Metodologia

cercetării ştiinţifice
 REDACTAREA PROTOCOLULUI

Protocolul este documentul care descrie metoda studiului

propus, justificarea obiectivelor, de la ipoteză până la
constrângerile metodologice şi care defineşte condiţiile de
realizare şi desfăşurare.
Este esenţială scrierea protocolului într-un stadiu precoce
al procesului de concepere a studiului atât pentru cercetător şi
cei care participă la studiu, cât şi pentru comisiile de etică sau
organismele susceptibile de finanţare.Trebuie amintit că numai
caracterul său inovator şi pertinent, în condiţiile importanţei
problemei tratate şi ale impactului asupra populaţiei, constituie
factorul ce favorizează interesul comanditarilor şi alocarea de la
buget.
În acest capitol s-a propus un plan de protocol, cu
descrierea fiecărei etape. Pe parcursul redactării protocolului,
vom regăsi toate conceptele dezvoltate în diferitele capitole ale
cărţii.
 Planul propus în acest capitol este un plan
general care poate fi utilizat în toate situaţiile pe
care le întâlnim în cercetarea clinică. Pentru un
studiu de concepţie, mai simplu decât un studiu
analitic, nu toate etapele descrise aici sunt
obligatoriu utile sau pertinente.

Cele 19 etape nu respectă o ordine strictă.

Dacă pentru primele 5 şi ultimele 9 ordinea propusă
este relativ logică, ea devine diferită de la a 6-a la a
10-a etapă unde avem mai multă libertate pentru a
lua în considerare şi a ordona aceste informaţii după
secvenţa care pare cea mai naturală în contextul în
care se află.
 Aceste etape sunt următoarele:

1. Titlul
2. Obiectivul /Obiectivele
3. Justificarea studiului
4. Ipoteza/Ipotezele
5. Tipul studiului
6. Factorul/factorii studiaţi
7. Criteriul/criteriile de raţionament
8. Cauzele erorii: bieuri şi factori de confuzie
9. Subiecţii
10. Analiza datelor
11. Culegerea şi gestionarea datelor
12. Analiza datelor
13. Un eventual studiu pilot
14. Implicaţiile etice
15. Personalul
16. Bugetul
17. Calendarul
18. Eventualele anexe
19. Referinţele
 1) TITLUL

El rezumă problema pe care ne propunem

să o studiem.
Trebuie să fie clar, precis, suficient de scurt
şi în acelaşi timp suficient de informativ.
El poate conţine o informaţie despre tipul
de studiu propus.
 2) OBIECTIVUL/OBIECTIVELE

Există 4 mari tipuri de obiective care trebuie formulate foarte clar şi

foarte precis:
 Primul se referă la prognostic sau la evoluţia unei stări patologice.
Obiectivul este de a cunoaşte şi de a înţelege evenimentele care vor
apărea la un pacient între momentul când boala s-a manifestat şi momentul
când istoricul clinic se termină (prin vindecare, moarte, sau instalarea
pacientului într-o altă stare fizică, mentală sau socială).
 Al doilea se referă la etiologie sau la cauzalitate:
Înţelegerea unei relaţii este fundamentală pentru clinicianul care va fi
ghidat în munca sa de diagnostic, tratament sau prevenţie.
Obiectivul este de a pune în evidenţă o relaţie de cauzalitate între două
evenimente sau de a calcula forţa de asociere între doi factori.
 Al treilea se referă la performanţa testelor diagnostice:
Obiectivul este de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora
interpretarea rezultatelor unui test.
 Al patrulea se referă la impactul unei intervenţii:
Obiectivul este evaluarea unei intervenţii terapeutice, de depistare, de
prevenţie sau de educare: face ea mai mult bine decât rău, care este raportul
cost-utilitate ?
Dacă ar putea exista şi obiective secundare, nu trebuie să avem decât
un singur obiectiv principal. Acesta trebuie sa fie formulat în termeni clari şi
rezultatele studiului să se refere la acesta.
 3) JUSTIFICAREA STUDIULUI

Cercetarea costă mult şi presupune timp. Ea poate, în plus,

să pună pacienţii în situaţii de disconfort sau risc. Trebuie deci
pus din nou accentul direct pe rezultatele sale.

Procesul justificării începe printr-o cercetare bibliografică

foarte completă asupra subiectului, pentru a identifica lipsurile
informaţiei disponibile în legătură cu chestiunea în studiu.

