TEMA 7.

Statul – instituţia
fundamentală a sistemului politic.
Şedinţa nr. 1 Statul – instituţia fundamentală
a sistemului politic.
 SUBIECTELE DE STUDIU:
Esenţa şi geneza statului.
Teorii privind apariţia statului.
Tipologia formaţiunilor statale.
Statul de drept.
Trăsăturile suveranităţii statale.
Trăsăturile suveranităţii statale în Republica Moldova
la etapa actuală.
 OBIECTIVELE:

- să definească noţiunea de stat;

- să specifice trăsăturile esenţiale a statului;
- să identifice funcţiile statului;
- să analizeze tipologia formaţiunilor statale;
- să explice esenţa statului de drept.
 Esenţa şi geneza statului.
Problema statului întodeauna s-a găsit în epicentrul gîndirii
politice. Statul realizează rolul de instituţie centrală a
sistemului politic şi se caracterizează printr-o structură
complexă instituţională cu funcţii specifice,cu anumite
particularităţi tipologice şi formă de guvernare.
Procesul apariției statului este influenţat de cei mai diferiţi
factori interni şi externi: majorarea supraprodusului,
performarea tehnologiilor, condiţiile geografice, relaţiile
etnice, creşterea demografică, factorul ideologic etc.
Sunt definite parametrii principali ai statului contemporan ca
elemente constitutive importante – teritoriul, populaţia,
puterea suverană.Statul se constitue în baza principiului
comunităţii modului de viaţă şi teritotial. Teritoriul este
fundamentul material ce-l deosebeşte de uniunile de neam, de
cele religioase etc. În această calitate teritoriul este
indivizibil, inviolabil, exepţional, inalienabil.
 Alt parametru fundamental al statului contemporan este
poporul sau populaţia care în dreptul internaţional se
identifică.În afară de cetăţeni pe acest teritoriu locuesc
cetăţeni ai altor state,indivizi cu dublă cetăţenie, fără
cetăţenie (apatrizi). Atîta timp căt ei locuesc pe teritoriul
acestui stat sînt obligaţi să respecte legile lui.
 Al treilea parametru fundamental al statului contemporan
este suveranitatea, suprimaţia puterii de stat .
 Teorii privind apariţia statului.
Concepția originii divine a puterii, care consideră că
puterea de stat este o expresie a voinței divine;

