Noţiunea si clasificarea condiţiilor de validitate

• condiţiile de formă şi de fond

• condiţiile esenţiale şi neesenţiale
• condiţii de validitate şi condiţii de eficacitate
• condiţii legale şi condiţii convenţionale
 Prin condiţiile actului juridic civil se vor înţelege acele
componente care trebuie sau pot să intre în structura actului juridic
civil, deci elementele din care este alcătuit actul juridic civil.
Clasificarea condiţiilor actului juridic civil
1. în funcţie de aspectul la care se referă acestea, rezultă două
categorii de condiţii ale actului juridic, anume:
condiţii de fond (numite şi condiţii intrinseci). Condiţiile de fond
sunt cele care privesc conţinutul actului juridic civil.
condiţii de formă (numite şi condiţii extrinseci), condiţiile de formă
sunt cele care se referă la exteriorizarea voinţei.
2. după criteriul obligativităţii sau neobligativităţii lor, condiţiile
actului juridic se împart în:
condiţii esenţiale - sunt acelea care trebuie îndeplinite în mod
obligatoriu, lipsa uneia dintre ele atrăgând nevalabilitatea actului
juridic.
condiţii neesenţiale - sunt acelea care pot fi prezente sau pot lipsi din
actul juridic, fără a fi afectată valabilitatea acestuia.
 3. după sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării
lor. În funcţie de acest criteriu, condiţiile actului juridic pot
fi:
condiţii de validitate. Nerespectarea condiţiilor de
validitate se sancţionează cu nulitatea actului juridic civil;
condiţii de eficacitate, prin nerespectarea condiţiilor de
eficacitate nu se atrage nulitatea actului juridic civil, ci
alte sancţiuni (spre exemplu, inopozabilitatea faţă de
terţi).

4. în funcţie de vocaţia lor, condiţiile actului juridic

civil mai pot fi clasificate în:
condiţii generale - privesc toate actele juridice civile;
condiţii speciale - privesc numai anumite acte juridice
civile.
 Codul Civil stabileşte care sunt condiţiile de fond şi de formă
generale pentru valabilitatea oricărei convenţii.

Art. 1179
Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului
(1) Condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimţământul părţilor;
3. un obiect determinat şi licit;
4. o cauză licită şi morală.
(2) În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului,
aceasta trebuie respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale
aplicabile.
Articolul 1179 se află în cuprinsul capitolului intitulat Contractul,
totuşi aceste condiţii sunt necesare pentru validitatea oricărui act juridic,
manifestarea de voinţă ce nu le respectă neputând produce efectele pe
care legea le recunoaşte unei astfel de operaţiuni juridice.
 Capacitatea de a încheia actul juridic civil, reprezintă aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni
titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor juridice civile. Capacitatea de a încheia acte juridice
civile este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic civil.
PERSOANE FIZICE
Orice persoana are dreptul de a contracta, cu exceptia celor care au fost declarate incapabile de lege.

CAPACITATEA DE FOLOSINTA
Aptitudinea generala de a dobandi drepturi si obligatii, adica de a deveni subiect de drept in
cadrul unor raporturi juridice.
● Se dobandeste, de regula, de la data nasterii, iar – ca exceptie in ceea ce priveste drepturile – de la conceptie.
● Inceteaza la data mortii constatata fizic sau ca urmare a declararii judecatoresti a mortii.
Incapacitati, ingradiri:
● cu caracter de protectie a persoanei prevazute expres de Codul civil si de legislatia civila;
● cu caracter de sanctiune:
– civila, prevazute in mod expres de Codul civil;
– penala, ca pedepse complementare si accesorii, precum si masuri de siguranta, prevazute in mod expres de
Codul penal.
CAPACITATEA DE EXERCITIU
Aptitudinea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, prin incheierea de
acte juridice.
Forme:
● Lipsa capacitatii de exercitiu:
– minorii care nu au implinit varsta de 14 ani
– persoanele puse sub interdictie judecatoreasca
● Capacitate de exercitiu restransa:
– minorii cu varsta de 14-18 ani
● Capacitate de exercitiu deplina:
– persoanele majore, de la implinirea varstei de 18 ani, cu exceptia celor puse sub interdictie
 Persoanele lipsite de capacitatea de exercitiu sau avand capacitate de
exercitiu restransa pot incheia contracte prin reprezentantii lor legali (parinti si tutori), iar cele cu capacitate de
exercitiu deplina pot incheia contracte in nume propriu.
Capacitatea de exercitiu inceteaza:
● prin moartea sau declararea judecatoreasca a mortii;
● prin punerea sub interdictie judecatoreasca;
● prin declararea nulitatii sau anularea casatoriei inainte ca femeia sa fi implinit 18 ani, daca a fost de rea-credinta la
incheierea casatoriei (a cunoscut cauza de nulitate sau de anulabilitate a casatoriei).

