LUCIAN BLAGA

 Expresionismul urmărește evidențierea așa-ziselor "trăiri

necondiționate absolute", aducând cu sine un climat încărcat
de tensiuni, contradicții, neliniști, anxietate, accente de
revoltă și foarte mult dramatism.
 Exacerbând subiectivismul, expresionismul denaturează
reprezentarea, manifestă preferință pentru tensiuni
psihologice, pentru eroi zbuciumați, pentru monstruos și
caricatural, stridențe, antiteze brutale și abstracte, mergându-
se până la denaturarea figurii și a limbajului.
 Filosofia lui Nietzsche influentează tehnica expresionistă prin
frenezia dionisiacă a sentimentelor, potențarea ideii de destin
implacabil, de dezlantuire ,de eliberare a eului
 Poetul caută refugii în mituri, credințe, ritualuri stravechi.
 Crezul artistic relevă întoarcerea în timp, în zonele arhetipale
ale culturii și ale omenirii, în general.
 Eul liric se reintoarce la origini, spre paradigma mitică, spre
timpurile primordiale, când ființa se contopea cu cosmicul
formând un intreg.
 Se remarca la Blaga mai multe etape de creatie ce
corespund unei traiectorii existentiale: ascensiune,
cadere – echilibru.
 Intr-o primă fază, poezia lui se apropie de expresionism. Volumele
“Poemele luminii” (1919) și “Pasii profetului” stau sub semnul luminii,
devenită metafora esentială a nașterii universului. Blaga pune in
centrul cosmogenezei lumina, cu natura ei misterioasă.
 Lumina este celebrată ca “stihie primordială, generatoare cosmică de
viată” (Ovidiu S. Crohmălniceanu ); in aceeasi măsură, căderea in
nefiintă este o trecere in lumină.
 Lumina semnifică și actul cunoașterii umane. Dintre cele două tipuri de
cunoaștere: “paradisiacă” – logică, auditivă, abstractă și cea
“luciferică”– intuitivă, participativă, Blaga optează pentru cea din
urmă, născatoare ea insăși de mister prin actul poetic al creației.
 Misterul sau taina constituie esența spre care se indreaptă poetul.
 Incepând cu volumul “In marea trecere” (1921) si
continuând cu ‘Lauda somnului” (1929) se distinge
etapa unui eu problematizant.
 Apare al doilea element specific al liricii blagiene:
tristețea metafizică, generate de conflictul tragic ce
sfâsie sufletul omenesc, blestemat sa nu poata trăi
la nesfârsit in nepăsarea fericirii.
 Intreaga fire pare a fi macinata de o boala secreta,
natura se instraineaza de om.
 Viata inseamna alunecarea inexorabila spre moarte,
marea trecere (“pretutindeni e o tristete. E o
negare. E un sfârsit.”).
 Poezia blagiană relevă o constiintă apocaliptică,
generată de o viziune desacralizată asupra lumii ;
 Se remarcă interiorizarea și spiritualizarea peisajului;
 Trăirile sufletești, sentimentul inutilității, tristețea
metafizică, subiectivitatea apar constant în poezia
expresionistă.
 Teme și motive predilecte: tristetea și neliniștea
metafizică, disperarea, absența, neantul, moartea,
dezagregarea eului, natura halucinantă,
desacralizarea lumii.
 A treia etapa a eului reconciliant reflecta
recuperarea comuniunii dintre eul liric si univers
 Volumul “Nebanuitele trepte” 1943 se inscrie sub
semnul anonimatului, al mitului si al cantecului.
 In “Mirabila samanta” – poezie ce deschide volumul
postumelor – viata nu mai apare ca o dureroasa
trecere in noapte.
 Blaga lauda forta zamislitoare a Fiintei care se
reinnoieste continuu. El depaseste astfel impasul
viziunii expresioniste, ajungand la echilibrul clasic.