KINETOTERAPIA ÎN

GERIATRIE ŞI
APLICAŢII PRACTICE
ÎN CENTRE DE
ASISTENŢĂ SOCIALĂ

CURS 3
CURS 3
3. KINETOPROFILAXIA
3.1. Efectele exerciţiului fizic asupra
organismului
3.2. Gimnastica de înviorare (igienică)
3.3. Gimnastica de întreţinere
3.4. Gimnastica aerobică de întreţinere
3.5. Clasificareavârstnicilor raportată la
nivelul activităţilor fizice
 Introducere
 Termenul kinetoprofilaxie defineşte măsurile
întreprinse pentru prevenirea unor modificări ale stării
de sănătate, apariţia unor disfuncţii, prin mijloace
kinetice.

 Pentru persoanele de vârsta a III-a, la care modificările

sunt previzibile, măsurile kinetoprofilactice pot pregăti
organismul în sensul păstrării bunei funcţionalităţi, prin
adoptarea unui mod de viaţă sănătos, din care să facă
parte cunoaşterea şi interesul pentru practicarea
activităţilor fizice.
Obiectivele cursului
 cunoaşterea efectelor exerciţiilor fizice asupra
organismului;

cunoaşterea unor forme de practicare a


exerciţiilor fizice: gimnastica de înviorare,
gimnastica aerobică de întreţinere, gimnastica
de întreţinere;

 însuşirea clasificării vârstnicilor raportată la

nivelul activităţilor fizice.
3. KINETOPFILAXIA

 Conceptul de profilaxie/kinetoprofilaxie
înseamnă ansamblul tuturor măsurilor
medico-sanitare sau de altă natură impuse
pentru prevenirea apariţiei bolilor.

 Kinetoprofilaxia, prin intermediul

exerciţiului fizic studiază procesul de
optimizare a stării de sănătate a
organizmului, de prevenire a îmbolnăvirii şi
a îmbătrânirii timpurii a acestuia.
Clasificarea Profilaxiei
 profilaxie primară – urmăreşte prevenirea
apariţiei bolii;

 profilaxia secundară – după diagnosticul

bolii urmăreşte prevenirea apariţiei sechelelor
specifice;

 profilaxia terţiară – urmăreşte prevenirea

apariţiei unor agravări şi complicaţii.
Profilaxia la persoanele în
vârstă este de cele mai multe
ori secundară sau de gradul II
şi urmăreşte prevenirea
agravării decondiţionării fizice
şi pshice.
Demersul profilactic şi kinetoprofilactic

 La vârsta a treia demersul profilactic cât şi cel

kinetoprofilactic trebuie să pornească întodeauna
de la evaluarea bio-psiho-motrică a pacientului
întrucât prin aceasta este vizată personalitatea în
ansamblu, integritatea şi interdependenţa sa cu
mediul ambiant.
 Evaluarea este foarte importantă în
privinţa recomandării exerciţiilor fizice, a
contraindicaţiilor şi precauţiilor ce se
impun în practicarea lor.
Obiectivele principale
ale profilaxiei/kinetoprofilaxiei
Pentru vârsta a treia sunt:
 prevenirea îmbolnăvirilor;
 păstrarea la un anumit nivel a capacităţii de efort;
 păstrarea/ameliorarea funcţiei musculo-articulare;
 evitarea supraponderalităţii/obezităţii;
 menţinerea posturii corecte a corpului;
 prevenirea compromiterii funcţiei nervoase;
 educarea încrederii în sine şi a gândirii pozitive;
 prevenirea modificărilor afective şi emoţionale;
 menţinerea activităţilor sociale;
 păstrarea apetitului alimentar;
 prevenirea apariţiilor insomniilor;
 menţinerea funcţiei sexuale.
 Efectele exerciţiului fizic asupra organismului
Exerciţiul fizic, prin repetarea unor cicluri de mişcări
influenţează dezvoltarea fizică şi capacitatea de
mişcare a individului, fără producerea unor modificări
morfologice vizibile.

