BIOSINTEZA

PROTEINELOR
TRANSLAŢIA

Dana Liana David

Catedra Biochimie
UMF “V. Babeş“Timişoara

08.04.20 1
 Biosinteza ADN

Elementele procesului de translaţie

ARNm
– transportă informaţia de la genă la ribozomi participând
direct la procesul de sinteză proteică.
– Informaţia transportată este codificată sub forma
codonilor .
– Fiecare codon va dirija locul şi felul fiecărui AA din
viitoare proteină.
ARNt
- recunoaşte, leagă, activează şi transportă AA din citoplasmă
la complexul de sinteză.
− transportă un singur tip de AA, dar un singur AA poate fi
transportat de mai multe tipuri de ARNt. La om s-au
identificat 32 ARNt.
− Anticodonul - complementar cu codonii din ARNm.
ARNr
- orientarea moleculelor ARNt,
- fixare şi derularea ARNm.

08.04.20 2
 Ribozomii
* sediul sintezei proteice.
- independenţi – sintetizează proteine de structură
- legaţi de RE, formează RER – sintetizează proteine de
secreţie.
- constituit din 2 subunităţi :
- subunitatea mică (30 S la procariote, 40 S la
eucariote)
- subunitatea mare (50 S la procariote, 60 S la
eucariote).
Subunitatea mare prezintă 3 loci:
- aminoacil (A),
- peptidil (P)
- eliminare (E), ataşaţi ARNt.
- Peptidiltranferaza - tranfera un ARNt dintr-un locus
în altul.
Subunitatea mică
− fixează ARNm
− fixarea este laxă, permiţând derularea acestuia şi
incadrarea codonilor din secvenţa ARNm în locii
subunitatii mari.
08.04.20 3
 Etapele biosintezei

- aceleaşi etape la procariote cât şi la eucariote.

• Activarea aminoacizilor din citoplasmă şi formarea
complexelor aminoacil –ARNt
• Iniţierea sintezei proteice
• Alungirea catenei polipeptidice
• Terminarea sintezei şi eliberare proteinei

08.04.20 4
 1. Activarea AA
Citoplasmă,
• aminoacil-ARNt- sintetaza
Formarea complexului aminoacil-ARNt:
- proces endergonic, energie furnizată de hidroliza a 2
legături macroergice ATP.
- Legătura ARNt – AA este macroergică (7kcal/mol).
- Pentru fiecare AA există un ARNt specific ce expune
un anticodon specific.

08.04.20 5
 2. Iniţierea sintezei proteice

• AA ce iniţiază sinteza:
• formil – metionină la procariote
• metionină - la eucariote.
• se leagă de un ARNt special (ARNt de iniţiere),
recunoscut de un factor de iniţiere specific, IF2.
• În afara procesului de biosinteză ribozomii se găsesc
sub formă disociată a celor două subunităţi,
reasocierea lor fiind realizată de către ARNm.

08.04.20 6
 2. Iniţierea sintezei proteice - formarea
complexului de preiniţiere

Factorii de iniţiere:
• IF1 leagă subunitatea mare 50S;
• IF2 recunoaşte şi leagă ARNt- formil-Met;
• IF3 leagă subunitatea mică 30S de ARNm la capătul
secvenţei Shine-Dalgano

08.04.20 7
 3. Elongarea
• În poziţia A (liberă) este încadrat următorul codon
pe direcţia 5’ → 3’ din ARNm.
• Fixarea - factor de elongare (EF-Tu) şi prin hidroliza
1 mol GTP.
• sub acţiunea unui factor de elongare EF-G
(translocază) şi cu consumul unei molecule GTP are
loc mişcarea ribozomului (translocarea) de-a lungul
ARNm pe direcţia 5’ → 3’, pe o distanţa de 3
nucleotide (un codon).
• ARNt liber din poziţia P ajunge în poziţia E de unde
va fi eliberat.
• ARNt-dipeptid din poziţia A ajunge în poziţia P.
• Procesul se repetă, urmând aceleaşi etape, fiecărui
codon din sectorul codant al ARNm fiindu-i ataşat
câte un AA transportat de ARNt cu anticodon
complementar.

