JURNALUL UNUI ADOLESCENT

TIMID
Autor: Stephen Chbosky
Actiunea romanului se invarte in
jurul lui Charlie, un adolescent
gata sa patrunda in terifianta sa
experienta de liceu, aceasta fiind
prezentata prin intermediul unor
Scurt Rezumat
scrisori trimise unui prieten
necunoscut in fata caruia Charlie
nu conteneste sa isi prezinte
povestea. Aceste confesiuni nu
sunt constante, fiind scrise in
unele dintre momentele cheie ale
carții, pe durata primului an de
liceu al tanarului in care acesta
descopera atat iubirea, prietenia,
propriile pasiuni cat si conceptia
de sexualitate, droguri, alcool ori
tutun.
 Cine este Charlie
Charlie e un adolescent timid în vârstă de 16 ani, care ne apare
în primele pagini ale cărţii din perspectiva a două momente
traumatizante. În primul rând, e marcat de faptul că cel mai
bun prieten al său, Michael, s-a sinucis. Această experienţă îi
reaminteşte lui Charlie de un alt eveniment, moartea mătuşii
sale Helen, pe când era doar un băieţel de 7 ani, chiar de
aniversarea sa, în Ajunul Crăciunului. Iar suferinţa îi e dublată
adolescentului de anxietatea primului an de liceu, ce reprezintă
o adevărată teroare pentru un puşti timid. Totuși, să spui că
Charlie este doar timid e ca și când ai zice că e un
inconvenient să nu-ți poți trăi viața. Pentru că pe Charlie
problemele emoționale îl copleșesc. E un singuratic, un pasiv,
un adolescent inadaptat până și la inadaptarea adolescenței. Se
simte vinovat de moartea accidentală a mătușii sale, este
bulversat de faptul că prietenul său s-a sinucis, iar toate
reținerile lui au o cauză ascunsă. Reușește cu greu să își țină
emoțiile în frâu, dacă reușește. Dar încearcă să se adapteze, să
participe, să iasă din carapacea sa, folosindu-se de ceea ce îi
stă în putere. Soluția sa o reprezintă scrisorile – o serie de
confesiuni anonime către un alt adolescent, care l-ar putea
înțelege. În ele, Charlie își descrie primul an de liceu: un an în
care își va găsi prieteni și va trăi alături de ei problemele unei
vârste de trecere.
 Alte personaje
Viata personajului principal este marcata,
de-a lungul cartii, de diferiti oameni. Unul
dintreAlte
ei este profesorul său de literatură, Bill,
personaje
care îi intuieşte talentul şi îi oferă recomandări
de cărţi pe care să le citească în afara programei
şi la care să contribuie cu eseuri. Astfel, Charlie
face cunoştinţă cu marile capodopere ale
literaturii precum „Să ucizi o pasăre
cântătoare”, „Marele Gatsby”, „De veghe în
lanul de secară” sau „Străinul”, care îi devin pe
rând favorite, deoarece un obicei al
protagonistului este ca fiecare carte recent
sfârşită să se instaleze pe locul întâi în
preferinţele sale.
 Alte personaje
Altul ar fi Sam ori Samantha, o tanara mai
in varsta decat Charlie de care acesta se
indragosteste in ciuda refuzului ei
categoric. Caracterul ei este unul dinamic,
inflacarat si foarte puternic, ascunzand
totusi, in spatele acestei fatade, un suflet
ranit ce incearca sa se piarda in propria
indiferenta pe care reuseste insa sa o
invinga cu ajutorul lui Charlie.
 Alte personaje
Un altul este fratele vitreg al lui Sam,
Patrick, ce infatiseaza stereotipul asa-
numitului ‘’clovn’’ datorita caracterului sau
glumet, spontan, extrovert si sarcastic,
gasind intotdeauna o gluma potrivita
contextului(Ex:’’Lucrul cel mai bun în privința
lui Patrick e că, și atunci când te afli în spital, el
nu se schimbă. Îți spune bancuri ca să te facă să
te simți mai bine în loc să-ți pună întrebări despre
cum e să te simți mai rău.’’). Totusi, si acesta
trece prin nenumarate furtuni launtrice in
incercarea de a se descoperi si intelege pe
sine, cautand sa isi demonstreze propia
valoare cat si sa sa accepte pentru ceea ce
este: un om diferit, homosexual ce are
dreptul sa simta orice.