Exerciţiile fizice au multiple efecte asupra organismului:

 morfogenetice (plastice);
 funcţionale;
 profilactice;
 terapeutice;
 educative;
 psihice;
 sociale.
Efectele morfogenetice ale exerciţiilor
fizice se răsfrâng asupa structurilor
anatomice ale aparatului locomotor:
oase, periost, articulaţii, muşchi,
tendoane, fascii, producând modificări
asupra acestora.
Efectele exerciţiilor fizice asupra oaselor
 creşterea afluxului de sânge stimulează
osteogeneza;

 forma şi structura intimă a oaselor sunt

influenţate prin orientarea trabeculelor pe
direcţia forţelor mecanice care acţionează
asupra osului (presiuni, tracţiuni, întinderi,
răsuciri);

 previn osteoporoza de inactivitate

(sedentarism) limitând deteriorările
microstructurale ale ţesutului osos.
 Practicarea exerciţiilor fizice în scop profilactic
este justificată prin:
 efectele benefice asupra dezvoltării fizice
armonioase,
 păstrarea posturii corecte a corpului,

 prevenirea osteoporozei

 corectarea deficenţelor de postură în cazul în

care acestea apar.

 Efectele morfogenetice ale exerciţiilor fizice

(statice, de forţă, de rezistenţă) interesează
scheletul la toate vârstele într-un scop sau altul,
exerciţiile având indicaţii metodice de aplicare
specifice vârstei şi diagnosticului celor care le
practică.
Efectele exerciţiilor fizice asupra articulaţiilor

 Exerciţiile fizice în timp influenţează:

 forma şi întinderea suprafeţelor articulare;
 grosimea catilajului articular, prin stimularea
condrogenezei;
 măresc rezistenţa şi elasticitatea
capsuloligamentară;
 influenţează sistemul fibros periarticular,
structura şi orientarea acestuia pe direcţia
solicitărilor mecanice.
Aceste influenţe importante,
instalate pe cale directă sau
reflexă, asigură amplitudinea
crescută/normală a
mişcărilor.
Efectele exerciţiilor fizice asupra muşchilor

 influenţează forma muşchilor şi

orientarea acestora, corespunzător
amplitudinii şi direcţiei mişcărilor
efectuate;

 creşterea volumului fibrelor musculare,

urmare a creşterii volumului sarcoplasmei,
înbunătăţeşte forţa musculară.
Efectele morfogenetice asigură funcţionalitatea
normală a aparatului locomotor:
 dezvoltă forţa şi rezistenţa musculară;

 contribuie la menţinerea posturii corecte a

corpului;
 corectează postura corpului în urma apariţei

deficenţelor fizice;
 dezvoltă funcţiile motorii şi le perfecţionează;

 recuperează funcţiile motorii afectate de

accidente sau de înbolnăviri.

Practicarea exerciţiilor fizice are efecte multiple
la nivelul unităţii neuromioartrokinetice
 creşte mobilitatea şi stabilitatea articulară;

 asigură înbunătăţirea proprietăţilor muşchilor

(elasticitatea, troficitatea, excitabilitatea,
contractilitatea);

 măresc debitul sanguin muscular, prin

mobilizarea capilarelor de rezervă cât şi prin
dilatarea capilarelor care irigă muşchiul în
repaus (de la 4 la 80ml/min/100g muşchi);
 modificări biochimice însemnate (scade
cantitatea de potasiu, creşte cantitatea de
sodiu, magneziu, fier, calciu), creşte cantitatea
de glicogen, de fosfolipide şi fosfocreatină,
mărind potenţialul energetic al muşchilor;
 perfecţionarea coordonării şi preciziei
mişcărilor;
 ameliorează segvenţialitatea normală a
mişcării, asigurând formarea schemei motorii
corticale.
Efectele exerciţiilor fizice asupra aparatului
respirator

 intensifică schimburile gazoase la nivel

pulmonar şi tisular;

 creşterea volumelor şi capacităţilor pulmonare;

 creşterea elesticităţii toracice şi a compliaţei

pulmonare;
 ameliorarea indicilor funcţionali;

 creşte amplitudinea mişcărilor respiratorii (Et –

elasticitatea toracică de la 5-7 cm la 9-15cm la
sportivi de performanţă în unele sporturi);

 reglarea conştientă a respiraţiei – trecerea de la

respiraţia diafragmatică la cea toracică şi invers,
crează noi conexiuni reflexcondiţionate oferind
posibilitatea adaptării respiraţiei la tipul de
exerciţiu efectuat.
Efectele exerciţiilor fizice asura aparatului
cardiovascular

 creşterea circulaţiei sanguine arteriale şi

venoase care reduce travaliul cardiac (contracţii
sistolice mai ample şi mai rare);

 creşterea debitului sistolic, scăderea

debitului/minut, datorită creşterii diferenţei
arteriovenoase, care asigură utilizarea eficientă
a oxigenului în ţesuturi;
 este favorizată circulaţia profundă şi eliminarea
produşilor toxici (metaboliţi), prin stimularea
deschiderii unor capilare de rezervă;

 creşte frecvenţa cardiacă, creşte tensiunea

arterială prin modificări adaptative;

