Sunteți pe pagina 1din 12

Parteneriat educational cu familia

EDUCĂM AŞA!
IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI LA
GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT
GUGEŞTI/VRANCEA
ECHIPA DE INSTRUCTORI :
Educatoare gr.I IOANA GOLOGUŞ
Grădiniţa cu program prolonged Gugeşti/VN
Initiator parteneriat- autorul prezentului material
Educatoare gr.II AURELIA BERCARU
Grădiniţa cu program normal nr.1 Gugeşti/VN
Colaborator
OBIECTIVELE PROGRAMULUI :

 Crearea unui sistem unitar, corelat


şi complex de educaţie a părinţilor
pe plan naţional, integrat în
stategia generală de restructurare
a educaţiei copilului în România;

 Încurajarea schimbărilor în
mediul social prin îmbunătăţirea
relaţiilor dintre părinţi şi copii,
asumarea rolului activ şi pozitiv al
părinţilor în educaţia copilului;

 Dezvoltarea unei atitudini


stimulative în rândul personalului
didactic faţă de părinţi,precum şi
cunoaşterea şi promovarea
drepturilor copilului.
Argument
 Necesitatea implementării acestui program în activitatea pe care o
desfăşor s-a impus ca urmare a complexităţii relaţiilor cu familiile
copiilor, care trăiesc diferit de familiile tradiţionale în cadrul cărora
mama se ocupa exclusiv de educaţia copiilor şi de întreţinerea
gospodăriei;
 Prin implementarea acestui proiect, ca educatoare cu experienţă
didactică de peste 30 de ani, recunosc şi accentuez rolul părinţilor de
prim-educatori ai copiilor încercând prin acest demers să-i determin pe
aceştia să-şi ridice semne de întrebare privind propriile metode folosite
în educarea copiilor lor;
 Finalitatea vizată prin iniţierea acestui demers este aceea de a-i ajuta pe
părinţi în sensul cunoaşterii unor strategii pe care să le aplice pentru o
mai bună relaţionare cu proprii copii, de a-i învăţa să abordeze din alte
perspective (democratice, bazate pe respectarea drepturilor copiilor)
relaţia cu aceştia.
Etapele derulării programului
 Selecţionarea cursanţilor;
 Pregătirea materialelor necesare (pliante, plăcuţe cu situaţii
model, filmul “Aprecierea şi acordarea atenţiei”,panouri
permanente, etc.);
 Planificarea întâlnirilor de lucru (cinci şedinţe consecutive în
perioada 9.03-27.04.2009 iar focus-grupul în 10 iunie 2009);
 La fiecare şedinţă s-au dezbătut temele conform graficului,
precum şi temele anterioare , astfel încât să se obţină
implicarea totală a cursanţilor, aceştia având de fiecare dată de
rezolvat o temă pentru acasă.

Selecţionarea cursanţilor
Încă de la începutul anului şcolar am anunţat părinţilor intenţia de a organiza cursul, adresându-le o scrisoare de
intentie, cu următorul conţinut::
MOTTO:
“Copiii sunt drăgălaşi, dar şi obositori!
Educarea lor poate fi o plăcere, dar poate fi şi dificilă.
Un PĂRINTE poate fi mai bun decât altul, dar TOŢI PĂRINŢII au nevoie de SFATURI ŞI SPRIJIN.”

Stimaţi părinţi,
Pentru a rezolva mai uşor problemele pe care le întâmpinaţi în relaţia cu proprii copii, vă propunem să
participaţi la cursul pentru părinţi „EDUCĂM AŞA!”.
CURSUL PENTRU PĂRINŢI „ EDUCĂM AŞA!” este un mod de informare şi formare educaţională preventivă .
SCOPUL acestui curs este :
 Realizarea unei mai bune relaţii între părinţi şi copii, aceasta fiind condiţia unei dezvoltări sănătoase şi
armonioase a copilului;
 Prevenirea unor probleme grave de educaţie (comportamentul negativ, inacceptabil al copilului);
 Prevenirea unor reacţii negative ale părinţilor în situaţii de criză educaţională (provocate de comportamentul
indezirabil al copilului);
 Înţelegerea de către părinţi a faptului că ei pot influenţa şi conduce în sensul dorit comportamentul copiilor.
Prin acest curs, părinţii vor învăţa ce metode pot utiliza în mod eficient pentru a influenţa pozitiv
comportamentul copilului, în sensul dorit.
Participarea la acest curs este condiţionată doar de:
 Interes pentru problemele privind educaţia propriului dvs. copil;
 Punctualitate;
 Seriozitate în abordarea întregului curs.
AŞTEPTĂM ÎNTREBĂRI ŞI ÎNSCRIERI !
COORDONATOR CURS
Educatoare Ioana Gologuş -instructor de părinţi,
JURNALUL CURSULUI- 1
 Bine aţi venit la cursul
pentru părinţi “EDUCĂM
AŞA!”
 Vă mulţumim că aţi acceptat
să acordaţi atenţie acestei
activităţi!
 Acest seminar vă aparţine şi
succesul său depinde în mare
parte de dumneavoastră!
 Participaţi la discuţii şi
împărtăşiţi-vă experienţa!
 Şi acum să facem cunoştinţă!
JURNALUL CURSULUI- 2
 Ce aş face eu?
 Să răspundem la această întrebare
analizând datele furnizate de situaţiile
model prezentate;
 NU UITAŢI !
1. Acordarea atenţiei şi aprecierea pozitiva
cresc încrederea în sine a copilului
CE VA DORI SĂ REPETE
LUCRURILE BUNE;
2. Acordarea atenţiei negative şi
aprecierea negativă vor conduce la
comportamente negative!
3. Dacă nu este periculos, ignoraţi micile
greşeli, nu ţineţi predici, nu pedepsiţi!
JURNALUL CURSULUI-3
 Valorile promovate în familia ta
trebuie cunoscute de toţi membrii ei;
 Pentru a le face înţelese şi de către
copii stabileşte reguli şi limite clare!
 Fii consecvent şi convingător!
 Evită pedeapsa folosind formele
acceptate de copil - izolarea sau
schimbarea situaţiei, aprecierea
comportamentului dorit şi acordarea
de recompense;
 Foloseşte doar recompense legate de
activităţile care plac mai mult
copilului!
 Evită recompensele materiale cât mai
mult!
JURNALUL CURSULUI-4
 Să vizionăm împreună filmul
“ACORDAREA
ATENŢIEI ŞI
APRECIEREA”!

