Sunteți pe pagina 1din 13

Curs nr.

11

Drept diplomatic şi consular


1. Legătura dintre dreptul diplomatic şi consular şi
dreptul internaţional public
 Reprezintă un ansamblu de norme menite să reglementeze
domenii specifice ale relaţiilor internaţionale;

 În ultima perioadă (mai ales după 1990, în condiţiile


destinderii înregistrate în RI), ca urmare a amplificării
relaţiilor diplomatice şi consulare, dreptul diplomatic şi
consular s-a structurat ca o ramură distinctă a DIP, iar după
unii autori chiar ca o disciplină distinctă.

 La începuturi, dreptul diplomatic şi consular conţinea norme


cu caracter precumpănitor cutumiar; în secolele XIX-XX,
materia a fost reglementată în cadrul unor conferinţe
internaţionale.
2. Dreptul diplomatic – elemente definitorii
 Dreptul diplomatic este acea ramură a dreptului
internaţional public ce cuprinde totalitatea normelor juridice
care se referă la organizarea, competenţa şi sarcinile
organelor pentru relaţii externe, având ca obiect diferite
aspecte ale activităţii diplomatice desfăşurate de aceste
organe.
 Activitatea diplomatică este realizată atât de organele
interne, cât şi de cele externe ale statului (în centrală, în
cadrul misiunilor diplomatice, în cadrul unor conferinţe
diplomatice sau în cadrul organizaţiilor internaţionale –
“diplomaţie multilaterală”).
 Dreptul diplomatic se ocupă de organizarea şi funcţionarea
mecanismului care promovează aplicarea şi realizarea
principiilor, normelor şi regulilor dreptului internaţional în
întregul său.
 Dreptul diplomatic este ramura cea mai mobilă a DIP.
3. Izvoarele şi codificarea dreptului diplomatic
 Izvoare: cutuma; tratatele. Unii autori adaugă şi
principiile generale de drept (Ion M. Anghel).
 Situaţie incertă ca izvoare: legile interne;
jurisprudenţa.
 Curtoazia internaţională (antica comitas gentium).
 Codificarea – 2 modalităţi: a) cea efectuată de
societăţi ştiinţifice sau de specialişti; b) codificarea
efectuată în cadrul conferinţelor internaţionale.
 Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire
la relaţiile diplomatice – rolul şi implicaţiile sale.
 Activitatea diplomatică se desfăşoară în consonanţă
cu scopurile şi principiile Cartei O.N.U.
4. Activitatea diplomatică
 Este realizată de două categorii de organe: a)
organele interne ale statelor, cu atribuţii în domeniul
RI; b) misiunile diplomatice, care funcţionează în
străinătate.
 Organele interne:
1. Şefii de stat – jus repraesentationis omnimodae;
2. Guvernul – atribuţii în relaţiile cu statele străine:
exercită conducerea generală a politicii externe a
statului; negociază şi semnează acorduri, convenţii
şi alte înţelegeri internaţionale la nivel
guvernamental; ia măsuri pentru aplicarea acestora
şi controlează modul în care se realizează acestea;
informează Preşedintele şi Parlamentul.
 Şeful guvernului – rol şi atribuţii.
3. Ministerul Afacerilor Externe organizează şi
conduce direct relaţiile externe ale statului.

 Atribuţii: conducerea şi orientarea activităţii


misiunilor diplomatice; menţinerea legăturilor cu
diplomaţii străini acreditaţi în ţara sa; negocierea
cu diplomaţii sau delegaţiile altor state; pregătirea
proiectelor de tratate şi negocierea lor; apărarea
intereselor statului şi ale cetăţenilor săi în
străinătate; notificarea numirii sau rechemării
propriilor agenţi diplomatici statelor străine;
transmite comunicările primite din partea statelor
străine etc.

