ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA

PIELII

cursul 1
Dermatologia
 tegumente şi mucoase accesibile inspecţiei

 venerologia se referă la patologia infecţiilor

transmisibile pe cale sexuală

 dermatologia se află la intersecţia a numeroase

specialităţi medicale (medicină internă, boli
infecţioase, oncologie, reumatologie, chirurgie
generală, neurologie...)
CALITATEA VIEŢII
 PSORIAZIS  ACNEE

 VITILIGO
Istoric
Școala DV de la Paris
 „Les six grands du Hopital Saint Louis”:
 Pierre Bazin
 Louis Brocq
 Ernest Besnier
 Raymond Sabouraud
 Jean Darier
 Jean Fournier

 Henri Gougerot (1881-1955)

Școala DV de la
Viena
Carl Ludwig Sigmund
1810-1883
 Născut la Sighișoara
 Profesor de medicină și boli de piele
Prof. Ferdinand Hebra
(1816-1880)
 Viena
 dermatologia ştiinţifică

Prof. Mihail Petrini Galatzi

(1846-1926)
 1881: înfiinţează Catedra de
Histologie
 1892: înfiinţează Catedra de
Dermatologie şi Sifiligrafie cu
activitate la Spitalul Colţea
 Acad. Ştefan Gh. Nicolau (1874-1970)
- “părintele” şcolii româneşti de dermatologie
Academician
Ştefan Gheorghe Nicolau

 1939 Spitalul Colentina

 1929 Societatea Româna de Dermatologie

Prof. Constantin Levaditi
(1874-1954)

- terapia sifilisului cu bismut

- fondatorul virusologiei
 Prof. Constantin
Levaditi împreună
cu
Dr. Ștefan Nicolau
 Prof. Scarlat Longhin
 teoria infecţioasă a unor afecţiuni
dermatologice, tratamente prin vaccinare BCG)
 Conf. Bădănoiu
 clasificarea vasculitelor
 Societatea Română de Dermatologie
 fondată în 1928
 revista “Dermato-venerologie” - 1928
Organul cutanat
 suprafaţa: 1,5 – 2 m2, greutate: 1/15 din greutatea corpului
 grosime: 0,2 mm pleoape - 5 mm plantă
 culoare determinată de
 dispersia luminii prin grosimea epidermului
 cantitatea de melanină din epiderm şi derm
 vascularizaţia dermului superficial
 cantitatea de caroten şi săruri biliare din piele
 organ multistratificat, complex ce produce câteva structuri
derivate, specializate, numite anexe: foliculi piloşi, unghii,
glande sudoripare, glande sebacee
 alcătuit în trei straturi: epiderm, derm, hipoderm
Embriologie
 keratinocitele şi anexele derivă din ectoderm

 celulele dermice derivă din mezoderm

 sistemul pigmentar cutanat derivă din

neuroectoderm
EPIDERMUL
EPIDERMUL
 epiteliu stratificat ce se reînoieşte continuu şi
prezintă diferenţiere progresivă dinspre bază spre
suprafaţă (procesul de keratinizare)
 ciclul de înlocuire totală (turn-over celular) este
de 28 zile
 celule conţinute
 keratinocite
 melanocite
 celule Langerhans
 celule Merkel
EPIDERMUL
Strat cornos

Strat granular

Strat spinos

Strat bazal
Keratinocitul
 90-95% din celulele epidermice
 structura sa se modifică pe măsură ce este
împins spre straturile cutanate superficiale
 conţine filamente intermediare de keratină
grupate în fascicule care străbat citoplasma de la
membrana nucleară la desmozomii şi
hemidesmozomii membranei celulare
 keratinele
 au rol structural (citoschelet)
 au fost identificate 30 de tipuri
Keratinocitul
 keratinizarea implică:
1. pierderea capacităţii de proliferare a celulei
2. creşterea dimensiunilor celulei şi aplatizarea ei
3. formarea / reorganizarea / eliminarea unor organite
4. sinteza unor proteine şi lipide
5. modificarea membranei celulare, a Ag şi receptorilor
6. deshidratare
 rezultatul final al keratinizării este corneocitul ce conţine
filamente de keratină şi matrice proteică (rol de barieră)
 în funcţie de stadiul de diferenţiere keratinocitele formează
următoarele straturi:
BAZAL  SPINOS  GRANULAR  CORNOS
STRATUL BAZAL