Însă, în cele din urmă, motivele pentru care „Jurnalul unui adolescent timid”
e o carte atât de fascinantă ce atrage un public atât de larg nu sunt nici
experienţele traumatizante, nici accesibilitatea sa, nici personajele complexe, ci
autenticitatea, stilul simplu şi sincer. Charlie nu pare un erou prefabricat pentru
a emoţiona cititorii, modul în care se luptă cu depresia sau în care simte primii
fiori ai iubirii e simplu, şi totuşi perfect evocat: nu te îndoieşti nicio clipă că
personajul e „viu”. În aceeaşi măsură, modul inteligent în care Chobsky îşi
construieşte personajul e edificator: sentimentele lui nu sunt dezvăluite direct,
ci sugerate prin scenarii externe atent construite (de exemplu, căderea în
depresie e simbolizată de mersul lui Charlie la mall şi de spectacolul trist pe
care îl surprinde acolo). Magistral e şi felul în care limbajul şi stilul
protagonistului, care se exprimă prin intermediul scrisorilor către un personaj
ce rămâne anonim, evoluează pe parcursul romanului, dovedind că Charlie
creşte, se maturizează o dată cu cititorul.
„Jurnalul unui adolescent timid” este un roman pe care îl citești pe
nerăsuflate dacă ești adolescent sau dacă îți mai aduci aminte ce gândeai pe
vremea aia. Pentru că – așa cum explica și Stephen Chbosky – nu este o carte
pentru timizi sau pentru gay, ci pentru cei care înțeleg tabloul general. Cei care
se simt ori s-au simțit vreodată proscrisi, în afara lucrurilor, doar spectatori.
“Incredibil cât de mulți se regăsesc în această situație. De fapt, nu știu cine se
simte altfel” – spune scriitorul, adaugând că în liceul lui erau, probabil, 30 de
tipi cu adevărat populari și 1500 de neadaptați. Concluzia lui Chboskyș
“Grupul nostru este mai mare, îmi pare rău!”
 CITATE
‘’Nu îi purta ranchiună. Era tristă, totuși, dar era o tristețe plină de speranță. Genul de tristețe care are nevoie de timp.’’
‘’Și putem sa stam cu toții laolalta și sa ne întrebam și sa ne simțit prost despre fiecare în parte și sa dam vina pe o
mulțime de oameni pentru ceea ce au facut sau n-au facut sau pentru ceea ce n-au știut. Habar n-am. Banuiesc ca
întotdeauna poate exista cineva pe care sa dam vina. Poate ca daca bunicul meu n-ar fi batut-o, mama mea n-ar fi atât de
tacuta. Și poate ca nu s-ar fi maritat cu tata pentru ca el nu bate pe nimeni. Și poate ca eu nu m-aș fi nascut niciodata. Dar
sunt foarte bucuros ca m-am nascut, așa ca nu mai știu ce sa spun despre toate astea, mai ales ca mama mea pare fericita
cu viața pe care o duce, și nu știu daca mai exista ceva de dorit.’’
‘’Dar, mai ales, m-am gândit că faptul că tu ești tristă era mult mai important pentru mine decât ideea că prietenul tău nu mai era
Craig. Și dacă asta însemna că n-o să am voie să mă gândesc niciodată la tine în felul acela, atâta timp cât tu ești fericită, pentru mine
era în regulă. Atunci mi-am dat seama că te iubeam cu adevărat.’’
 ‘’Așadar, asta-i viața mea. Vreau să știi că sunt și fericit și trist, și mă chinui să înțeleg cum vine asta.’’
‘’Ci pentru că lucrurile se schimbă. Iar prietenii pleacă. Și viața nu se oprește pentru nimeni.’’
‘’Mă uit la oameni cum se țin de mână pe holuri și încerc să mă gândesc cum funcționează totul. La petrecrile de la școală, stau mai
în spate, bat ritmul cu piciorul și mă întreb cât de multe cupluri dansează pe „cântecul lor”. Pe holuri, văd fetele purtând gecile
băieților și mă gândesc la ideea de proprietate. Și mă întreb dacă e cineva cu adevărat fericit. Sper să fie. Chiar sper să fie.’’
