Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MEDICAMENTULUI
OBIECT, IMPORTANŢA,
ORGANIZARE
1
Planul cursului
INTRODUCERE
ORGANIZAREA CONTROLULUI MEDICAMENTELOR
NORME DE CONTROL Ale MEDICAMENTELOR
CONTROLUL FIZICO-CHIMIC AL MEDICAMENTULUI
Identificarea componentelor
Cercetarea purităţii
Determinarea cantitativă
METODOLOGIA GENERALA DE CONTROL A MEDICAMENTULUI
PRELEVAREA PROBELOR PENTRU ANALIZă
CONTROLUL ORGANOLEPTIC
DETERMINARI FIZICE, FIZICO-CHIMICE ŞI CHIMICE
- DETERMINAREA SOLUBILITĂŢII
- ASPECTUL SOLUTIEI
- DETERMINAREA INDICILOR
- SUBSTANŢE NESAPONIFICABILE
- DETERMINAREA PUNCTULUI DE FIERBERE
- DETERMINAREA PUNCTULUI DE PICURARE
- DETERMINAREA PUNCTULUI DE SOLIDIFICARE
- DETERMINAREA PUNCTULUI DE TOPIRE
- DETERMINAREA INTERVALULUI DE DISTILARE
- DETERMINAREA APEI
- REZIDUUL PRIN CALCINARE
- DETERMINAREA CONCENTRAŢIEI ÎN ALCOOL
- PIERDEREA PRIN USCARE 2
Medicament (OMS) - “orice substanţă sau
produs utilizat, ori destinat a fi utilizat, în
vederea modificării sau studierii unui
sistem fiziologic, în interesul subiectului
căruia îi este administrat”, care reflectă cu
pregnanţă importanţa dictonului “primum
non nocere“.
3
Studiul aprofundat şi acumularea unui bogat material informaţional
asupra diverselor aspecte ale inocuităţii medicamentelor au atras
desprinderea din Farmacologia clasică a unor discipline cu caracter
teoretic şi experimental:
farmacodinamia
farmacotoxicologia
farmacocinetica
farmacodinamia celulară,
psihofarmacologia
farmacogenetica
farmacoterapia
biofarmacia.
4
Clasificarea substanţelor medicamentoase:
1. origine biologica
- vegetala:
- plante intregi/parti de planta
- animala
- microbiologica
2. origine minerala
3. semisinteza/sinteza
Majoritatea substanţelor medicamentoase intrate în arsenalul terapeutic sunt
de natură organică, cu structură simplă sau complexă, rezultate prin biosinteză
ori în urma unor reacţii chimice.
Un grup mai restrâns este cel al substanţelor naturale, vegetale sau de origine
animală, obţinute prin procedee de extracţie şi al celor de semisinteză, urmat de
cea mai redusă categorie a substanţelor anorganice.
5
Ministerul Sănătăţii clasifică medicamentele astfel:
1. Medicamente originale
a) substanţe cu structură chimică definită, necunoscute în literatura
medicală internaţională şi formele farmaceutice ale acestora
b) substanţe cu structură chimică definită, cunoscute în literatura de
specialitate, însă neutilizate până în prezent în scopuri terapeutice,
precum şi formele farmaceutice ale acestora
2. Medicament de referinta
un medicament autorizat în Romania sau un medicament autorizat în
unul din statele membre ale UE sau în UE prin procedura centralizată
6
Introducerea unui medicament în arsenalul terapeutic impune, conform
legislaţiei adoptată de Ministerul Sănătăţii, obţinerea:
1. Autorizatiei de punere pe piata.
2. Autorizatia de fabricaţie şi înregistrare.
7
rezultatele:
testelor farmaceutice (fizico-chimice, biologice, microbiologice)
testelor preclinice (toxicologice, farmacologice)
testelor clinice
descrierea sistemului de farmacovigilenţã
declaraţia privind faptul cã studiile clinice derulate în afara României şi UE
îndeplinesc criteriile etice din Normele referitoare la implementarea regulilor
de bunã practicã
rezumat al caracteristicilor produsului, macheta ambalajului secundar şi
primar, prospectul
document care sã ateste faptul cã fabricantul este autorizat sã producã
medicamentul în ţara sa
copie dupã fiecare autorizaţie de punere pe piaţã a medicamentului obţinutã
într-un alt stat însoţitã de lista statelor membre UE care examineazã cererea
copie dupã rezumatul caracteristicilor prodului propus de cãtre solicitant
copie a prospectului
detalii privitoare la decizii de refuz
dovadã cã solicitantul beneficiazã de serviciile unei persoane calificate,
responsabile cu activitatea de farmacovigilenţã
documente şi informaţii privind rezultatele testelor farmaceutice şi preclinice
ale studiilor clinice
8
Dezvoltarea
preclinica
EFECT TERAPEUTIC
CALITATEA (ISO)
– reprezinta ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unei entitãţi care
îi conferã acesteia aptitudinea de a satisface necesitãţi exprimate şi
implicite şi devine unic criteriu de patrundere a unui produs pe piaţa
naţională şi de susţinere a lui la export, deci un element esenţial
pentru succesul unei intreprinderi.
10
■ Țări membre ai asociației
■ Țări corespondente cu asociația
■ Țări observatoare
■ Țări cu ISO 3166-1 care nu sunt membre la ISO
11
Standardul - un document, stabilit prin consens și aprobat de către
un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat,
reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activită ți sau
rezultatelor lor, cu scopul de a se obține gradul optim de ordine într-
un anumit context.
Tipuri de standarde:
Standarde nationale romane: SR (STAS)
Standarde nationale din alte tari: NF EN ISO (Franta), BS (Marea
Britanie)
Standarde europene: EN
Standarde internationale: ISO
12
Inspectie Inspectie
Controlul Concurenta
procesului tehnologic
14
Reguli de buna practica de fabricatie
INTRODUCERE
ISTORICUL REVIZUIRILOR
GLOSAR
15
PARTEA a III-a DOCUMENTE LEGATE DE BPF
Dosarul standard al locului de fabricatie
Managementul riscului în domeniul calităţii
Ghid privind sistemele de calitate in domeniul farmaceutic
Certificatul seriei in cazul Acordurilor de Recunoastere mutuala
16
Anexa 1 Fabricaţia medicamentelor sterile
18
Agentia Nationala a Medicamentului si
Dispozitivelor medicale (ANMDM)
1929 - se infiinteaza Institutului Farmaceutic - atributii administrative
si organizatorice in domeniul sanatatii publice.
1956 - se infiinteaza Institutul pentru Controlul de Stat al
Medicamentului si Cercetari Farmaceutice (ICSMCF) - atributii in
domeniul metodologiei de control si al verificarii medicamentelor
folosite in terapeutica, precum si de sprijinire a retelei farmaceutice.
o Institutul a reprezentat un moment important in directia asigurarii
controlului medicamentului si a crearii bazei corespunzatoare pentru
cercetarea farmaceuticã.
1960 - sarcinile Comisiei Medicamentului si ale Comitetului
Farmacopeei.
19
1973 - rolul de coordonator al retelei de farmacovigilenta,
activitate exercitatã prin Comisia Medicamentului, acesta
devenind centru colaborator OMS in problema supravegherii
reactiilor adverse la medicamente.
20
1996 - România este reprezentata la Comisia Farmacopeei
Europene, din cadrul Consiliului Europei, cu statut de observator,
de un specialist din cadrul ICSMCF/ANM.
21
Misiunea Agentiei Nationale a Medicamentului si
Dispozitivelor Medicale:
contribuie la protejarea si promovarea sanatatii publice prin:
evaluarea la cel mai inalt nivel de competenta stiintifica a
documentatiei de autorizare in vederea punerii pe piata a unor
produse medicamentoase de buna calitate, sigure si eficace
22
23
NORME DE CONTROL A
MEDICAMENTELOR
1. Farmacopeea Română ed. X + Suplimente
2. Farmacopeea Europeana
3. Farmacopeea Internationala, USP, etc
4. Norme interne, Fişe analitice, Lucrări de specialitate
Controlul microbiologic
24
CONTROLUL FIZICO-CHIMIC AL
MEDICAMENTULUI
Controlul fizico-chimic al medicamentului cuprinde 3 faze:
1. Identificarea componentelor.
2. Cercetarea purităţii.
3. Determinarea cantitativă a substanţelor active.
25
1. Identificarea substanţelor medicamentoase
- evidenţiază încă de la început orice greşeală legată de identitatea
componentelor asociate în preparatul analizat.
