Interferențele dreptului penal în

procedura insolvenței –
în aplicarea Codului insolvenței

Av. Simona Maria MILOȘ

Președinte INPPI

Av. Andreea DELI

Membru în Consiliul Științific
 Domeniul de interferență

 Materia ilicitului penal – reguli proprii, menite a sancționa pe cei vinovați;

 Materia insolvenței – acoperirea pasivului creditorilor concursuali, prin reorganizarea
debitorului, dacă o astfel de reorganizare este posibilă;
 Comunicarea Comisiei Europene, 2012 (O nouă abordare în privința eșecului
afacerii și insolvenței):
 modernizarea legislației statelor membre în materie de insolvență pentru a permite
supraviețuirea afacerii;
 acțiune-cheie pentru îmbunătățirea funcționării pieței interne.
 Comunicarea Comisiei Europene, 2014 (Comisia Europeană recomandă o nouă
abordare, pentru salvarea afacerii și acordarea antreprenorilor onești a celei de a
doua șanse)
 Interferențele celor două domenii:
- blocaje greu de gestionat în practică;
- insolvența este o soluție de criză, de echilibru și de compromis;
- dreptul penal se aplică în scop sancționator și punitiv.
 Principiile Băncii Mondiale
privind efectivitatea procedurilor de insolvență și drepturile
creditorilor/debitorului

 Sursa:
http://siteresources.worldbank.org/INTGILD/Resources/ICRPrinciples_Jan2011.pdf
 Executive Summary: incertitudinea in privinta caracterului executabil al drepturilor
contractuale crește riscul de creditare, pentru a compensa astfel deficiențele în
executarea propriu-zisă;
 Principiile Băncii Mondiale în privința garantării securității creditării
 A1 (Elemente cheie) - mecanism permisiv, transparent si predictibil in materia
executării garanțiilor;
 A2 (Garantii reale imobiliare) - reguli clare și bine definite în procedura de executare a
garanțiilor;
 A5.2 (Sistemul de punere în executare a garanțiilor) - rapida realizare a drepturilor
conferite de garanții;
 C12.3 (Regimul juridic și drepturile participanților la procedură) – ”Public interests
generally should not be given precedence over private rights”.
 Interferențele insolvenței cu dreptul civil - caracterul
concursual al procedurii

• Geneza instituției- vânzarea colectivă din dreptul roman ”venditio bonorum”,

”deschiderea concursului prin publicația edictului” din Codul lui Calimach - 1817;
”personificarea massei credale” din Codul Comercial de la 1887 – art. 717 C.Com.;
• ”principala rațiune a ființării massei credale este suspendarea dreptului de urmărire
individuală” – M. Pașcanu – Dreptul Falimentar Român, 1926;
• Definiție: ”falimentul este totalitatea normelor de drept substanțial și de drept
procedural, prin care se organizează apărarea în comun a creditorilor unui
comerciant” – I. Fințescu – 1930, vol III – Falimentul, pg. 13;
• ”procedura falimentului este obligatoriu concursuală, colectivă unică și unitară
pentru toți creditorii” - I. Turcu – Procedura falimentului, Ed. Lumina Lex 2000.
 Aplicarea practică a măsurilor penale în falimentele din
vechiul drept românesc

• Arestarea falitului - obligatorie în cazul disparițiunii ori lipsei nejustificate a

registrelor de comerț, ori de nedepunere a bilanțului (Art. 713 C.com.);
• Scopul arestării: ținerea debitorului la dispozițiunea Judecătorului sindic, pentru
adunarea informațiilor necesare aplicării procedurii falimentare - M. Pașcanu –
Dreptul Falimentar Român, 1926;
• Rolul Ministerului Public în procedura concursuală a falimentului:
- Sesizare ex officio; sau
- Comunicarea sentinței declarative de faliment.
- ”Într-acest scop, atât Ministerul Public, precum și Judecătorul de instrucție, pot
lua cunoștință despre toate actele dosarului falimentului, pe cari totuși nu le poate
ridica de la grefă”
 Pe cine reprezintă practicianul în insolvență?