 în urma practicării exerciţiilor fizice se

instalează bradicardia, tensiunea normală şi
hipertrofia cardiacă.
Efectele educative
ale practicării exerciţiilor fizice
Cele mai importante şi mai stabile influenţe educative se

înregistrează în perioada de creşere şi dezvoltare fizică şi psihică
şi intereseză în principal sfera neuro şi psihomotrică.
 Formarea şi consolidarea posturii corpului, toate
manifestările motrice, gestuale, devin mai corecte în
urma practicării sistematice a exerciţiilor fizice.

 Funcţiile intelectuale, afective, volitive sunt influenţate

favorabil de exerciţiile fizice contribuind la formarea
caracterului şi a personalităţii.

 Efectele educative ale exerciţiilor fizice au fost remarcate de-a

lungul timpului de toţi marii pedagogi ai omenirii.
Efectele profilactice
ale practicării exerciţiilor fizice
 Practicarea sistematică a exerciţiilor fizice contribuie la
menţinerea stării de sănătate şi prevenirea
îmbolnăvirilor prin creşterea capacităţii de apărare a
organismului.

Practicarea sub formă de gimnastică, jocuri,

turism, sporturi diverse, jogging, exerciţile sau
activităţile fizice trebuie să aibă un caracter
sistematic.
 Pentru vârsta a treia se recomandă exerciţii
fizice analitice, cu o durată de 8-12 minute,
executate de 2-3 ori pe zi.

 Programul de gimnastică de întreţinere cu o

durată medie de 20-30 de minute, trebuie executat
într-un ritm moderat, adaptat caracteristicilor
individuale ale fiecărui vârstnic (patologia
asociată).

 Din program nu trebuie să lipsească exerciţiile de

gimnastică respiratorie, ştiut fiind că la această
etapă a vieţii capacitatea vitală scade şi volumul
rezidual creşte.
Efectele terapeutice
ale exerciţiilor fizice

 În funcţie de diagnostic, stadiul bolii

predominante, vârstă, sex, afecţiuni asociate,
temperament, exerciţiile fizice terapeutice
constitue un program terapeutic, recomandat
în vederea tratării bolii şi restabilirea stării de
sănătate.
 Efectele terapeutice ale exerciţiilor fizice se clasifică
în specifice:
 refacerea musculară (volum, proprietăţi);
 ameliorarea mobilităţii articulare;
 educarea/reducarea neuromotorie;
 ameliorarea tulburărilor de echilibru şi coordonare;
 corectarea posturii/aliniamentului corpului.

 Efectele nespecifice ale exerciţiilor fizice terapeutice

au caracter general şi se resimt la nivelul întregului
organism prin normalizarea marilor funcţii organice şi
psihice.
Efectele exerciţiilor fizice asupra
psihicului
 se constată îmbunătăţirea stării generale, a
tonusului psihic, creşterea încrederii în sine, în
posibilităţile de vindecare, încrederea în tratament şi
terapeut.
 Disconfortul fizic şi psihic este conceput de orice
persoană a cărei sănătate este afectată.

 Exerciţiile fizice practicate în scop terapeutic, de

recuperare, acţionează prin mecanism psihogen.
 La baza influenţei psihogene se regăsesc aşa
numitele reflexe „corticale pozitive” care provoacă
participarea activă a individului la propria
vindecare.
Efectele sociale
ale exerciţiilor fizice
 Scopul final al oricărei terapii este de
reintegrare a pacientului în mediul său
anterior înbolnăvirii: familial, social,
profesional sau sportiv.

 Exerciţiile fizice, prin efectele sale multiple

contribuie la recuperarea capacităţilor
fizice, a funcţiilor organice şi psihice
afectate de boală sau accident şi/sau la
limitarea pe cât posibil a infirmităţiilor.
3.2. Gimnastica de înviorare (igienică)

 Are un rol foarte important şi la persoanele în

vârstă, efectuată zilnic, 10'-12', imediat după
trezire, cu fereastra deschisă (în altă cameră
în sezonul rece) în aer curat.

