PLATON

PLATON
(aprox. 428 î.Hr.-348 î.Hr.)
• S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau
pe insula Egina, având ca tată pe Ariston
(descendent al regelui Codros) şi mama
Perictione (dintr-o familie înrudită cu Solon).
Numele de naştere - Aristocles; Platon a fost o
poreclă primită datorită pieptului său lat.
Copilăria este marcată de războiul peloponesiac şi
luptele civile între democraţi şi aristocraţi. La 20
de ani devine discipol al lui Socrate şi a rămas
alături de el vreme de 8 ani, până la moartea
acestuia.
• Înclinaţiile poetice, talentul în domeniul
teatrului le-a înăbușit şi s-a dedicat total
filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.e.n.) nu
a putut fi de faţă, fiind bolnav. Condamnarea
nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l
reabiliteze (Apologia lui Socrate). Dialogurile
de tinereţe poartă marca puternică a filosofiei
socratice.
Platon a fost vândut în robie pe insula Egina,
fiind cumpărat cu o mare sumă de bani de către
prietenii săi. La vârsta de 40 de ani revine în
Atena din peregrinări care au durat decenii.
• Platon fondează în Atena o şcoală de filozofie.
A dislocat-o la nord-vest de oraş, în Academie
– un crâng, dedicat eroului mitic Academ şi
zeiţei Atena. Şcoala lui Platon era accesibilă
pentru toţi doritorii. Activitatea lui Platon în
Academie a durat 40 de ani.
• Platon s-a stins din viaţă, cum
spune Cicero ,“cu condeiul în mână”
(scribens mortuus est), la vârsta de 81 de
ani, în a. 348 î.Hr. Atât în timpul vieţii
sale, cât şi după decesul său,
personalitatea lui a fost înconjurată de
respectul general.
• Este cel dintâi filosof de la care ne-au rămas
scrieri complete: 35 de scrieri şi 13 scrisori
(dintre care doar una, a 7-a, se pare că este
autentică).
• Platon a creat specia literară a dialogului, în
care problemele filosofice sunt abordate prin
discuţia dintre mai mulţi interlocutori, Socrate
fiind cel mai adesea personajul principal.
• Opera lui Platon cu excepţia Apărării lui
Socrate este scrisă sub formă de dialog. Celor
aproximativ treizeci de dialoguri autentice li se
adaugă alte douăsprezece a căror
paternitate platonică este pusă sub semnul
întrebării de către cercetătorii moderni.
Referitor la perioada de redactare a
dialogurilor, istoricii filosofiei împart opera lui
Platon în trei grupuri, fiecare dintre acestea
corespunzând celor trei perioade de creaţie a
filosofului:
• I. Dialogurile de tinereţe: Apologia lui
Socrate; Criton (sau Despre datorie),
Euthyphron (sau Despre pietate), Lysis
(sau Despre prietenie), Laches (sau
Despre curaj), Protagoras (sau Despre
învăţarea virtuţii), Ion (sau Despre Iliada),
Hippias Minor* (sau Despre fals),
Charmides (sau despre înţelepciunea
morală), Hippias Maior (sau despre
frumos).
• II. Dialogurile de maturitate: Gorgias
(sau Despre retorică), Cratylos (sau
Despre dreapta potrivire a numelor),
Republica (sau Despre dreptate),
Phaidon (sau Despre suflet),
Banchetul (sau despre eros),
Parmenide (sau Despre idei),
Phaidros (sau Despre frumuseţe),
Theaitetos (sau Despre ştiinţă);
• III. Dialogurile de bătrâneţe: Timaios
(sau Despre natură), Critias (sau despre
Atlantida), Sofistul (sau Despre fiinţă),
Omul politic (sau Despre regalitate),
Philebos (sau Despre plăcere), legile
(sau Despre legislaţie).
• Trebuie menţionat faptul că prezenta
clasificare cronologică a operei lui
Platon stă totuşi sub semnul
aproximativului.
 Opera lui Platon
• Celebrele Dialoguri reprezintă aplicarea
metodei dialectice de gândire, înțeleasa in
sensul ei originar de discuție din
grecescul dialectiktike.
• Teoria despre idei a avut drept sursă
chemarea lui Socrate spre cunoaşterea
adevărată a noţiunilor, care nu sunt
subiective (precum afirmau contemporanii la
modă ai lui Socrate şi Platon – sofiştii), dar
alcătuiesc lumea ideală independentă, care
există în afara lumii senzuale. Platon
considera că doar în lumea ideilor este
adevărul suprem.
• Concepţia despre suflet a lui Platon era
ca și la pitagoreici aceea ca sufletul e
nemuritor, el transmigrând în mai multe
corpuri. Principiul sufletului este
la Platon numeric, pe când cel al corpului
este geometric. Sufletul este suflul vital,
răspândit în toate direcțiile, el se mișca
de la sine si e tripartit: partea lui
raționala își are sediul în cap, cea a
pasiunilor în inima, iar cea care produce
poftele - în zona buricului si a ficatului.
