Nikolai Ivanovici Buharin (în limba rusă: Николай Иванович Бухарин, n.

27
septembrie 1888 (S.N. 9 octombrie) – d. 13 martie 1938) a fost un intelectual
rus, revoluționar bolșevic și important om politic sovietic.
Buharin s-a născut la Moscova într-o familie de învățători. Viața politică și-a început-o la
șaisprezece ani, când, împreună cu prietenul său Ilia Ehrenburg, a participat la acțiuni studențești
în Universitatea din Moscova pentru sprijinirea Revoluției ruse din 1905.
Buharin a aderat în 1906 la Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia, ca membru al
aripii bolșevice. Împreună cu Grigori Sokolnikov, a organizat în 1907 la Moscova Conferința
națională a tineretului, considerată momentul înființării organizației tineretului
bolșevic, Komsomolul.
La vârsta de 20 de ani, a devenit membru al comitetului de partid al orașului Moscova. Comitetul
însă era puternic infiltrat de agenți ai poliției secrete țariste, Ohrana. Deoarece a avut o poziție
importantă în partid, Buharin a început să fie urmărit îndeaproape. În acea perioadă s-a apropiat
mult de N. Osinskii, Vladimir Mihailovici Smirnov și Nadejda Mihailovna Lukina, sora
lui Nikolai Lukin, care avea să-i devină soție. Cei doi s-au căsătorit la scurt timp după ce Buharin
a reușit să se exileze.
În 1911, după o detenție scurtă, Buharin a fost exilat la Onega, în oblastul Arhangelsk, de unde a
evadat și, curând, a ajuns în Hanovra. În exil, și-a continuat studiile, devenind unul dintre
teoreticienii de frunte ai bolșevicilor. A început să se intereseze și de teoriile economice
nemarxiste, între care a lui Alexandr Bogdanov. Buharin a scris mai multe cărți și a editat
ziarul Novîi Mir (Lumea Nouă) în exil, împreună cu Lev Troțki și Alexandra Kollontai. În primul
război mondial, Buharin a scris o broșură despre imperialism, din care, mai târziu, Lenin a extras
câteva idei pe care le-a dezvoltat în lucrarea mai cunoscută Imperialismul—cel mai înalt stadiu
de dezvoltare al capitalismului.
După întoarcerea în Rusia, Buharin, devenit unul dintre cei mai importanți bolșevici
din Moscova, a fost ales în Comitetul Central. După victoria Revoluției din Octombrie, Buharin
a devenit și editor al ziarului de partid sovietic Pravda. Buharin a condus opoziția comuniștilor
de stânga față de Tratatul de la Brest-Litovsk, cerând continuarea participării Rusiei la război și
transformarea lui în scânteia care avea să declanșeze revoluția proletară mondială.
În 1921, el și-a schimbat poziția și a acceptat politica lui Lenin, fiind inițiatorul și
susținătorul Noii Politici Economice (NEP).A fost considerat ca principalul teoretician al
Partidului bolsevic supranumit de Lenin si Rasfatatul Partidului . Unii istorici consideră că Lenin
a avut dreptate în testamentul său cu remarca potrivit căreia Buharin nu a înțeles niciodată pe
deplin marxismul și dialectica. După moartea lui Lenin, Buharin a devenit în 1924 membru plin
al Biroului Politic al CC al PCUS și în 1926 președinte al Internaționalei
Comuniste (Comintern).
După 1923, Buharin, perceput atunci ca șef al aripii de dreapta a partidului, a devenit un aliat al
centriștilor din partid și al lui Stalin, alături de care a făcut parte din grupul de conducere a
partidului, după ce Stalin a rupt alianța cu Kamenev și Zinoviev. Buharin a fost cel care a
conceput teoria „socialismul într-o singură țară”. Socialismul (în teoria marxistă acesta era
considerată prima etapă de dezvoltare a comunismului) poate să se dezvolte într-o singură țară,
chiar una slab dezvoltată, cum era Rusia. Noua teorie susținea că nu mai era nevoie de
încurajarea revoluției în statele capitaliste, cât timp Rusia putea și avea să ajungă de una singură
în socialism. Această teorie avea să devină dogmă distinctivă în cadrul ideologiei staliniste mult
după moartea lui Buharin.
Când Buharin s-a opus colectivizării agriculturii, Stalin i-a atacat opiniile economice și politice și
l-a forțat să renunțe la ele. Ca urmare, Buharin și-a pierdut poziția în Comintern în aprilie 1929 și
a fost exclus din Biroul Politic în luna noiembrie 1929. Aliații lui Buharin din afara Rusiei,
conduși de Jay Lovestone din Partidul Comunist din SUA, au fost de asemenea excluși
din Comintern. Ei au format o alianță internațională numită Opoziția de Dreapta, conform
termenului rusesc care îi definea pe Buharin și susținătorii lui.
Buharin a fost reabilitat de Stalin și numit în 1934 editor al ziarului Izvestia și a contribuit până
în 1936 la elaborarea noii constituții sovietice. A fost arestat în 1937 sub acuzația de „conspirație
pentru răsturnarea statului sovietic”. A fost judecat în martie 1938 în lotul celor din Procesul
celor 21 în timpul marii epurări și a fost executat de NKVD prin împușcare.
Buharin a fost reabilitat în 1988 în era perestroicii lui Mihail Gorbaciov.

