Sunteți pe pagina 1din 33

CONFERINȚA EUROPEANĂ

Experiențe educaționale europene


23 februarie 2019

Prof. Rodica Zimbru


DIN SUMAR:
 Politici europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale
 Sisteme de asigurare a calităţii în educaţia şi formarea profesională în Europa
 Managementul calității în educaţie
 Experiențe educaționale rezultate din proiecte europene
Politici europene în domeniul educaţiei
şi formării profesionale
Procesul Copenhaga

Prima etapă: dezvoltarea unor principii şi instrumente comune


Procesul Copenhaga a fost lansat odată cu Declaraţia Copenhaga, aprobată la data
de 30 noiembrie 2002 de către miniştrii cu responsabilităţi în domeniul educaţiei şi
formării profesionale din Statele membre, statele candidate la aderare, statele
EFTA-EEA, partenerii sociali europeni şi Comisia Europeană.
Aceasta subliniază contribuţia educaţiei şi a formării profesionale la provocările
identificate în strategia Lisabona:
• consolidarea dimensiunii europene a EFP;
• îmbunătăţirea transparenţei sistemelor de informare şi consiliere;
• recunoaşterea competenţelor şi calificărilor – inclusiv a educaţiei non-formale şi
informale;
• promovarea cooperării în domeniul asigurării calităţii.
În urma procesului de la Copenhaga, Consiliul pentru Educaţie a ajuns la un consens
politic cu privire la un număr de rezultate concrete, în special:
• principii privind identificarea şi validarea educaţiei non-formale şi informale;
• cooperarea în vederea dezvoltării unui cadru comun de asigurare a calităţii în
EFP;
• un cadru unic pentru asigurarea transparenţei calificărilor şi competenţelor –
EUROPASS;
• o rezoluţie privind orientarea/consilierea din perspectiva învăţării pe tot
parcursul vieţii.
Etapa a doua: consolidarea şi dezvoltarea în continuare a instrumentelor comune
Următoarele trei reuniuni ministeriale (Maastricht, 2004, Helsinki, 2006, Bordeaux,
2008) au reiterat priorităţile stabilite la Copenhaga şi, în plus, au precizat ariile
prioritare pentru perioada următoare. Reuniunea de evaluare a progreselor,
organizată la Bordeaux, a stabilit obiectivele şi direcţiile de acţiune pentru intervalul
următor, cele mai importante fiind:
• implementarea instrumentelor şi schemelor de promovare a cooperării în
domeniul EFP – o atenţie special acordându-se Cadrului EQAVET;
• creşterea calităţii şi atractivităţii sistemelor EFP – prin promovarea atractivităţii
EFP în cadrul tuturor grupurilor ţintă şi a excelenţei şi calităţii;
• îmbunătăţirea relaţiilor dintre EFP şi piaţa muncii – prin asigurarea implicării
partenerilor sociali; dezvoltarea validării şi recunoaşterii rezultatelor învăţării
non-formale şi informale; creşterea mobilităţii;
• consolidarea aranjamentelor de cooperare – prin sporirea eficienţei activităţilor
de învăţare reciprocă; consolidarea relaţiilor dintre EFP, educaţia şcolară,
învăţământul superior şi formarea profesională a adulţilor.
Principalele iniţiative europene cu relevanţă în domeniul educaţiei şi al formării
profesionale sunt:
- Cadrul European al Calificărilor pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii (EQF), ce are
ca scop o mai bună corelare a diferitelor sisteme naţionale ale calificărilor,
funcţionând ca un instrument de interpretare care ajută angajatorii şi indivizii să
înţeleagă mai bine calificările dobândite în diferite ţări ale UE, facilitând în acest mod
găsirea unui loc de muncă, continuarea studiilor în străinătate sau angajarea unor
persoane din altă ţară.