 keratinocite mitotic active

(keratinoblaste)
 celule columnare, flexibile se
divid şi migrează
 hemidesmozomi; desmozomi
 strat bazal -> strat cornos = 14 zile
 strat cornos -> descuamare = 14 zile
STRATUL SPINOS

 keratinocitele prezintă numeroşi desmozomi

 forma, structura şi proprietăţile keratinocitelor din
acest strat depind de nivelul la care se găsesc:
 celulele spinoase suprabazale sunt poligonale
 celulele din straturile superioare care sunt mai
mari, mai plate şi conţin organite noi –
granulele lamelare
STRATUL GRANULAR

 2 – 3 straturi de celule

 granule bazofile de keratohialin (caracteristice)

 granule lamelare (vizibile şi la nivelul zonei

superioare a stratului spinos)

 celulele granulare conţin enzime necesare în

distrugerea unor organite celulare proprii,
inclusiv nucleul
STRATUL GRANULAR (2)

 granule bazofile de keratohialin (caracteristice) :

 profilagrina: proteină ce se desface în filagrina (matrice proteică
pentru agregarea fialmentelor de keratină)
 filamente intermediare de keratină
 loricrina: proteină ce se va regăsi în învelisul cornos al celulei

 granule lamelare (au originea în aparatul Golgi)

 sunt organite secretorii legate de membrana celulară
 conţin glicoproteine, glicolipide, fosfolipide, steroli liberi şi hidrolaze
acide
 se asamblează la periferia celulelor granulare unde eliberează în
spaţiul intercelular precursori ai lipidelor şi formează lamele
discontinue apoi continue între stratul granular şi primul strat de
celule cornoase
 conţin lipaze şi glicozidaze transformă lipidele în lamele bogate în
lipide neutre ce îmbracă suprafaţa celulelor cornoase – rol de barieră
 colesterol sulfataza va modifica lipidele, care vor căpăta rol important
în hidratare şi descuamare
STRATUL CORNOS

 alcătuit din mai multe straturi de corneocite (celule non-viabile

care păstrează câteva funcţii metabolice)
 grosime: 15 straturi de celule (pe braţ) - sute de celule (palme,
plante)
 model didactic – zid de cărămizi (celulele) şi mortar (lipidele
intercelulare)
 corneocitul (cel mai mare keratinocit)
 este plat şi poligonal
 alcătuit din keratine prinse într-o matrice de filagrină
 celulele din zonele profunde (stratul cornos compact) sunt mai
groase iar filamentele de keratină sunt mai compacte
 celulele din zonele superficiale (stratul cornos disjunct) au un
înveliş foarte rigid şi realizează degradarea enzimatică a
desmozomilor, permiţând descuamarea celulelor ajunse în aceste
zone
 rol – barieră hidrică şi mecanică
REGLAREA PROLIFERĂRII ŞI DIFERENŢIERII
KERATINOCITARE
 dermul – reglează arhitectura epidermică şi specificitatea lui regională;
interacţiunile dintre ţesuturile în dezvoltare sunt reglate genetic

 factorii de creştere – acţionează prin receptori specifici reglând formarea

şi distrugerea keratinocitelor
 Mitogeni EGF – Epidermal Growth Factor
TGF  - Transforming Growth Factor 
KGF – Keratinocyte Growth Factor
 Blocanţi ai mitozei şi stimulatori ai diferenţierii celulare: TGF 
 citokinele de origine keratinocitară (IL - 1, IL – 6, IL – 8, GM - CSF)
intervin în reglare, inflamaţie şi vindecare

 receptorii superfamiliei steroid / tiroidieni şi liganzii lor (căi de acţiune

pentru retinoizi şi pentru derivaţi ai vitaminei D3).