Piggy Foxy sau tragedia lui Nikolai Buharin

“Amestec blestemat de vulpe și porc”, așa îl numea furibundul procuror general al URSS, fostul
menșevic, Andrei Ianuarievici Vîșinski, în martie 1938, pe Nikolai Ivanovici Buharin, aflat în
banca acuzaților în cel de-al treilea și ultimul proces-spectacol (show-trial) de la Moscova. Între
alte monstruoase acuzații, cea mai șocantă era presupusul complot organizat de Buharin în 1918
pentru arestarea lui Lenin. Buharin a acceptat până la un punct să coopereze cu torționarii săi, dar
a refuzat categoric să admită că ar fi conspirat vreodată împotriva celui pe care îl venerase.
Relația Lenin-Buharin a fost una de tip tată-fiu. Născut în 1870, Lenin nu a avut copii. Buharin
era cu 18 ani mai tânăr.

În autobiografia sa intitulată “A Life in Two Centuries”, istoricul Bertram D. Wolfe, care în

tinerețe l-a cunoscut bine pe Buharin, relatează un episod mai puțin cunoscut din 1921, revelator
în privința afecțiunii pe care Lenin i-a purtat-o acestuia. Grav bolnav in acel moment, lui Buharin
i-a fost refuzată viza pentru a pleca în Germania la tratament medical. Alarmat de starea sănătății
lui Buharin, Lenin i-a scris personal ambasadorului sovietic din Germania, Nikolai Krestinski,
cerându-i să-l abordeze personal pe cancelarul Louis Wirth cu următorul text: “Sunt un om în
vârstă și nu am copii. Buharin este ca și fiul meu. Vă cer o favoare personală… să i se elibereze o
viză lui Buharin pentru a avea șansa de a primi tratament în Germania.” Viza a fost acordată!
Episodul este menționat de Stephen Cohen în a sa biografie magistrală a lui Buharin. Poate că
merită amintit ce scria ilustrul istoric al bolșevismului care a fost Leonard Schapiro: “Relația
personală a lui Lenin cu Buharin era un straniu amalgam de iritare, gratitudine și -ceva rar la
Lenin- afecțiune autentică.” Gratitudinea provenea din prețuirea lui Lenin pentru unele din
lucrările teoretice ale lui Buharin, în primul rând Imperialismul și economia mondială, prefațată
de Vladimir Ilici însuși. Cartea lui Buharin a apărut cu două luni înaintea mini-tratatului lui
Lenin, “Imperialismul — Stadiul cel mai înalt al capitalismului” (1916).

Lenin nu avea obiceiul să recunoască public datoriile sale intelectuale, dar este cert că
interpretarea lui Buharin a statului de tip Leviathan l-a influențat puternic atunci când a scris
Statul și revoluția (1917), una din cărțile sale pe drept cuvânt descrisă adeseori drept semi-
anarhistă. Așa stând lucrurile, într-o scrisoare către Alexandra Kollontai, Lenin mărturisea că a
învățat mult de la Buharin, iar în 1917 i-a cerut Nadejdei Krupskaia să-i scrie lui Buharin: “V.I.
mi-a cerut să vă spun că nu mai are niciun fel de divergență cu dumneavoastră în ceea ce privește
chestiunea statului” (Wolfe, pp. 470-474)

Excepțional dotat intelectual, de o sensibilitate pe care unii au descris-o drept maladivă (el însuși
s-a autodefinit ca neurastenic), printre cei mai cultivați membri ai elitei bolșevice, Buharin era pe
drept cuvânt văzut ca un posibil urmaș al lui Lenin. În “Scrisoarea către Congres” (de fapt
Testamentul lui Lenin), fondatorul bolșevismului îl numește pe Buharin copilul favorit al
întregului partid. În memoriile sale (“Oameni, ani, viață”), Ilya Ehrenburg povestește despre
șarmul irezistibil și umorul contagios al lui Nikolai Ivanovici. În anii ’60, atunci când au apărut
amintirile lui Ehrenburg, numele lui Buharin era încă interzis, drept care scriitorul a folosit
prenumele și patronimicul.

O carte apărută în 2006 (editată de Alexander Vatlin și Larisa Malashenko) la Yale University
Press se intitulează “Piggy Foxy and Sword of Revolution: Bolshevik Self-Portraits” și conține
zeci de caricaturi făcute în anii ’20 și la începutul anilor ’30 de unii lideri bolșevici, inclusiv
Nikolai Buharin. A fost, cum se spune în introducere, “umorul unei epoci fără umor” iar autorii
acestor caricaturi, inclusiv Buharin, erau “the cartoonists from the Bolshevik Olympus”. Într-
unul din aceste desene, Buharin s-a reprezentat pe sine ca Piggy Foxy: “Sunt puține trăsături
porcine în imagine, dar multă viclenie vulpină: urechi și nas ascuțite, coadă stufoasă și așa mai
departe. Nu vom ști poate niciodată ce l-a făcut pe Buharin să se deseneze astfel, dar în chip
ironic portretul i-a prevestit soarta” (p. 14).

