„ȘCOALA CONTEXTUALĂ SAU

MANAGEMENTUL
SITUAȚIONAL”

A efectuat: st.gr TMAP- 171 Grigorenco Irina

Timercan Diana
 NOTA ISTORICĂ

Anii 40 ai secolului XX, influențată de către

Herbert Simon, savant american în domeniul
științelor sociale, economice și politice.
A recunoscut că trebuie abandonate
principiile tradiționale ale managementului
pentru a face loc abordării situaționale.

Teoria practicii managementului

Principii clasice = proverbe = condiții principiilor
concurente
 APARȚIA TEORIILOR

Anul 1966- apar 2 teorii americane de

Daniel Katz și Robert Kahn: „Psihologia
socială a organizațiilor”.
Anume ei au oferit o descriere
convingătoare a avantajelor perspectivei
situaționale sau a sistemeșor deschise în
examinarea relațiilor dintre organizație și
mediul extern.
 SECOLUL XXI FONDATORII- ”NU EXISTĂ REȚETA
SUCCESULUI„
Școala sistematică Cercetători

Manageri Consultanții
IDEEA FORMĂRII

Principii
Metode
Tehnici de conducere
 RECOMANDĂRI
• 1) Managerul să identifice
contextul, în care evaluează
firma pe care o conduce
• 2) Să aleagă metode și
instrumente
• 3) Să respecte principii și
reguli adecvate, compatibile
cu situația respectivă
ABORDAREA CONTEXTUALĂ ÎNCEPE CU:

 Analiza
 Inventarierea
circumstanțelor dominante
în timp;
 Evaluarea cursului posibil
de acțiuni disponibile și
consecințele fiecărei acțiuni
 ”NU EXISTĂ„

 Două situații perfect identice.

 Două soluții perfect identice.
 Sarcina științei nu este de a dicta ce trebuie de făcut într-o situație.
 Mecanica nu-i spune inginerului cum sa facă un instrument perfect și
multifuncțional.
Managerul nu este un avocat.
CELE PATRU VARIABILE SITUAȚIONALE

1. Mărimea organizației
2. Tehnologia
3. Incertitudinea mediului
4. Deosebirile individuale
 REGULI DE COMPORTARE

1) Atenţie la critici si propuneri de raţionalizare

2) Respectarea propunerilor char si atunci când sunt incorecte sau absurde
3) Răbdare, calm si curtoaz in raporturile cu subordonaţii
4) Critica subalternilor se face fara asistenta, iar lauda si mulţumirile se aduc in
public
5) Recurgerea la autoritate si sancţiuni doar după epuizarea celorlalte metode de
influență