Sunteți pe pagina 1din 18

Tipuri de criminalitate

Criminalitate convențională vs.


organizată

 C. Convențională: de tip individual,


neorganizată, independenta, lineară
 C. Organizată: implică un număr mare
de criminali care își desfășoară
activitatea infracțională în cadrul unor
structuri complexe.
Criminalitatea organizată
 Activități desfășurate de grupuri de persoane
 Între aceste persoane există raporturi
personale sau ierarhice
 Raporturile permit îmbogățirea acestora sau
conducerea unor zone, teritorii, piețe
 Utilizarea șantajului, violenței, intimidării,
coruperii
 Urmăresc fie comiterea de delicte fie
infiltrarea în economia reală.
Caracteristicile C. Organizate
 Colaborarea între două sau mai multe persoane
 Operarea pe o perioadă de timp
 Împărțirea responsabilităților
 Existența unei discipline și a unui control
 Săvârșirea de infracțiuni grave prin violență sau
intimidare
 Operare la nivel internațional
 Influență asupra politicului, sectorului administrativ,
judiciar, economic
 Obținera de profit și putere.
Explicații?
 grupurile de emigranţi, grupuri sărăcite, se
ridică deasupra condiţiei de ghetou şi
acţionează pentru evitarea opresiunii şi a
discriminărilor, a oportunităţilor refulate,
fenomene în mijlocul cărora trăiesc atât de
mulţi imigranţi.
 comportamentul criminal ca fiind deprins,
învăţat, iar acest fapt implică ceva mai mult
decât simpla imitare
Este C. Organizată un
fenomen recent?
 Unii: crima organizată, ca fenomen, este o
creaţie a ultimelor secole ale acestui mileniu
şi a apărut în diverse puncte pe glob (S.U.A.,
China, Japonia, Italia) în condiţii şi având
cauze specifice, de ordin istoric şi social, sub
diverse nume: mafia, yakuza, triade.
 Alții: crima organizată s-a manifestat totuşi cu
mult înaintea acestei perioade (pirateria,
traficul de sclavi).
Aspecte privind traficul de
droguri:
 în perioada 1990 – 2000 din cantitatea totală de heroină de
5083 tone obţinută din opiu brut nu s-a reuşit recuperarea
acesteia decât într-un procent mediu de 15,5%11
 în această perioadă au fost identificate ca fiind ca fiind
descoperite 25335laboratoare clandestine de confecţionare a
drogurilor
 preţul mediu de vânzare al gramului de drog a crescut enorm
(ex. la 677 dolari – heroina şi 720 dolari – cocaina)
 la nivelul anului 2000 s-a estimat ca fiind dependente de droguri
185 mil. Persoane reprezentând 3,1% din populaţia mondială
din care 4,3% tineri de peste 15 ani, iar consumul se estimează
ca fiind în creştere
Organizaţii criminale
tradiţionale.
 Există un singur model de C.
Organizată?
 Nu există un singur model de
organizaţie criminală transnaţională!!!
 Acestea diferă în structură, specializare,
tradiţii, zona geografică în care
acţionează, pieţele acaparate etc.
Mafia.
 Structură (boss (capo);- consilierii boss-ului;- adjunct (sottocapo)- om de
legătură cu restul reţelei, supranumit buffer (tampon) ; - locotenenţi responsabili
cu comanda grupului armat de acţiune ce impune ordinea interioară şi reglează
conturile cu adversarii ;- jocurile de noroc ; - camătă ; - sindicate, uniuni de
muncă etc. ; - comandamentul locotenentului ; - soldaţi)
 conspirativitate,
 ermetism,
 profit,
 utilizarea forţei fără reţinere în atingerea
scopului,
 existenţa codului comportamental specific.
Yacuza

 organizaţie criminală în sfera crimei


organizate specifică Japoniei
 au avut o imagine pozitivă la nivelul
oamenilor simpli, în sensul că au acordat
sprijin celor ce au suferit opresiunile
autorităţii
 pretinde că membrii săi sunt războinici
(samurai) moderni care păstrează valorile
tradiţionale japoneze
Yacuza

 yakuza a furnizat servicii de sprijin statului în


colectarea datoriilor, evacuarea chiriaşilor şi
într-o gamă largă de tranzacţii.
 Sistemul de organizare este piramidal şi are la
bază familia (şeful sau tatăl – oyabur, copii –
kobun, fraţii tineri – shatei, fraţii în vârstă –
aniki, unchii – oyi)
 Membrii familiei (ikka) execută fără şovăire
ordinele şefului, juste sau nu, bune sau rele.
Yacuza