În scurta caracterizare a lui Buharin din “Scrisoarea către Congres”, Lenin îl numea un strălucit
teoretician al partidului, după care, parcă spre a atenua generozitatea complimentului, adăuga că
Buharin n-a înțeles niciodatp “esența dialecticii”. Ținând seama de pasiunea ultimului Lenin
pentru Hegel și dialectică, putem gândi că era o critică extrem de serioasă. Deși, pe de altă parte,
niciunul dintre magnați, cu excepția lui Troțki, nu se putea măsura cu Lenin din punct de vedere
doctrinar. În mod cert, nu Iosif Djugașvili, care era legat de Buharin printr-o intensă prietenie.
Ambii și-au numit fetele Svetlana și există poze cu Svetlana Buharina și Svetlana Stalina
petrecându-și vacanțele împreună. Lenin nu se înșela: citind în închisoare “manualul popular de
sociologie marxistă” scris de Buharin, Antonio Gramsci, adică fostul student al lui Benedetto
Croce, supunea volumul unei critici devastatoare. Pentru Gramsci, Buharin era ostatecul unui
pozitivism factualist, al unui scientism empirist incapabil să perceapă rolul subiectivității în
istoria umană. Era însă vorba în critica lui Gramsci de accente teoretice și nicidecum de crime
politice.

Fără sprijinul lui Buharin și al amicilor săi Alexei Rîkov și Mihail Tomski, membri ai Biroului
Politic și demnitari de prim rang, Stalin nu ar fi putut să învingă Opoziția Unificată de după
1925. Ultra-stângismului lui Troțki, Zinoviev și Kamenev, echipa Stalin, Molotov, Buharin, etc,
i-a opus un pseudo-centrism menit să magnetizeze masa membrilor de partid. În 1927, Buharin
realiza că pentru Koba ideologia și puterea erau sinonime și că secretarul-general folosea teoria
ca pretext pentru a-și atinge cele mai abjecte scopuri. Ruptura dintre Stalin și Buharin avea să se
petreacă în 1928 în jurul chestiunii colectivizării, când Koba a preluat programul troțkist al
atacului împotriva țărănimii. Buharin a protestat, dar fără succes. Stalin decisese că venise
momentul revoluției de la vârf. 1929 avea să fie “anul marii cotituri”, al unei catastrofe sociale
doi scriseseră împreună “ABC-ul comunismului”, se despărțeau acum pe tema ritmului
industrializării și a relațiilor dintre proletariat și țărănime în perioada de tranziție. După 1930,
Buharin renunță la pozițiile sale anterioare și își retractează pozițiile admițând corectitudinea
liniei lui Stalin. I se oferă o serie de pozițiie administrative și științifice pe linia Institutului de
Istorie a Științei și Tehnologiei. Obsedat de conspirații, urzind el însuși complot după complot,
Koba nu avea cum să creadă în inocența lui “Buharcik”. Spre a relua una adagio al epocii,
inamicul putea subiectiv nevinovat, obiectiv servea însă intereselor contrarevoluției și prin
urmare trebuia anihilat.

Este, cred, instructiv să citez în încheiere cuvintele apostatului marxolog Bertram Wolfe, unul
dintre cei mai pătrunzători interpreți ai destinului leninismului: “Teoretic, Buharin era un
marxist, dar, ceea ce era insolit printre marxiștii secolului XX, era un gânditor independent și nu
un simplu reproducător al clișeelor marxiste. Credea cu pasiune în binecuvântata utopie menită
să succeadă prăbușirii ordinii existente, dar în același timp a scris studii originale despre această
ordine, despre capitalul financiar, despre monopolism, despre continua existență a pieței alături
de trusturile gigantice. A devenit instantaneu leninist la prima lor întâlnire, dar nu un papagal
leninist. A continuat să gândească și să argumenteze pe cont propriu și în chestiuni importante nu
numai că l-a urmat pe Lenin, dar l-a și mentorat pe acesta. Știa că utopia la care visa nu se va
putea naște prin respingere totală și negare a întregii ordini existente. A găsit elemente în această
ordine… pe care proletariatul ar trebui să le utilizeze și din care ar trebui să învețe.” (p. 471) Nu
fără melancolie, Wolfe amintește dragostea lui Buharin pentru animale. În jurul său, la Kremlin,
se găseau arici, șerpi de grădină, un șoim vătămat, o vulpe și alte creaturi bizare. În ale ei
“Douăzeci de scrisori către un prieten” fiica lui Stalin, Svetlana Alliluieva scria: “Peste ani, mult
după moartea sa, vulpea lui Buharin încă mai dădea târcoale prin Kremlin, care era părăsit și
dezolant la acea vreme, jucându-se de-a v-ați ascunselea în Grădina Tainițki” (p. 473)