Anatomie funcțională și biomecanică

CAPUL
Anatomie funcțională și biomecanică
CAPUL
Extremitatea cefalică se împarte în două porțiuni bine
distincte:
- una de forma unei cutii sferoide, care contine encefalul și poartă
numele de craniu (de Ia grecescul kranos=cască) sau
neurocraniu;
- și una care adăpostește cea mai mare parte a organelor de simț
și organele masticației, care poartă numele de față sau
viscerocraniu.
 Calitățile biomecanice ale craniului
Forma sferoidală a craniului asigură, sub o suprafață minimă, o cavitate cu un
volum maxim, care adăpostește encefalul. Luat în totalitate, craniul prezintă o
rezistență și o elasticitate remarcabile. În mod normal, el suportă presiunile
transmise de mușchii masticatori, presiuni ce pot atinge 400-600kg.
Un craniu lăsat să cadă pe podea sare ca o minge. Comprimat în sens transversal,
sau sagital, el îsi poate reduce diametrele cu câțiva cm fără să se fractureze.
În cazul traumatismelor craniene, gravitatea leziunilor este legată în primul rând de
viteza cu care craniul lovește un plan rezistent, astfel:
- la o viteză mică, deci la o energie cinetică mică, craniul poate absorbi, datorită
calităților sale mecanice, întreaga forță și poate să nu se fractureze
- la o viteză mai mare, se pot produce fisuri, la o viteză și mai mare apar fracturile
cominutive(cu mai multe fragmente), iar la o viteză considerabil mai mare apar
fracturile penetrante (în care oasele se înfundă în enecefal)
 Biomecanica articulației temporo-
mandibulare
• Articulația temporo-mandibulară prezintă trei grade de
libertate, mandibula putând executa trei feluri de
mișcări: de coborâre și de ridicare, de proiecție înainte
și înapoi și de lateralitate.
• În timpul acestor mișcări mandibula se comportă ca o
pârghie de gradul III (fig. 71).
- punctul de sprijin este reprezentat de articulațiile
temporo-mandibulare (S),
- rezistența - de greutatea mandibulei și duritatea bolului
alimentar (R),
- iar forța - de inserțiile masticatorilor pe unghiul
mandibulei (P).
Brațul forței SF fiind mai scurt decât bratul rezistenței FR,
pârghia mandibulară pierde din forța ei, dar câștigă în
schimb din viteză, ceea ce ajută la scurtarea timpului de
masticație.
Mișcările de coborâre și de ridicare se execută în jurul unei axe transversale, care trece prin partea
mijlocie a ramurilor verticale ale maxilarului inferior.
Mișcarea de coborâre a mandibulei este ajutată de următorii mușchi ai gâtului: pântecele ant. al digastricului,
milo-hioidianul, genio-hioidianul și pielosul gâtului. Acești mușchi își iau punct fix de inserție pe capetele lor
distale și se contractă izotonic, acționând prin capetele lor proximale asupra mandibulei.
Mișcarea de ridicare a mandibulei e produsă de mușchii temporal, maseter și pterigoidian (fig.79).
â
Mișcările de proiecție înainte și înapoi se execută în plan antero-posterior.
În timpul proiecției înainte, condilii mandibulari părăsesc concomitent cavitățile glenoide temporale.
Mișcarea de proiecție înainte este produsă prin contracția simultană a celor doi muschi pterigoidieni
externi. Mișcarea de proiecție înapoi este produsă de m. digastric și temporal.

Mișcările de lateralitate, numite și mișcări de diducție, sunt mișcările prin care mentonul se
îndreaptă
alternativ la dreapta și la stânga.
În aceste mișcări condilii mandibulari părăsesc consecutiv cavitățile glenoide : când unul din ei
părăsește cavitatea glenoidă, celălalt rămâne pivot și invers.
Mușchii care realizează aceste mișcări, prin contracția lor alternativa de o parte și de alta, sunt mușchii
pterigoidieni, externi și interni.
Când pterigoidienii de o parte se contractă izotonic, cei de partea opusă se contractă izometric și
invers.