 Pentru acţiuni ce lezează autoritatea şefului


ori violarea regulilor familiei, celui vinovat se
aplică pedepse corporale severe, expulzarea,
ori tăierea degetului de la mână de către el
însuşi.
 Specific yakuza este faptul că membrii
familiilor desfăşoară activităţi infracţionale de
cele mai multe ori obişnuite (trafic de orice
fel, jocuri şi pariuri clandestine, etc.) şi, din
profit, plătesc un tribut structurilor superioare
ale organizaţiei.
Triadele chinezeşti

 cele mai vechi societăţi criminale asiatice


 ceremonia de iniţiere, cunoscută sub
denumirea de “Atârnarea lanternei albastre”
impune şi acum recruţilor să repete cele 36
de jurăminte prin care îşi exprimă loialitatea
şi frăţia cu ceilalţi membrii şi obligaţia sacră
de a păstra secretul absolut.
Triadele chinezeşti

 Majoritatea triadelor participă, într-o gamă foarte


largă, la activităţi criminale obişnuite îndeosebi la
traficul cu droguri, jocurile de noroc, şantajul, traficul
de carne vie, pornografia şi spălarea banilor proveniţi
din aceste activităţi ilegale.
 Grupările cele mai sofisticate, mai moderne, se luptă
să monopolizeze jocurile de noroc şi piaţa de casete
video din Hong Kong şi China.
 Triadele din SUA se ocupă îndeosebi cu traficul de
droguri, de arme de foc, emigraţie clandestină, iar în
unele situaţii sunt buni executanţi de răpiri şi
asasinate.
C. Organizată în România?
 Criminalitatea „gulerelor albe”:
-comerţul desfăşurat prin vânzarea de produse contrafăcute infestate, depreciate, expirate,
cu
prejudicii mari sub aspectul protecţiei sănătăţii populaţiei, dar şi a evaziunii fiscale,
societăţii
comerciale ilegal constituite, titluri de credit fără acoperire, contrabandă etc.;
- mediul prin traficul reziduurilor, amplasamente imobiliare şi edilitare cu nerespectarea
legii, defrişări, escavări etc.;
- domeniul învăţământului, sănătăţii, asigurărilor sociale, precum şi majorările
iraţionale ale preţului produselor de bază, instituirile de impozite şi taxe pentru
menţinerea unor sectoare nerentabile sau pentru acoperirea “găurilor negre” din sectorul
industrial şi financiar, jocuri piramidale tip Caritas, autorizări şi avizări contrare legii,
licitaţii contrafăcute, mită în instituţiile publice, justiţie etc.
- în industrie prin activitatea societăţilor “căpuşă”, direcţionarea fluxului de produse spre
societăţi private “recunoscătoare” de la firmele de stat ori achiziţii de produse ce nu sunt
necesare, ori slabe calitativ de la firme private, diminuarea artificială a valorii
patrimoniului în vederea privatizării, creditarea cu produse şi valori a firmelor particulare
în condiţii nelegale, facilităţi salariale, bonificaţii, diurne, premieri în scopul unor profituri
uriaşe, privatizări ilegale etc;
- In domeniul financiar - bancar prin acordarea de credite fără acoperire, cu facilităţi
nelegale, dobânzi preferenţiale, reeşalonări repetate, nerecuperarea debitelor,
acceptarea de garanţii supraevaluate, cheltuieli costisitoare în imobile şi mobile,
sponsorizări costisitoare etc.
C. Organizată în România?
 Contrabanda şi evaziunea fiscală:

- economia subterană, fiind atrase în asemenea


activităţi ilicite personalităţi politice,
guvernanţi, funcţionari publici cu putere de
decizie.
- activitatea economica subterana din Romania
a reprezentata in 1998, 49% din economia
oficiala, respectiv 1.202 miliarde de lei
Contrabandă:
 prezentarea de documente de provenienţă a mărfii
din Republica Moldova, deşi au altă origine, pentru a
beneficia de scutirea de taxe import, ca urmare a
acordului economic existent între cele două ţări;
 ambalaje false, pentru mărfuri de valoare scăzută
(şerveţele, produse alimentare etc.) ce ascund
mărfuri cu taxă de import ridicată (cafea, alcool etc.);
 prezentarea de documente ce atestă că mărfurile au
fost în tranzit şi au ieşit din ţară, deşi au fost
comercializate în interior;
C. Organizată în România?
 Mafia ţigănească:

 Studiu: dacă rata generală a criminalităţii era de 766


la suta de mii de locuitori, în mediul etniei ţigăneşti
aceasta se ridică la 4.377 la suta de mii.
 au început cu cerşetoria organizată, au continuat cu
furturile din buzunare, jocurile de noroc, alba-neagra,
apoi tâlhării şi furturi, fapte de tradiţie în mediul lor,
adaptându-se ori specializându-se în tâlhărirea
conaţionalilor , prostituţie, trafic cu copii, trafic cu
autoturisme furate.

S-ar putea să vă placă și