PERSOANE JURIDICE
CAPACITATEA DE FOLOSINTA
Aptitudinea de a avea drepturi si obligatii civile.
● Inceputul capacitatii de folosinta:
– de la data inregistrarii la organul competent:
asociatiile de proprietari; organizatiile mestesugaresti; organizatiile economice straine care functioneaza in
Romania;
– de la data inscrierii in registrele speciale tinute de instantele judecatoresti: societatile agricole; asociatiile si
fundatiile; composesoratele; obstile de mosneni; obstile de razesi la paduri graniceresti si alte forme asociative;
– de la data inmatricularii in Registrul Comertului:
regiile autonome; societatile comerciale; cooperativele de consum; organizatiile cooperatiste de credit; grupurile
de interes economic;
– de la data actului de dispozitie care le infiinteaza: organele de stat (legislative, executive si
judecatoresti), institutiile de stat, unitatile administrativ-teritoriale, persoanele juridice infiintate de autoritatile
administratiei publice locale;
– de la data autorizarii infiintarii (de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii instantei privind
admiterea cererii de inregistrare) partidele politice;
– de la data recunoasterii infiintarii de catre Guvern:camerele de comert si industrie.
1. Consimţământul. Prin consimţământ se înţelege exteriorizarea
hotărârii de a încheia un act juridic civil.
Consimţământul este o condiţie de fond, esenţială, de
validitate şi generală a actului juridic civil.
Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe, cumulativ:
- să provină de la o persoană cu discernământ, în caz contrar
actul fiind lovit de nulitate relativă (Sarcina probei revine celui
care afirmă lipsa discernământului la momentul încheierii
actului; în cazul în care după încheierea actului persoana a fost
pusă sub interdicţie, anularea se poate pronunţa dovedindu-se
existenţa (doar) a cauzei (afecţiunea medicală) punerii sub
interdicţie şi a notorietăţii acesteia, la data încheierii actului)
- să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
- să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de
consimţământ.
Viciile de consimţământ sunt:

Eroarea - falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic. Sancţiunea erorii este
nulitatea relativă a actului. În funcţie de consecinţele care intervin distingem între eroarea esenţială şi
eroarea neesenţială.;
Eroarea este esenţială dacă falsa reprezentare cade asupra:
- naturii sau obiectului actului juridic ce se încheie (error in negotium), în sensul că o parte crede că încheie un
anumit act juridic, iar cealaltă parte crede că încheie un alt act juridic (de exemplu, o parte crede că încheie un contract
de locaţiune, iar cealaltă parte crede că încheie un contract de vânzare);
- identităţii fizice a obiectului prestaţiei (error in corpore), în sensul că una dintre părţi crede că tratează cu privier
la un anumit bun, iar cealaltă parte are în vedere un alt bun (de exemplu, o parte vrea să vândă un imobil din provincie,
iar cealaltă parte acceptă crezând că este vorba de un imobil situat în Bucureşti);
- calităţilor substanţiale ale obiectului prestaţiei ori altei împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa
căreia actul juridic nu s-ar fi încheiat (error in substantiam).
- asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat (error
in personam).

Eroarea neesenţială (indiferentă) este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin importante la încheierea
actului juridic, în sensul că partea aflată în eroare ar fi încheiat actul juridic şi dacă ar fi avut o corectă reprezentare a
acelor împrejurări, astfel încât nu este afectată însăşi valabilitatea acestuia (de exemplu, eroarea asupra stării civile a
cumpărătotăţilor nesubstanţiale ale obiectului etc., desigur dacă părţile nu au considerat împrejurările respective
esenţiale pentru încheierea actului juridic).
Eroarea neesenţială poate atrage cel mult o diminuare (sau majorare) valorică a prestaţiei, însă poate să rămână
chiar şi fără vreo consecinţă juridică.