• Partea raționala a sufletului este cauza
reflecției, a deliberării, a înțelegerii; partea
pasională este cauza curajului, a plăcerii, a
durerii, a supărării, iar partea senzuala a
sufletului este cauza poftei de a manca, a
satisfacției sexuale. Pornind de la centru,
sufletul cuprinde corpul din toate pârtile, in
cerc, el e compus din elemente si e împărțit in
intervale armonioase, formează doua cercuri
legate intre ele, dintre care cel interior
formează cele șapte cercuri, cercul interior
este cel al identității, iar cel de-al doilea este
al alterității.’’
•
• Din mișcarea cercului alterității se naște opinia,
iar din mișcarea regulata a cercului identității
apare știința, ceea ce înseamnă ca la baza
tuturor lucrurilor sunt doua principii: divinitatea
si materia. Prima e rațiunea si cauza, cea de-a
doua nu are nici forma, nici limita, ea are inițial o
mișcare dezordonata, însa divinitatea, preferând
ordinea dezordinii, a strâns-o intr-un singur loc.
Astfel substanța, materia, a fost transformata în
cele patru elemente prezente şi la primii filosofi
ionieni, dar si in cultura chineză
veche: apa, aerul, pământul şi focul.
• Din aceste elemente s-a născut lumea şi tot ce
există în ea. Aceste elemente sunt în continuă
schimbare, cu excepția pământului.
Divinitatea este cauza întregii creații,
considera Platon, deoarece binele este făcător
de bine, prin însăşi natura sa, universul este
cel mai frumos lucru pentru ca seamănă cu
divinitatea. Universul e o ființa însuflețită,
creat după asemănarea ființei inteligibile, dar
ca sa fie perfect, a fost creată si făptura
celorlalte animale.
• Divinitățile sunt de natura focului ca şi
sufletul, ele nu au corporalitate, iar
viețuitoarele sunt, după mediul în care trăiesc,
zburătoare [aer], acvatice [apa], terestre
[pământ], înzestrate cu corporalitate şi suflet
în același timp. Ceea ce trebuie să facă orice
ființa este să se identifice cu divinitatea,
pentru aceasta fiind necesare virtutea, forța,
sănătatea, simțuri bune, bogăţia, neamul ales
si buna reputație. A fi bun implică şi a fi
frumos, acel kalokagatos specific gândirii
grecilor.
• Universul este unic, creat perfect şi perceptibil
simțurilor, nelimitat, sferic, ca si cel care l-a creat,
nepieritor ca şi divinitatea. Universul conține
totalitatea corpurilor care există, puse intr-o
ordine perfectă, care ne da posibilitatea de a le
cunoaște. El considera ca si Heraclit că totul curge
continuu, fiind deci în schimbare. Nu poate să
admită, însă, trecerea unei idei în contrariul ei,
tot așa cum nu poate concepe ca doua propoziții
contrare pot fi adevărate în același timp.
Separarea lucrurilor sensibile, vizibile de cea a
ideilor, lumea inteligibilă, nu înseamnă că exista
doua lumi, ci una numita kosmos. Ideile nu sunt
perceptibile senzorial, sunt incolore, intangibile,
fără contur, dar au fiinţă autentică.
• Măreția filosofiei lui Platon este dată de faptul
că a reușit să distingă ființa de existenţă,
limitele filosofiei sale constând în faptul ca le-a
separat. Daca nu ar fi folosit miturile, dialogul,
spun unii gânditori, ar fi elaborat o logica mai
complexa, ca disciplină a cunoașterii.
 Iubire platonica sau iubire perfectă?
• Platon relatează mitul ființei perfecte, bărbat si
femeie în același timp, cu patru brațe, patru
picioare, cu doua capete; pe acea ființă şi zeii o
invidiau, de aceea au separate-o, făcându-i pe cei
doi care au rezultat să se caute continuu până se
găsesc; aceasta fiinţa se numea androgin. Însă în
urma discuțiilor dintre personajele lui Platon, se
ajunge la idei contradictorii: pe de o parte, se
glorifică această iubire pură, în care se obţine cea
mai înaltă perfecţiune, pe de altă parte, se neagă
implicarea trupească, de unde expresia iubire
platonică în sens de iubire ideala, neîmplinita
fizic.
 Concepţiile lui Platon cu privire la stat
• În baza teoriei privind cele trei componente ale
sufletului, este bazată filozofia lui Platon cu
privire la stat. Fiecare dintre aceste trei
componente trebuie să tindă către propria
virtute. Virtutea raţiunii este înţelepciunea,
virtutea voinţei este curajul, virtutea senzualităţii
este abstinenţa. Aidoma componentelor
sufletului omenesc, şi statul ideal trebuie să
constea din trei pături, izolate una de alta ca nişte
caste: conducători înţelepţi, ostaşi ce se supun
lor şi clasa de jos, muncitoare. Fiecare dintre ei
îşi are scopul său social.