08.04.20 8
 4. Terminarea sintezei şi eliberarea proteinei

• apariţia în secvenţa ARNm ce ajunge la citire in

locusul A a unor codoni non-sens (UAA, UAG, UGA).
• 3 factori de eliberare:
• RF1 şi RF2 recunosc codonii stop
• RF3 şi o moleculă GTP eliberează proteina şi
disociază complexul de iniţiere în elementele
componente

08.04.20 9
 Diferenţe ale procesului de translaţie la
eucariote

• Primul AA, din complexul de iniţiere al translaţiei

este metionina.
• ARNm nu are secvenţa de recunoaştere Shine-
Dalgano pentru fixarea ribozomilor
• Ribozomul începe translaţia la codonul AUG, localizat
într-o secvenţă specifică = secvenţă de consens
Kozak (CAAAAUG).
• Factorii de iniţiere, eiF - 6.

08.04.20 10
 Energetica procesului de translaţie

• Legarea unui AA printr-o legătură peptidică necesită

consumul a 4 legături macroergice:
- 2 - activarea AA şi formarea complexului
aminoacil-ARNt,
- 2 - în procesul de elongare.

08.04.20 11
 Efectul Wobble

• Legarea complementară codon – ARNm – anticodon -

ARNt nu este perfectă.
• obligatorie complementaritatea doar a primelor două
nucleotide din codon, pentru cea de-a 3-a există mai
multe variante.
• cuplat cu degenerarea codului genetic, având ca scop
limitarea efectului mutaţiilor.
• dacă mutaţia afectează doar a 3-a nucleotidă dintr-un
codon ARNm, ea nu va avea repercursiuni asupra
structurii proteice.

08.04.20 12
 Fidelitatea procesului de translatie

Rata de eroare:
• măsurarea frecvenţei de incorporare a unui AA în
structura unei proteine ce în mod normal nu conţine
acel AA în secvenţă.
• un AA greşit încorporat la 104 AA încorporaţi corect,
conform secvenţei ARNm,
• 1 din 25 molecule proteice de mărime medie (400
AA) poate să conţină o eroare de sinteză.
Fidelitatea sintezei proteice depinde de acurateţea
celor două mecanisme de adaptare:
• legarea fiecărui AA de molecula de ARNt
corespunzătoare
• complementaritatea perechilor de baze din codonii
ARNm cu anticodonii ARNt.
Celulele si-au dezvoltat mecanisme de reparare
“proofreading” pentru a reduce numărul de erori.

08.04.20 13
 Realizarea conformaţiei finale a proteinelor
(folding)

- sinteza proteinelor mari - adoptarea conformaţiei -

proces asistat.
- şocul termic - asupra celulelor cresc - proteinele
de şoc termic (Hsp = Heat shock proteins).
- identice cu proteinele ce asistă adoptarea
conformaţiei corecte la sinteza proteinelor mari.
- Hsp70 şi Hsp 60 au fost denumite Chaperone
(proteine de asistenţă).

08.04.20 14
 Realizarea conformaţiei finale a proteinelor
(folding)

• Chaperonele fixează capătul N-terminal şi proteina în

sinteză, ca într-o cuşcă de protecţie ferind proteina
de interacţiuni
• Proteina îşi dezvoltă conformaţia corectă dictată de
structura primară.
– 2 enzime:
- Protein-disulfit–izomeraza(PDI) - rupe punţile S-S
incorecte şi le reface în locurile corecte.
- Concentraţia crescută în RE - sintetizate
proteinele de secreţie.
- Peptidil-prolin-izomeraza(PPI) - aranjează resturile de
prolină în poziţiile cis şi trans.

08.04.20 15
 Dirijarea şi secreţia proteică

Când lungimea polipeptidului în curs de sintetizare in

complexul ribozom - ARNm ajunge la aproximativ 30
AA, capătul său N-terminal:
1. Importul cotranslaţional.
- caracteristic proteinelor de secreţie.
2. Importul posttranslaţional.
- proteinelor de membrană

08.04.20 16
 Modificări posttranslaţionale

1. Modificari chimice, de mărime şi conformaţie ale

catenei polipeptidice.
Prokariote,
- N-formil - MET înlăturată întotdeauna din proteina
matură.
Eucariote,
- MET şi AA N-terminali sunt îndepărtaţi din structura
proteinei finale.
2. Scindări ale catenei polipeptidice, - se elimină
fragmente ce menţineau proteina în stare inactivă.
ex. -sinteza insulinei: sintetizată iniţial - preproinsulină.
este scindată succesiv în – proinsulina, apoi insulina.
3. Procesul de „splicing” proteic (analog cu splicing-ul
ARN),
- înlătură inteinele (analogi proteici ai intronilor din
ARNm)
- ataşează exteinele (analogi proteici ai exonilor din
ARNm)
- realizarea secvenţa proteinei mature.
08.04.20 17
 Modificări posttranslaţionale

4. Modificări chimice ale AA

- activatoare sau inhibitorii ale activităţii biologice.