 Calciu – reglarea proliferării şi diferenţieirii keratinocitare (concentraţiile

joase de calciu stimulează proliferarea iar concentraţiile crescute
stimulează diferenţierea)
MELANOCITUL
Melanocitul
 provine din creasta neurală şi prin migrare ajunge la nivel
epidermic (strat bazal şi bulbul foliculului pilos)
 se află în retină, ureche, leptomeninge, tegument
 arareori se divide
 factorii de creştere produşi de keratinocite se leagă de
receptorii melanocitari ajutându-l astfel să supravieţuiască
şi să emită pseudopode care facilitează transferul de
melanozomi către keratinocite
 celulă mare, citoplasmă clară; imunohisto: proteina S100,
HMB 45
 procesul său de diferenţiere are drept scop melanogeneza,
arborizarea sa şi transferul de pigment către keratinocite
 constituie unitatea melanică epidermică: un melanocit + 36
keratinocite (cărora le transferă melanozomi)
Melanozomul
 organit specific, ovoid, la nivelul căruia prin reacţii
catalizate enzimatic, mediate de receptori şi stimulate
hormonal are loc producerea melaninei
 are formă, structură şi dimensiuni diferite în funcţie de tipul
de melanină pe care îl produce: eumelanină – sferic,
feomelanină – elipsă
 transferul este stimulat de: UV, hormoni produşi de
keratinocit (MSH)
 odată aflaţi la nivelul keratinocitului, melanozomii pot exista
individual sau se pot asocia membranei celulare iar
distribuţia lor în interiorul keratinocitului variază cu rasa
 sunt degrdaţi enzimatic pe măsură ce keratinocitul se
diferenţiază, dar, uneori, câţiva pot rămâne până la nivelul
stratului cornos
Celula Langerhans
 celula prezentatoare de Ag a epidermului
 2 – 8% din din celulele epidermice
 sunt ataşate de keratinocite prin receptori speciali (E-caderină)
 se formează în măduva osoasă iar migrarea lor la nivel epidermic
este reglată de receptorul 6 integrină şi de TNF
 celulele Langerhans conţin numeroşi receptori de suprafaţă şi
molecule de adeziune intercelulară

 după contactul cu antigenul îl prelucrează şi îl exprimă pe

suprafaţa sa împreună cu moleculele MHC. Părăsesc apoi
epidermul pentru a ajunge la nivelul ganglionilor limfatici regionali
unde stimulează celulele T. După ce au prezentat antigenul
prelucrat limfocitului T în ganglionul limfatic se reîntorc în aceeaşi
poziţie epidermică

 granule BIrbeck (organite celulare în formă de rachetă de tenis)

