RIBOZOMII

Ribozomii
• sunt organite comune, prezente în toate
celulele eucariote cu excepţia hematiilor
• au fost observaţi de George Emil Palade în
1953 ca nişte particule ovalare, cu aspectul
unor granule dense la fluxul de electroni
• granulele lui Palade
• Roberts a denumit aceste granule ribozomi,
datorită conţinutului lor în ribonucleoproteine

• Palade şi Siekevitz au demonstrat, în 1956,

rolul ribozomilor în sinteza proteinelor
• Numărul ribozomilor în citoplasmă variază în
funcţie de tipul de celulă şi de activitatea
funcţională a acesteia.
• sunt cu atât mai numeroşi cu cât celula este
mai activă, iar sinteza de proteine este mai
mare
• sunt bine reprezentaţi în celulele tinere,
embrionare, celulele în curs de diferenţiere,
celulele glandulare şi celulele neoplazice
• Funcţia de bază a ribozomilor constă în
asamblarea aminoacizilor din citosol în lanţuri
polipeptidice, în vederea sintezei proteinelor

• Forma ribozomilor este elipsoidală, având

dimensiuni cuprinse între 20-35 nm.
Ultrastructura ribozomilor
Examinat la ME, ribozomul prezintă 2 subunităţi:
subunitatea mare şi subunitatea mică
• inegale ca dimensiune
• asimetrice
• constante de sedimentare diferite ca valoare
Subunitatea mare
• are formă sferică
• aproximativ 30 nm diametru
• prezinta o concavitate la nivelul căreia se
ataşează subunitatea mică
• constanta de sedimentare a subunităţii mari
este de 60S în cazul celulelor eucariote
Subunitatea mică
• are forma uşor alungită
• dimensiuni cuprinse între 10-20 nm
• constantă de sedimentare de 40S
• În citosol, cele două unităţi ribozomale sunt
separate, fiind inactive funcţional.
• În momentul în care sunt captate de molecule
de ARNm, subunităţile ribozomale se leagă
între ele şi devin active.
• Filamentul de ARNm împreună cu ribozomii
ataşaţi formează o unitate funcţională numită
poliribozomi sau ergozomi.
Formarea poliribozomilor este influenţată de
anumiţi factori locali.
• Scăderea concentraţiei ionilor de magneziu şi
prezenţa unor inhibitori ai sintezei proteice,
determină disocierea celor două unităţi
ribozomale.
• Creşterea concentraţiei de magneziu şi acţiunea
unor stimuli ai sintezei proteice determină
agregarea ribozomilor în poliribozomi.
• Odată ce proteina a fost sintetizată, poliribozomii
se disociază, filamentul de ARNm se detaşează,
iar subunităţile ribozomale se dispersează în
citosol.
• Proteinele ribozomale se găsesc în interiorul
subunităţilor, fiind legate de ARNr.
• Poliribozomii pot rămâne în citosol, intervenind în
sinteza proteinelor proprii celulei sau pot migra,
ataşându-se de membranele reticulului
endoplasmic.
La nivelul poliribozomilor neataşaţi se sintetizează:
• proteinele de structură, care participă la
procesele de diferenţiere şi de creştere celulară
• proteine care intervin în procesele de înlocuire a
proteinelor uzate
La nivelul ribozomilor ataşaţi se sintetizează
• proteinele de export
• enzime
• hormon
• anticorpi
• sunt eliminate prin exocitoză
Compoziţia chimică a ribozomilor
Ribozomii conţin:
• ARNr
• proteine bazice
• baze purinice (adenina şi guanina)
• baze pirimidinice (citozina şi uracil)
• apă, ioni de calciu şi magneziu
Subunitatea mare contine 3500 nucleotide
Subunitatea mică contine 1600 nucleotide
• Într-un poliribozom, ribozomii sunt situaţi la o
distanţă de 100 nucleotide unul de altul,
fiecare sintetizând independent un lanţ
polinucleotidic.
• Ribozomii sunt înşiraţi de-a lungul unei
macromolecule de ARNm.
ARNm
• prezintă o structură monocatenară realizată
din succesiunea celor patru baze azotate:
adenina, citozina, guanina, uracil
• este sintetizat în nucleu în cursul interfazei
ARNr
• reprezintă aproximativ 80% din totalul ARN-
ului celular
• este un polinucleotid monocatenar
• se găseşte în ambele subunităţi ribozomale
• În biogeneza ribozomilor un rol esenţial îl are
nucleolul. În nucleol se sintetizează ARNr.
• Organizatorii nucleolari (perechile de
cromozomi 13, 14, 15, 21 şi 22), pătrund în
nucleol sub forma unor bucle de ADN, pe care
se găsesc genele care codifică ARNr.
• Pe aceste molecule de ADN se produce sinteza
ARNr.
• ARNr împreună cu proteinele ribozomale
formează precursorii ribozomilor sub formă de
granule.
• Acestea migrează în citoplasmă prin porii
nucleari şi vor constitui subunităţile mare şi
mică.
• Cuplarea celor două subunităţi se realizează în
prezenţa de ARNm cu participarea ARNt, care
aduce aminoacizii necesari sintezei proteice.
Funcţiile ribozomilor
• Ribozomii reprezintă sediul biosintezei proteinelor,
deoarece la nivelul lor se desfăşoară procesul de
încorporare a aminoacizilor în lanţuri polipeptidice.
• Aminoacizii liberi din citoplasmă sunt transportaţi
spre ribozomi de ARN de transport.
• Legarea aminoacidului de ARNt este asigurată de o
aminoacil-t ARN sintetază.
• Rolul ARNt este de a lega un aminoacid, de un
codon din ARNm.
• Ribozomii înşiraţi de-a lungul filamentului de
ARNm devin unităţi funcţionale active.
• Sinteza lanţului polipeptidic începe în ribozomi
înainte de ataşarea la membranele RER.
• Lanţul polipeptidic se lungeşte treptat, pe
măsură ce este sintetizat, o parte ajungând în
afara ribozomului.
• Segmentul liber din exteriorul ribozomului se
leagă de membrana RER prin intermediul unei
proteine numită riboforină.
• La nivelul membranei RE, se constituie un canal
care continuă canalul din ribozom şi care va
comunica cu lumenul reticulului endoplasmic.
• Prin acest canal numit de translocare, lanţul
polipeptidic sintetizat ajunge în interiorul RE,
unde urmează a fi prelucrat.