Sunteți pe pagina 1din 31

Vocabularul sau lexicul

Curs P.I.P.P.
Limba română
Cuprins
1. Clasificarea vocabularului
2. Definiţia cuvântului
3. Semnificaţia cuvântului
4. Abordarea referenţială
5. Abordarea semantică
6. Abordarea morfologică
1. CLASIFICARE (1)
1. Din punctul de vedere al utilizării cuvintelor, vocabularul se
clasifică după cum urmează:
- vocabular fundamental (fondul principal lexical) şi masa
vocabularului;
- vocabular activ şi vocabular pasiv;
- vocabular literar/ vocabular familiar/ vocabular neliterar
- vocabular uzual (mediu) şi vocabular cu sferă limitată de utilizare
(regionalisme, termeni de specialitate, termeni argotici şi de
jargon).

Fondul principal lexical:


cuvinte folosite de toţi vorbitorii, au caracter polisemantic, au putere
mare de derivare şi de compunere, întră în expresii şi locuţiuni, sunt
vechi şi au stabilitate mare.
1. CLASIFICARE (2)
2. după criteriul semantic
- se clasifică în funcţie de sensul lor şi relaţiile ce se pot stabili între
ele pe baza sensului;
- sinonime,
-antonime,
-cuvinte polisemantice,
-hiponime
-hiperonime

Atenţie! Nu se instituie o relaţie de sens


-între omonime
-între paronime.
1. CLASIFICARE (3)
3. după criteriul formativ/morfologic
-cuvinte primare
- cuvinte obţinute – de la cuvintele primare, prin mijloace interne
de îmbogăţire a vocabularului, adică prin derivare, compunere şi
conversiune.
Exerciţiu: vocabularul
Recunoaşteţi din seria de mai jos cuvintele care aparţin
vocabularului fundamental: masculin, scaun, sfânt, şi, duminică,
ştergar, astronaut, astrolog, bunic, pâine.
2. Cuvântul: definiţie (1)
Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului şi este
compus din două planuri: formă şi conţinut.

Planul formei este alcătuit din sunete sau litere, de aici şi


expresia formă sonoră şi formă grafică (învelişul sonor,
aspectul grafic).

Planul conţinutului se referă la semnificaţia pe care


cuvântul o are şi conţine imaginea pe care pronunţarea
sau scrierea cuvântului o evocă în mintea noastră.
Conţinutul se mai numeşte înţeles, semnificaţie, sens.
2. Cuvântul: definiţie (2)

SEMNIFICAT
(gând, concept, imagine)

SEMNIFICANT REFERENT
(forma grafică) (obiect din lume)
2. Cuvântul: relaţia formă-conţinut (3)
formă - conţinut
(semnificant - semnificat)
-legătura se consideră a fi arbitrară, întâmplătoare
-între semnificant şi semnificat nu există nici o legătură
logică Dovadă: aceeaşi realitate, acelaşi conţinut are
semnificanţi diferiţi în limbi diferite: eg. măr, pomme,
apple etc.
-cuvântul / semnul lingvistic este arbitrar
3. Semnificaţia cuvântului
Abordare referenţială / Abordare semantică / Abordare
morfologică

Denotaţie şi conotaţie
Denotaţia – actul prin care unui obiect i se atribuie un nume.
Denotaţia (numele) are caracter stabil, este una singură.
Este legată de realitatea extralingvistică, de obiectul real sau de
referent.

Conotaţia (conotaţiile) – exprimă valori secundare ale conţinutului


unui cuvânt; depinde de context;
exprimă orice sens afectiv, emotiv al unui cuvânt, care se adaugă
denotaţiei.
3. Semnificaţia cuvântului (2)

Denotaţie Conotaţie
Leu – mamifer din sfera felinelor, cu O fiinţă cu putere fizică excepţională, cu o
greutate corporală înfăţişare măreaţă şi nobilă
Fierul se oxidează în aer. Eg. Ahile se luptă ca un leu.
Om de fier.

-Există conotaţii cu caracter social şi


cultural larg:
-desemnarea unei persoane ca BOU are
conotaţie depreciativă, familiară,
neliterară;
-calificativul NAIV – pentru PROST,
-VÂRSTA A TREIA – pentru BĂTRÂNEŢE
4. Abordare referenţială
Relaţia cu obiectul din realitate la care face referire
cuvântul
5. Abordare semantică
Relaţiile de sens care se stabilesc între cuvinte
5. 1. Relaţii semantice
Relaţii de sens

Polisemia
Sinonimia
Antonimia
Câmpurile lexico-semantice
Hiponimia-hiperonimia

Relaţii pe baza formei cuvintelor

Paronimia
Omonimia
5.2. Câmpul semantic
Câmpul semantic este alcătuit dintr-o reţea de cuvinte care
întreţin relaţii semantice cu un cuvânt cheie.

