Teoria si Metodologia Cercetarii Științifice

BRICs
Proiect realizat de Hadji Alin
În economie, BRIC este un acronim care se referă la patru ţări – Brazilia, Rusia,
India şi China, care sunt într-un stadiu similar de dezvoltare economică
emergentă, îndreptându-se dinspre stadiul de subzistenţă spre un stadiu dezvoltat
tehnologic şi financiar.
Directorul de achiziţii de la Goldman Sachs, Jim O`Neill , a inventat termenul
BRIC în 2001 pentru a descrie cele patru puteri emergente pentru care estima că
împreună vor egala economic Statele Unite până în anul 2020. Brazilia, Rusia,
India şi China au avut primul lor summit acum patru ani şi au invitat Africa de
Sud să li se alăture în 2010.
“Dacă vor anunţa o bancă BRICS, atunci asta ar fi ceva”, a spus O`Neill în
data de 15 martie, anul în curs. ”Acest lucru inseamna cel puţin că pot face
ceva ca şi grup politic şi înseamnă că multe alte lucruri vor continua în viitor.
De asemenea, înseamnă că vor avea propriul gen de Bancă Mondială, care
poate ajuta proiectele de infrastructură şi comerţ. ”
Aceste ţări emergente au fost motorul economiei mondiale în timpul
recesiunii occidentale, din 2007 până în 2009. Deşi aceste state emergente au
contribuit cu aproximativ 85 % la creşterea economică globală din 2009 până
în prezent, China, India şi Brazilia şi-au scazut ritmul, dupa ce au ridicat
ratele dobânzilor, pentru a ţine pe loc inflaţia, în urma inmanării unor
stimulente financiare în valoare de peste 870 de miliarde de dolari, în timpul
crizei.
Alianţa celor mai puternice economii emergente de pe planetă este privită
cu neincredere. S-a afirmat chiar că BRIC este singura coaliție din lume
care s-a prefigurat întâi „în minţile analiştilor economici”, şi doar ulterior s-
a modificat în „realitate practică”. Ţările BRIC sunt participante active la
întrunirile la nivel înalt pe plan mondial, inclusiv în cadrul G-20. În 2009,
Brazilia, India şi Rusia au împrumutat Fondul Monetar Internaţional (FMI)
cu câte 10 miliarde dolari, iar China cu suma de 50 miliarde. După cum
preciza recent fostul preşedinte brazilian Luiz Inácio Lula da Silva, Brazilia
a devenit creditor al Fondului nu cu titlu gratuit, ci cu scopul de a-şi spori
puterea în plan decizional (Dawson 2010). Totuşi, interesele BRIC pe scena
internaţională sunt adesea diferite, iar uneori chiar opuse.
Cu toate acestea, după două reuniuni la nivel înalt – Ekaterinburg, 16 iunie 2009 şi
Brasilia, 15 aprilie 2010 – şi semnalele transmise reciproc de liderii celor mai
puternice patru economii emergente, putem afirma că grupul BRIC este deja
instituţionalizat. Printre priorităţile grupării se numără: întărirea rolului G-20 pe
scena internaţională, reforma sistemului financiar internaţional, în tandem cu
reforma Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Băncii Mondiale, Fondului
Monetar Internaţional (FMI) şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în
sensul sporirii participării economiilor în dezvoltare la procesul decizional,
realizarea Obiectivelor Mileniului pentru Dezvoltare, dezvoltarea durabilă şi
cooperarea – deopotrivă între ţările BRIC şi între acestea şi restul lumii.
Printre economiştii cei mai activi în sfera analizei ţărilor BRIC se numără
cercetătorii de la Institutul Vienez pentru Studii Economice Comparate (WIIW).
În opinia acestora, Brazilia este o economie a serviciilor, orientată spre piaţa
internă, dezvoltarea Rusiei are la bază exportul de energie şi materii prime,
India este, ca şi Brazilia, o economie a serviciilor, dar orientată spre export, în
timp ce principale motoare ale economiei Chinei sunt exportul de produse
prelucrate şi investiţiile străine directe.
Toate cele patru ţări BRIC se înscriu în categoria statelor lumii cu o populaţie
vastă, suprafaţă întinsă şi resurse naturale bogate , iar în anii premergători crizei
financiare şi economice mondiale au înregistrat ritmuri alerte de creştere
economică şi au marcat progrese semnificative în sfera economiei bazate pe
cunoaştere.
