făcut în Statele Unite ale
Americii, unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Însă ultima dorință a savantului român a fost ca
cenușa să îi fie imprăștiată în Munții Bucegi.
Povestea primului premiu Nobel câștigat de un român a început la Iași, în 1912. Atunci s-a născut
George Emil Palade, fiul al profesorului de filosie Emil Palade și al învățătoarei Constanța Cantemir
Palade, care se trăgea dintr-o veche familie de boieri și domnitori.
Tatăl i-a sugerat să dea la Facultatea de Filosofie, însă pe ultima sută de metri, George Emil Palade s-a
înscris la Medicină. Se întâmpla în 1930, și 10 ani mai târziu, Palade termina Facultatea de Medicină din
București cu o lucrare legată de adaptările organelor delfinilor la mediul marin. În timpul celui de-al
Doilea Război Mondial, s-a înrolat în corpul medical al Armatei Române, cu gradul de locotenent.
Nimeni nu știe ce s-ar fi întâmplat dacă George Emil Palade ar fi rămas în România și după venirea
comuniștilor. Cert este că s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica marelui industriaș Nicolae Malaxa. Ea a fost
cea care l-a convins să se stabilească în Statele Unite și în anii care au urmat, Palade a lucrat în cadrul
departamentelor de cercetare ale unor universități de renume: Rockeffeler, Yale sau San Diego.
Cu ajutorul echipamentelor perfomante puse la dispoziție de aceste instituții,
cercetătărul român a studiat structura și rolul celulor din organismul uman. O parte
dintre descoperirile sale aveau să îi și poate numele: Ribozomii lui Palade.
În anii ‘60, a început să primească primele premii și tot pe atunci, a devenit membru
al Academei de Știinte Americane. Nu-i vorbă, și Academia Română avea să facă
același lucru, dar abia în 1975, după ce George Emil Palade a devenit primul român
căruia i s-a decernat premiul Nobel. E drept că l-a împărțit cu doi foști colegi de la
Universitatea Rockeffeler. Nobelul pentru Medicină le-a fost acordat pentru
“descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în
dezvoltarea biologiei celulare moderne”.
După 1990, George Emil Palade a primit mai multe distincții din partea României,
culminând în 2007 cu “Steaua României” în grad de Colan. Un an mai târziu, primul
român căștigător al premiului Nobel se stingea din viață la Del Mar, în Statele Unite.
A fost incinerat și cenușa i-a fost împrăștiată în Munții Bucegi.
Gheorghe Leonida, sculptoru
l simbolului orașului Rio d
Cel care a sculptat chipul statuii este un român: Gheorghe Leonida.

e Janeiro
Gheoghe Leonida s-a născut la Galați, în 1893, într-o familie cu mulți copii. Mai
precis, 11. Cel puțin patru dintre ei, exceptându-l pe Gheorghe Leonida, desigur,
au avut cariere remarcabile.
Eliza Leonida, de pildă, a fost prima femeie inginer din Europa. Dimitrie Leonida a
fost un mare om de ştiinţă și printre altele, fondatorul Muzeului Tehnic din Bucureşti.
Paul Leonida a fost un strălucit general al Armatei Române iar Adela Leonida a fost
primul oftalmolog din România care a folosit curentul electric în tratarea cataractei.
Revenind la scuptorul Gheorghe Leonida, acesta a terminat Conservatorul de Arte
Frumoase din București și după Primul Război Mondial, și-a continuat studiile la
Roma și Paris, unde, de altfel, a și început să își și expună primele lucrări.
În capitala Franței, Gheorghe Leonida l-a cunoscut pe sculptorul de origine
poloneză Paul Landowski, care l-a cooptat în echipa care a realizat statuia,
„Cristo Rodentor” , adică „Cristos Mântuitorul”, ce domină muntele Corcovado
din Rio de Janeiro.
Lucrările au durat nouă ani și monumentul a fost inaugurat în 1931. Cu totul,
statuia cântărește aproape 1.200 de tone, are înălţimea de 38 m, iar braţele
desfăcute au 28 m. Sculptorului român Gheorghe Leonida i-a revenit onoarea
de a executa chipul Mântuitorului, înalt de aproape 4 m.
Întors în țară, Gheorghe Leonida a devenit sculptorul Casei Regale și a
realizat opere care îi înfățișează pe Regii Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai.
Acesta este și motivul pentru care artistul este puțin cunoscut în România.
Regimul comunist a ascuns de ochii publicului operele lui Gheorghe Leonida
și între timp, multor statui li s-a pierdut urma.
Lia Manoliu, prima femeie car
a participat la 6 ediții cons
Lia Manoliu rămâne în istorie drept prima femeie care a participat la șase ediții
consecutive ale Jocurilor Olimplice, performanță pentru care a și intrat în Cartea
Recordurilor

ecutive ale Jocurilor Olimplic

Lia Manoliu s-a născut la Chișinău, în 1932. S-a stabilit cu familia la București pe
când era foarte mică și copilă fiind, a început să practice atletismul. Deși a rămas
în memoria celor mai mulți pentru aurul olimpic câștigat la Jocurile Olimplice de la