 permite organismului trecerea de la starea de

repaus din timpul nopţii la o stare de
activitate la parametrii funcţionali superiori,
încă de la începutul zilei, o trecere gradată,
controlată metodic.
  Gimnastica de înviorare, constă în:

câteva exerciţii de respiraţie amplă;

mers pe loc în ritm vioi, joc de glezne şi

rulari ale tălpilor pe sol;

exerciţii pentru mobilizarea capului şi

gâtului (flexii, înclinări laterale, răsuciri);
 exerciţii pentru:
membrele superioare (ridicări prin înainte sus,
simple şi cu arcuiri, ducerea braţelor înapoi,
simple şi cu arcuiri, ridicarea braţelor prin lateral
sus, îndoirea/întinderea coatelor, rotaţii ale
braţelor spre interior şi exterior, exerciţii pentru
articulaţiile pumnilor şi degetelor);

mobilizarea articulaţiilor trunchiului (flexii

extensii, îndoiri laterale, stânga-dreapta, răsuciri
de trunchi stânga-dreapta simple şi cu arcuiri),
combinaţii diverse;

membrele inferioare (ridicarea genunchiului la

piept, întins înainte, lateral şi înapoi, fandări,
genuflexiuni sau semigenuflexiuni, fandări, mişcări
diferite de balans, înainte înapoi, lateral).
Forme de practicare a exerciţiilor fizice:
 în interior (gimnastică de înviorare,
gimnastică aerobică de întreţinere);

 gimnastică de întreţinere (specifică

afecţiunilor prezente).
Gimnastica de înviorare (2)
 Exerciţiile se repetă de câteva ori, de 3-4 ori în fiecare
direcţie.
 Se pot executa din stând, din stând sprijinit de
spătarul unui scaun sau de alt corp de mobilier
(masă, tocul uşii) pentru a evita dezechilibrări sau
posibile căderi.
 Când vârsta sau afecţiunea presupune un risc de cădere crescut,
sau dificultate prea mare a acestor exerciţii, programele se vor
individualiza strict posibilităţilor de executare.
 Se executa din sezând pe scaun şi vor fi astfel individualizate
încât să poată fi executate corect şi fără pericol de pierdere a
echilibrului. Poziţia decubit (pe covor, sau pătură, salteluţă) este
recomandată persoanelor în vârstă, sau pentru anumite exerciţii
(abdomen, trunchi);
 Fiecare program de gimnastică de înviorare, se termină
cu exerciţii ample de respiraţie şi scuturări ale
membrelor pentru relaxarea musculară.
Gimnastica de înviorare (3)
Precauţii
 La persoanele în vârstă trebuie să existe o strictă
individualizare a solicitării la efort;
 pauzele între exerciţii să asigure continuarea
următoarelor în condiţii optime de respiraţie;
 se evită poziţiile cu bază mică de sprijin, exemplu –
ridicări pe vârfuri, picioarele apropiate sau incrucişate;
 nu se execută exerciţii din poziţii cu capul în jos.
Este de dorit ca medicul de familie, kinetoterapeutul
în cazul în care persoana are anumite suferinţe, să
recomande şi să conceapă programul de gimnastică
adecvat fiecărui pacient.
3.3. GIMNASTICA DE ÎNTREŢINERE
 Dificultatea de mişcare a vârstnicului a făcut ca
bătrăneţea să fie caracterizată drept „haină
grea”. Cercetările moderne de gerontologie
reconsideră această zicală.

 Concluziile specialiştilor confirmă faptul că

mişcarea este unul din factorii care asigură şi
persoanelor în vârstă condiţia fizică ce le conferă
confort fizic, independenţa necesară în familie şi
societate (Barnea E., 1980).
 Gândirea medicală contemporană a fost
revoluţionată în urma folosirii mişcărilor
selectate şi dozate raţional în tratarea unor boli
acute şi cronice.

 Kinetoterapia prin mijloacele şi metodele

specifice acestui domeniu a înregistrat progrese
în ultimele decenii. Consideraţiile în privinţa
menţinerii şi recuperării stării de sănătate s-au
dovedit a fi de mare utilitate la toate vârstele
(Mogoş T., 1990).
GIMNASTICA DE ÎNTREŢINERE (2)
 Sistemul muscular poate fi influenţat doar prin
mişcare, efortul fizic fiind absolut necesar pentru
formarea şi menţinerea tonusului muscular şi a
celorlalte proprietăţi ale muşchilor.

 Menţinerea ţesutului adipos în proporţie optimă

depinde în mare măsură de activitatea fizică a
individului.

 Statistic s-a remarcat influenţa exerciţiilor aerobice

asupra vârstei biologice, comparativ cu vârsta
cronologică.
 Exerciţiile fizice practicate de persoanele în
vârstă au efecte nu doar asupra greutăţii
corporale, posturii, activităţii cardiace şi funcţiei
respiratorii ci şi asupra sistemului nervos.