 capacitatea de prezentare a Ag este diminuată de UV – B
Celula Merkel
 celule specializate intraepiteliale ale tegumentului şi
cavităţii bucale
 cel mai probabil sunt keratinocite modificate în celule
neuroendocrine
 sunt situate epidermic şi dermic
 secretă factori nervoşi de creştere (cele epidermice) şi
exprimă receptori pentru factorii nervoşi de creştere (cele
dermice)
 sunt legate de keratinocite prin desmozomi
 se pot asocia formând discuri tactile şi funcţionează ca
mecanoreceptori
 conţin granule asemănătoare celor neuronale, în care se
află neurotransmiţători şi markeri ai celulelor
neuroendocrine
Joncţiunea dermo-epidermică
 la nivelul tegumentului, între epiderm şi derm (JDE)
 JDE – la microscopul electronic prezintă următoarele
componente:
 zona structurală:
• keratinocite bazale (membrană celulară,
hemidesmozomi)
• lamina lucida (filamnete de ancorare)
• lamina densa (colagen IV, heparan-sulfat)
 zona fibrilară sub lamina densa: filamente de ancorare
(colagen VII, I, III, VI)
 deoarece epidermul nu are vascularizaţie proprie,
keratinocitele bazale sunt hrănite de plasma provenită din
vasele dermice care două zone de membrană bazală (de la
nivelul capilarului şi de la nivel dermo-epidermic): acestea
acţionează ca bariere selective.
DERMUL
 componenta conjuncivă a pielii asigurând
deformabilitatea şi elasticitatea sa
 protejează corpul de traumatismele mecanice,
leagă apa, intervine în termoreglare şi conţine
receptori nervoşi
 interacţionează cu epidermul în scopul menţinerii
proprietăţilor ambelor ţesuturi
 conţine mai puţine celule decât epidermul
 nu este supus unor procese de diferenţiere
(paralel cu cele epidermice)
 componente: celule şi o matrice extracelulară
(fibroasă şi amorfă)
DERMUL
 organizare
 derm papilar (superior)
– conţine mai multe
celule şi are activitate
metabolică mai intensă;
prezintă papilele
dermice
 derm reticular – inferior
– fibre colagene şi
elastice cu diametru
mare ce formează
reţele robuste, a căror
talie creşte progresiv
spre hipoderm
Matricea ţesutului conjunctiv dermic
 ţesut conjunctiv fibros
 colagen
 componentul dermic major – 75% din gretatea uscată a
pielii
 tip I (80-90%), III, V (derm papilar, peri- vasc, nervi, anexe),
VI
 fibre elastice
 reţea care se întinde de la lamina densa a JDE prin tot
dermul până la ţesutul conjunctiv hipodermic
 fibrele elastice se modifică cu vârsta şi sub acţiunea UVA
 molecule non-fibroase ce aparţin ţesutului conjunctiv
(constituie o fază continuă în care sunt susţinute
componentele fibroase): glicoproteine, proteoglicani,
glicozaminoglicani
Celulele dermice
 fibroblastul
 sintetizează şi degradează componentele fibrilare şi nonfibrilare
dermice
 celulă extrem de versatilă, poate sintetiza în acelaţi timp mai multe
tipuri de substanţe şi răspunde acţiunii mai multor tipuri de citokine

 sistemul monocito-macrofagic al tegumentului

 dendrocitele sunt celule imunologic active şi au capacitate de fagocitoză
foarte mare
 macrofagele (celule fixe) şi monocitele (celule circulante) sunt formate
în măduva osoasă. Sunt fagocite şi prezintă Ag. Sunt tumoricide şi secretă
citokine implicate în diverse procese: coagulare, aterogeneză, remodelare
tisulară, vindecarea rănilor
 mastocitele – celule secretorii formate în măduva osoasă şi distribuite
ţesutului conjunctiv din întregul organism. Sintetizează o multitudine de
mediatori şi când sunt activate sunt efectorii principali ai debutului reacţiei
alergice. Au rol în apărarea antiparazitară (activează eozinofilele), sunt
microfagocite şi au rol în supravegherea tumorală
HIPODERMUL
 Roluri: izolator, rezervă de energie, protecţie mecanică,
permite mobilitatea tegumentului pe structurile subiacente,
cosmetic (modelează conturul organismului)
 Alcătuit din ţesut adipos: adipocite grupate în lobuli
delimitaţi prin septuri fibroase, la nivelul cărora se află
vase, limfatice şi nervi
 Leptina: hormon secretat de adipocite are rol în reglarea
prin feedback a masei de ţesut adipos
 Dermul profund şi hipodermul sunt integrate structural şi
funcţional prin reţelele vasculare şi nervoase şi prin
prezenţa anexelor: foliculi piloşi, glande sudoripare ecrine
şi apocrine
ANEXELE PIELII
Glandele sudoripare
ECRINE APOCRINE