26
b) reacţii chimice specifice şi sensibile
Exemple:
microreacţiile (reacţiilor în picătură) care necesită cantităţi reduse de
probă şi de reactivi.
c) Microcristaloscopia
Exemple:
diferenţierea izomerilor optic activi, pe baza formei variate a cristalelor
rezultate prin tratarea substanţei de analizat cu reactivi speciali.
d) metoda cromatografică
Exemple:
separarea compuşilor medicamentoşi şi identificarea lor fie pe cale
chimică, fie prin parametrii cromatografici (Rf, VR, TR, etc.).
27
2. Cercetarea purităţii
După gradul de puritate, substanţele pot fi grupate în:
substanţe tehnice
substanţe pure
substanţe chimic pure (pro analysi)
substanţe cu grad de puritate foarte avansat (pro chromatography, pro
spectroscopy).
28
Decelarea impurităţilor:
• în substanţele minerale:
reacţii de precipitare
reacţii de culoare
alte tipuri de reacţii chimice, cât mai sensibile şi specifice
29
Cercetarea purităţii substanţelor medicamentoase apeleaz ă şi la
metode instrumentale moderne:
gaz-cromatografia - urmărirea proceselor industriale de sinteză şi de
biosinteză a medicamentelor.
spectroscopia în UV - evidenţiază prezenţa impurităţilor puternic
absorbante care deformează spectrul normal al substanţei active.
spectroscopia IR - decelarea impurităţilor atunci când acestea se
găsesc în concentraţii suficient de mari sau atunci când provin din
modificări structurale ale unor grupări funcţionale ori ale moleculei
active în întregime.
polarografia, analiza termică, calorimetria diferenţială,etc.
30
3. Determinarea cantitativă
Supradozarea ori subdozarea principiilor active dintr-un medicament va
avea consecinţe tot atât de grave asupra st ării pacientului ca şi erorile
calitative.
Produsele medicamentoase se pot doza prin metode fizice, chimice si
fizico-chimice:
metode clasice de analiza: (gravimetrice, titrimetrice)
metode instrumentale (absorbţiometrice, potenţiometrice,
cromatografice, etc.).
Metode chimice:
Avantaje:
procedee simple si precise
se bazeaza pe masuratori absolute
necesita echipament simplu, accesibil si usor de intretinut
Dezavantaje:
timp relativ mare de realizare a analizei
precizia scade cu micsorarea cantitatii de proba
lipsite de flexibilitate
uneori lipseste specificitatea
poluante pentru mediu
31
Metode fizico-chimice:
Avantaje:
determinari rapide si cu sensibilitate ridicata
Dezavantaje:
necesita etalonarea initiala si continua a aparatului
chimice de etalonare
costul initial si de intretinere este ridicat
32
METODOLOGIA GENERALA DE
CONTROL A MEDICAMENTULUI
FR X - capitolul “Monografii- Metode generale de analiză”:
Prelevarea probelor pentru analiză.