Specialiştii au remarcat micşorarea riscului bolii

Alzhaimer la persoanele care practică activităţi
fizice, faţă de sedentari( chiar şi la cei care
genetic au un risc crescut de a suferi de
Alzhaimer sau demenţă).
 Gimnastica de întreţinere poate avea un caracter
profilactic primar inclusiv la persoanele de vârsta a
treia şi constituie o metodă de profilaxie secundară în
cazul anumitor afecţiuni.

Este recomandată în scopul mobilizării şi tonifierii

întregului organism, dar în atenţie trebuie să fie
segmentele mai puţin solicitate în activităţile zilnice.

Forma simplă şi agreabilă a mişcărilor fizice uşoare,

câteva minute de dans ritmat sau de alergare în aer
liber, revigorează organismul, oxigenează creierul.
GIMNASTICA DE ÎNTREŢINERE (3)

Gimnastica de întreţinere
 O formă de activitate fizică importantă care
poate fi foarte uşor realizată, la domiciliul
fiecărei persoane.
 Fiecare om să fie conştient că exerciţiile fizice
sunt strict necesare păstrării sau dobândirii
calităţilor fizice, deprinderilor, pentru o stare de
sănătate normală.
 Indicaţia pentru 30' de mişcare în fiecare zi
trebuie conştientizată şi respectată.
 Medicii, specialiştii din diverse ramuri medicale,
nutriţioniştii, medicii de familie, trebuie să
convingă fiecare pacient că mişcarea este unul
dintre factorii de profilaxie, sau/şi terapie în
diferite afecţiuni.

 Profesorii de educaţie fizică, kinetoterapeuţii,

instructorii sportivi, sunt specialiştii care au
sarcina de a organiza, conduce activităţi,
concepe programe pentru orice fel de situaţie în
care se poate afla o persoană – mai tânăr sau
mai vârstnic, participant la forme organizate de
practicare a activităţilor fizice – în şcoli, centre
de întrţinere, cluburi sportive, centre de fitness
sau la domiciliu.
Exerciţiile din cadrul programului de
întreţinere
Se execută metodic, în următoarea succesiune:
 exerciţii pentru cap-gât;
 membre superioare;
 trunchi, membre inferioare.

Înainte de exerciţiile din program se

execută mers pe loc cu ritm moderat (20-
30 de paşi), apoi 6-8 respiraţii profunde.
Exemple de exerciţii fizice pentru
gimnastica de întreţinere la domiciliu
I. Poziţia iniţială: stând cu picioarele depărtate (sau şezând
pe un scaun cu spătar)
 Flexia cap-gâtului;
 Extensia cap-gâtului şi tragerea umerilor mult înapoi
(de 6 ori).

II. Poziţia iniţială: stând cu picioarele depărtate (sau şezând

pe un scaun cu spătar)
 Înclinare laterală a cap-gâtului spre dreapta
 Revenire
 Înclinare laterală a cap-gâtului spre stânga
 Revenire (de 4 ori în fiecare parte).
III. Poziţia iniţială: aceeaşi, cu mâinile pe lângă corp;
 Ridicarea umerilor

 Coborârea umerilor (de 8 ori).

IV. Poziţia iniţială: aceeaşi, stând/şezând

 Ridicarea braţelor prin înainte sus

 Coborârea braţelor şi ducerea lor înapoi (de 6 ori)

V. Poziţia iniţială: aceeaşi

 Ducerea braţelor lateral (orizontal)

 Răsucirea braţelor în afară

 Răsucirea braţelor în interior

 Revenire (de 6 ori)

VI. Poziţia iniţială: aceeaşi, stând/şezând
 Ducerea braţului drept sus cu palma la ceafă

 Braţul stâng jos cu antebraţul la nivel lombar (palma în

afară)
 Ducerea braţului drept jos cu antebraţul la nivel lombar
(palma în afară)
 Ducerea braţului stâng sus cu palma la ceafă (de 8 ori).
Braţele lucrează alternativ, nu simultan.

