Bucefalus

Filip al II-lea nu era foarte încântat de fiul său Alexandru. Era un băiețaș prea
pios, prea iubitor de carte și mult prea atașat de mama sa. Aceste lucruri nu erau
demne de un urmaș al unui războinic desăvârșit cum era Filip. O întâmplare
memorabilă a făcut însă ca situația să se schimbe.

Conform istoricilor,
Alexandru era un băiat
deosebit, având o
frumusețe aproape
feminină, și fiind exact
opusul tatălui său Filip,
care era o „brută care bea
de stingea și era dur cu toți
cei din jurul său”.
Alexandru avea trăsături
delicate; toate
reprezentările lui rămase
până astăzi confirmă acest
lucru.
Bucefalus
Pe când avea Alexandru 12 ani, ne povestește Plutarh, un
negustor de cai tesalieni, Filonicos, îi aduce lui Filip un cal
pe nume Bucefal, “Cap de Bou” adică, un superb armăsar
negru, de talie excepțională, cu o pată albă în frunte, iar pe
șold una în formă de cap de bou (ne spune Pseudo-
Calistene), de unde ei se trăgea și numele. Cerea pe el 13
talanți (Plutarh) sau 16 (Pliniu), preț ridicat, asta dovedind
cât de frumos era. Filip îl ia pe Alexandru la terenul de
călărie unde trebuia să fie testat animalul, dar spre
dezamăgirea asistenților, Bucefal era prea sălbatic pentru a
fi călărit. De fiecare dată când se apropia cineva se cabra
imediat amenințător.
Filip, supărat, dă ordin să fie dus de acolo.
Tânărul Alexandru spune cu mult curaj: “Ce
mai cal pierd din cauza lipsei lor de experiență
și a fricii.” Filip îl ocărăște și îi spune să nu-i
mai critice pe cei mult mai experimentați ca el,
de parcă el s-ar fi priceput să stăpânească un
cal.
- Fără îndoială, spune Alexandru, aș conduce
mai bine ca ei acest cal.
- Foarte bine, poți încerca, răspunde Filip cu
zâmbetul pe buze, dar dacă nu reușești care va
fi pedeapsa îngâmfării tale?
- Voi plăti prețul calului, afirmă prințul.
Alexandru se apropie de cal, ia
hățurile, îi întoarce capul spre soare,
fiindcă observase că armăsarul se
temea de umbra proiectată în fața lui
și începe să îi analizeze fiecare
mișcare. Câtă vreme îl vede suflând
cu mânie, îl mângâie încet, îi
vorbește. Când se potolește, prințul
își aruncă matia și sare pe cal cu mare
atenție. În acea epocă nimeni nu
utiliza scările iar Alexandru se ținea
bine cu genunchii. În continuare îl
mângâia, dar la un moment dat îl
apucă stâns, îi vorbește mai aspru, îl
stânge cu călcâiele și îi dă drumul la
galop. Filip și oamenii săi erau
împietriți de groază, așteptându-se
ca în orice moment calul să îl arunce
jos pe Alexandru. Alexandru dispare
în depărtare în goana lui Bucefal.
După o vreme se întoarce iar calul
sufla greu. 
Spectatorii izbucnesc în
urale și aplauze. Filip
plânge de bucurie, îl
strânge în brațe pe fiul său
și îi spune: “Caută în altă
parte un regat care să fie
demn de tine, Macedonia e
prea mică pentru a-ți fi de
ajuns.” De atunci, Bucefal
accepta un îngrijitor să-l
antreneze, dar nu se lăsă
încălecat decât de
Alexandru, ba chiar se
spune că îngenunchea
puţin pentru a-i face
stăpânului său urcarea mai
uşoară. 
Bucefal l-a însoțit pe Alexandru în aproape
toate campaniile de cucerire. După bătălia
de la Hidaspes (Hydaspes), împotriva
regelui Porus al Indusului, din 326 î. Hr.,
armăsarul a murit din cauza rănilor. Avea
deja vreo 30 de ani. În memoria sa a fost
construit un oraș, Alexandria Bucephalia.
Nu se cunoaște locația exactă, fiind
undeva la est de fluviul Indus (Pakistan).