RAZBOIUL DIN

COREEA
1950-1953
Proiect realizat de: Alin Hadji
Profesor: lect. dr. Gafita Vlad
 Cele două războaie mondiale, care
prin urmările lor au determinat
remodelarea întregului mapamond,
au marcat puternic secolul XX.
Sfârșitul celui de-Al Doilea Razboi
Mondial a lăsat o lume întreagă
traumatizată, prăbușită economic și
financiar și totodată a pus față în
față două mari puteri victorioase:
S.U.A. și U.R.S.S.. Această rivalitate
sovieto-americană a dominat relațiile
internaționale, cele două puteri
reprezentând actorii principali ai
“Războiului Rece”.
 Termenul este unul general care
descrie conflictul politic, ideologic,
strategic si militar de decenii
dintre S.U.A. si aliatii sai
occidentali pe de-o parte si
U.R.S.S. si alte tari comuniste pe
de alta parte. Ambele tabere au
descris adesea conflictul ca pe
unul dintre capitalism si
comunism, si nu ca pe unul dintre
doua state. Cele doua puteri au
incercat pe parcursul a aproape
jumatate de secol sa isi extinda
aria de influenta si sa isi impuna
propria doctrina purtand astfel o
adevarata lupta pentru putere cu
toate ca cele doua forte nu s-au
angajat in mod direct intr-un
conflict armat.
 Puterea sovietica a cuprins in 1945-1948 o mare parte din Europa si, asa
cum avertizase Stalin, puterea invingatoare avea dreptul de a instala in
teritoriul ocupat de trupele sale propriul regim social politic si economic.
Ceea ce a si facut. Consolidarea puterii comuniste in estul si sud-estul
Europei, in 1946, precum si eventualitatea castigarii de catre comunisti a
razboiului civil din Grecia, au condus in cele din urma la Doctrina Truman si
Planul Marshall. Constituirea Republicii Populare Chineze in octombrie 1949
a dat nastere unui al doilea potential gigant comunist. Ca riposta la aceeasi
situatie la 4 aprilie 1949 la Washington a luat nastere Organizatia Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO), alianta militara defensiva, de aparare mutuala
la solicitarea vest europenilor.
 Primul conflict “fierbinte” al “razboiului rece” a fost reprezentat de razboiul din
Coreea desfasurat intre 25 iunie 1950 si pana la semnarea armistitiului din 27
iulie 1953. Astfel intre anii 1950 si 1953, in Peninsula Coreeana, s-au angajat in
conflict militar cele mai puternice tari din lume. Multora le era frica ca razboiul
coreean va fi inceputul celui de-al 3-lea Razboi Mondial. Razboiul din Coreea a
opus fortele Republicii Coreea (Coreea de Sud) alaturi de cele ale coalitei
Natiunilor Unite, avand Statele Unite in pozitia de lider militar si politic,
impotriva armatei Republicii Populare Democrate Coreene, substantial sprijinita
din punct de vedere material si uman de Republica Populara Chineza si Uniunea
Sovietica. Razboiul a avut mai multe dimensiuni ca cea ideologica, psihologica
si militara, insa predominante au fost motivele politice si ideologice. In aceasta
confruntare ideologia americana sutinea apararea libertatilor democratice, a
sistemului de valori occidental si stoparea expansionismului comunist, in timp
ce ideologia comunista lupta pentru reprimarea imperialismului mondial
agresor, pentru victoria socialismului in intreaga lume.
 Un rol la fel de important pe langa aceasta dimensiune
ideologica a conflictului il au si celelalte doua: dimensiunea
psihologica si militara. In timpul razboiului coreean aceste idei isi
gasesc aplicabilitatea, debarcarea trupelor americane la Inchon
fiind vazuta de comunistii chinezi ca o amenintare la adresa
Chinei in timp ce atacul nord coreean precum si interventia
chineza au fost percepute de Washington ca fiind orchestrate de
Moscova in dorinta acesteia de a-si mari sfera de influenta.