 Sesizaţi situaţiile model pe


care le întâlniţi în relaţia cu
copiii dumneavoastră!

 Rezolvaţi situaţiile de criză cu


tact şi consemnaţi soluţiile
găsite în temele pentru acasă!
JURNALUL CURSULUI- 5
 Să ne verificăm cunoştinţele
şi abilităţile dobândite !
 SĂ NU UITĂM !

1. Beneficiile cercului pozitiv:


atenţie, apreciere,recompensă;
2. Importanţa consecvenţei în
orice demers educativ!
3. Succesul depinde de noi!
AI GRIJĂ DE COPIII TĂI
ORIUNDE TE-AI AFLA!
 Ai aflat cum să-ţi protejezi
copiii de apariţia unor
comportamente negative ce-i
pot face rău pe termen lung;
 Ai aflat cum să nu reacţionezi
negativ şi sperăm că ai învăţat
chiar să te joci!
 Ai grijă de copiii tăi oriunde te-
ai afla!
 Nu uita ca educatia copilului
necesita o munca de echipa!
 Apeleaza cu incredere la
instructorii de parinti, caci ei
pot ajuta!
ÎN LOC DE CONCLUZII….
Dacă îl vezi râzând, înseamnă că este încă o zi fericită din viaţa copilului tău.Dacă îl vezi fericit, înseamnă că tu, părintele
lui ai reuşit sa-i oferi dragoste şi înţelegere. Tu spui că i-ai oferit totul,că nu-i lipseşte nimic. Nu îi este foame, nu îi este frig,
e sănătos şi în camera lui plină de jucării sunt părinţii săi.
Şi totuşi…doamna educatoare îţi spune că este neastâmpărat, că nu scrie frumos, că îşi loveşte colegii şi mai răspunde câte-
odată obraznic, dar tu nu ai observat niciodată nimic. Întotdeauna când soseai acasă era sătul, curat, odihnit şi se uita la
televizor.
Ba câteodată sărea pe pat de bucurie că ai intrat în camera lui; îţi arăta un desen de la grădiniţă, îi spuneai că este frumos, dar
erai prea obosit să te uiţi la el. Îţi arăta zeci de lucruri, dar spuneai că nu e timpul potrivit pentru ele. N-aveai timp nici
măcar să-i citeşti o poveste sau să-l întrebi ce-a învăţat la grădiniţă, dar sunteţi foarte mulţumiţi de el.. E timpul să afli ce se
întâmplă!
Ştii că nu ai un copil extraordinar, se poate să fi greşit undeva. Tu , părintele lui, deşi n-ai vrut, uneori nu ai procedat tocmai
bine. Trebuie doar să recunoşti asta şi să doreşti să schimbi lucrurile.
Şi, mai e nevoie de ceva. De…iubire! Oferă-i copilului tău în fiecare zi atât cât poţi. El vrea să fie ore întregi cu tine, dar se
va mulţumi cu ceea ce îi poţi oferi tu. Dăruieşte-i din tot sufletul câteva minute şi minutele se vor transforma în ore.
Acordă-i atenţie şi vei vedea că îl vei face fericit!
Laudă-i cele mai mici şi mai neînsemnate fapte şi el va dori întotdeauna să-ţi facă pe plac.
Apreciază-i eforturile şi rezultatele nu vor întârzia să apară!
Şi…nu uita, dacă greşeşte, nu trebuie neapărat să fie pedepsit. Poate ai uitat să-i stabileşti regulile şi a greşit fărăa să-şi dea
seama că te supără.
Uneori, faptul că îl ignori poate fi cea mai aspră pedeapăa pentru el.
Şi ar mai fi ceva! Oferă-i mici recompense pentru faptele bune. Nimic nu i-ar plăcea mai mult decât să meargă la o
plimbare cu tine, să-i citeşti o poveste sau pur si simplu sa staţi unul lânga celălalt în faţa televizorului. Crezi că e prea mult
pentru tine?
E drept ca în viaţă nu ai timp pentru toate. Mai cu seamă că ai pierdut primii paşi ai copilului tău, că nu ai auzit primele lui
cuvinte, că nu i-ai lăudat primul desen, primele litere scrise, că nu ai ascultat prima poveste citită de el…
Pentru toate acesteea…TREBUIE SĂ-I FII MEREU ALĂTURI!!!

S-ar putea să vă placă și