A efectuat:Nițica Gheorghe,gr:109!

AFECȚIUNILE PULPEI DENTARE

 Definiție

 Pulpa dentara este un țesut de origine

mezenchimală, asemenea dentinei, spre
deosebire de smalțul dentar, care are origine
din ectodermul embrionar. Tocmai pentru că
este un țesut conjunctiv, de consistență
moale, se află protejată la interiorul dintelui,
în cavități ce respectă forma exterioară
a dintelui. Pentru mai multe informații despre
structurile dentare vă recomand ”Anatomia
dintelui”.
 Compoziție

 Ca orice țesut conjunctiv, pulpa dentara

este alcătuită din celule, fibre și substanță
fundamentală, vase sanguine și limfatice,
precum și fibre nervoase.
 Celulele pulpei dentare formează patru
zone celulare diferite, care de la periferie
spre centru sunt:
 Odontoblastele – cele mai importante celule ale pulpei dentare,
care depun dentina atât înainte de erupția dintelui (dentina primară),
cât și pe parcurul vieții dintelui, în funcție de factorii care acționează
asupra lui (caria dentară, traumatisme dentare). Odontoblaștii sunt
celule cu formă prismatică, înalte (la nivelul pulpei coronare), care
spre apexul radicular devin cubice sau chiar aplatizate. Dispunerea
lor este specifică, în palisadă, adică paralele între ele la periferia
pulpei. Ele trimit în dentină o prelungire numită proces
odontoblastic sau fibră Tomes, ce ocupă centru canaliculului
dentinar și are rol important în hipersensibilitatea dentară și în
durerea dentară în general. Ruperea acestor fibre în timpul
prepărării cavităților pentru tratamentul cariei dentare îi indică
medicului când a depășit stratul de smalț, deoarece pacientul resimte
durere. Zona acelulară Weil (zona subodontoblastică) –
conține fibre de colagen, vase de sânge și filete nervoase care se
ramifică printre odontoblaste. Zona bogat celulară – celule
numeroase, dispuse neuniform Miezul pulpei – cuprinde vasele
mari de sânge ale pulpei și trunchiurile nervoase, precum și o
varietate de celule, mai puține însă decât în zona precedentă
(plamsocite, macrofage, fibroblaste, limfocite, neutrofile etc)
 Afecțiuni!
 Endodontia cuprinde un capitol larg si foarte important, din
patologia stomatologica si se refera la complexul anatomo-
functional format din pulpa dentara (nervul dentar), dentina ce o
inconjoara si parodontiul apical (tesut de sustinere aflat la capatul
radacinilor dentare), constituind un tot unitar. Este o disciplina ce
a devenit parte distincta a stomatologiei si este indispensabila
pentru tratamentul leziunilor carioase ce au au afectat nervul
dentar, pentru afectiunile parodontale dar si pentru protezarile
atat fixe cat si cele mobile.
 Endodontia se ocupa cu afectiunile pulpei dentare dar si a
parodontiului apical, iar aceste afectiuni se impart in:
- hiperemie preinflamatorie;
- pulpite acute seroase si purulente;
- pulpite acute cronice;
- parodontite apicale acute si cronice
 Tratament
 In urma acestor afectiuni se realizeaza un tratament endodontic care are mai
multe etape:
-etapa de acces, in care se deschide camera pulpara si se patrunde in interiorul
ei;
-etapa de reperare, in care medicul stomatolog observa canalele dentare si le
masoara lungimea pe radiografia retro-alveolara;
-etapa de tratament mecanic in care se elimina continutul camerei pulpare,
nervul dentar, in cazul afectiunilor acute ale pulpei dentare, sau eliminare din
analul dentar a resturilor organice si eventual al bacteriilor, in cazul dintilor
afectati cronic cu ajutorul acelor de canal. Tot in aceasta etapa se largesc
canalele dentare cu scopul de abtura canalul cat mai etans;
-in etapa finala, cea de obturare a canalului radicular, se introduc conuri de
gutaperca (conuri realizate dintr-o substanta naturala pe baza de cauciuc ce se
introduc in canalul radicular pentru a inlocui nervul dentar eliminat si pentru a
impiedica patrunderea microorganismelor) impreuna cu un agent de sigilare.
Aceasta ultima etapa are rolul de a asigura mentinerea organelor dentare in
stare de sanatate permanenta si prevenirea aparitiei leziunilor periapicale sau
eliminarea lor, daca exista
 Pulpita Reversibila
 In prima faza a agresiunii pulpare apare o inflamatie care cu tratament
adecvat poate sa evolueze spre vindecare. Factori implicati in aparitia
inflamatiei pulpare pot sa fie fizici: traumatisme, pierdere de substanta
dentara dura - smalt, stimuli termici - cald (slefuire fara racire) / rece
sau chimico-toxici: endotoxinele bacteriilor aflate in procesul carios,
substante medicamentoase sau materiale de obturatie toxice pentru
pulpa aplicate fara protectie pulpara.
Pulpita reversibila se caracterizeaza prin aparitia durerii la stimuli, mai
mult la rece decat la cald, la dulce, care inceteaza in cateva minute
dupa indepartarea stimului. Durerea este localizata, iar pacientul poate
sa indice dintele in cauza cu precizie. Adesea este vorba despre un dinte
cariat sau un dinte care a suferit tratamente dentare.
Tratamentul pulpitei reversibile consta in indepartarea factorilor iritativi
si tratamentul cariei: obturatia corespunzatoare a dintelui afectat cu
aplicarea unor materiale pentru protectie pulpara.
Fara tratamentul adecvat, acestea va evolua spre pulpita ireversibila, cu
modificari accentuate, durere si in final pierderea vitalitatii pulpare.
 Pulpita ireversibila