Rusia
Rusia s-a transformat dintr-un actor slab al politicii internaţionale într-o ţară care şi-a
recâştigat statutul de putere regională, devenind un competitor important pentru UE sau
China şi care îşi manifesta ambiţia de a deveni o mare putere.
Transformarea actorului Rusia este explicabilă prin acţiunea conjugată a doi factori:
schimbarea leadership-ului politic şi reformele inițiate de acesta, precum și valorificarea
resurselor energetice.
Rezolvarea propusă de preşedintele rus era o "politică de întărire a statului" pentru că
aceasta era singura modalitate de a asigura prosperitatea Rusiei. În practică, a însemnat
reformarea sistemului bancar şi a celui judiciar, măsuri sociale, naţionalizarea sectorului
energetic, centralizarea administraţiei. Efectele politicilor noilor lideri de la Kremlin au
dus la creşterea spectaculoasă a PIB-ului rusesc la o medie estimată de Economic
Intelligence Unit la 6,9% pe an în perioada 1999-2007, mărirea salariilor şi a pensiilor,
reducerea la jumătate a numărului de şomeri (între 1992 şi 1998, PIB-ul Rusiei
înregistrase o scădere medie de 6,8% pe an).
În viitorul imediat, accentul în politica externă va cădea pe integrarea Ucrainei,
Belarusului şi a Kazahstanul într-o Uniune Eurasiatică. Dar în restul spaţiului ex-
sovietic Rusia mai ambiţionează doar creionarea unei sfere de interes low cost, a
unui imperiu de forma unei "flori de nufăr", o versiune imperială "light" de
exercitare a influenţei regionale prin reţele de gazoducte, oleoducte şi electricitate,
controlul unor sectoare strategice din economiile locale, precum şi menţinerea
unor avanposturi strategice - baze militare - în Asia Centrală şi Caucaz, prin care
Rusia să îşi poată proiecta puterea şi preîntâmpina o schimbare bruscă a status-
quo-ului. Ideea este de a avea un maxim de beneficii la costuri minime. Şi
America are un imperiu tip "floare de nufăr" global, o reţea extinsă de baze
militare şi alianţe răsfirate peste tot în lume. La fel s-a întâmplat şi cu Marea
Britanie, pentru a-şi conserva influenţa în Africa post-colonială.
China
În ultimii ani, preţul petrolului a urcat pe fondul unei oferte foarte solicitate de o cerere în continuă
creștere. China este una dintre economiile care răspunde de acestă evoluţie. În 2003, China a devenit al
doilea mâncător de petrol din lume, după SUA, fiind totodată şi al treilea importator mondial. Pe fond,
adevărata ofensivă geostrategică a Chinei şi care vizează în realitate reducerea influenţei Vestului în
zonă se desfăşoară în Africa. În plus, China este o putere nucleară semnificativă , dispune de o armată
activă de 2,3 milioane de oameni , cu un buget de cheltuieli destinat apărării situat între 97 şi 139 de
miliarde de dolari, în condiţiile unui PIB total de 12.380 de miliarde de dolari . Rezervele valutare ale
Chinei sunt astăzi impresionante, în 2008 ajungând la aproape 2.000 de miliarde de dolari. Parte din
aceste sume au fost orientate spre fonduri guvernamentale de investiţii (SWF - Sovereign Wealth
Funds) şi care, la nevoie, pot suplini criza de lichiditate a sistemului financiar occidental. Consiliul
Naţional de Informaţii al SUA anticipează că, în timp, fondurile guvernamentale de investiţii, controlate
de economiile BRIC, vor ajunge să pompeze în pieţele emergente mai mulţi bani decât FMI şi Banca
Mondială la un loc, ceea ce ar putea conduce la o formatare a logicii de structurare a alianţelor în spaţiul
relaţiilor internaţionale.
Brazilia
Dezvoltarea economică a Braziliei, în raport cu celelalte trei puteri economice, a fost până acum,
conform analizelor recente ale Goldman Sachs, cea mai dezamăgitoare; din 2003 creşterea economică
nu a fost decât 2,7%, deşi raportul din 2003 estimase o creştere de 3,7% şi potenţialul real ar fi cel de
5%. Aceleaşi analize ale GS intuiesc această stare de fapt că datorându-se importantelor proiecte de
stabilizare puse în practică de preşedintele Lula în timpul primului său mandat (2002-2006).