Un oraş ideal, atribuit penelului lui Pierro della Francesca sau
unuia din ucenicii săi, inspirat de motivele oraşului ideal al lui
Platon
 Concluzii
• Gândirea sa psihologică este o încercare de revalorizare
a ideilor înaintașilor săi, conform epocii în care a trăit,
în spiritul gândirii mitice a grecilor, este o concepție
conservatoare, utopica şi psihologizantă.
La Platon sufletul are funcția de motivație organica,
rațiunea are funcția înțelegerii inteligente şi a stabilirii
adevărului, iar energia sau voința sunt sinteza primelor
doua funcții. In ceea ce privește raporturile
interumane, așa cum am arătat, multe din ideile sale se
regăsesc încă în concepția unor psihologi
contemporani, având clar
delimitate nivelurile psihicului.
 Citate de Platon:
• - Dacă întâlnesc filozofia la un tânăr, îl admir,
găsesc că-i șede bine, în tot cazul mă gândesc că
am de-a face cu un om liber. În schimb, dacă nu-l
văd filozofând, îl socot lipsit de sentimentul
libertăţii şi incapabil de a face cumva într-o
direcţie un lucru frumos şi nobil.
• Cei care sunt într-adevăr filozofi, se deprind cu
gândul morţii şi aceasta îi înspăimântă mai puţin
decât pe ceilalţi oameni.
• Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem
seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul
adevăr.
• - Începutul este cea mai importantă parte a
unei lucrări.
• - Un lucru, ca să fie bine judecat, trebuie
judecat de cei pricepuţi, iar nu de cei mulţi.
• - Esenţialul este nu să trăieşti, ci să trăieşti
cum trebuie.
• - Nebunia Iubirii este cea mai mare
binecuvântare a Cerurilor.
• - Mai bine să suporţi tu o insultă, decât să o
pricinuieşti altcuiva.
• Aşa se face că măsura şi proporţia merg
mână în mână cu frumosul şi virtutea...
Când nu putem surprinde binele printr-o
singură idee, îl definim prin trei: prin
frumuseţe, proporţie şi adevăr.
• Omenirea nu va scăpa niciodată de
necazuri până când iubitorii înţelepciunii
nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau
până când deţinătorii puterii nu vor deveni
iubitori ai înţelepciunii.
• Creatorul a zidit Universul punând spiritul
în suflet şi sufletul în trup şi a rânduit
Universul în aşa fel, încât acesta să fie,
prin alcătuirea sa, opera cea mai frumoasă
şi mai desăvârşită.
• Retorica este arta cuceririi sufletului prin
discurs.
• Muzica este pentru suflet la fel cum exerciţiul
fizic e pentru trup.
• Ochii sufletului celor mulţi sunt incapabili
să suporte viziunea divinului.
• Marea nedreptate nu porneşte de la
oameni obişnuiţi, ci dintr-un suflet nobil
corupt printr-o educaţie greşită.
• Cine vrea să fie cu adevărat bogat nu
trebuie să-şi mărească averile, ci să-şi
micşoreze poftele.
• Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este
a lua hotărâri bune; a doua este a avea
simţuri bune şi sănătate trupească; a treia
este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra
este reputaţia printre oameni şi a cincea,
abundenţa de bani şi a bunurilor
folositoare pentru viaţă.
• Acela care vrea să pedepsească în mod
judicios, nu pedepseşte din pricina faptei
rele care este un lucru trecut, căci nu s-ar
putea face ca ceea ce s-a săvârşit să nu
se fi săvârşit, ci pedepseşte în vederea
viitorului, pentru ca vinovatul să nu mai
cadă în greşeală şi pentru ca pedeapsa lui
să-i înfrâneze pe ceilalţi.
 Bibliografie
•
PLATON, OPERE COMPLETE - trad.: Cezar Papacostea, Marta Guţu, Constantin
Noica, ... ; ed. îngrijită de Petru Creţia, Constantin Noica, Cătălin Partenie. -
Bucureşti: Humanitas, 2001.
•
• Text online disponibil la
• https://www.scribd.com/doc/394631/Platon-Opere-complete-Vol-1
•
Diogene Laertios, [1997] Despre viețile si doctrinele filosofilor, Editura Polirom, Iași

Corneliu Mircea, [1979] Inter-comunicarea, Editura Științifica si Enciclopedica,

Bucuresti
Psihologie [2005], manual pentru clasa a X-a, coordonator Mielu Zlate, Editura
Aramis, București
Vladimir Soloviov, [1997] Drama vieții lui Platon, Editura Amarcord, Timișoara
Dicționar de filosofie, [1978], Editura Politica, București