VII. Poziţia iniţială: aceeaşi, stând/şezând cu un baston la

ceafă, de capete apucat
 Flexia trunchiului, privirea înainte - revenire

 Extensia trunchiului – revenire

 Îndoirea trunchiului lateral dreapta – revenire

 Îndoirea trunchiului lateral stânga – revenire (de 4 ori)

VIII. Poziţia iniţială: aceeaşi, stând/şezând cu baston la
nivelul pieptului, de capete apucat
 Întinderea braţelor lateral dreapta (paralel cu solul)

 Revenire

 Întinderea braţelor lateral stânga

 revenire (de 4 ori)

IX. Poziţia iniţială: aceeaşi, stând/şezând

 Ridicarea genunchiului drept la piept

 Revenire

 Ridicarea genunchiului stâng la piept

 Revenire (de 8 ori)

X. Poziţia iniţială: aceeaşi, stând, cu mâinile pe un sprijin
(spătar de scaun, masă, etc.
 Ducerea piciorului drept întins lateral pe sol, sau mai
sus (45-90º)
 Revenire

 Ducerea piciorului stâng întins lateral pe sol, sau mai

sus (45-90º)
 Revenire (de 6-8 ori)

XI. Poziţia iniţială: pe genunchi, sprijin pe palme, capul sus,

privirea înainte
 Ducerea piciorului drept înapoi, genunchiul întins

 Revenire

 Ducerea piciorului stâng înapoi genunchiul întins

 Revenire (de 8 ori)

XII. Poziţia iniţială: aceeaşi
 Membrul inferior drept întins înapoi balans (cât de sus
se poate)
 Revenire

 Membrul inferior stâng întins înapoi balans (cât de sus

se poate)
 Revenire (de 3 ori fiecare)

XIII. Poziţia iniţială: decubit dorsal, braţele uşor depărtate,

palmele pe sol
 Ridicarea membrului inferior drept întins sus

 Revenire

 Ridicarea membrului inferior stâng întins sus

 Revenire (de 4 ori)

XIV. Poziţia iniţială: aceeaşi
 Îndoirea genunchilor la piept simultan
 Revenire (de 8 ori)

XV. Poziţia iniţială: şezând pe sol, membrele

inferioare întinse şi depărtate
 Ducerea mâinii drepte la vârful piciorului stâng,
braţul drept înapoi
 Aceaşi mişcare, spre partea opusă (de 8-10 ori)
XVI. Poziţia iniţială: decubit lateral dreapta cu
sprijin pe cotul drept, capul sprijinit în mâna
dreaptă
 Ridicarea piciorului sâng întins sus, atingerea
genunchiului stâng sau a vârfului piciorului
stâng cu mâna stângă
 Revenire
 Acelaşi din decubit lateral stânga
 Revenire (de 6 ori)

XVII. Mers pe loc sau joc de gleznă, în ritm

moderat, apoi în ritm mai vioi, 20-30 paşi.

XVIII. Exerciţii de respiraţie profundă de 6-8 ori.

Dozarea exerciţiilor fizice pentru gimnastica
de întrţinere la domiciliu
 Pentru persoanele de vârsta a treia se poate
aplica formula de verificare a FC (frecvenţă
cardiacă) = 180-X unde X reprezintă vârsta.
Exemplu pentru o persoană de 65 de ani,
180-65=115.
 Programul nu trebuie să dureze mai mult de
30', între exerciţii se pot face pauze în funcţie
de valoarea pulsului sau senzaţia de
oboseală pe care o resimte persoana.
Diversitatea formelor de practicare a
mişcării este mare, înafară de gimnastica
aerobică de întreţinere, de gimnastica de
întrţinere la domiciliu, cu sau fără scop
terapeutic,există o multitudine de activităţi
fizice recomandate vârstnicilor,în funcţie
de preferinţe.
Persoanelor în vârstă le sunt recomandate
multe alte activităţi fizice care se pot
desfăşura în aer liber:
mers pe jos, alergare, în ritmuri variate în
funcţie de posibilităţi (vârstă, stare de
sănătate, diferite afecţiuni);
mers pe bicicletă;
plimbări, turism cultural;
parcursuri aplicative;
dans;
diferite jocuri sportive (elemente din jocuri
adaptate posibilităţilor), golf, criqet.
3.4. GIMNASTICA AEROBICĂ
DE ÎNTREŢINERE
- gimnastica aerobică de întreţinere propriu-zisă,
în care se urmăreşte menţinerea şi dezvoltarea
capacităţii de efort a organismului prin folosirea
exerciţiilor fizice în regim aerob. „AEROB” înseamnă
„în prezenţa oxigenului”, adică nevoia de oxigen.