- enzimatice/ neenzimatice
- reversibile / ireversibile
Modificări neenzimatice
• Racemizarea AA, trecând din forma L în D
• Glicarea (glicozilarea) - legarea neenzimatică printr-
o legătură ceto-amidică a glucozei de grupările
amino ale proteinelor plasmatice.Ex. glicozilarea
hemoglobinei .
• Carbamilarea - realizată de ureea din sânge asupra
proteinelor plasmatice.
• Oxidarea catenelor laterale ale AA din proteine.
afectează proteinele parţial distruse şi nefuncţionale
de la persoanele în vârstă.

08.04.20 18
 Modificări posttranslaţionale

Modificări enzimatice
1. Ataşarea de resturi glucidice → glicoproteine
- La eucariote - mai ales proteinele de secreţie şi
proteinele membranare
- asigură:
• realizarea structurilor necesare pentru funcţia
biologică
• protecţie împotriva proteazelor
Rezultă 2 tipuri de glicozilări :
a) N-glicolizarea – modificare cotranslaţională
b) O-glicolizarea – modificare posttranlaţională
2. Acilarea proteinelor - acilarea grupărilor amino cu
acizi graşi (miristic, palmitic).
3. Formarea de legături intra sau inter – catenare -
punţi de S, punţi ditirozină,  carboxilarea Glu,
iodinarea Tir .

08.04.20 19
 Expresia genică

• procesul prin care o genă duce la sinteza unei proteine.

• o genă nu este tradusă direct într-o proteină ci este
exprimată prin formarea unui compus intermediar numit
ARN mesager.
- regiune codantă = porţiunea din ARNm care corespunde
secvenţei AA din proteină
- secvenţe adiţionale netranslatabile, la fiecare capăt 3’ si
5’, care nu codifică AA.
- mutaţiile regiunii terminale determină alterarea expresiei
genice ceea ce demonstrează rolul lor indirect în
exprimarea genei.
Proteinele sunt considerate produsul final al expresiei
genelor.
Controlul sintezei proteice = controlul expresiei genelor.
- nivelul tuturor etapelor procesului: genă  ARNm 
proteine.
- majoritar la nivelul transcripţiei
- procariote - tip negativ (inhibiţie)
- eucariote - tip pozitiv (activare).

08.04.20 20
 Controlul expresiei genelor la procariote
teoria operon

nivelul transcripţiei.
• Jacob şi Monod (1962) - teoria operon - model de
reglare a biosintezei proteice - represia enzimatică -
porneşte de la premiza existenţei mai multor tipuri de
gene grupate intr-un cluster numit operon.
• mecanism de reglare : inducţia şi represia.
Modelul admite:
• Э genei reglator – controlează gena structurală prin
intermediul unei proteine, a cărui sinteză o specifică =
represor.
• Activarea represorului inhibă sinteza ARNm →
inhibarea translaţiei
• Inactivarea represorului permite transcripţia genei
structurale controlate → sinteză proteică
08.04.20 21
 Controlul expresiei genelor la procariote
teoria operon

- Legarea represor – operon → bloc. ARN-polimerazei la

promotor → suprimarea transcripţiei genei
structurale
- Abilitatea represorului de a se lega ↔
operator/inductor este responsabilă de represia sau
inducţia enzimatică.
- culturi de E.coli crescute într-un mediu fără lactoză
nu secretă lactază

08.04.20 22
 Controlul expresiei genelor la procariote
teoria operon

Concluzii:
• informaţia (gena) pentru lactază există în genomul E.
coli, dar în lipsa lactozei expresia ei este inhibată.
• În cromozomul procariot, genele ce contribuie la
aceiaşi cale metabolică sunt situate împreună, fiind
reglate împreună.
• segmentul de genă corespunzător sintezei unei
catene polipeptidice se numeşte cistron.