Controlul organoleptic
Determinări fizice şi fizico-chimice
Determinări cantitative
Determinări farmacognostice
Determinări farmacotehnice
Determinări biologice şi biochimice
Controlul preparatelor radiofarmaceutice
2. Pregatirea probei
PROBA FINALA pentru analiza PROBA REPREZENTATIVA
DE ANALIZAT
3. Determinari experimentale
(preliminare, calitative, cantitative) DATE
- direct, fara pregatire EXPERIMENTALE
- dupa o prelucrare specifica
4. Evaluarea critica
a rezultatelor
REZULTATUL ANALIZEI
BULETIN DE ANALIZA
34
PRELEVAREA PROBELOR PENTRU ANALIZA
FR-X:
• lot - o cantitate de materie primă, presupusă a fi unitară,
DEPOZIT FARMACII
Laborator
Cantitate – 4p Cantitate – 3p Cantitate – 3p Cantitate – 2p
Masa de analiza Cantitate – 3p
2p proba 2p proba 2p proba 1p proba
Cantitate – 1p 2p proba
2p contraproba 1p contraproba 1p contraproba 1p contraproba
1p contraproba
36
Prelevarea probelor din depozit
37
Prelevarea probelor din depozit
38
Prelevarea probelor din farmacii
Prelevarea probelor din substante farmaceutice
39
Prelevarea probelor din farmacii
Cantitatea prelevată:
De 3 ori cea necesară pentru analiză
40
Prelevarea probelor din farmacii
Cantitatea prelevată:
de 2 ori cea necesară pentru analiză
41
CONTROLUL ORGANOLEPTIC
Aspect
Culoare
42
Aspect
substanţe solide:
cristaline: cu ochiul liber
microcristaline: cu microscop x 200
amorfe: cu microscop x 200 nu se observă cristale
substanţe lichide:
limpezi: prin comparare cu apa
transparente, opalescente sau tulburi: prin comparare cu
etaloane de transparenţă, opalescenţă sau tulbureală
produse moi:
dacă acestea sunt omogene sau nu.
Culoare
substanţe solide:
se privesc fără o prelucrare prealabilă, pe o suprafaţă mată, albă
(de exemplu hârtie de filtru etc.), la lumina zilei
substanţe lichide:
se foloseşte ca etalon de comparaţie apa, iar eventualele coloraţii
se compară cu etaloane de culoare
43
Miros
“fără miros”:
substanţe solide şi lichide: se examinează proba de analizat
imediat după deschiderea recipientului
dacă se percepe vreun miros, 1 - 2 g substanţă se aduc imediat
într-un recipient deschis şi se determină din nou mirosul după
15 minute
dacă se mai percepe un miros, substanţa nu este
corespunzătoare.
44
Gust
45
DETERMINARI FIZICE, FIZICO-CHIMICE ŞI
CHIMICE
DETERMINAREA SOLUBILITĂŢII
prevederile de la alineatul "Solubilitate" au un caracter orientativ
privind solubilitatea substanţelor în diferiţi solvenţi
prevederile înscrise în cadrul altor alineate, cum ar fi
"solubilitatea în alcool", au un caracter obligatoriu, fiind
considerate teste de puritate
Solubilitatea poate fi exprimată prin specificarea volumului de
solvent (în mililitri) necesar pentru a dizolva 1 g substanţă solidă
sau 1 ml substanţă lichidă, la temperatura de 20 20C.
Verificarea solubilităţii substanţelor farmaceutice nu este
necesar să se efectueze în toţi solvenţii prevăzuţi în monografie,
ci este necesar să se controleze solubilitatea în cel puţin doi
solvenţi diferiţi.
Dacă se constată prezenţa unor impurităţi insolubile, se verifică
solubilitatea şi în ceilalţi solvenţi prevăzuţi.
46
Diferitele solubilităţi pot fi exprimate şi cu ajutorul unor
expresii - în acest caz prevederile de solubilitate se referă la
temperatura de 20 5oC.
47
Când se prevede solubilitatea în soluţii de acizi sau în soluţii
de baze nu se precizează volumul din soluţia respectivă,
deoarece dizolvarea are loc ca urmare a unei reacţii chimice.
48
La grăsimi, ceruri şi parafine, solubilitatea se determină
prin agitarea acestora cu solventul prevăzut, până la
dizolvarea sau topirea acestora, adăugarea solventului,
agitare până la răcire şi verificarea solubilităţii după ce
soluţia s-a ţinut la 20 20C timp de 2 ore.
49
Masa substanţei luate în lucru pentru determinarea solubilităţii se
calculează astfel încât să rezulte, de obicei, 10 - 20 ml soluţie.
În cazul substanţelor uşor solubile, precum şi în cazul substanţelor
foarte costisitoare, se prepară numai 1 - 2 ml soluţie.