In evolutia pulpitei procesele inflamatorii

devin mai intense si este interesat un teritoriu
mai mare din pulpa. Fara tratament, acestea vor
evolua spre necroza si gangrena pulpara.
Afectarea pulpei coronare, pulpita partiala, este
caracterizara prin aparitia unei dureri vii,
provocata de stimuli termici, la inceput rece iar
mai tarziu si cald, care dureaza de la cateva
minute la cateva ore. Crizele dureroase devin mai
frecvente cu timpul, pot sa apara spontan si mai
ales in timpul noptii. Durerea este localizata la
un anumit dinte.
 Pulpita totala
 Pulpita totala apare atunci cand fenomenele inflamatorii cuprind
si pulpa radiculara, intreaga pulpa dentara fiind afectata de
inflamatie. Criza dureroasa este provocata initial de stimuli
externi si poate sa fie violenta, insuportabila, sau cu intensitate
dureroasa progresiva. Odata cu evolutia afectiunii, durerea poate
sa apara spontan, sa fie prelungita, cu remisiuni sporadice de
cateva minute ale intensitatii sau cu exacerbari provocate de
diversi excitanti (rece, dulce, acru, traumatism masticator).
Durerea nu este localizata, existand o tendinta de iradiere catre
dintii vecini si catre maxilarul antagonist sau spre alte zone ale
fetei (temporala, orbitala, submandibulara sau occipitala), insa nu
depaseste linia mediana a fetei. Analgeticele au o eficienta
redusa, determinand doar o reducere o intensitatii dureroase si
nu disparitia completa a acesteia.
Necroza si gangrena pulpara

Necroza si gangrena pulpara reprezinta stadiul de distrugere

completa a pulpei. In cazul gangrenei, mortificarea pulpei se face
sub actiunea florei microbiene, in timp ce necroza este un proces
aseptic. Gangreana dentara poate sa constituie un focar de
infectie pentru intregul organism.
Simptomatologia este saraca, in general factorul principal fiind
modificarea de culoare a unui dinte. Dintele afectat poate sa nu
prezinte leziuni (traumatism vechi sau traumatizarea repetata a
unui dinte mai inalt in timpul masticatiei), poate sa prezinte o
obturatie mai veche sau o carie mare netratata, lucru care
determina retentia alimentara si aparitia unui gust si miros
neplacut permanent (fetiditate) in cavitatea orala. Dintele nu
este dureros sau sensibil la atingere, insa au existat episoade
dureroase in trecut.
 Tratament endodontic


Tratamentul endodontic este tratamentul care
trebuie efectuat in cazul necrozei si gangrenei
pulpare, la fel ca si in cazul pulpitelor ireversibile.
Acesta consta in indepartarea pulpei inflamate,
necrozate sau infectate din interiorul camerei
pulpare si a canalelor radiculare (pulpectomie
vitala sau devitala), urmata de dezinfectarea si
obturarea canalelor radiculare, iar apoi refacerea
coroanei dentare.