Sunteți pe pagina 1din 8

PARTIDUL POPULAR

EUROPEAN DIN
MOLDOVA

,Pentru o țară în care vreai să rămâi’


Elaborat:cap.PETROV D.
■ Iurie Leancă s-a născut la 20 octombrie 1963, în orașul Cimișlia, raionul Cimișlia, RSS
Moldovenească. Tatăl său este român (moldovean), iar mama de etnie bulgară Între anii 1981–
1986, Leancă a studiat la Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova. Leancă a
fondat Partidul Popular European din Moldova (PPEM), care a participat la alegerile locale din
2015, obținând 3% din mandatele de primar și 7,6% din cele de consilier. Deși a afirmat că
demisionează din Parlament, nu a făcut-o, și a continuat să colaboreze cu Partidul Democrat din
Moldova (PDM), iar în 2017 a fost ales vicepreședinte al Parlamentului,La alegerile parlamentare
din 2019, PPEM nu a participat.
Istoric
În perioada martie–aprilie 2015, în partid s-au înscris peste 4.000 de cetățeni. Printre aceștia se numără:
majoritatea consilierilor PLDM din Basarabeasca, peste 30 de membri din conducerea a Partidului Forța
Poporului, organizația de tineret a Partidului Liberal Democrat din Orhei, consilieri raionali și lideri ai PLDM
din Florești, foști angajați ai instituțiilor de drept și participanți la conflictul militar de pe Nistru.
Pentru a participa în alegerile locale din 14 iunie 2015, Partidul Popular European, fiind un partid
neînregistrat oficial, a făcut o coaliție cu 3 formațiuni proeuropene extraparlamentare: Partidul Liberal
Reformator, Partidul Acțiunea Democratică și Partidul „Democrația Acasă”, formând Blocul electoral
„Platforma Populară Europeană din Moldova — Iurie Leancă”. Ulterior, Partidul „Democrația Acasă” s-a
retras din cadrul blocului.[1][2]
Partidul Popular European din Moldova a depus actele de înregistrare a formațiunii la Ministerul Justiției în
data de 5 august 2015 și a fost înregistrat oficial pe 14 august. Potrivit liderului PPEM, Iurie Leancă,
dosarul conținea cererile a peste 8.300 de membri din 22 de unități administrativ-teritoriale, inclusiv
municipiile Chișinău și Bălți.Pe 20 august 2015, în cadrul ședinței consiliului raional Ungheni, Octavian
Țîcu a anunțat că părăsește și demisionează din funcția de consilier raional în Ungheni obținută în
urma alegerilor locale din 2015, arătându-se nemulțumit de felul cum s-a făcut coaliție la nivel raional.
Conducerea

Președinte: Iurie Leancă

Vicepreședinți: Eugen Carpov, Eugen Sturza

Secretariat: Mihai Căpățână, Valeriu Chiveri, Marin Popescu


■ Partidul Popular European din Moldova (PPEM) este o formațiune politică de centru-
dreapta din Republica Moldova fondat la 23 martie 2015.
■ Scopul PPEM este construirea unui stat de drept și combaterea corupției, iar pentru
a atinge acest obiectiv trebuie să urmăm modelul de dezvoltare european – un
model cu reguli clare şi previzibile, care şi-a dovedit viabilitatea şi eficienţa în zeci
de ţări ce au trecut prin perioade de tranziţie şi pe care acest model le-a ajutat să se
pună bine pe propriile picioare.
■ Echipa PPEM vine să aducă Republicii Moldova mult-aşteptata schimbare, credibilitate şi
speranţă în viitor. Prezentul Program Politic – elaborat în baza discuţiilor pe care le-am
avut cu mii de oameni, din toate regiunile ţării – expune viziunea noastră generală
asupra transformării Republicii Moldova, dar şi viziunile şi priorităţile cetăţenilor acestui
stat. Astfel, Programul este un contract social ce are un singur scop – să construim
acasă, împreună, o ţară funcţională, confortabilă şi sigură pentru oameni, să schimbăm
Moldova din interior şi să menţinem vectorul ei european.
■ Combaterea corupției, ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor şi revenirea pe calea
integrării europene pot fi realizate doar de către o nouă forţă politică, un partid cu
structuri teritoriale puternice, dar şi cu viziuni bazate pe analize în toate domeniile.
Acestea sunt priorităţile imediate ale PPEM, care se ambiţionează să devină cel mai
important partid de orientare europeană, de centru-dreapta, de pe scena politică
moldovenească.
■ PPEM îmbrăţişează valoarea fundamentală a demnităţii umane, recunoaşte
valoarea egală, diversitatea şi caracterul social al tuturor fiinţelor umane. Idealurile
noastre fundamentale sunt: Libertate, Justiţie, Solidaritate.
■ Sarcina PPEM este de a veni la putere pentru a construi o altă Moldovă, pe altfel de
principii şi pentru toţi cei care doresc să trăiască într-o altfel de ţară. O ţară unde
instituţiile statului nu sunt pătrunse până în măduva oaselor de molima corupţiei,
iar singura lor preocupare nu este obţinerea veniturilor pentru clanurile politico-
oligarhice. O ţară care nu te lipseşte de o afacere, ci oferă şanse egale de afirmare
pentru toţi cetăţenii săi şi încurajează iniţiativa individuală.
Alegeri locale

Anul alegerilor voturi % din voturi mandate obținute +/-

2015 62,690 5.90


512 / 10570

Anul alegerilor voturi % din voturi mandate obținute +/-

2015 97,879 7.61


67 / 1116

Anul alegerilor primari % din total mandate obținute +/-

2015 27 3.01
27 / 898

S-ar putea să vă placă și