Progresele economice înregistrate de către Brazilia o fac să fie considerată drept una dintre cele patru
puteri economice emergente ce vor domina anii 2050. Trebuie reamintit, de altfel, că Brazilia a
parcurs un drum deja important de la tranziţie la democraţie de la sfârşitul anilor 80 (şi după crizele
economice din 1990 şi 1994). Progresele economice, deşi recente, nu pot fi negate şi creşterea
economică este dublată de autosuficienţa energetică atinsă în 2007. Brazilia a investit, încă din
vremea guvernelor militare (1964-1985), în energii alternative, producând etanol obţinut din trestia de
zahăr şi folosindu-l ca substitut pentru petrol, mai ales în industria automobilă. Mai mult, fiin în
primul rând o superputere agricolă, Brazilia este prezentată, adesea, drept următorul furnizor de
resurse alimentare al lumii, singurul posibil impediment în calea realizării acestui lucru fiind
schimbările climatice. Recenta descoperire de petrol subacvatic s-a alăturat culturilor de energie
alternativă şi prefigurează o transformare în plus a rolului Braziliei.
- Evoluţia PIB-ului începând cu 2000
India
Dezvoltarea industriei serviciilor a antrenat un salt important al PIB-ului Indiei care s-a dublat în
perioada 2002-2008, crescând, potrivit Global Insight, de la 25 miliarde de rupii la 50 miliarde de rupii.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Comerţului expansiunea industriei serviciilor a avut ca efect şi creşterea
exporturilor din acest sector de la 4,9 miliarde de dolari în 1990 la 56 miliarde de dolari în 2005.
Imaginea Indiei, ca stat în plină ascensiune, este umbrită de sărăcia în care trăieşte populaţia din zonele
rurale şi de faptul că cei mai mulţi dintre indieni (două treimi dintre bărbaţi, potrivit National Sample
Survey Organization) lucrează în agricultură. De altfel, populaţia este distribuită pe sectoare de activitate
astfel: 53% în agricultură, 19% în industrie şi 28% în sectorul terţial. În 2007, un raport al FMI arăta că
în ultimii 15 ani, în India s-au creat foarte puţine locuri de muncă din cauza cerinţei pieţei de muncă
pentru calificări superioare şi a legislaţiei restrictive promovate de autorităţi. Populaţia Indiei reflectă
discrepanţe majore între tineri care studiază la Universităţile din Calcutta sau New Delhi şi care se
pregătesc pentru a deveni specialişti cu calificare superioară şi cei care trăiesc în zonele rurale fără a
avea acces la resursele de apă sau la electricitate.
- Evoluţia investiţiilor străine directe în India, în perioada 2001-2010 -
Africa de Sud
În aprilie 2011, Africa de Sud, a fost acceptată ca membru oficial al BRICs. Cu toate
acestea, valoarea economică consolidată pe scena mondială va scădea pe termen scurt
potențialul pentru investițiile străine, din cauza unei rate a criminalității îngrijorătoare,
impedimente de corupție și structurale.
Extinderea grupului BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) prin admiterea Africii de Sud
poate părea surprinzătoare. Statul african nu corespunde criteriilor privind dimensiunea şi
rata de creştere economică specifice celorlalţi membri. Africa de Sud este mult mai mică
decât ceilalţi membri BRICS din atoate punctele de vedere: al suprafeţei, al populaţiei, al
produsului intern brut, precum şi al ratei de creştere economică. Cu o populaţie de 50 de
milioane de locuitori şi o rată a infecţiei cu virusul HIV/SIDA ridicată, potenţialul său
demografic este relativ redus.
Ea are însă, şi o serie de atuuri care ar justifica alegerea sa ca reprezentant al
Africii. Economia sa, deşi mică relativ la cea a statelor BRIC, este cea mai mare
de pe continent, iar industria manufacturieră, considerată motorul creşterii
economice şi al reducerii sărăciei pe glob, are cel mai ridicat grad de dezvoltare de
pe continentul african.
Un alt element considerat ca jucând un rol important în dezvoltarea economică,
infrastructura, cunoaşte în Africa de Sud, un standard superior oricărei alte ţări
africane. Aceasta contribuie la atractivitatea economiei locale, o economie ce
cunoaşte prezenţa multora dintre companiile de top la nivel global.