Se înţelege nevoia de a defini importanţa problemei -

incidenţă, prevalență, morbiditate, mortalitate - cât şi cadrul său,
în timp, în termeni de repartiţie geografică şi de populaţie.

Inima justificării este constituită de:

 descrierea inadecvării între ce se observă şi ce ar trebui să fie;

 explicarea (sau tentativa de explicare a) acestui decalaj;
 o propunere de soluţie pentru suprimarea acestui decalaj.
 Trebuie insistat asupra:

 caracterului actual al problemei puse, caracterului de

noutate, de inedit al informaţiei care va fi furnizată;
 nivelului morbidităţii sau gravităţii evenimentului
considerat;
 importanţei populaţiei afectate de problemă (subgrupe
foarte specifice versus întreaga populaţie);
 posibilei inserţii a proiectului de cercetare în programe
actuale în derulare sau asupra repercursiunilor acestui
program;
 caracterului multidisciplinar al proiectului: medical,
paramedical, economic, psihosocial sau politic.

Pe scurt, un protocol de cercetare este bun şi

justificat atâta timp cât este nou, pertinent,
realizabil şi etic.
 4) IPOTEZA/ IPOTEZELE
Orice protocol de cercetare chiar dacă este un studiu analitic,
trebuie să formuleze explicit o ipoteză. Nu există o ipoteză într-un
studiu descriptiv, care ţinteşte mai ales descrierea distribuţiei
caracteristicilor unei populaţii.
O ipoteză este o afirmaţie (şi nu o întrebare/problemă) despre
o posibilă relaţie între factorii studiaţi şi criteriile de raţionament.
Această afirmaţie trebuie să decurgă logic din argumentarea
conţinută în justificare.
În general, ipoteza este prezentată sub forma unei ipoteze
nule: “nu există legătură între factorul studiat şi criteriul de
raţionament”, pentru ca testul statistic, construit plecând de la
datele adunate, să permită calcularea probabilităţii ca asocierea
observată să survină numai din întâmplare.
Propoziția: „există o asociere între factorul studiat şi criteriul
raţional" constituie ipoteza alternativă.
Formularea ipotezei trebuie să se însoţească cu descrierea
condiţiilor în care ipoteza se presupune a fi adevărată.
Putem avea mai multe ipoteze de testat în acelaşi studiu, dar
numărul cel mai mic este ideal.
 5) TIPUL DE STUDIU
Cercetătorii trebuie să opteze pentru un tip de studiu.
Alegerea tipului de studiu cel mai potrivit, depinde de
obiective şi de problema pusă, dar şi de resurse.

Există două mari categorii de studii:

 studii descriptive, esenţialmente studii transversale sau

studii de prevalență;
 studii analitice: studii de observaţie cu studii caz-martor
şi studii de cohortă, şi studii experimentale, cu trial liber
şi trial comparativ.
Anumite tipuri de studiu se potrivesc mai bine cu
anumite întrebări.
Nivelul verificării concluziilor studiului este cu atât mai
bun cu cât tipul studiului este mai bine adaptat la problema
pusă.
Natura problemei Tipul de studiu cel mai potrivit
Prevalență Studiu transversal
Incidenţă Studiu de cohortă
Risc Studiu de cohortă, studiu caz-
martor
Prognostic Studiu de cohortă
Etiologic, cauzalitate Studiu de cohortă, studiu caz-
martor
Intervenţie Trial
Diagnostic Studiu transversal, trial clinic
 6) Factorul/Factorii studiați
Factorul studiat se defineşte ca un eveniment, o stare, o
expunere sau o intervenţie susceptibilă, după ipoteză, de a fi asociat
unei probleme de sănătate, sau oricărui alt criteriu de raţionare
demn de interes.
Este vorba deci de o variabilă de măsură. Pot exista mai
mulţi factori pentru acelaşi studiu. Cercetătorul trebuie să furnizeze
lista în protocol. Poate fi vorba de:
Toate bieurile potenţiale sunt bineînţeles de evitat, de
identificat şi anticipat încă de la conceperea studiului.
Un factor de confuzie este acel factor care modifică efectele
factorului studiat asupra criteriului de raţionare, din cauza legăturii
sale cu factorul studiat şi criteriul de raţionare. În stadiul de
redactare a protocolului, cercetătorul trebuie să stabilească lista cu
toate variabilele cunoscute, susceptibile de a se comporta ca factori
de confuzie şi să aleagă un tip de studiu, cât şi o strategie de
analiză, pentru a controla eventuala influenţă. (Este restricţia
studiilor de observare. Aceasta nu există în studiile randomizate
care oferă posibilitatea de a controla aceşti factori de confuzie, chiar
şi nemăsuraţi sau necunoscuţi, ca urmare a randomizării).
 7) CRITERIUL/CRITERIILE RAŢIONĂRIl
Criteriul de raţionament sau factorul rezultant se defineşte ca
situaţia sau evenimentul ce se presupune a fi rezultatul influenţei
factorului studiat.
Aceste evenimente demne de interes pentru pacient ca şi
pentru clinician sau epidemiolog se repartizează în cinci categorii:
 moartea;
 boala;
 handicapul;
 disconfortul;
 insatisfacţia;
La care se poate adăuga al şaselea element, destituirea, care
are o dimensiune mai socială. Se poate, de asemenea, vorbi de
opusul lor: supravieţuire, vindecare, absenţa handicapului.
Definiţia acestor criterii de raţionare trebuie să fie cât mai
precisă cu putinţă.
Un criteriu de raţionare este o variabilă. Este aşa-zisă
dependenţă, în raport cu factorul studiat care este variabila
independentă.
Aceeaşi atenţie trebuie acordată şi metodei de măsurare şi
factorilor studiaţi.
 8) CAUZELE ERORII: BIEURI Şl FACTORI
DE CONFUZIE