 Cuprinde exerciţii alcătuite special, legate între ele,

completându-se unele pe altele (finalul unui exerciţiu este
începutul următorului) în aşa fel încât să dea un aspect
neîntrerupt, asigurându-se cursivitatea programului.
 Exerciţiile se execută pe muzică cu ritmuri diferite (colaj
din fragmente de piese muzicale) în aşa fel încât să
solicite creşterea necesarului de oxigen pentru organism.
 Gimnastica aerobică de întreţinere este o formă
foarte plăcută şi eficientă pentru întrţinerea
organismului.
 Se adresează tuturor persoanelor, indiferent de
vârstă , sex, nivel de pregătire (şi celor care nu
au calităţi fizice deosebite) care se orientează
către sala de gimnastică pentru a presta o
activitate fizică sistematică, continuă, în scopul
menţinerii organismului într-o formă fizică bună
şi pentru plăcerea de a se mişca.
 Problemele cu privire la această formă de
practicare a mişcării sunt legate de adaptarea
efortului în programul respectiv încât să nu
depăşească posibilităţile persoanelor care
participă la acesta.
GIMNASTICA AEROBICĂ
DE ÎNTREŢINERE

 Profesorul (instructorul) – să fie bun cunoscător al

metodicii de solicitare a efortului în lecţie, să cunoască
capacităţile psiho-fizice ale practicanţilor.

 Să solicite acestora adeverinţa medicală (că sunt apţi

pentru efort, măsura în care pot presta efortul fizic
mic, mediu, crescut) cu afecţiunile pe care le-au avut
sau problemele de sănătate prezente.

 Are datoria de a instrui practicanţii pentru a evita

eventualele neplăceri din timpul desfăşurării lecţiei de
gimnastică aerobică.
 La conceperea programului să aibă în vedere
realizarea efortului în lecţie

 frecvenţa cardiacă – „pulsul” – să nu

depăşească 130 batăi/minut pentru începători.

 Pe parcursul angajării în această activitate,

pulsul poate creşte progresiv în urma
„antrenamentului” desfăşurat regulat de 2-4 ori
pe săptămână.
Gimnastica aerobică de întreţinere se
adresează tuturor vârstelor, de la copii la
persoane cu vârste mai înaintate, cu
posibilităţi fizice diferite, practicanţii trebuie
să înveţe să-şi calculeze
numărul optim de pulsaţii/minut după
formula: 180-X,
unde X reprezintă numărul anilor pe care îl
are persoana în cauză.
3.5. Clasificarea vârstnicilor
raportată la nivelul activităţilor fizice
Clasificarea vârstnicilor funcţie de condiţia
fizică:
 A. Vârstnici care au o condiţie fizică excelentă.
 Vârstnicii din această categorie, desfăşoară
adesea activităţi sportive performante
(corespunzător vârstei) practică activităţile sportive
în timpul liber, constituind modele din acest punct
de vedere.
 B. Vârstnicii care au o condiţie fizică bună.
 Capacitatea fizică peste nivelul multor

persoane cu vârste mai tinere, dar sedentare.

 Pot practica activităţi fizice sau sportive cu

nivel crescut, pot fi activi profesional peste

limita legală de vârstă şi pot fi angajaţi în
diverse activităţi sociale.
 C. Vârstnici autonomi.
 Obiceiurile de viaţă sunt variabile, la fel şi starea de
sănătate.
 Nu au o condiţie fizică bună, au limitări datorate
afecţiunilor cronice, dar acestea nu le reduc major
capacitatea funcţională.
 Pot îndeplini activităţile cotidiene de bază (ADL),
uneori chiar activităţi de nivel crescut.
 Sunt supuşi stresului fizic, mai ales când solicitarea
este neaşteptată.
Înaintarea în vârstă duce la tendinţa de a deveni
fragili, dependenţi, ca urmare a unor evenimente
(boală, şoc emoţional, cădere) sau de practicarea
activităţii.
 D. Vârstnici fragili.
 Sunt incluşi vârstnicii care au o suferinţă
limitativă (hipertensiune arterială, infarct
miocardic în antecedente, obezitate, artrită,
cancer, etc.).

 Au capacitatea funcţională redusă, nu pot

efectua anumite activităţi cotidiene (deplasări
pe distanţe medii, menajul integral).

 Autonomia este parţială, necesită ajutor de

natură umană sau tehnologică, sunt expuşi
căderilor, necesită frecvent îngrijiri medicale
prelungite şi spitalizare.
 E. Vârstnici dependenţi. În această categorie W.
Spirduzo include persoanele vârstnice care nu sunt
neapărat bolnave, dar, suferă de o incapacitate sau
pierdere a autonomiei funcţionale în urma unei boli,
accident sau a degenerescenţei.