În funcţie de natura realităţii fals reprezentate, eroarea este de două feluri:- eroare de fapt;-
eroare de drept.
 - dolul (viclenia) - Consimţământul este viciat prin dol atunci când
partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte
părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe
contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le
dezvăluie. Dolul este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea în
eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie
un anumit act juridic.Sancţiunea care intervine în cazul dolului este nulitatea
relativă a actului juridic;
-violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în ameninţarea
unei persoane cu un rău de natură să îi producă o temere ce o determină
să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Sancţiunea care
intervine în cazul violenţei - viciu de consimţământ constă în nulitatea relativă
a actului juridic;
-leziunea ca viciu de consimtamant reprezinta prejudiciul material suferit
de una din părţi ca urmare a încheierii convenţiei si consta in disproportia
vadita de valoare intre prestatii, ce exista inca de la momentul
incheieriicontractului. Leziunea poate conduce la două sancţiuni alternative:
nulitatea relativă; reducerea sau, după caz, mărirea uneia dintre prestaţii, după
distincţiile făcute de art. 1222 NCC
3. Obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 să existe; obiectul poate fi şi un bun viitor, cu excepţiile prevăzute de lege.
 să fie în circuitul civil (bunurile proprietate publică nu sunt în circuitul civil);
 să fie determinat sau determinabil (vezi art. 1231-1234 NCC);
 să fie posibil (convenţia este valabilă dacă imposibilitatea este doar relativă, în sensul că
obligaţia nu este imposibilă pentru oricine – art. 1227 NCC); această cerinţă este una
controversată.
 să fie licit şi moral.
4. Cauza (scopul, motivul care determină fiecare parte să încheie contractul) actului juridic civil
trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe, cumulativ:
 să existe;
 să fie licită. Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice;
 să fie morală. Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.
Cauza este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic civil.
Sancţiunea nerespectării condiţiilor cauzei.
 Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost
greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice.
 Cauza ilicită sau imorală va atrage nulitatea absolută a contractului numai dacă este comună
ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o
cunoască.
 Prin forma actului juridic civil se înţelege modalitatea de exteriorizare a
manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil
concret.
1. Forma ad validitatem. Prin forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil se
înţelege acea condiţie de validitate, esenţială şi specială, care constă în necesitatea
îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-ar putea
naşte în mod valabil. Forma cerută ad validitatem prezintă reprezintă un element constitutiv
(esenţial) al actului juridic civil, în lipsa căruia actul juridic va fi lovit de nulitate absolută;
2. Forma ad probationem. Prin forma cerută pentru probarea actului juridic civil se
înţelege acea cerinţă, impusă de lege sau de părţi, care constă în întocmirea unui înscris cu
scopul de a dovedi actul juridic civil. Forma ad probationem este obligatorie, nu
facultativă, în sensul că nerespectarea ei atrage, în principiu, inadmisibilitatea dovedirii
actului juridic civil cu un alt mijloc de probă.
Aşadar, nerespectarea formei ad probationem nu atrage nevalabilitatea actului juridic
civil, ci, în principiu, sancţiunea care intervine constă în imposibilitatea dovedirii actului
juridic civil cu un alt mijloc de probă.
Dovada actului juridic civil şi existenţa acestuia sunt două chestiuni distincte,
prima nefiind necesară decât în caz de litigiu.
3. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi. Prin forma cerută pentru
opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil desemnăm acele formalităţi care sunt
necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil şi persoanelor care nu au
participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor acestora. Forma
cerută pentru opozabilitate faţă de terţi este obligatorie, iar nu facultativă. În cazul
nerespectării acestei cerinţe de formă, sancţiunea constă în inopozabilitatea actului juridic,
adică ofera posibilitatea terţului interesat de a ignora actul juridic invocat de părţile acestuia
sau de una dintre ele împotriva sa.