Un bie este o eroare sistematică care contribuie la

producerea de estimări sistematic mai mari sau mai mici
decât valoarea reală a parametrilor estimaţi. El intervine
de exemplu la nivelul selecţiei pacienţilor care participă la
studiu sau la nivelul măsurării parametrilor studiaţi.
A estima amplitudinea diferenţei observate (utilă
pentru a determina mărimea eşantionului).
Studiul pilot trebuie deci să fie prevăzut destul de
devreme pentru a permite adaptarea la modificările în
desfăşurarea studiului, dacă este necesar. Trebuie
estimat propriul său cost şi durata sa.
 9) SUBIECŢII

Populaţia studiată şi subiecţii implicaţi în studiu trebuie să

fie descrişi în protocol, luând în considerare mai multe puncte:

 Suntem siguri că putem generaliza rezultatele plecând de la

populaţia studiată?

 Cu alte cuvinte, subiecţii studiaţi sunt reprezentativi pentru

populaţia la care vrem să raportăm rezultatele ?

 Vor fi suficienţi subiecţii studiaţi?

 Rata de răspunsuri a subiecţilor solicitaţi pentru studiu va fi

corectă ?

 Populaţia este stabilă (caracteristica foarte importantă pentru un

studiu longitudinal) - dacă studiul necesită subiecţi martori,
modul de selecţie garantează că sunt
asemănători cu cazurile ?
 Astfel, protocolul trebuie să se prezinte astfel:

 criteriile de includere sau criteriile de eligibilitate care definesc

principalele caracteristici ale populaţiei implicate în studiu;
 criteriile de excludere care definesc un subgrup de subiecţi care
nu satisfac criteriile de includere sau care ar putea satisface dar
care prezintă anumite caracteristici care ar putea interfera cu
calitatea datelor sau interpretarea rezultatelor (probabilitate mare
pierdută din vedere, inaptitudinea de a furniza date corecte)

Populaţiile des utilizate sunt:

 populaţia de pacienţi;
 grupuri profesionale;
 categorii particulare de funcţionari (militari);
 pacienţi aflaţi în evidenţa medicilor generalişti;
 sau adevărate eşantioane ale populaţiei generale.
 10) MĂRIMEA EŞANTIONULUI
Eşantionul trebuie să fie reprezentativ pentru populaţia la
care se vor aplica concluziile studiului. Tehnica eşantionării
trebuie să fie descrisă în stadiul de protocol.
 detalii descriptive ale unui individ,
 date obţinute prin chestionar despre antecedente, obiceiuri
sau simptome ale individului;
 date obţinute prin măsurare;
 date descriptive după o expunere, o intervenţie diagnostică,
terapeutică, de prevenire, depistare, educare sau informare;

Trebuie să aducem precizări privitoare la modul de

măsurare a acestor variabile:
 chestionar;
 dacă este vorba de o măsurare instrumentală, descrierea
instrumentului şi a condiţiilor în care sunt efectuate
măsurătorile (pe nemâncate, aşezat, după repaus).
Aceste moduri de măsurare de care depinde calitatea
datelor şi validitatea rezultatelor trebuie să ţină cont în mod egal
de costul financiar şi uman.
11) CULEGEREA Şl GESTIONAREA DATELOR

