Sunteți pe pagina 1din 14

Cadrul european al

competenţelor cheie

Centrul Naţional Europass


2008
Contextul european 1
• Procesul Lisabona (2000) - obiectiv strategic al UE până în
2010: să devină cea mai competitivă si dinamică economie a
cunoaşterii la nivel mondial, cu creştere economică
sustenabilă, locuri de muncă mai multe si mai bune si o mai
mare coeziune socială.
• Pentru a putea realiza acest lucru, sistemele de
educaţie/formare trebuie adaptate la cerinţele societăţii
bazate pe cunoaştere, aşa încât sa poată îmbunătăţii nivelul
si calitatea ocupării profesionale,
• O parte importanta a acestui proces este dezvoltarea si
promovarea unui cadru comun al competentelor de baza,
competente relevante pentru contextul social si profesional
actual si previzionabil,
• “Education and Training 2010” si raportul “The concrete future
objectives of education and training systems”,
• In 2002 a fost adoptat si un program de acţiune detaliat
pentru realizarea obiectivelor propuse, până in 2010.
Contextul european 2
• In urma adoptării planului de acţiune, au fost create grupuri de
experţi care să lucreze pe fiecare domeniu tematic stabilit; au
participat experţi din Statele Membre, statele EFTA/EEA,
statele asociate (Turcia, Croaţia) si reprezentanţi ai unor
asociaţii la nivel european.
• Grupul de experţi axat pe competenţele cheie şi-a început
activitatea in 2001, iar informaţiile următoare sunt in mare
măsura cele conţinute în raportul lor din 2004 (Key
Competences for Lifelong Learning. A European Reference
Framework), parte a raportului Comisiei si Consiliului UE cu
privire la implementarea programului Education and Training
2010.
• Principalul obiectiv al grupului a fost identificarea si definirea
competenţelor cheie si a modului în care acestea pot fi
integrate in curricula, învăţate si dezvoltate pe parcursul vieţii.
A fost acordată prioritate grupurilor dezavantajate, grupurilor
cu nevoi speciale, a celor care au abandonat şcoala si a
adulţilor implicaţi in activităţi de educaţie/formare.
• Raportul din 2004 prezintă un cadru de referinţă comun bazat
pe opt competenţe cheie şi solicita Statelor Membre să-l ia în
considerare atunci când dezvoltă politici in domeniul educaţiei
si formării.
Cadrul comun al competenţelor
• Acest cadru reprezintă prima încercare la nivel
european de a oferi o listă completă si
echilibrată de competenţe cheie necesare
pentru dezvoltare personală, incluziune socială
si ocupare.
• Factorii de decizie si cei implicaţi in dezvoltarea
politicilor (proiecte legislative, documente
strategice etc.) sunt încurajaţi să folosească
acest cadru de referinţă in vederea includerii
competenţelor cheie in toate activităţile care
vizează educaţia de-a lungul întregii vieţi.
Evident, acest cadru trebuie adaptat la contextul
socio-profesional si la nevoile beneficiarilor de
educaţie si formare.
Relevanţa competenţelor cheie
• Competenţa este înţeleasă drept o combinaţie de aptitudini,
cunoştinţe si atitudini, care include de asemenea motivaţia de
a învăţa.
• Competenţele cheie reprezintă un pachet transferabil si
multifuncţional de cunoştinţe, aptitudini si atitudini, necesar
tuturor indivizilor in vederea dezvoltării personale si a
incluziunii lor sociale si profesionale.
• Ele ar trebui sa fie dobândite la sfârşitul învăţământului
obligatoriu, pentru a funcţiona ca bază a activităţilor
ulterioare de învăţare/formare.
• Competenţele cheie sunt esenţiale pentru:
– Dezvoltarea personală de-a lungul întregii vieţi (capital
cultural),
– Incluziunea socială si cetăţenia activă (capital social),
– Ocupare si dezvoltare profesionala (capital uman).
Măsurarea/evaluarea competenţelor
• Metodele sau instrumentele de măsurare a acestor
competenţe sunt deocamdată slab dezvoltate. Exista un
Common European Framework for Languages, care
oferă o descriere a nivelurilor de competenţă in utilizarea
limbilor străine,
• S-a lucrat şi la dezvoltarea unui instrument de măsurare
a competentei “Learning to learn”,
• Exista si iniţiative naţionale de măsurare/evaluare a
competenţelor de bază, folosite ca referinţă în
dezvoltarea politicilor sectoriale (educaţie, formare,
ocuparea forţei de muncă),
• Competenţele cheie:
– Au un caracter transversal (sunt trans-sectoriale),
– Sunt transferabile (in contexte noi),
– Sunt multifuncţionale (pot fi utilizate pentru a atinge
mai multe obiective sau pentru a realiza mai multe
sarcini simultan),
– Reprezintă o precondiţie a unei dezvoltări personale
adecvate si a unui parcurs educaţional si de formare
eficient.
Comunicare in limba maternă