‘’Așa ca banuiesc ca suntem ceea ce suntem dintr-o mulțime de motive. Și poate ca n-o sa le știm pe cele mai multe
dintre ele. Dar chiar daca nu avem puterea sa alegem de unde venim, putem totuși sa alegem unde ne ducem de acolo.
Putem totuși sa facem lucruri. Și putem încerca sa ne simțim în regula în privința lor.’’
‘’Cred că dacă vreodată o sa am copii și văd ca sunt supărați, n-am să le spun ca în China oamenii mor de foame sau orice
de genul ăsta pentru că asta n-ar schimba faptul ca sunt suparați. Și chiar daca altcineva pațește lucruri mult mai rele,
asta nu prea schimba faptul ca ai ceea ce ai. ‘’
„Primim iubirea pe care credem că o merităm” : e
unul dintre citatele semnificative ale cărţii. Multe
dintre personajele lui Chobsky suferă de un complex
de vinovăţie asumat sau nu, care le limitează puterea
de a iubi sau de a se lăsa iubiţi. Însă majoritatea
reuşesc să îşi învingă demonii, ţintind spre acea
fericire reprezentată, simbolic, de fotografiile din
trecut, în care cu toţii par împliniţi, radioşi. „Eu doar
sper să-mi amintesc să le spun copiilor mei că sunt la
fel de fericiţi cum arăt eu în pozele mele vechi. Şi sper
ca ei să mă şi creadă” însumează perfect Charlie
această eternă iluzie a trecutului glorios, prin
comparaţie cu prezentul şi viitorul.
‘’Cam la opt sute de metri de tunel, Sam a oprit mașina, iar eu m-am urcat
în spate. Patrick a dat volumul radioului foarte tare, ca sa-l pot auzi și, pe
când ne apropiam de tunel, am ascultat muzica și m-am gândit la toate
lucrurile pe care oamenii mi le-au spus în ultimul an. M-am gândit la Bill
când îmi spunea ca sunt deosebit. La sora mea spunându-mi că mă iubește.
și la mama. și chiar și la tatal și la fratele meu când eram în spital. M-am
gândit la Patrick, care mi-a spus ca sunt prietenul lui. și m-am gândit la
Sam, când mi-a spus sa fac lucruri. Sa fiu cu adevarat acolo. și m-am gândit
ce grozav este sa ai prieteni și o familie. și, când am intrat în tunel, mi-am
ridicat brașele de parca aș fi zburat. Am lasat doar vântul sa-mi bata în fața.
și am început sa plâng și sa zâmbesc în același timp. Pentru că nu ma
puteam împiedica sa nu simt cât de mult am iubit-o pe matușa Helen
fiindcă mi cumpara doua cadouri. și cât de mult doream ca darul pe care i-l
cumparasem mamei de ziua mea de naștere sa fie cu adevarat deosebit. și
cât de mult doream ca sora mea, fratele meu, Sam și Patrick și toți ceilalși sa
fie fericiți. Dar, cel mai mult, plângeam pentru ca am fost deodata foarte
conștient de faptul ca eu eram cel care statea în picioare în acel tunel, cu
vântul batându-mi în fața. Fara sa-mi pese daca vedeam centrul orașului.
Fara sa ma gândesc macar la asta. Pentru ca stateam în picioare în tunel.și
chiar am fost cu adevarat acolo. Iar asta a fost de ajuns ca sa ma faca sa ma
simt infinit. Mâine, încep anul al doilea de liceu. și, crezi sau nu, nu-mi mai
e așa de teama sa ma duc. Nu sunt sigur daca voi avea timp sa mai scriu
scrisori, pentru ca s-ar putea sa fiu prea ocupat cu încercarea de a
„participa”. Prin urmare, daca asta va fi ultima mea scrisoare, te rog sa ma
crezi ca lucrurile stau bine în ceea ce ma privește și chiar daca n-ar fi așa,
vor sta bine cât de curând. Iar eu am sa cred același lucru despre tine. ‘’
Mereu cu drag, Charlie.