08.04.20 23
 Controlul expresiei genelor la eucariote

Reglarea:
• activarea genelor cu proteine activatoare
• reglare pozitiva - mai avantajos să activezi 2% din
materialul genetic decât să inhibi 98%.
Diversitatea celulară nu este produsul pierderii unor
gene în cursul diferenţierii celulare ci al
modificărilor expresiei genelor.
Proteinele = reflexia finală expresiei genelor,
clasificate:
• proteine comune tuturor celulelor din organism
• proteine caracteristice unor anumite ţesuturi
Modificările posttranscripţionale şi posttranslaţionale:
- 1 genă genereaza o întreagă familie de proteine.

08.04.20 24
 Controlul expresiei genelor la eucariote
Reglarea - 2 tipuri de mecanisme:
1) genetic pe termen scurt (reversibil) - se modifică
activitatea unor gene fapt exprimat prin fluctuaţii în
sinteza de ADN, ARN şi proteine.
2) genetic pe termen lung (ireversibil) - implică
mecanisme legate de diferenţierea celulară şi care au
loc în cursul dezvoltării ontogenice.
- codificat în secvenţa ADN.
Nivele de control ale expresiei genelor:
• controlul transcripţional
• controlul procesării ARN
• controlul transportului şi localizării ARN
• controlul translaţional
• controlul degradării ARNm
• controlul activităţii proteinelor

08.04.20 25
 Controlul expresiei genelor la eucariote

Puncte de control ale reglării expresiei

genelor

08.04.20 26
 I. Controlul la nivelul transcriptional –
expresie genica

• forma predominantă
Represia transcriptiei - esentială
- proteine represoare actioneaza asupra genelor ţintă:
• direct - domeniile de legare a ADN,
• indirect - interactiunea cu proteinele legate de ADN .

- mascarea unui domeniu de activare a

transcriptiei,
- blochează interacţiunea dintre un activator si
alte elemente ale complexului de transcripţie,
- îndepartează un activator de ADN.

08.04.20 27
 I. Controlul la nivelul transcriptional
Metilarea ADN
interfera cu procesul de transcriptie la nivelul rest CIT
din segmentul promotor, necesare legarii factorilor de
transcriptie.
Cromatina activă transcriptional este nemetilată.
Factorii de transcriptie cis au situsuri de legare bogate in
GC - metilarea resturilor de CIT va anula capacitatea
de legare a acestora si implicit va bloca transcriptia.
• ADN metiltransferaze .
• Promotorii genelor sunt nemetilate asigurând
transcriptia acestora.
• Reducerea metilarii regiunilor repetitive creează
instabilitate genomică favorizând aparitia de mutatii,
in timp ce metilarea din promotorii genelor inhiba
transcripţia.
• Daca acest proces inhiba transcriptia genelor
supresoare de tumori, atunci se creează condiţii de
dezvoltare a procesului neoplazic.

08.04.20 28
 I. Controlul la nivelul transcriptional

Metilarea ADN şi cancerul

 metilarea – demetilarea ADN,
- genomul cc – hipometilat → instabilitate
genomică → reactivarea promotorilor transpozomilor
→ reglare aberantă prin interferenţă
transcriptională/transcripţii antisens.
- demetilarea ADN - marker precoce severitate /
stadializare / metastaze
 Hipermetilarea aberantă a genomului → modificări
de structură a cromatinei → inhibarea transcripţiei
genei respective.

08.04.20 29
 Controlul vitezei de iniţiere al transcripţiei

• factorii amplificatori sau inhibitori ce cresc/reduc

viteza de transcripţie prin formare complexului de
iniţiere.
• reglarea prin fosforilare - defosforilare a unor factori
de iniţiere a translaţiei , IF-2.
• răspuns faţă de diferiţi factori de mediu
(temperatură , factori de creştere sau alimentari,
infecţii etc.)

08.04.20 30
 Splicing alternativ

• 1/3 din genele umane produc proteine multiple

utilizând acest mecanism.
• Reglarea splicing-ului ARN generează diferite
versiuni ale aceleiaşi proteine în diferite ţesuturi.
• Reglarea se face pe baza competivităţii situsurilor de
splicing obţinută prin acţiunea proteinelor
reglatoare.