Concepția patriarhală conformă căreia statul ar fi apărut

din familie, ca celula de bază a organizării sociale;
Concepția contractualistă propagată de filosofii T.
Hobbes, J. Locke, J.J. Rousseau promova ideea că
puterea de stat a luat naștere printr-un pact de supunere;
Teoria marxistă,care consideră că statul este rezultatul și
forma de manifestare a contradicțiilor de clasă, apărute
concomitent cu proprietatea privată și este instrument al
dominației de clasă.
Principiul separării puterilor în stat a evoluat de la concepțiile
lui Aristotel la cele moderne. Problema administrării publice, a
istoriei statului și dreptului au fost în centrul preocupărilor
marilor gânditori. Socrate îi învăța pe elevii săi să se supună
legilor. Platon a acordat o mare atenție teoriei statului. În
viziunea lui, statul trebuie să realizeze ideea de dreptate, de
justiție. De aceia el va putea fi condus de către cei care cunosc
aceasta idee. Organizarea statului corespunde sistemului
tripartit a sufletului: regii vor poseda înțelepciune, militarii
curajul și meseriașii temperanța. Statul în viziunea lui Platon,
este un stat ideal, nerealizabil. Platon clasifica formele statale
în felul următor: statul ideal, aristocrația, republica
aristocratică, monarhia aristocratică. El a formulat și ierarhia
descendentă a formelor statale: timocrația, oligarhia,
democrația, tirania. Filosoful susținea că forma perfectă a
statului perfect este republica aristocratică.
Filosoful englez T. Hobbes susținea că fiecare om dorește să-și
găsească ocrotirea în stat. El menționa că viața politică în comun
este produsul artificial al fricii și înțelepciunii. Frica și înțelepciunea
îi îndemna pe oameni să încheie un contract social, prin care el
renunța definitiv la starea de natură și se obligă la o supunere totală
față de șeful statului, în schimbul ocrotirii, pe care le-o dă statul.
După T. Hobbes, monarhul este mai presus de legi, fiindcă el este
acela care le elaborează, le interpretează, le schimbă și le suprimă.
Filosoful englez Locke apără libertatea și dreptul, vede în puterea
legislativă forța supremă. Cesteia trebuie să i se supună puterea
executivă și ceea federativă, care au menirea să apere comunitatea
împotriva primejdiilor din afară. Dacă guvernul, reprezentanții și
monarhul își depășesc mandatul, atunci poporul trebuie să intervină
și să-și exercite singur suveranitatea. Cine încalcă legea și știrbește
din drepturile poporului, se pune în stare de război cu acesta și
atunci revoluția este o armă de apărare, un rău necesar.
 Tipologia formaţiunilor statale.
Statul unitar presupune o putere politică piramidală cu
două nivele (central şi local).Conducerea se efectuiază
din centru pe cale ierarhică. Aici există o ordine juridică
ce se fundamentează pe o singură Constituţie, o singură
cetăţenie, se realizează un anumit nivel de autonomie a
unităţilor administrative prin decentralizarea
funcţională sau teritorială. În aceste state există un
singur centru de putere şi un ansamblu unic de instituţii
cu atribuţii de decizie politică.
Federaţia este o uniune de state unde coexistă
Constituţia federaţiei cu constituţiile subiecţilor
federaţiei; există dubla cetăţenie; dubla structură de
putere cînd paralel cu organele federale de putere există şi
acţionează şi organele puterii subiecţilor federaţiei.
Parlamentul este bicameral: una din camere este creată
conform principiului reprezentativ demografic,cealaltă –
conform principiului reprezentativităţii subiecţilor
federaţiei.Însă subiecţii federaţiei nu sînt şi subiecţi ai
relaţiilor internaţionale, ei nu pot desface sau eşi
unilateral din federaţie. După provinienţa sa statul
federativ este rezultatul atît a proceselor de integrare
(SUA, Elveţia) cît şi a celor de dezintegrare (Federaţia
Rusă, Republica Moldova şi altele).
Un caz aparte de asociere a statelor este confederaţia ca
o fotmă de orînduire statală care respectă suveranitatea
membrilor săi pe arena internaţională şi care crează
organizme comune chemate să realizeze coordonarea
politicii lor în anumite domenii de activitate. Conform
dreptului internaţional confederaţia nu este stat,relaţiile
dintre membrii acesteia fiind realizate pe baza unui
tratat internaţional.
  Deosebim două forme de guvernare – republica şi monarhia.
Republica - forma de guvernare în care toate organele puterii supreme de
stat sînt alese sau se constitue de către instituţia reprezentativă naţională.
Există trei forme de guvernare republicană – prezidenţială, parlamentară,
mixtă. În cea prezidenţială şeful statului este concomitent şi şeful
guvernului, funcţia de prim-ministru lipseşte. Guvernul este constituit de
către prezident şi este responsabil doar în faţa lui. Prezidentul nu deţine
dreptul de dizolvare a parlamentului. Principiul delimitării stricte a
puterilor stabileşte fix competenţele lor. Procedura impicimentului
presupune responsabilitatea juridică a prezidentului în caz de
necoincidenţă a activităţii lui Constituţiei. Republica parlamentară declară
suprimaţia puterii legislative. Parlamentul constitue Guvernul din membrii
partidului majoritar. Această formă de guvernare poartă caracter accentuat
partidist, iar guvernul format astfel este responsabil pentru activitatea sa în
faţa parlamentului. În forma mixtă de realizare a guvernării republicane
prezidentul este ales direct de popor şi înzestrat cu prerogative cei permit
să acţioneze independent de guvern.În afară de prezident, aici acţionează
şi primministru care este responsabil în faţa parlamentului.
Un alt tip de guvernare statală este monarhia în care juridic
puterea supremă prin moştenire o deţine monarhul. Există
două forme de realizare a monarhiei – absolută şi
constituţională. Prima se caracterizează prin lipsa totală a
organelor reprezentative şi concentrarea puterii de stat în
mînile monarhului (Aravia Saudită, Katar, Oman).
Monarhia parlamentară ca formă de guvernare optimal
realizată în Marea Britanie constitue inversarea celei dualiste.
Formal monarhul este organul suprem al puterii executive.
Real însă puterea executivă aparţine prim-ministrului, puterea
legislativă – parlamentului, iar monarhul îndeplineşte doar
sarcinile ceremoniale ale puterii de stat. Trebue să subliniem
că esenţa statului nu depinde total doar de forma de guvernare.
Exista atît dictaturi cu formă republicană de guvernare, căt şi
democraţii cu formă monarhală de guvernare.
Importanţa majoră o are regimul politic - al treilea element
al formei de stat care exprimă raportul între organele de
stat ,între acestea şi cetăţeni. Esenţa şi menirea socială a
statului se realizează prin direcţiile principale de activitate
ale lui numite funcţii. Este primită împărţirea funcţiilor
statului în interne şi externe. Cele interne apără proprietatia,
ordinea publică, drepturile şi libertăţile cetăţanului, crează
condiţii necesare consolidării economiei de piaţă, atenuază
efectele şomajului şi a reconversiei forţei de muncă, înlătură
efectele calamităţilor. Cele externe se exercită în dezvoltarea
relaţiilor economice, politice, culturale şi de altă natură cu
alte state pe baza principiilor colaborării multiculturale,
egalităţii depline, respectului mutual şi avantajului reciproc.
 Statul de drept.
Statul de drept este statul în care domneşte dreptul şi legea.
Încă în antichitate filosofii subliniau că legea trebue să
domine peste tot. Acolo unde nu sunt legi statul nu are viitor
(Platon, Aristotel, Cicero). O contribuţie esenţială concepţiei
statului de drept au aduso T.Hobbes, J.Locke,
Ş.L.Montesquieu, E.Kant, F. Gegel şi alţii. Formulînd idea
divizării puterii în stat ei tot odată au demonstrat că puterea
trebue să fie organizată aşa ca să apere drepturile şi libertăţile
cetăţenilor de fărădelegile şi samovolniciia puterii.
 Principii fundamentale a statului de drept:
Suprimaţia legii. Legea adoptată de puterea supremă în
condiţiile respectării procedurilor constituţionale trebue să fie
obligatorie pentru toţi, echitabilă, umanitară, să fortifice
drepturile inalienabile ale omului.