De exemplu, câmpul semantic al locuinţei este alcătuit din cuvinte


precum: casă, vilă, castel, palat, bloc, colibă, hotel, han, internat,
pensiune, cabană, cort etc.
Relaţia dintre aceste cuvinte se bazează pe o trăsătură semantică
sau mai multe trăsături semantice comune: „loc construit”,
„pentru a fi locuit”.
5.3. Relaţia de hiponimie (hiponimele)
Hiponimele: cuvintele între care se stabileşte o relaţie de tip
„includere”: un cuvânt este inclus în semnificaţia unui termen care
are semnificaţie mai generală.
Eg. trandafir şi floare, verde-culoare, cal-animal etc.

Trandafir şi viorea
- stabilesc între ele o relaţie de co-hiponimie
-sunt co-hiponime, incluse amândouă în termenul supraordonat
floare, care este hiperonimul lor.

Hiponimul cuvântului a este cuvântul b care este mai specific (a.


fruct – b. măr). Termenul b poate fi numit cu termenul a, adică
mărul conţine toate caracteristicile semantice ale fructului, dar
invers nu este valabil.
eg. câinele este hiponim pentru animal. Toţi câinii sunt animale,
dar nu toate animalele sunt câini.
5.4. Relaţia de hiperonimie (hiperonimele)
Relaţia de hiperonimie
-se stabileşte între un cuvânt supraordonat care include din punct
de vedere semantic cuvinte subordonate (hiponimele).

Eg. instrument muzical este hiperonim pentru chitară, vioară, pian


etc. Relaţia este de la gen la specie, de la general la particular.
5.4. Relaţia de hiperonimie (hiperonimele)
Trecerea de la un hiponim, un cuvânt care desemnează o
subspecie, un fel al obiectului, la cuvântul care desemnează genul,
se numeşte generalizare.
Eg. măr, pară, caisă sunt hiponime, iar prin generalizare, fructul
este hiperonim.
Hiponimul poartă aceeaşi informaţie ca hiperonimul, dar şi una
suplimentară.

Trecerea de la hiperonim la hiponim se numeşte specificare.


Eg. dans e hiperonim, iar prin specificare se obţin hiponimele
vals, tango, salsa; hiperonimul este cal, iar hiponimele obţinute
prin specificare sunt armăsar, iapă, mânz etc.; clasa copacilor
include nucul, mărul, salcia, stejarul etc.
5.5. Relaţia de sinonimie
Relaţia de sinonimie se instituie între două cuvinte care au aceeaşi
semnificaţie/ semnificaţii asemănătoare.
Eg. Locuieşte în Bucureşti. Domiciliază în Bucureşti
Două sau mai multe cuvinte sunt în relaţie de sinonimie dacă şi
numai dacă ele se pot substitui unul cu altul într-un context.

Sinonimele totale sunt cuvintele cu acelaşi sens, deci sunt


interşanjabile în toate contextele. Eg. zăpadă, nea, omăt sunt
interşanjabile în toate contextele, iar existenţa lor se explică prin
faptul că au pătruns în limbă pe căi diferite.

Sinonimele parţiale sunt cuvinte al căror sens e foarte apropiat,


astfel încât în majoritatea cazurilor ele se pot înlocui unul cu altul.
5.5. Relaţia de sinonimie. Exerciţii
1. Discutaţi relaţia de sinonimie între: prietenesc şi amical.
Eg. Divorţul s-a desfăşurat în termeni amicali şi nu termeni prieteneşt

2. Găsiţi contexte potrivite pentru a ilustra sinonimia parţială


dintre următoarele cuvinte: a administra, a gira, a guverna, a
controla, a conduce.
5.6. Relaţia de antonimie
Relaţia de antonimie: între două cuvinte al căror sens se opune.
5.6. Relaţia de antonimie:
Antonime graduale şi nongraduale
Antonime non-graduale: perechile de antonime de tipul bărbat-femeie, mort-viu,
botezat-nebotezat, unde opoziţia se referă la faptul că un obiect poate fi ori a, ori
b, niciodată amândouă la un loc. Antonimele nongraduale se exclud reciproc.
Eg. Dacă x este căsătorit, atunci nu este necăsătorit; dacă este bărbat, atunci nu este
femeie.
Există şi situaţii în care aceste semnificaţia acestor cuvinte presupune grade de intensitate.
Acestea sunt situaţii în care cuvintele au încărcătură stilistică. Eg. Se simţea mai bărbat. –
unde mai bărbat înseamnă „plin de curaj”.

Antonime totale sunt cuvintele între care un vorbitor nativ resimte opoziţie
maximă.
Eg.: rece-cald, înalt-scund.
Opoziţia e mai laxă: eg. relaxat-tensionat, prost-deştept.