08.04.20 31
 Reglarea transportului ARN din nucleu în

citoplasmă

• 1/20 din totalul ARN sintetizat în nucleu trece în

citoplasmă.
• ARN este degradat în nucleu de un complex proteic
numit exozom
• proces incomplet de splicing.

08.04.20 32
 II. Controlul la nivel translational
Etape:
1. Blocarea situsului de start al translaţiei de către
proteine supresoare, reglate de efectul fiziologic al
proteinei translatate.
2. Centre interne multiple ale ARNm pentru iniţierea
sintezei proteice.
- mecanism viral, blocheză sinteza proteică a gazdei,
orientează sinteza proteinelor virale
3. Controlul stabilităţii ARNm.
- degradarea ARN prin scurtarea cozii de poliA,
- îndepărtarea protecţiei de la capătul 5’ - ARNm este
degradat rapid.
- prelungirea vietii ARNm - alungirea poliA cu noi
unităţi.
4. Controlul factorilor de translaţie (factori de iniţiere,
elongare si terminare).
- blocaţi/activaţi prin acţiunea unor inhibitori,
fosforilare/defosforilare.
33
 III. Controlul expresiei genelor prin molecule
ARN
• 2% din ADN-ul uman codifică proteine
• 98% este implicat în reglarea genelor din cei 2%.
• 98% din ARN obţinut prin transcripţie provine din
zona necodantă pentru proteine.
Funcţiile acestor tipuri de ARN :
• legare şi blocare a ARNm (inhibitori translaţie).
• legare şi blocare a ADN (control transcripţie)
• legare şi blocare proteine (blocare transcripţie)
Aceste procese sunt incluse în termenul genetic de
interferenţă ARN.
- 2 tipuri de ARN:
• micro ARN
• ARN scurt de interferenţă

08.04.20 34
 Inhibitori naturali si chemoterapeutici ai
expresiei genelor
A. Inhibitori ai transcripţiei
• inhibitori ai ARN polimerazei.
Ex. ARN polimeraza de la procariote este inhibată de
rifampicină, care datorită acestei propietăţi este utilizată
ca antibiotic selectiv, tratamentul TBC blocând
dezvoltarea Mycobacterium tuberculosis. Avantaj-
toxicitatea redusă.
 -amanitina este o toxină din ciuperca Amantina
phaloides, care blochează selectiv ARN polimeraza II (ce
sintetizează ARNm) de la eucariote. Din acest motiv
produce intoxicaţii grave la om.
B. Inhibitori ai translaţiei
• inhibitori ai sintezei proteice la nivel ribozomal
(substanţe antibiotice) sunt utilizate microorganisme ca
arme chimice împotriva competitorilor sau paraziţilor.
Ex- mucegaiul Penicilium produce inhibitori antibacterieni.
• Datorită diferenţelor structurale între ribozomii de la
procariote şi eucariote, aceste antibiotice sunt selective
fie pentru procariote (streptomicina, tetraciclină,
eritomicină), fie pentru eucariote (cicloheximidă,
puromicină).
08.04.20 35
 Inhibitori naturali si chemoterapeutici ai
expresiei genelor
• Aminoglicozidele (streptomicină, neomicină, tobramicină,
gentamicină, amikacină) se leagă ireversibil de subunitatea 30 S
a ribozomilor bacterieni, blocând activitatea peptidil transferazei
• Tetraciclinele (tetraciclină, doxiciclină, demeclociclină) se leagă
reversibil la subunitatea 30 S, inducând modificări
conformaţionale ce împiedică alinierea codonilor ARNm cu
anticodonii ARNt.
• Macrolidele (eritromicină, azitromicină, claritromicină) se leagă
reversibil de subunitatea 50 S şi inhibă activitatea peptidil
transferazei.
• Streptograminele (quimpristină, dalfopristină) împiedică legarea
ARNt de subunitatea 50 S.
• În cazul bacteriilor cu creştere rapidă blocarea sintezei proteice
va bloca dezvoltare microorganismelor.
• toxina difterică, proteină produsă de microorganismul
Corynebacterium difterie. blochează factorul de elongare EF-2
(translocază) de la eucariote, blocând astfel regenerare celulară.

08.04.20 36