e Ciudad de Mexico, Lia Manoliu a fost, de fapt, o sportivă polivalentă. Pe lângă

aruncarea discului, a mai practicat (de cele mai multe ori în paralel) tenisul de
câmp, tenisul de masă, săritura în înalțime, voleiul și baschetul.
Foarte probabil, ar fi putut face performanță în oricare dintre sporturile
menționate. Ca idee, la volei și baschet a fost campioană națională, în vreme ce la
tenis de masă, Lia Manoliu s-a aflat la un moment dat pe locul al 3-lea pe țară.
Desigur, Lia Manoliu s-a consacrat la proba de aruncare a discului și s-a
apucat de această disciplină sportivă pe când avea 15 ani. Doi ani mai târziu,
stabilea primele recorduri pentru junioare și de fapt, Lia Manolia a fost prima
femeie din România care a aruncat discul la o distanță mai mare de 40 de metri.
Concomitent cu activitatea sportivă, a terminat Facultatea de Energetică din cadrul
Universității Politehnice și București și pentru o scurtă perioadă, chiar a lucrat că
inginer. În plus, a terminat și cursuri intensive pentru formarea jurnaliștilor sportivi.
Cu totul, a participat la 6 ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, între 1952 și
1972, performanță pentru care a și intrat în Cartea Recordurilor. Fără îndoială,
perfomanța supremă a Liei Manoliu a reprezentat-o aurul câștigat în 1968, la
Olimpiada de la Ciudad de Mexico. La momentul respectiv, sportiva noastră
stabilea un nou record olimpic și în anii care au urmat, aruncarea discului i-a mai
adus încă două medalii olimpice de bronz, la Tokyo și la Roma.
După retragerea din activitate, Lia Manoliu a fost răsplătită de U.N.E.S.C.O. pentru
întreaga sa carieră cu „Premiul Internaţional pentru Fair-Play“. În 1990, Comitetul
Internaţional Olimpic îi oferea Trofeul „Femeia în Sport“ și în același an, a fost
numită Președinte al Comitetului Olimpic Român. A ocupat această funcție până la
moartea sa, în 1998, și în cinstea ei, Complexul Stadionului Național din București
poartă numele de “Lia Manoliu”.
 Traian Vuia
Traian Vuia s-a născut în august 1872, în satul satul Surducul Mic din actualul județ Caraș-
Severin, pe atunci, parte a Imperiului Austro-Ungar. Era fiu de preot și așa se explică, fie și parțial,
de ce a făcut primele clase la o școală confesională.
Apoi, a mers la Școala Germana din Făget și la Liceul Maghiar din Lugoj. Încă de mic era pasionat
de zbor și pentru a face zmee mai mari și mai frumoase, capabile să ridice un om, s-a înscris la
Facultatea Politehnică din Budapesta, secția Mecanică. Se întâmpla în 1892, dar după numai un an,
a fost nevoit să renunțe la cursurile Politehnicii, din lipsă de bani. S-a reînscris la Facultatea Drept,
care pe lângă faptul că era ceva mai ieftină, îi oferea și posibilitatea de a muncii în cabinetele de
avocatură. Și implicit, de a se putea întreține și de strânge bani pentru viitoarele sale invenții
Așadar, cel care avea să devină unul dintre pionieri aviației a făcut un singur an de inginerie, dar a
fost doctor în Științe Juridice. Traian Vuia nu a renunțat niciodată la pasiunea pentru zbor și în
1902, s-a mutat la Paris, pe atunci, un fel de capitală mondială a științei. A încercat să fure meserie
de la alți inventatori și a înaintat Academiei de Știinte din Paris un proiect de „aeroplan-automobil”.
Propunerea a fost respinsă pentru că membrii comisiei credeau că un aparat mai greu decât aerul
nu are cum să zboare. Traian Vuia nu s-a lăsat descurajat și din fonduri proprii și donații, a
construit aparatul Vuia 1.
În martie 1906, lângâ Paris, aparatul cu motor construit de românul Traian Vuia
s-a desprins de sol și a parcurs în zbor cam 12 metri. Era prima oară când un
aparat de zbor se ridica singur de la sol fără să aibă nevoie de cai, catapulte,
sisteme de funii și scripeți, în fine, fără un sistem ajutător. În anii care au urmat,
Traian Vuia și-a perfecționat invenția și a construit chiar și două elicoptere
rudimentare.
Cât despre cunoștiințele sale juridice, ei bine, acestea au folosit din plin
României. Aflat la Paris, Vuia a militat pentru unirea Transilvaniei cu Patria
Mamă. Mai mult, Traian Vuia a fost președintele Comitetului Național al
Românilor din Transilvania și Bucovina. Organizație tipărea publicația “La
Transylvanie”, prin intermediul căreia opinia publică occidentală a aflat situația
românilor din teritoriile Austro-Ungare.
Traian Vuia și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Franța și s-a întors în
România pentru perioade destul de scurte. Ultima oară, s-a întâmplat pe când
avea 78 de ani și știa că nu mai are mult de trăit. S-a stins în septembrie 1950 și
a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.