Antonimele graduale nu se exclud reciproc


În cazul lor nu există polaritate, ci gradaţie;
ele pot avea grade de comparaţie (mai bucuros, foarte bucuros);
calitatea pe care o exprimă este graduală. Eg. cuvinte pereche mare-mic, deştept-prost,
curajos-laş.
5.6. Antonime în relaţie de reciprocitate
Eg. perechile de cuvinte
patron - angajat,
a da - a primi,
a vinde - a cumpăra,
bunic-nepot,
doctor-pacient,
termenii sunt antonime în relaţie de reciprocitate, deoarece primul îl
presupune pe al doilea şi invers.
5.7. Polisemia
Capacitatea majorităţii cuvintelor de a avea mai multe sensuri
-Redată în dicţionare prin înregistrarea sensurilor cuvintelor sub cifre sau semne
grafice diferite în acelaşi articol de dicţionar (sau cuvânt-intrare)

-Eg. între 1 şi 2, între AFECTÁ1 şi AFECTÁ2 nu sunt elemente de sens comune


-Între sensurile lui 2 – există elemente de sens comune: o stare psihologică

-AFECTÁ1, afectez, vb. I. Tranz. A destina (o sumă de bani, o cantitate de


materiale etc.) unui anumit scop. – Din fr. affecter.
-AFECTÁ2, afectez, vb. I. Tranz. 1. A mâhni, a întrista. 2. A simula o anumită stare
sufletească. ♦ Intranz. și refl. A se comporta altfel decât este în realitate, a-și da
aere; a se sclifosi. 3. A prejudicia, a leza. – Din fr. affecter.

-FARMACÍE, farmacii, s. f. 1. Știință care se ocupă cu problemele preparării,


păstrării, controlului și distribuirii medicamentelor. 2. Loc special amenajat în care
se păstrează, se distribuie, se vând și uneori se prepară medicamente; potică1,
spițerie. – Din fr. pharmacie, lat. pharmacia.
Exerciţiu: polisemie

Construiţi enunţuri prin care să exemplificaţi polisemia cuvântului:


acru, cald, a bâzâi
5.8. Diferenţa omonimie – polisemie
omonimia lexicală
- omonimia lexicală - acelaşi cuvânt trimite la doi
referenţi diferiţi
-BANCĂ 1 „instituţie financiară”
-BANCĂ 2 „scaun lung, cu sau fără spătar”
-BAN1 „a suta parte din moneda naţională”,
- BAN 2 „Titlu şi funcţie boierească în Evul Mediu”
- omofone: s-ar/ sar, i-ar/ iar
- omografe: mobilă-mobilă; director-director; companie-
companie
5.9. Omonimia - definiţie

-se referă la potrivirea de formă lingvistică, cu înţelesuri


diferite, prezente la diverse niveluri ale limbii: lexical,
morfologic şi sintactic
-nu reprezintă o relaţie semantică între cuvinte
- omonimie lexicală, morfologică, sintactică
5.9. Omonimia morfologică
-Forme identice, cu valori şi funcţii diferite

(el) aleargă – (ei) aleargă


(al) copilului – (dau) copilului
Un vecin – (unui) vecin – (pe un) vecin
5.9. Omonimia sintactică
-Structuri sintactice cu organizare şi componenţă
identice care pot fi interpretate diferit din punctul de
vedere al înţelesului.

Exemplu:
-Alegerea directorului – „alegerea pe care a făcut-o
directorul”, „alegerea cuiva în funcţia de director”
-Ţi-am citt poeziile
-Ce-ţi fac copiii?

Situaţiile se dezambiguizează prin context: Ţi-am citt


poeziile. Să şti că ai talent.
6. Abordare morfologică
Rădăcina (sau radicalul) conţine şi comunică sensul lexical al
cuvântului. Merg+ea+m
Rădăcina este partea cuvântului care rămâne neschimbată,
comună tuturor formelor pe care cuvântul în cauză le poate
avea, comună tuturor cuvintelor care alcătuiesc familia
lexicală.
O familie lexicală (numită şi familie de cuvinte) este alcătuită din
toate cuvintele obţinute prin derivare de la un cuvânt de bază
(de la aceeaşi rădăcină). Spre exemplu, familia lexicală a
cuvântului floare cuprinde cuvintele floricică, floricea, a
înflori, înflorit, înfloritor, neînflorit.
6. Abordare morfologică

Afixele sunt elemente ataşate rădăcinii pentru a forma cuvinte noi


(afixe lexicale – sufixe, prefixe) sau forme gramaticale diferite ale
aceluiaşi cuvânt (afixe gramaticale, care contribuie la crearea unor
forme flexionare ale cuvântului). Rădăcina şi afixele formează
tema cuvântului.

Desinenţele se adaugă la temă pentru a exprima categoriile


morfologice ale cuvântului (gen, număr şi caz la substantive,
numărul şi persoana la verbe).