- Sistemul European de credite transferabile pentru formarea profesională (ECVET),
creat pentru a facilita transferul şi recunoaşterea experienţelor de învăţare în
Europa, inclusiv pe cele dobândite în afara mediilor de învăţare formale.
- Europass, ce vine în sprijinul persoanelor care doresc să îşi facă mai bine înţelese şi
recunoscute calificările şi abilităţile la nivel european, sporindu-şi şansele de a
obţine un loc de muncă.
- Carta Europeană a Calităţii pentru Mobilitate, ce reprezintă documentul de
referinţă în ceea ce priveşte asigurarea calităţii pentru stagiile de educaţie şi formare
desfăşurate în străinătate.
- Cadrul de Cercetare European (ERO), care promovează raportarea şi cooperarea în
domeniul cercetării în EFP la nivel european
- Arena de Cercetare Cedefop (Cedra), având ca scop dezvoltarea şi împărtăşirea unei
noi abordări privind corelarea dintre competenţe şi piaţa muncii
EfVET – Forumul European al Educaţiei şi Învăţământului Profesional şi Tehnic, o
asociaţie profesională unică instituită la nivel european, creată de către şi pentru
furnizorii de educaţie şi învăţământ profesional şi tehnic (ÎPT) din toate ţările
europene.
EAEA-Asociaţia Europeană pentru Educaţia Adulţilor, un ONG european care include
130 de organizaţii membre din 41 de ţări care activează în domeniul educaţiei
adulţilor.
Reţeaua Europeană de Formare a Formatorilor – Ttnet, care este o supra-reţea din
care fac parte reţelele naţionale, înfiinţată de Cedefop în 1998 pentru a funcţiona ca
un forum pan-european destinat actorilor cheie şi factorilor de decizie din domeniul
formării şi dezvoltării profesionale a cadrelor didactice şi formatorilor din
învăţământul profesional.
Sisteme de asigurare a calităţii
în educaţia şi formarea profesională în Europa
Asigurarea calității educației este realizată printr-un ansamblu de acțiuni de
dezvoltare a capacității instituționale de elaborare, planificare si implementare de
programe de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizația
furnizoare de educație satisface standardele de calitate. Aceasta exprimă capacitatea
unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație, în conformitate cu
standardele anunțate. Ea este promovată astfel încât să conducă la îmbunătățirea
continuă a calității educației.
Metodologia asigurării calității în educație se bazează pe relațiile ce se stabilesc între
următoarele componente:
a) criterii;
b) standarde și standarde de referință;
c) indicatori de performanță;
d) calificări.
Calitatea în educație este asigurată prin următoarele procese:
a) planificarea si realizarea efectivă a rezultatelor așteptate ale învățării;
b) monitorizarea rezultatelor;
c) evaluarea internă a rezultatelor;
d) evaluarea externă a rezultatelor;
e) îmbunătățirea continuă a rezultatelor în educație.
Documentele europene – toate subsumate proceselor „Bologna” si „Lisabona” – prin
care se incearca construirea unui spatiu educational comun european in domeniul
calitatii, sunt:
• „Recomandarea Parlamentului si a Consiliului privind cooperarea europeana
in evaluarea calitatii educatiei scolare” 2001.
• „Raportul european privind indicatorii calitatii invatarii permanente”, publicat
in 2002.
• „Standarde si linii directoare privind asigurarea calitatii in cadrul Ariei
Europene a Invatamantului superior”.
• „Elemente Fundamentale ale Cadrului European pentru Asigurarea Calitatii in
Invatamantul Profesional si Tehnic – CQAF-VET”.
Experiențe educaționale
rezultate din proiecte europene
WE SCHOOL EUROPE