Caracterul nestrămutat al drepturilor şi libertăţilor,al

demnităţii şi probităţii personalităţii,al protecţiei şi garantării
lor. Acestea-s drepturile cei aparţin omului de la naştere, nu
sînt dăruite lui de stat s-au de altcineva. Într-un stat de drept
toate actele legislative sînt coordonate cu drepturile omului.
Însă o simplă declaraţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţanului
încă nu înseamnă că ele sînt respectate în practică.
Prezenţa unor forme efective de control şi supraveghere a
respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţanului.
Divizarea puterii de stat în legislativă, executivă,
judecătorească cu condiţia că ele se înfrîng şi se echilibrează
reciproc în limita. E necesar de a face acest lucru pentru a
reţine puterea de la posibilile abuzivităţi. Puterea corupe,
marea putere corupe absolut.
Responsabilitatea reciprocă a cetăţanului şi statului.Omul
devine centrul în jurul şi interesul căruia funcţionează întreg
mecanizmul social. Statul, adoptînd legile, îşi asumă
obligaţiuni concrete faţă de cetăţeni,însă drepturile presupun
şi anumite îndatoriri.
Statul social se realizează doar în prezenţa anumitor
condiţii:
 a) statul social de drept se constitue nu ca un rezultat
arbitrar, ci în baza unei politici bine definite;
 b) constituirea lui necesită realizarea statului de drept ca
fundament normativ,economic şi democratic;
 c) deoarece este un proces conştient planificat în numele
binelui omului, trebue să fie orientat spre o putere politică
deschisă,spre pacea civilă şi consensul social,spre echitate şi
largă protecţie socială.
 Trăsăturile suveranităţii statale.
Puterea de stat este:
a) universală şi absolută,extinzînduse peste toate
persoanele fizice şi juridice pe teritoriul său;
 b) deţine prerogativa de a anula orice manifestare a
oricărei alte puteri de pe teritoriul său;
 c)deţine mijloace excepţionale de influenţă ce nu le are
nimeni altul (armată, poliţie, penecentiare);
 d) statul crează un aparat special care nu este identic cu
populaţia (aparatul de stat) şi care este chemat să
garanteze realizarea legii şi în caz de necesitate face
aceasta cu ajutorul constrîngerii fizice ca drept
excepţional.
 Trăsăturile suveranităţii statale în Republica Moldova
la etapa actuală.
Declarîndu-şi suveranitatea şi independenţa Republica Moldova a
întreprins modificări revoluţionare atît de caracter legislativ cît şi
instituţional, cea mai importantă fiind adoptarea Constituţiei Republicii
Moldova la 29 iulie 1994. Procesul devenirii statalităţii moldoveneşti s-a
conceput ca căutarea unei forme de guvernămînt adecvate, alegerea de
orînduire statală corespunzătoare şi crearea unor condiţii ce-ar asigura şi
garanta drepturile şi libertăţile omului.
Încă nu putem spune că ţara noastră a realizat principalele exigenţe ale
statului de drept care se găseşte în procesul de devenire şi care nu înseamnă
numai prezenţa anumitor instituţii în viaţa socială a comunităţii, ci şi
necesită desfăşurarea unor măsuri speciale de caracter naţional, prevăzute
să asigure implimentarea corectă a indicaţiilor legislative de către organele
de stat,să realizeze legea astfel ca să nu contravină drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale personalităţii, să atragă cetăţenii la participarea activă în
procesul de elaborare şi implimentare în practică a legilor.