 Pierderea autonomiei funcţionale se traduce prin

incapacitatea de a efectua anumite activităţi de
bază, sau chiar toate activităţile necesare vieţii de
zi cu zi.

 Au nevoie de îngrijire la domiciliu sau în instituţii

specializate.
Reguli şi principii de bază în aplicarea
gimnasticii de întreţinere la vârsta a treia
 Programul de gimnastică trebuie să se desfăşoare
într-o încăpere curată, aerisită, luminată, cu
tenperatură constantă.
 Vestimentaţia (echipamentul) trebuie să fie comod,
din bumbac, pentru a absorbi transpiraţia.
 Încălţămintea (sau nu) adecvată suprafeţei pe care
se lucrează.
 Ritmul mişcărilor trebuie să fie susţinut de o
muzică ritmată (ritm moderat) pentru susţinerea
efortului.
 Durata programului să fie stabilit în funcţie
de posibilităţile individuale.
 Conţinutul programului trebuie să fie variat
în funcţie de scopul şi necesităţile
practicantului/practicanţilor.
 Gradarea efortului să se realizeze
progresiv, pentru ca organismul să se
adapteze treptat la efort.
 Verificarea numărului optim de
pulsaţii/minut după formula: 180-X (în
timpul desfăşurării programului (se
controlează pulsul şi dacă este nevoie TA).
La vârstnici se vor evita:

exerciţiile izometrice;

exerciţiile anaerobe;

exerciţiile cu ridicarea greutăţilor mari;

poziţiile în care corpul coboară sub orizontală

faţă de trunchi;

schimbările bruşte de poziţii;

Pauzele pentru restabilirea organismului şi
reglarea respiraţiei sunt obligatorii.

Pentru persoanele care nu au probleme deosebite

se recomandă efectuarea zilnică:
 a gimnasticii de înviorare (10-15 minute);
 o oră de mers în pas vioi în aer liber;
 cel puţin de trei ori pe săptămână efectuarea
unui program de întreţinere, acasă sau la sala
de gimnastică.
Rezumat
 Se impune atragerea persoanelor obişnuite,
nesportive, în practicarea de activităţi fizice, prin
oferirea posibilităţii de a fi informaţi asupra beneficiilor
pe care acestea le au asupra calităţii vieţii lor.
 Bătrâneţea trebuie "pregătită" printr-un mod corect de
viaţă, încă din copilărie, continuat în perioada adultă şi
pe tot parcursul vieţii. Cunoaşterea efectelor
exerciţiilor fizice asupra tuturor structurilor, aparatelor
şi sistemelor, organelor poate fi motivaţia alegerii unor
forme de practicare a acestora sau a unor activităţi
fizice pe măsura posibilităţilor oricărei persoane şi
după preferinţele fiecăruia.
 În acest curs sunt prezentate câteva activităţi fizice
dintre cele mai accesibile, cu posibilitatea adaptării
individuale, necostisitoare, care pot fi în mare parte
practicate la domiciliu: gimnasica de înviorare, de
întreţinere, gimnastica aerobică de întreţinere.
Concepte şi termeni de reţinut

 Kinetoprofilaxie, gimnastica de înviorare,

gimnastica de întreţinere, gimnastica
aerobică de întreţinere, condiţie fizică
(excelentă, bună), vârstnici autonomi,
vârstnici fragili, vârstnici dependenţi.
Probleme de reflexie şi teme de dezbatere

1. Care sunt efectele exerciţiilor fizice asupra

organismului?
2. Care sunt particularităţile şi conţinutul gimnasticii
de înviorare?
3. Care sunt particularităţile şi conţinutul gimnasticii
de întreţinere?
4. Care sunt particularităţile şi conţinutul gimnasticii
aerobice de întreţinere?
5. Care este clasificarea şi caracteristicile vârstnicilor,
raportată la nivelul activităţilor fizice?
Recomandări bibliografice
1. Bălteanu V. (2012). Ghid HES, Ghid pentru activităţi
sportive / Bilingual practice guide book, Editura
Adi Center, Iaşi
2. Cordun M.(1999). Kinetologie medicală, Ed. Axa,
Bucureşti
3. Cristea E. (1990). Terapia prin mişcare la vârsta a
treia, Editura Medicală, Bucureşti
4. Rugină Emilia ( 2005). Gimnastica de întreţinere,
curs
5. Teodoru Şuiu A. (1985). Gimnastica de întreţinere,
Ed. Medicală. Bucureşti