ASPECTUL SOLUTIEI
Claritatea soluţiei → LP
Coloraţia soluţiei → LP
50
DETERMINAREA INDICILOR
Indice de aciditate = numărul de miligrame de hidroxid de
potasiu necesar pentru neutralizarea acizilor graşi liberi
conţinuţi în 1 g probă de analizat (uleiuri volatile, uleiuri grase,
balsamuri, ceruri etc.).
5.61 V
I
A m
în care:
- IA = indice de aciditate
- V = volumul de KOH 0.1 mol/l în apă folosit la titrare (ml)
- m = masa probei luate în lucru (grame)
- 5.61 = numărul de miligrame de KOH corespunzător la 1 ml KOH 0.1
mol/l.
51
Indice de saponificare = numărul de miligrame de hidroxid de
potasiu necesar pentru neutralizarea acizilor liberi şi a acizilor
rezultaţi din saponificarea a 1 g probă de analizat.
(V1 V2 ) 28.05
IS
m
în care:
- IS = indice de saponificare
- V1 = volumul de HCl 0.5 mol/l folosit la titrarea martorului (ml)
- V2 = volumul de HCl 0.5 mol/l folosit la titrarea probei (ml)
- m = masa probei luate în lucru (grame)
- 28.05 = numărul de miligrame de KOH corespunzător la 1 ml KOH
0.5 mol/l în alcool.
52
2 g probă (m)
25 ml soluţie KOH în etanol (0,5 mol/l)
25 ml apă de 80 oC
Soluţie de fenolftaleină (în etanol)
53
Indice de ester = numărul de miligrame de hidroxid de
potasiu necesar pentru neutralizarea acizilor graşi rezultaţi din
saponificarea a 1 g probă de analizat.
în care:
- IE = indice de ester
- IS = indice de saponificare
- IA = indice de aciditate.
54
Indice de hidroxil = numărul de miligrame de hidroxid de
potasiu echivalent cu acidul acetic consumat prin acetilarea a 1
g probă de analizat.
(V1 V2 ) 28.05
IH IA
m
în care:
- IH = indice de hidroxil
- V1 = volumul de KOH 0.5 mol/l în alcool folosit la titrarea martorului (ml)
- V2 = volumul de KOH 0.5 mol/l în alcool folosit la titrarea probei (ml)
- m = masa probei luate în lucru (grame)
- IA = indice de aciditate
- 28.05 = numărul de miligrame de KOH corespunzător la 1 ml KOH 0.5
mol/l în alcool.
55
Indice de iod = numărul de grame de iod fixat de 100 g probă
de analizat.
(V1 V2 ) 0.01269
II .100
m
în care:
- II = indice de iod
- V1 = volumul de Na2S2O3 0.1 mol/l folosit la titrarea martorului (ml)
- V2 = volumul de Na2S2O3 0.1 mol/l folosit la titrarea probei (ml)
- m = masa probei luate în lucru (grame)
- 0.01269 = numărul de grame de iod corespunzător la 1 ml Na2S2O3
0.1 mol/l.
56
Indice de peroxid = numărul de mililitri de tiosulfat de sodiu
0.01 mol/l oxidat de iodul eliberat din acidul iodhidric prin
acţiunea peroxizilor din 1 g probă de analizat.
10 (V2 V1 )
Ip
m
în care:
- IP = indice de peroxid
- V1 = volumul de Na2S2O3 0.01 mol/l folosit la titrarea martorului
(ml)
- V2 = volumul de Na2S2O3 0.01 mol/l folosit la titrarea probei (ml)
- m = masa probei luate în lucru (grame)
- 10 = nr. de ml de Na2S2O3 1 mol/l necesari pentru a obtine 0.01
mol/l
57
Exemple (FR-X)
Probă IS IA IH II IP
Lanolină anhidră 94 - 106 <1 - 18 - 32 <6
Alcool cetilstearilic <2 <1 200 - 220 <3 –
Alcool cetilstearilic
– <1 180 - 220 <3 –
emulgator
Balsam de Tolu 160 - 220 112 - 168 – – –
Unt de cacao 188 - 195 < 2,25 – 32 - 38 –
Cetaceu 115 - 135 <2 – <8 <8
Ulei volatil de lămâie – < 1,5 – – –
Ulei de floarea soarelui 185 - 196 <2 – 119 - 136 < 10
Ulei de floarea soarelui
– < 0,2 – – <5
neutralizat
Polisorbat 80 45 - 60 <2 65 - 85 19 - 24 –
58
SUBSTANŢE NESAPONIFICABILE
Substanţe nesaponificabile - substanţele nevolatile la 1050 C,
obţinute din uleiuri, ceruri etc., după saponificare cu un hidroxid
alcalin şi extracţie cu un solvent organic.