 Ministrul Afacerilor Externe – şeful diplomaţiei


statului.
 Statutul Corpului diplomatic şi consular
al României (Legea nr. 269/2003).
 Membrii săi, fiind incluși în cadrul
personalului ce își desfășoară activitatea în
serviciile diplomatice și consulare, potrivit
dispozițiilor imperative ale art. 5 alin. (1) lit.
d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici, se bucură de încadrarea
legală în categoria funcționarilor publici cu
statut special. 
 Misiunile diplomatice sunt organe ale unui subiect de drept
internaţional instituite pe lângă un alt subiect de drept
internaţional, însărcinate să asigure relaţiile diplomatice cu
acel subiect.
 A) Misiunile permanente – rol şi funcţii;
- începutul şi sfârşitul activităţii membrilor misiunii
diplomatice;
- misiunile diplomatice clasice: ambasadele şi legaţiile;
- structura unei misiuni permanente: cancelaria; biroul
economic; biroul ataşatului militar; biroul ataşatului de
presă; biroul ataşatului cultural.
- personalul misiunii diplomatice: a) personal diplomatic:
şeful misiunii; miniştri-consilieri; consilieri; secretari I, II şi
III; ataşaţi; b) personal tehnic şi administrativ (şeful
Cancelariei; secretari tehnici; cifrori; translatori;
dactilografe etc.); c) personal de serviciu.
 B) Misiunile temporare – Convenţia privind statutul
misiunilor speciale (1969).
 Categorii de misiuni temporare: misiunile speciale;
delegaţiile la conferinţe sau organizaţii internaţionale;
birourile temporare; trimişii itineranţi.
 C) Reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile
internaţionale cu caracter universal – Convenţia de la Viena
din 1975 privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu
organizaţiile internaţionale cu caracter universal.
 Categorii de reprezentanţe: misiuni permanente ale statelor
pe lângă organizaţiile internaţionale; misiuni permanente
de observatori ale statelor nemembre pe lângă organizaţiile
internaţionale; delegaţii la organele acestor organizaţii şi la
conferinţele convocate de ele sau desfăşurate sub egida
lor.
 Funcţii: de reprezentare şi de participare a statului
trimiţător la activităţile organizaţiei.
 Statul gazdă al organizaţiei internaţionale are obligaţia să
sprijine misiunea permanentă în îndeplinirea obligaţiilor sale
 D) Imunităţile şi privilegiile misiunilor diplomatice
- sunt drepturile de care se bucură misiunile diplomatice şi
personalul acestora în ţara de reşedinţă, în scopul aducerii
la îndeplinire a funcţiilor şi atribuţiilor ce le revin.
- constau în: inviolabilităţi; imunităţi; privilegii.
- inviolabilitatea misiunii diplomatice: a sediului, a arhivei şi
a corespondenţei diplomatice;
- privilegiile şi imunităţile personalului diplomatic;
- durata privilegiilor şi a imunităţilor diplomatice: cât timp
diplomatul se îndreaptă spre postul său, cât timp se află pe
teritoriul statului acreditar şi cât timp se întoarce în statul
acreditant.
- scopul acestor privilegii şi imunităţi este de a asigura un
statut corespunzător corpului diplomatic, în măsură să
permită diplomaţilor îndeplinirea în bune condiţii a
misiunilor încredinţate.
5. Dreptul consular – elemente definitorii
 Este acea ramură a dreptului internaţional care cuprinde
ansamblul normelor juridice prin care sunt reglementate
relaţiile consulare, organizarea şi funcţionarea oficiilor
consulare, statutul lor juridic şi al personalului consular.
 Este o componentă de ramură a dreptului internaţional, cu
autonomie proprie. Spre deosebire de dreptul diplomatic,
are în vedere ocrotirea intereselor economice, juridice şi
culturale ale cetăţenilor statului trimiţător pe teritoriul
statului de reşedinţă, şefii oficiilor consulare neîndeplinind
funcţii de reprezentare politică în statul de reşedinţă.
 Relaţiile consulare nu sunt determinate de existenţa
relaţiilor diplomatice; uneori, constituie o fază
premergătoare a stabilirii relaţiilor la nivel diplomatic.
 Dreptul consular are la bază normele şi principiile
fundamentale ale dreptului internaţional.
 Normele dreptului intern trebuie să concorde cu acelea ale
dreptului consular.
6. Activitatea consulară
 Este desfăşurată de misiunile sau oficiile consulare care
funcţionează pe teritoriul străin şi de către serviciile
consulare aflate în subordinea ministerelor de externe.
 Regimul juridic al oficiilor consulare este reglementat prin
tratate internaţionale, prin acorduri bilaterale, prin cutumă
şi reglementări interne ale statelor.
 Sediul materiei: Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile
consulare, din 24 aprilie 1963.
 Stabilirea relaţiilor consulare se face prin consimţământ
reciproc.
 Şeful misiunii consulare este numit printr-o patentă
consulară – document oficial transmis Ministerului de
Externe al statului de reşedinţă, în care sunt menţionate:
ţara de reşedinţă, circumscripţia consulară şi clasa
consulului numit. În cazul în care acceptă numirea, statul de
reşedinţă eliberează un exequatur.
 Clasele şefilor de post consular: consuli generali; consuli;
viceconsuli; agenţi consulari.
 Corpul consular are în frunte un decan.
 Consulul are obligaţia să apere interesele statului trimiţător
şi să ocrotească interesele cetăţenilor acestui stat,
respectând legile internaţionale şi pe acelea ale statului de
reşedinţă.
 Funcţiile consulare exercitate de oficiul consular. În lipsa
acestora, sunt îndeplinite de misiunile diplomatice.
 În împrejurări deosebite, funcţionarii consulari pot să-şi
exercite funcţiile în exteriorul circumscripţiei consulare.
 Posibilitatea ca oficiul consular să exercite şi alte funcţii care
nu sunt interzise de legile şi regulamentele statului de
reşedinţă şi care sunt în conformitate cu acordurile
internaţionale în vigoare.
 Înlesniri, privilegii şi imunităţi acordate oficiilor consulare:
scop; enumerare; începutul şi încetarea privilegiilor şi
imunităţilor consulare.