• Concepția Codului Comercial de la 1887 - atribuțiunile ce constituiesc oficiul sindicului în dreptul

regățean: reprezentant judecătoresc al intereselor generale și care, din acest punct de vedere, se bucură și
de o putere executivă” - Prof. Mihail Pașcanu, Dreptul Falimentar Român;
• Sindicul – ”nu reprezintă pe falit, căci oficiul lui consistă în multe măsuri ce ia contra falitului și nu se
poate armoniza cu acesta. Sindicul nu este nici reprezentantul creditorilor, deoarece aceștia se găsesc unul
lângă altul, în reprezentarea intereselor ce se ciocnesc” – Prof. I.N. Fințescu, Curs de drept comercial,
Falimentul, Vol. III;
• Sindicul - membru al Ordinului Judecătoresc, ca atare dreptul comun al răspunderii nu era aplicabil,
funcționând exclusiv acțiunea publică în răspunderea magistratului;
• Atribuții: aplicarea peceților, facerea inventarului, încasarea creanțelor, încheierea registrelor de
contabilitate ale falitului, figurațiunea în justiție, în locul datornicului, în toate procesele ce se interesează
activul falimentului, efectuarea actelor de procedură pentru vânzarea bunurilor falitului, de orice natură.
• În prezent, rolul sindicului din Codul comercial a fost preluat de practicianul în insolvență;
• Obligația de acțiune a practicianului în insolvență – acesta nu are alegerea de a acționa sau nu în
procedură, ci acesta trebuie să acționeze.
• Principiul separației răspunderii dintre practician și debitor: art. 57 alin. (11) din Codul insolvenței:
”Practicianul în insolvenţă, în calitatea sa de organ care aplică procedura, nu va putea fi sancţionat sau
obligat la plata oricăror cheltuieli de judecată, amenzi, daune sau oricăror altor sume (subl.ns), de către
instanţa de judecată sau de altă autoritate, pentru fapte sau omisiuni imputabile debitorului.”;
• Principiul independenței în exercitarea atribuțiilor: art. 182 alin. (3) din Codul insolvenței:
”Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care acţionează cu bună-credinţă, în limitele atribuţiilor
prevăzute de lege şi a informaţiilor disponibile, nu poate fi tras la răspundere pentru actele procesuale
efectuate ori pentru conţinutul înscrisurilor întocmite în cadrul procedurii.”
 Regulile aplicabile materiei insolvenței

 Regim juridic al creanței părții vătămate din procesul penal - Art. 102 alin. (8) din Codul insolvenței:
înscriere sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile în procesul penal în
favoarea părţii vătămate
 Efectul de inopozabilitate al notărilor în registrele publice, ulterior deschiderii procedurii insolvenței,
inclusiv în ceea ce privește măsuri în vederea confiscării speciale sau extinse – Art. 88 din Codul
insolvenței;
 Problema de drept - instituirea ulterioară a unor astfel de măsuri, în procesul penal, este opozabilă și
prevalează față de creditorul garantat care și-a notat anterior dreptul de preferință?
 Interpretarea aplicabilă: a fortiori
Dacă pentru notări anterioare, efectul este inopozabilitatea, cu atât mai mult pentru notări ulterioare,
efectul ar trebui să fie același.
 În privința notărilor în registrele publice funcționează regula: prior tempore, potior iure;
• Art. 91 alin. (1) din Codul insolvenței - bunurile se vând libere de sarcini, exceptând măsurile asigurătorii
dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse;
• Art. 53 din Legea nr. 85/2006: bunurile se vând libere de sarcini, exceptând măsurile asigurătorii sau
măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal.
• Art. 163 alin. (3) din Codul insolvenței: contul de insolvenţă nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat
prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de
organele administrative sau de instanţele judecătoreşti.
 Afectarea garanțiilor preexistente ale creditorilor prin
instituirea sechestrului în materie penală (1)