5 g probă
50 ml soluţie KOH în alcool (2 mol/l)
100 ml apă de 80 oC
Palnie separare
Extractie cu eter (de 3x)
Spalare cu apa
Reactie neutra la fenolftaleină
Filtrare pe Na2SO4 anh
Distilare
Reziduu (m = ct.), raportare la 100 g P.V.
59
DETERMINAREA PUNCTULUI DE FIERBERE
Punctul de fierbere al unui lichid - temperatura corectată, la care
presiunea de vapori a lichidului este egală cu 101.3 kPa (760 mmHg).
Se foloseşte:
o eprubetă prevăzută cu un dop perforat la mijloc
introdusa într-un balon care conţine parafină
lichidă (R).
un termometru la care se ataşează un tub capilar
închis la partea superioară
Determinare:
lichidul de analizat se introduce în eprubetă
termometrul cu tubul capilar se cufundă în lichid
se incălzeste treptat, cu 2 - 30C/minut
la început are loc o uşoară degajare de bule de gaz
de la capătul inferior al tubului capilar
in momentul când se ajunge la punctul de fierbere
şi în lichid apare un lanţ continuu de bule de gaz,
becul se îndepărtează
viteza de degajare a bulelor de gaz scade şi când
degajarea acestora încetează şi lichidul are tendinţa
de a fi absorbit în tubul capilar termometrul arat ă
temperatura de fierbere. 60
Dacă determinarea se efectuează la o altă presiune, diferită
de presiunea normală, temperaturile de fierbere citite trebuie
corectate pentru presiunea normală, conform formulei:
t1 t 2 k ( p1 p 2 )
în care:
- t1 = temperatura corectată
- t2 = temperatura citită
- k = factor de corecţie prevăzut în tabel
- p1 = 101.3 când presiunea barometrică este măsurată în
kilopascali sau 760 când presiunea barometrică este
măsurată în milimetri coloană mercur
- p2 = presiunea barometrică din timpul determinării.
61
Valoarea factorului de corecţie (k) depinde de punctul de
fierbere al lichidului de analizat:
62
DETERMINAREA PUNCTULUI DE SOLIDIFICARE
Punct de solidificare sau punct de congelare = temperatura
cea mai ridicată la care o substanţă lichidă sau o substanţă
solidă adusă în stare lichidă prin topire trec din faza lichidă în
faza solidă.
Dispozitiv:
eprubetă cu pereţii groşi, prevăzut cu un dop
prin care trece un termometru divizat din 0.5 în
0.50C şi un tub de sticlă deschis la ambele capete,
prin care pătrunde un agitator.
eprubeta se fixează cu ajutorul unui dop într-o
altă eprubetă exterioară cu pereţii groşi, cu
diametrul de aproximativ 35 mm, care serveşte ca
baie de aer.
dispozitivul se introduce într-un vas înalt, cu
capacitatea de 1000 ml, care conţine apă sau un
amestec de răcire, astfel încât nivelul lichidului
din vas să se afle deasupra nivelului substanţei
din eprubetă.
vasul este prevăzut cu un agitator şi cu un
termometru.
63
Tehnica de lucru:
64
DETERMINAREA PUNCTULUI DE PICURARE
Punct de picurare = temperatura la care se desprinde prima picătură
din substanţa încălzită în aparatul Ubbelohde
Se efectuează la produsele de consistenţă solidă sau moale care prin
încălzire se topesc şi curg.
66
DETERMINAREA PUNCTULUI DE TOPIRE
Punct de topire = temperatura la care o substanţă se topeşte
complet.