• Proiect de parteneriat strategic


• 2017-2019
INSTITUȚIE CORDONATOARE:
Instituto Comprehensivo
“Erodoto”,Corigliano Calabro, Italia

ȘCOLI PARTENERE:
• Școala Gimnazială nr. 10 Suceava, Romania
• Sillaotsa School din Tartu, Estonia,
• Szkola Podstawowa nr 34 im. Mikolaja
Kopernika din Katowice, Polonia,
• Toli Zordumis din Kumanovo, Macedonia.
Scopul proiectului

Este definit prin sintagma: "Re-start from Education" și "Re-think Education„,


prin crearea unui nou curriculum începând de la clasele primare (9-11 ani) , cu
următoarele obiective:
1. Dezvoltarea calității sistemelor educaționale europene;
2. Educarea noilor generații în spirit european;
3. Educarea profesorilor pentru a preda Europa în școală;
4. Crearea unui parteneriat stratregic numit "We School Europe„ cu școli care
doresc să realizeze o schimbare radicală în curriculumul național the national,
având la bază formarea cadrelor didactice în tematica predării Europei în școală;
5. Dezvoltarea și diversificarea utilizării metodelor de educație non-formală în
cadrul educației fomale;
Obiectivele proiectului
6. Crearea unui model flexibil de curriculum "We School Europe„ce poate fi adaptat
și îmbunătățit, pentru a-i asigura sustenabilitatea;
7. Stabilirea de contacte cu autorități naționale cărora să li se ofere un model de
predare a Europei în școală la nivel experimental, începând cu anul școlar 2019-
2020;
8. Stabilirea de relații cu alte instituții educaționale care să respecte aceleași
standarde educaționale la nivel european;
9. Dezvoltarea acestui parteneriat prin includerea altor țări, în vederea diseminării și
valorizării la scară cât mai largă a experiențelor din cadrul proiectului ;
10. Învățarea valorilor Europei de către diferitele grupuri țintă implicate în
comunitatea educațională la nivel local (directorii școlilor, personalul administrativ,
părinții, inclusiv bunicii și autoritățile regionale pentru educație, mass-media și
instituțiile locale).
Produse finale
O1 - We School Europe - Teachers Training Tool-Kit (TTTK) – suport de curs de
fomare
O2 - We School Europe – curriculum pentru învățământ gimnazial inferior
O3 - Recomandări instituționale adresate părților interesate - Document de politici
pentru autoritățile educaționale / europene pentru recunoașterea WSE

Evenimente de multiplicare
- We School Europe – activități de formare la nivel local (aprilie 2018)
- We School Europe – ziua Europei (5-9 mai 2018)
- We School Europe – un nou curriculum Erasmus Plus de predare a
Europei în școală (iulie 2018)
Prima întâlnire de proiect Italia, noiembrie 2017

Colegele din Macedonia


Colegele din Polonia

Colegele din Italia

Colegele din Estonia


Dintre activitățile proiectului:
Concurs de fotografii
pentru logo

Macedonia
Activități ale elevilor școlii
https://www.weschooleurope.info/
Experiențe educaționale dobândite prin proiecte europene

- informații despre sisteme de învățământ, organizarea școlii, management instituțional,


evaluare
- informații despre activitățile extracurriculare și educație nonformală
- rolul și locul părinților și al comunității locale în viața școlii
- informații despre istoria, geografia, cultura, tradițiile, legile nescrise și tabuurile altor
țări.
Impactul proiectelor europene asupra școlii

- elevii școlii au participat la schimburi de experiențe în alte țări


- cadrele didactice au dobândit competențe de comunicare și de relaționare cu colegi din
alte țări
- au preluat idei, metode didactice de la colegi din țări europene
- Școala noastră este din 2011 Școală Europeană, pentru a treia oară consecutiv
• http://www.gnac.ro/politici-europene/alte-politici-europene-in-
domeniul-calitatii-educatiei-si-formarii-profesionale/
• http://euromentor.ucdc.ro/vol2nr1martie2011/eur-ro/politici-
in-domeniul-calitatii-educatiei-cezar-mil.pdf
• https://www.google.ro/search?q=calitatea+invatamantului+euro
pean&ei=Pl9DXNTTBInEwQK_pLnAAw&start=10&sa=N&ved=0a
hUKEwjU6qOgsPrfAhUJYlAKHT9SDjgQ8NMDCIwB&biw=1517&bi
h=730&dpr=0.9
• http://www.tvet.ro/Anexe/57551/Analiza_comparativa_implem
entare_EQARF.pdf
• https://edict.ro/creativitatea-profesorului-avantajul-elevilor/
• https://edict.ro/calitate-europeana-in-educatie/

S-ar putea să vă placă și