Distribuţie aproape pe întreaga suprafaţă axilar, ano-genital, areolar,

cutanată conducte auditive, pleoape
Număr 2 – 5 milioane 100 000
Mărime 0,05 – 0,01 mm 2 – 3 mm axilar
Relaţia cu foliculul nu există o relaţie; ductele se ductele lor se deschid în
pilos deschid la suprafaţa tegumentului regiunea superioară a foliculului
pilos
Celulele secretorii două tipuri: clare şi întunecate un singur tip
Inervaţie colinergică, adrenergică (?) adrenergică
Mioepiteliu funcţie nedemonstrată – poate fi rol în eliminarea secreţiei
doar de susţinere preformate
Secreţie clară, incoloră, vâscozitate mică vâscoasă
- aspect 1 – 4 l/oră foarte mică
- cantitate apă, fără lipide, fără fier lipide, carbohidraţi, fier
- compoziţie vital în termoreglare atavic, posibilă conexiune cu
- rol secreţia de feromoni
Glandele sebacee
 Se găsesc pe toată suprafaţa cutanată (NU pe palme, plante şi dorsul piciorului)
 Mărimea şi densitatea lor variază în funcţie de localizare. Cele mai mari se află la
nivelul feţei
 Unitatea pilosebacee este alcătuită din glada sebacee asociată folicului pilos.
 Glande sebacee “libere” – situate superficial (glande Fordyce, glande Tyson, glande
Meibomius şi Zeis, tuberculii areolari Montgomery)
 Alcătuite din acin/acini şi ducte
 Secreţia este holocrină (întreaga celulă este eliminată) fiind alcătuită în principal din
lipide
 Control hormonal al secreţiei
 androgenii – stimulează activitatea glandelor sebacee şi determină mărirea lor la
pubertate
 estrogenii – suprimă secreţia de sebum atât la femei cât şi la bărbaţi
 glucocorticoizii –creşterea glandelor sebacee sub acţiunea lor
 hormonii tiroidieni - cresc secreţia de sebum
  MSH – efect sebotropic
 Influenţa altor factori
 inaniţia – scade secreţia şi-i modifică compoziţia
 vitamina A şi derivaţii ei – scad secreţia
 Sebum – roluri: izolare termică, rezistenţă la apă, protecţie, cosmetic
Părul
 Tipuri
 lanugo – scurt şi închis la culoare, este prezent la făt
 velus – prezent pe majoritatea zonelor tegumentare;
este scurt şi hipopigmentat
 intermediar – se dezvoltă pe scalpul copiilor la
aproximativ 3 luni; este fragil şi la aproximativ 2 ani este
înlocuit cu păr terminal
 terminal – cel mai gros, prezent pe scalp de la vârsta de
2 ani, pe pleoape, sprâncene de la naştere, pe
extremităţi trunchi, faţă, axile şi pubis de la pubertate
 Caracteristicile de culoare, formă , distribuţie sunt
condiţionate de rasă
 Densitate – medie – 100.000 fire la nivelul scalpului
 Numărul foliculilor piloşi scade cu vârsta.
Părul (2)

 Părul creşte într-un organ

dermic, în interiorul unui
tunel epitelial numit folicul,
la care se ataşează
glandele sebacee
 Funcţional, foliculul are 2
zone:

 permanentă - superioară,
care rămâne atunci când
creşterea încetează
 temporară - 1/3 inferioară
a foliculului, care se
distruge atunci când
creşterea firului de păr
încetează
Părul (3)
 papila foliculară este
o zonă dermică
foarte bogată în
vase capilare – zona
de schimb

 bulbul – porţiunea
epitelială – coafează
papila şi reprezintă
zona de regenerare;
tot aici se află şi
melanocitele care
vor colora firul de
păr
 rădăcina – sistem de tuburi
concentrice ce alcătuiesc părul
propriu-zis şi care este înconjurat
de foliculul pilos; foliculul pilos
este alcătuit din teaca epitelială
internă (acompaniază firul de păr
de la emergenţa sa la suprafaţă)
şi cea externă (pe toată lungimea
foliculului)
 tija – porţiunea liberă de deasupra
locului de deschidere a canalului
sebaceu; este formată dintr-o
masă omogenă de celule
keratinizate, anucleate
 Vascularizaţie – sistemul capilar
intrapapilar şi o reţea
perifoliculară densă
 Inervaţie – reţea nervoasă la baza
foliculului
Ciclul foliculilor piloşi
 Anagen
 Anagen – faza de creştere; sub
acţiunea unor semnale este
indusă formarea 1/3 inferioare a
unui folicul şi este determinată
creşterea sa în jos la o adâncime
predeterminată, cu formarea unui
nou bulb.
 Lungimea firului de păr
depinde de durata perioadei
de creştere iar circumferinţa
sa de circumferinţa bulbului.
Rata de creştere a părului de
pe scalp este de 0,35 mm/zi,
iar durata anagenului 2 – 5
ani.
Catagen