Dacă substanţa se topeşte cu descompunere, se consideră punct de
topire sau punct de descompunere, temperatura la care substanţa
îşi schimbă aspectul (se brunifică sau apar bule de gaze).
67
Determinare:
proba de analizat pulverizat ă şi uscată se introduce în tubul capilar şi se taseaz ă
pentru a forma un strat compact de 3 - 4 mm în ălţime
tubul capilar se ataşează la termometru
incălzirea se efectuează astfel încât temperatura să se ridice cu 3 - 40C/minut.
se citeşte temperatura la care substanţa se topeşte complet.
În cazul substanţelor care se descompun prin înc ălzire prelungită, balonul se
încălzeşte, în prealabil, până la o temperatură cu aproximativ 100C sub punctul
de topire presupus, după care se ataşează capilarul cu substanţa şi se continuă
încălzirea astfel încât temperatura să se ridice cu 1 - 20C/minut.
Dacă punctul de topire al probei de analizat nu este cunoscut, se efectueaz ă, în
prealabil, o determinare orientativ ă.
68
În unele cazuri, specificate în monografii, punctul de topire se determin ă
cu un microscop special prevăzut cu un dispozitiv de încălzire.
1 – sursă de lumină
2 – masă de probă încălzită
3 – termometru
4 – obiectiv
5
5 – sursă de lumină
6 – ocular
4
7 – mâner pentru poziţionarea probei
2
7 3
69
70
p.t. - grăsimi, ceară, răşini şi produse asemănătoare
un tub de sticlă deschis la ambele capete, (cu lungimea de 10 cm, cu
diametrul interior de 2 mm şi cu grosimea peretelui de 0.5 mm) se introduce,
prin presare şi rotire, în masa solid ă ca atare (de exemplu unt de cacao) sau
în masa solidă topită
71
DETERMINAREA INTERVALULUI DE DISTILARE
Intervalul de distilare al unui lichid sau al unei fracţiuni dintr-un
lichid = intervalul de temperatură corectat pentru presiunea
atmosferică normală de 101.3 kPa (760 mmHg) la care distilează
totalitatea lichidului respectiv sau fracţiunea specificată din lichidul
respectiv.
Tehnica de lucru:
100 ml lichid de analizat se
măsoară cu un cilindru gradat
şi se introduc într-un balon de
distilare (a), în care se găsesc
câteva fragmente de porţelan
poros, având grijă ca lichidul să
nu atingă gâtul balonului şi, în
special, tubul lateral
73
În cazul determinării intervalului de distilare al unui lichid se citeşte
temperatura la care distilează primele cinci picături de lichid
(temperatura iniţială de distilare) şi temperatura la care distilează
totalitatea lichidului (temperatura finală de distilare).
74
Pentru lichidele care distilează < 800C,
încălzirea se efectuează pe baia de apă, cu
răcirea foarte activă a refrigerentului.
75
DETERMINAREA APEI
1. Determinarea titrimetrică cu reactivul Karl – Fischer
Metoda:
se bazează pe reacţia dintre apă şi soluţia de dioxid de sulf, iod şi
piridină în mediu de alcool metilic absolut
se aplică produselor care nu reacţionează cu componentele reactivului
Karl - Fischer.
titrarea se efectuează de preferinţă într-un aparat cu circuit închis, ferit
de umiditatea atmosferică.
M e ta n o l a n h id r u
B iu r e tă în c h is ă
T itr a r e p â n ă la (I)
con su m area ap ei S o lu ţie d e titr a r e
P ro b ă - io d
- d io x id d e s u lf
- b a z ă (e x . P y )
T itr a r e p â n ă la (II) în m e ta n o l a n h .
e c h iv a le n ţă
76
sfârşitul titrării se stabileşte prin schimbarea culorii soluţiei in galben -
brun sau potenţiometric
conţinutul în apă al probei se calculează după formula:
în care:
- V1 = volumul reactivului Karl - Fischer folosit la titrarea probei
(ml)
- V2 = volumul reactivului Karl - Fischer folosit la titrarea
martorului (ml)
- T = titrul reactivului Karl - Fischer
- m = masa probei luate în lucru (mg).