 Scopul măsurilor asigurătorii în procesul penal (art. 249 C.proc.pen.): se instituie o

interdicție pentru suspect, inculpat sau partea responsabilă civilmente de a efectua acte
de dispoziție voluntară asupra bunurilor ce formează obiectul sechestrului;
 Scopul procedurii de insovență: reorganizarea afacerii și realizarea drepturilor
concursuale ale creditorilor;
 Regim juridic de interpretare, derivat din corelarea textelor legale:
• Exceptând măsura asigurătorie a confiscării speciale, sechestrul în materie penală este o
măsură asigurătorie care ”apără o incertitudine ce ar putea deveni posibilă”, dar care nu
trebuie să blocheze o certitudine, adică ”executarea unui drept de creanță”;
• Blocarea valorificărilor în procedura de insolvență, similar blocării executării silite, ar
însemna ”nerespectarea principiului proporționalității între exigențele interesului
general și imperativul apărării drepturilor individuale, deoarece creditorii nu primesc
nicio despăgubire pentru imposibilitatea executării (concursuale, n.ns) și nu a fost
stabilit niciun termen în care blocajul creat va lua sfârșit, incertitudinea asupra datei la
care valorificarea ar putea fi realizată fiind o pagubă continuă pentru creditori” –
Curtea de Apel București, Decizia penală 2068/2006.
 Afectarea garanțiilor preexistente ale creditorilor prin
instituirea sechestrului în materie penală (2)
 Afectarea drepturilor creditorilor ipotecari (cu predilecție, cei bancari) care își văd astfel blocate bunurile
în procedură:
• Art. 253 alin. (4) C.pr.pen.: notarea ipotecară a sechestrului asupra bunurilor;
• Art. 88 din Codul insolvenței: necesitatea anteriorității unei astfel de notări față de momentul deschiderii
procedurii insolvenței pentru opozabilitatea față de masa credală;
• Decizia ICCJ nr. 1392/2013, Secția penală, în materia executării silite: ”creditorul ipotecar are prioritate,
chiar dacă în privința bunului există instituit un sechestru asigurător, notat ulterior ipotecii, întrucât
ipoteca este un drept real accesoriu ce acordă titularului său un drept de urmărire în mâna oricui s-ar găsi
și un drept de preferință în privința satisfacerii creanței sale față de ceilalți creditori”;
• În situația sechestrului penal – creanța este una condiționată, născută din răspunderea pentru fapta ilicită,
cauzatoare de prejudicii, însă distribuția trebuie să se facă cu respectarea obligatorie a ordinii de distribuție
în materia insolvenței (principiul concursualismului);
• Posibil paradox: Art. 91 alin. (1) din Codul insolvenței blochează vânzarea în privința bunurilor supuse
sechestrului în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse: măsura preventivă în penal este
inopozabilă masei credale, însă nu permite valorificarea.
• Legea nr. 85/2006 nu conține un corolar al art. 88 din Codul insolvenței (inopozabilitatea notărilor
ulterioare deschiderii procedurii), conține însă o interdicție a vânzărilor în privința bunurilor
sechestrate, ca atare se afectează însăși substanța garanției creditorului ipotecar;
• ”Sechestrul asigurător, ca măsură asigurătorie, poate fi instituit în scopul apărării drepturilor creditorului
de faptele frauduloase provenind de la debitorul său și nu indisponibilizează bunurile debitorului în mod
absolut, în defavoarea altor creditori” – Sent. Civ. 3330/11.08.2009, Jud. Piatra Neamț, citată de Prof.
Univ. Dr. Traian Briciu, Studiu RNSJ, 18.07.2014
 Afectarea garanțiilor preexistente ale creditorilor prin
instituirea sechestrului în materie penală (3)
 Valorificarea în procedura de insolvență ar fi o măsură de natură a debloca situația:
 distribuția sumelor creditorului ipotecar, dacă ipoteca acestuia este notată anterior notării sechestrului, restul
sumelor de bani urmând a fi consemnate, pro rata, raportat la întinderea creanței constând în prejudiciul părții
civile, la dispoziția organului de urmărire penală;
 Decizia nr. 3507/01.06.2014, ICCJ, Secția penală: ”Sechestrul asigurător va fi menținut numai asupra sumei
nedistribuite creditorilor și asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurența prejudiciului cauzat”;
 În caz contrar, creditorii garantați vor avea următoarea percepție despre regimul garanției în insolvență:

Cu toate acestea: infracțiunea de sustragere de sub sechestru? Suspendarea procedurii de insolvență ca măsură
preventivă ?
Încălcarea principiilor Băncii Mondiale în privința protecției garanțiilor în materia insolvenței: caracterul rezonabil de
predictibilitate al mecansimelor de natură a asigura executarea garanțiilor – Principiul A1 (”Legal Framework for
Creditors Rights”, ”Key Elements”). De asemenea, se pune accent pe construirea unui regim juridic al garanțiilor bazat
pe minimizarea riscului de neexecutare al garanțiilor.
 Sesizarea ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri
prealabile – U.N.E.J.

 În interpretarea art. 711 și urm. C.proc.civ. (contestația la executare), existența unor măsuri asigurătorii
înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice: a) suspendă
executarea silită începută de un creditor garantat, al cărui drept de ipotecă asupra acelorași bunuri a devenit
opozabil terților anterior înființării măsurii asigurătorii în procesul penal? b) determină nulitatea actelor de
executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra acelorași bunuri, împiedicând
astfel executarea silită începută de un creditor garantat?
 Dispoziții similare materiei analizate – aplicabilitate mutatis mutandis:
 Art. 774 C.proc.civ.: ”Prin adjudecare, cumpărătorul devine, de la data predării, proprietarul bunului
adjudecat, liber de orice sarcini, care se strămută de drept asupra preţului plătit, în afară de cazul în care
adjudecatarul ar fi de acord să fie menţinute sau vânzarea s-a făcut în condiţiile art. 768 alin. (6)”;
 Art. 162 alin. (2) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte
funciară: ”Se intabulează dreptul de ipotecă legală în condiţiile art. 253 din Codul de procedură penală, în
baza copiei de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi a procesului verbal de sechestru care va cuprinde
identificarea imobilului. Radierea se efectuează în baza ordonanţei emise de procuror sau a hotărârii
judecătoreşti care dispune ridicarea măsurii asigurătorii.”
 Art. 195 alin. (5) din același act normativ: ”Sechestrul dispus în condiţiile art. 249 din Codul de procedură
penală se va nota în baza actului prin care s-a dispus măsura asiguratorie, respectiv ordonanţa emisă de
procuror, hotărârea instanţei de judecată sau certificat de grefă care cuprinde soluţia pronunţată. Radierea
se efectuează în baza ordonanţei emise de procuror sau a hotărârii judecătoreşti care dispune ridicarea
măsurii asigurătorii.”
Concluzii...

• Scopul procesului penal: protecția părții vătămate și acoperirea prejudiciului;

• Implementarea acestui scop: instituirea sechestrelor și suspendarea procedurii de
insolvență;
• Efecte practice: acumularea cheltuielilor de procedură, obligația de pază,
conservare și administrare a bunurilor, curgerea accesoriilor la creanțele garantate,
deteriorarea fizică și economică a bunurilor, costurile depășesc uneori valoarea în
sine a acestor bunuri;
• Scopul procesului penal: neatins
• Scopul procedurii de insolvență: neatins
• Realitatea practică: costurile au diminuat valoarea bunurilor, iar în final, orice
distribuție a sumelor obținute dintr-o valorificare, trebuie să respecte ordinea
prioritară de distribuție din materia insolvenței (prior tempore, potior iure, soluții
ICCJ, principiul inopozabilității masei credale);
• Soluția echitabilă: creanța părții vătămate se înscrie la masa credală, sub condiția
suspensivă a finalizării procesului penal, bunurile se valorifică, sumele se distribuie
creditorilor garantați, surplusul rezultat se consemnează la dispoziția organului de
urmărire penală.