Precizări în ce priveşte informaţiile care trebuie

culese, referitoare la factorul/factorii studiaţi şi
criteriul/criteriile raţionării au fost deja prezentate.
Trebuie de asemenea furnizate informaţii suplimentare
despre:

 modul de culegere şi calendar;

 instrumentele de măsură utilizate;
 tehnicile de laborator;
 metodele de acţiune pe teren;
 controlul calităţii;
 materialul informatic utilizat şi tehnica: tipul de
calculator, de program, modul de codare, de
înregistrare şi tratare a datelor.
 12) ANALIZA DATELOR
Protocolul trebuie să comporte o descriere a analizelor
statistice programate în studiu şi justificarea lor (pentru a lua în
calcul, de exemplu, factorii de confuzie).
Alegerea materialului informatic este legată de cea a
analizelor statistice.
Analizele statistice sunt de două categorii:
 statistici descriptive, care analizează distribuţia variabilelor;
 statistici analitice, pentru a testa ipoteza sau ipotezele
originale şi a furniza informaţii despre caracterul
semnificativ al asocierii puse în evidenţă între variabilele
studiate.

13) UN EVENTUAL STUDIU PILOT

Nu este întotdeauna necesar.

Trebuie realizat pe un eşantion reprezentativ. Este util pentru:
 a antrena şi testa personalul implicat în studiu;
 a evalua acceptabilitatea procedurilor;
 a evalua rata de răspunsuri;
 14) IMPLICAŢIILE ETICE
În stadiul de realizare a protocolului, consideraţiile
etice pun accentul pe respectul faţă de persoană, prin
probleme de confidenţialitate şi principiul minimalizării
riscului.
Măsurile de securitate a datelor trebuie neapărat să
fie descrise: anonimat, acces limitat, distrugerea datelor la
sfârşitul studiului, imposibilitatea identificării subiecţilor
la publicarea rezultatelor.
Măsurile luate pentru a garanta absenţa expunerii
pacientului la un risc superior riscului impus de rutină
trebuie să fie deopotrivă precizate.
Obţinerea unui consimţământ clar şi informat din
partea pacientului implicat în studiu trebuie, de
asemanea, garantat.
În sfârşit, o lista cu numele şi funcţiile membrilor
echipei de cercetare trebuie sa fie furnizată odată cu
protocolul.
 15) PERSONALUL
Cine, ce face şi când ? Tot personalul participant la
studiu trebuie să fie identificat (aceasta etapă este
importantă pentru estimarea bugetului):

 cercetător principal;
 coordonator;
 promotor;
 asistent de cercetare clinică;
 tehnician (de laborator, electroradiolog);
 responsabil de chestionare;
 secretar;
 operator ordinator;
 programator informatician;
 statistician.
 Pentru anumite persoane, în special responsabili de
chestionare, trebuie să fie furnizate informaţii privitoare
la pregătirea lor şi modul de înţelegere a obiectivelor
specifice studiului.
Determinarea mărimii de protocol. De aceasta,
depinde, în parte, validarea rezultatelor și are o
influenţă fundamentală asupra bugetului. Ea depinde
de:

 amplitudinea efectului pe care sperăm să-l punem în

evidenţă;
 capacitatea testului utilizat pentru a detecta o
asemenea diferenţă, dacă ea există;
 pragul de semnificativitate ales pentru a scoate în
evidenţă o asemenea diferenţă;
 resursele bugetare disponibile.
 16) BUGETUL

Acest paragraf realizează sinteza tuturor etapelor din

punct de vedere al costului. Calitatea prezentării sale,
pertinenţa sa şi justificarea sunt esenţiale pentru
acceptarea proiectului de către un organism finanţator.

Poate fi prezentat în două rubrici:

 materialul;
 gestiunea şi personalul.

17) CALENDARUL

Trebuie să precizăm durata şi momentul fiecărei etape.

 18) EVENTUALELE ANEXE
Ele reunesc un anumit număr de documente:
 scrisoarea de informare a pacientului;
 formular de consimţământ clar şi informat;
 documente de aprobare din partea diferitelor foruri
superioare sau instituţii implicate în studiu (spitale,
ministere, funcţionari, sindicate);
 manualul de operare (chestionare, foi de observaţie,
scrisori de relansare);
 descrierea metodelor de măsurare;
 aprobarea comitetului de etică.

19) REFERINŢE
În această secţiune sunt reproduse referinţele
diverselor documente citate în diferitele părţi ale
protocolului.