77
2. Antrenarea cu vapori de solvenţi organici
Metoda:
are la bază antrenarea vaporilor de apă de
către vaporii unui solvent nemiscibil cu apa
se foloseşte în cazul unor produse lichide
în care:
Aparat pentru determinarea apei
- V = volumul apei din eprubeta prin antrenare cu vapori de
gradată (ml) solvenţi organici
- m = masa probei luate în lucru
78
REZIDUUL PRIN CALCINARE
Reziduul prin calcinare = reziduul obţinut prin calcinarea unei
substanţe anorganice sau organice.
In cazul produselor vegetale reziduul obţinut se numeşte cenuşă.
Calcinarea cu acid sulfuric
după carbonizarea probei respective, creuzetul se răceşte şi se adaugă
acid sulfuric
se încălzeşte cu precauţie pe sită până la îndepărtarea vaporilor de acid
sulfuric şi se calcinează până la masă constantă.
limitele admise se exprimă în grame şi se calculează procentual (% m/m).
determinarea se efectuează în creuzete din porţelan, nichel sau platin ă şi
este condusă după tehnica cunoscută: încălzire, calcinare, cântărire la
pondere constantă
eventualele urme de cărbune se îndepărtează cu ajutorul apei, apei
oxigenate sau acidului nitric.
Reziduul insolubil în acid clorhidric 100 g/l
la reziduul obţinut după calcinare se adaugă HCl 100 g/l
creuzetul acoperit cu o sticlă de ceas se încălzeşte pe baia de apă, se
adaugă apă caldă, se filtrează printr-un filtru fin, precipitatul se spal ă
până la îndepărtarea urmelor de clorură
filtrul cu precipitat se usucă la 1050C şi se aduce în creuzetul iniţial,
calcinându-se până la masă constantă.
79
DETERMINAREA CONCENTRAŢIEI ÎN ALCOOL
se bazează pe distilarea alcoolului
se determina densitatea sau indicele de refracţie a distilatului
hidroalcoolic.
Determinare:
se foloseşte un aparat de distilare cu alonjă care trebuie să pătrundă în
apă
se distilă nu mai mult de 30 minute
se determină densitatea relativă cu ajutorul picnometrului şi se citeste
concentraţia în alcool a distilatului (% m/V) din tabele alcoolmetrice.
în care:
- c = concentraţia în alcool a distilatului
corespunzătoare densităţii relative (% m/V)
- m = masa probei luate în lucru (g).
80
Dacă proba conţine:
Determinarea:
se efectuează în fiole de cântărire al căror diametru se alege
astfel încât proba luată în lucru să formeze un strat de
aproximativ 5 mm grosime, cu excepţia produselor vegetale
(rădăcini, scoarţe, frunze etc.), la care grosimea stratului poate
fi mai mare (cel mult 2 cm)
fiola de cântărire se aduce la masă constantă în
aceleaşi condiţii în care urmează să se efectueze
determinarea.
82
proba luată în lucru, a cărei masă este prevăzută în
monografia respectivă, se pulverizează, dacă este cazul, se
uniformizează prin amestecare şi se cântăreşte la balanţa
analitică
procedee:
- Uscarea în exsicator
- Uscarea în etuvă
- Uscarea în vid
83
Uscarea în exsicator
se efectuează în prezenţa unor substanţe deshidratante: acid sulfuric (R),
pentoxid de fosfor (R), clorură de calciu anhidră (R), silicagel anhidru (R)
Uscarea în etuvă
fiola de cântărire cu proba luată în lucru se ţine în etuvă, la 1050C, timp
de 3 - 4 ore, dacă nu se prevede altfel, se răceşte în exsicator şi se
cântăreşte
se continuă uscarea pe perioade de câte o oră, urmate de răcire în
exsicator şi cântărire, până la masă constantă
Uscarea în vid
se efectuează în etuvă sau în exsicatoare speciale,
conform prevederilor din monografia respectivă
presiunea este de cel mult 2.7 kPa (20.3 mmHg),
dacă nu se prevede altfel.
84