 Catagen – perioadă de
câteva zile în care foliculul
şi bulbul involuează
Telogen

 Telogen – perioadă pe
durata căreia părul nu se
produce, aproximativ 3
luni la nivelul scalpului.
 Pe durata ei părul
anterior produs mai
poate fi prezent
împreună cu bulbul său
atrofiat.
Unghiile
 Plăci cornoase situate pe faţa dorsală a extremităţilor
degetelor; sunt aşezate pe patul unghial şi protejează
ultimele falange
 Alcătuire:
 corp – porţiunea vizibilă a lamei unghiale
 rădăcină – aflată sub repliul unghial proximal şi inclusă
în piele
 organul regenerator – matricea unghială, aflată la baza
şanţului de implantare a rădăcinii; partea ei vizibilă –
lunula
 Creşterea unghiei este un proces permanent pe durata vieţii
şi se face cu o viteză de 0,5-1,2 mm/săptămână
VASCULARIZAŢIA PIELII

 10% din debitul cardiac

 Arteriole, capilare, venule,
limfatice

 Angiosom - regiunea
tisulară deservită de un
singur vas
 Plex orizontal dermoepidermic
- se află în dermul papilar şi
trimite ansele papilare
 Plex orizontal
dermohipodermic - produs de
arteriolele perforante (care
traversează muşchii şi ţesutul
adipos), vascularizează
anexele iar unele vase
pornesc ascendent şi de
anastomozează cu plexul
orizontal superficial
INERVAŢIA CUTANATĂ

a. fibre senzitive aferente specializate – sistem

senzitiv – cu receptori pentru tact, temperatură,
durere, prurit, presiune
b. ramuri nervoase eferente ale sistemului
vegetativ – reglarea funcţiilor vasomotorii,
activitatea pilomotorie şi secreţia glandulară
FUNCŢIILE PIELII

1. protecţie
2. secreţie şi excreţie
3. senzorială
4. apărare – mecanism de apărare nespecifică prin
integritate, pH, film lipidic
5. homeostazie: hidrică, hemodinamică, hormonală
6. Imunologică
7. penetrabilitate – membrană semipermeabilă
LEZIUNI ELEMENTARE
CUTANEO-MUCOASE
I. Modificarea coloraţiei
 macula
 modificarea pigmentului melanic
• hiper-melanogeneză
• hipo-melanogeneză

 modificarea pigmentului hematic

• macule vasomotorii
• macule vasculare
• macule purpurice
II. Leziuni cu conţinut solid
 superficiale
 papula
 placa
 placardul
 profunde
 nodul
 nodozitate
 gomă
 tumora (sesilă / pediculată)
 chistul
 vegetaţia
 lichenificarea
 Papula
 < 1 cm
 Placa
 Placardul
 profunde
 nodul
 nodozitate
 gomă
 tumora (sesilă / pediculată)
 chistul
 vegetaţia
 lichenificarea
tumora (sesilă / pediculată)
chist
vegetaţia
lichenificarea
III. Leziuni cu conţinut lichidian

1. vezicula
2. bula
3. flictena
4. pustula
IV. Leziuni cu lipsă de substanţă

1. eroziunea
2. ulceraţia
3. ulcerul
4. fisura / ragada
5. escoriaţia
V. Leziuni deşeuri cutanate

1. scuama
2. crusta
3. escara
4. sfacelul
VI. Leziuni reziduale

 atrofia
 cicatricea
VII. Leziuni neclasificabile

 papula / placa / placardul urticarian

 comedonul
 şanţul acarian
 godeul favic
 etc.
CONCLUZIE

 celulele epidermice se află într-o continuă

deplasare de la straturile profunde spre cele
superficiale

COROLAR
 leziunile cutanate superficiale sunt determinate
de modificări survenite în profunzime