Dragostea și natura în

lirica românească

Autor : Vorniceanu Ovidiu-Iulian , elev în:

clasa a-8-a F, Școala generala cu clasele I-
VIII nr.11, ”Miron Costin” ,Suceava.
 Ah,mierea buzei tale
de Mihai Eminescu

• Ah, mierea buzei tale am gustat-o,

A buzei tale coapte, amorul meu;
Zăpada sânului eu am furat-o,
De ea mi-am răcorit suflarea eu;
Ah, unde eşti, demonico, curato,
Ah, unde eşti să mor la sânul tău!
Ce sunt eu azi? ­o frunză, o nimică.
Şi-mi pare că am fost un împărat;
Simţirea care sufletu-mi despică
E ca şi când o lume mi-a furat;
Ah, mierea buzei tale, păsărică,
Am nebunit de când o am gustat!
Ah, cum nu eşti, să-ţi mistuiesc viaţa,
Să-ţi beau tot sufletul din gura ta,
Să-ţi sorb lumina pân- ce-or fi de gheaţă
Frumoşii-ţi ochi ­să-ţi devastez aşa
Tot ce tu ai frumos... o, mă învaţă
Să te ucid cu respirarea mea!
Să murim amândoi... La ce trăiesc eu,
La ce trăieşti tu pe a lumii spume?
Sărmane inimi închegate-n vreme,
Sărmane patimi aruncate-n lume;
Ah, să murim, nu plânge, nu te teme.
Că undeva s-afla al nostru nume!

Încet, încet ... să ne culcăm în raclă,

Încet de pe pământ ne-om furişa.
O, stinge a privirei tale faclă,
Închide ochii tăi... aşa, aşa;
Ce bine e să dormi adânc în raclă,
Să dormi adânc, să nu mai ştii ceva.

Iubito, vremea-n loc să steie,

Să stingă universu-ntreg în noi:
O rază încă, încă o scânteie,
Ş-apoi dispare tot... ş-apoi, ş-apoi
Simt încă gândul tău iubit, femeie,
Ş-apoi nu vom mai fi nimic... noi doi.
 Luna in câmp
De Nichita Stănescu

Cu mâna stânga ți-am întors spre mine chipul,

sub cortul adormiților gutui
si de-aș putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
văzduhul serii mi-ar parea căprui.

Mi s-ar parea că deslușesc, prin crenge,

zvelți vânători, în arcuiții lei
din goana calului, cum își subție arcul.
O, tinde-ți mâna stânga către ei

și stinge tu conturul lor de lemn subțire

pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi si-n jur se șterg copacii

În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene
dar chipul ți-l intorc, pe brațul stâng.
 Din părul tău
de Lucian Blaga

Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată

de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii

în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău -
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.
 Dorul
de Lucian Blaga

Seţos iţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii

cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea - veşnicii.
 Sunt culmi înfricoşate
de Vasile Voiculescu

Sunt culmi înfricoşate în sufletele noastre,

Dar nimeni nu le suie şi nimeni nu le-atinge,
Deasupra, peste neguri, furtună şi dezastre
Pe ele niciodată lumina nu se stinge ...

Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,

Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.

Arareori un vultur cu aripe bălane

Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
Rămâne sus acolo şi nu se mai coboară.
 Sărută-mă
de Magda Isanos

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire și de soare.

Sărută-mi gura, buzele-nclestate

Ce vorba și surâsul și-au pierdut.
Îți vor zâmbi din nou înseninate
Si-ndrăgostite ca și la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele

Și toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naște visurile mele
De viața nouă si de primăvară.
 Întâlnire
de Ana Blandiana

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.
 Trei lacrimi reci de călătoare
de Ion Minulescu

Și-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.

Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,

Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
 Cântec în doi
de Lucian Blaga

Şi vine toamna iar'

ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm

brinduşile ardorii
să înflorească iar' în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor

ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.
 Iubire îmbătrânită
de Vasile Voiculescu

De vreme ce iubirea, bătrână slăbănoagă,

Îşi ia de-acum toiagul şi pleacă-ncet spre schit,
Cu silă smulge-i floarea ce-n mână ei se roagă
Şi ţăndări fă oglinda în care s-a privit;

Sfâşie-i lung hlamida, despoaie-o de inele

Şi-i zvârle-n foc condurii cu aur la călcâi.
Ucide-n cuib perechea de sure turturele
Ce v-a-ngânat sărutul în zilele dintâi;

Dar lasă-i amintirea cu miros trist de ceară:

Când va veghea în miezul tăcerii din chilii
La iezere de apă cu negură de şi seară,
Din sloiul ei să-şi toarne urâtului faclii.