• Abilitatea de a exprima si interpreta gânduri,


sentimente si fapte, atât oral cât si in scris
(ascultare, vorbire, citire şi scriere),

• Capacitatea de a interacţiona lingvistic intr-un mod


adecvat, intr-o diversitate de contexte sociale si
culturale – educaţie si formare, profesie, familie,
timp liber.
Comunicare in limbi străine
• Capacitatea de a înţelege, exprima si interpreta
gânduri, sentimente si fapte, in scris sau oral
(ascultare, vorbire, citire, scriere), intr-o
diversitate de contexte socio-culturale, în funcţie
de nevoile sau dorinţele subiectului,

• Include si abilităţi de înţelegere interculturală,


expresie culturală si mediere,

• Gradul de competenţă variază in funcţie de


limba străina vizată, de cele patru dimensiuni si
de contextul lingvistic si cultural al subiectului.
Competenţe matematice si de ştiinţă si tehnologie

• Alfabetizarea matematică este capacitatea de a


folosi operaţiile matematice de bază pentru
efectuarea unor calcule (mental sau in scris), în
vederea rezolvării unei diversităţi de probleme
cotidiene,
• Se pune accent pe proces în raport cu rezultatul şi
pe activitate în raport cu informaţiile/cunoştinţele,
• Alfabetizarea ştiinţifică se referă la abilitatea şi
motivaţia de a utiliza cunoştinţele si metodologia
ştiinţelor pentru a explica universul natural,
• Competenţă in tehnologie se referă la capacitatea
de a înţelege şi aplica cunoştinţele tehnologice şi
metodologia respectivă pentru a modifica mediul
natural în funcţie de nevoile sau dorinţele
subiectului.
Competenţele IT

• Competenţele IT presupune folosirea eficientă a


mijloacelor electronice de comunicare, in viata
personală sau la muncă,
• Presupune abilitaţi cognitive (gândire logică şi
critică, capacitatea de a administra eficient un volum
mare de informaţii) şi abilităţi de comunicare bine
dezvoltate,

• La nivelul de bază, competenţa IT presupune


utilizarea tehnologiilor multimedia în vederea
obţinerii, analizării şi schimbului de informaţii, si
pentru a comunica si participa la reţele si forumuri
constituite pe internet.
Competenţe de învăţare

• “Learning-to-learn” – presupune abilitatea şi


motivaţia de a-ţi administra procesul de învăţare,
individual si în cadrul grupurilor,
• Include capacitatea de a-ţi administra timpul în mod
eficient, de a rezolva probleme, de a obţine, analiza
si evalua cunoştinţe noi, de a aplica cunoştinţele
intr-o varietate de contexte – in viaţa personală, la
locul de muncă, in contexte educaţionale etc.,
• Contribuie intr-o măsură esenţială la capacitatea de
administrare eficientă a parcursul profesional.
Competenţe interpersonale si civice

• Cuprind toate acele comportamente


care îi permit subiectului să participe în
mod eficient si constructiv la viaţa
socială, şi să aplaneze conflicte acolo
unde este cazul,
• Sunt esenţiale pentru o interacţiune
socială eficientă – fie că e vorba de
grupuri mici sau comunităţi extinse, de
viaţă personală sau de cea publică.
Spirit antreprenorial
• Cuprinde o componentă activă şi una pasivă:
– Capacitatea de a introduce inovaţii,
– Abilitatea de a accepta si sprijini inovaţiile
datorate unor factori externi, şi de a se
adapta la ele.
• Presupune:
– Capacitatea de a-ţi asuma răspunderea
pentru propriile acţiuni, pozitive sau
negative,
– Abilitatea de a dezvolta un plan strategic
de dezvoltare, de a stabili obiective şi de a
le atinge,
– Motivaţia de a reuşii.
Competenţe culturale

• Presupun capacitatea de a evalua si aprecia


importanţa formelor creative de exprimare a
ideilor, experienţelor si emoţiilor, în cadrul
unei varietăţi de medii culturale – incluzând
muzica, teatrul si dansul, literatura si artele
plastice. (de aici lipseşte ceva)

S-ar putea să vă placă și