Coreea se afla sub acupatia Japoniei inca
din 1910 fiind exploatata economic si
servind drept baza importanta de razboi
pentru niponi in timpul celui de-al doilea
razboi mondial. Dupa capitularea Japoniei
pe 10 august in urma atacurilor americane
de la Hiroshima si Nagasaki pe 6 si
respectiv 9 august 1945, peninsula a fost
impartita de-a lungul paralelei 38, separare
facuta de comun acord, prin care trupele
americane ocupau partea de sud iar cele
sovietice zona de nord. S.U.A. au sugerat
ca paralela 38 sa actioneze ca linie de
demarcatie, propunere acceptata fara
obiectie de Stalin, pentru acesta
prezentand mai mult interes zona nordica
mai industrializata decat cele doua treimi
de populatie ramase in sud.
Paralela 38 a capatat atat un sens militar cat si politic in plus, fata
de cel geografic de pana la acel moment, deoarece a fost aleasa
pentru a facilita capitularea Japoniei si a creat conditii pentru o
Coree aflata sub tutela multi-nationala. Din punct de vedere
economic divizarea in sine nu a fost benefica pentru viata de zi cu zi
a coreenilor deoarece cele doua zone se completau reciproc atat in
sectorul agricol cat si industrial. In ceea ce priveste aspectul politic,
in urma ocupatiei militare din cele doua parti ale peninsulei de catre
americani si sovietici, linia tot odata impartea poporul coreean in
doua blocuri diferite din punct de vedere ideologic, politic, si al
valorilor si sistemelor economice. Astfel paralela 38, de altminteri o
linie artificiala, promitea doar sa irite situatia din Coreea.
Atat Statele Unite in Coreea de Sud, cat si
Uniunea Sovietica in Coreea de Nord, au
stabilit ocupatii militare si guverne separate.
Responsabil de zona americana era Corpul 24
al armatei S.U.A. aflat sub comanda General-
locotenent John Hodge R., in timp ce Armata a
25-a din frontul 1 al fortelor sovietice din
Extremul Orient, aflata sub comanda General-
colonel Ivan M. Chistiakov, raspundea de zona
sovietica. Guvernul militar a fost pentru
coreeni o surpriza dezamagitoare care a
provocat un nivel ridicat de nemultumire si
sfidare mai ales in sud. Acest lucru s-a datorat
faptului ca fortele americane nu au fost la fel
de bine pregatite pentru misiunea de
ocupatie si guvernare ca cele sovietice care
aveau si misiunea de a se ocupa inclusiv de
problemele ideologice si politice.
 Trupele sovietice au intampinat insa
situatia cu mai multa pricepere
folosindu-se de comunistii coreeni a
caror partid s-a infiintat oficial in luna
iulie 1946. Partidul il avea drept lider
pe Kim Il-sung care se bucura de
sprijinul sovieticilor cu ajutorul carora
lanseaza o campanie masiva de
impunere a valorilor, ideologiilor si
sistemelor comuniste. Generalul
Chistiakov a rezolvat problema
disidentilor permitandu-le sa fuga in
zona americana sau prin lichidarea
celor “ireconciliabili”. Totodata
Uniunea Sovietica a permis
comunistilor coreeni dreptul de a
conduce alti coreeni si a trecut la
inarmarea fortelor din nord cu arme
grele, cum ar fi tancuri, mitraliere si
piese de artilerie.
 In luna august 1948, in nord, s-au desfasurat
alegeri dupa modelul sovietic. Fiecare dintre
cele doua parlamente pretindea ca reprezinta
intreaga tara. In parlamentul de la Seul, o suta
de locuri au fost rezervate deputatilor din nord.
Cat priveste parlamentul de la Phenian, 360 din
cei 572 de membri au fost alesi de o adunare
de delegati care afirmau ca vorbesc in numele
Sudului. La 12 octombrie 1948, Moscova
recunostea drept sef al guvernului din Nord pe
Kim Il-sung care fusese desemnat in acest post
de catre parlamentul din Nord. La 1 ianuarie
1949, confirmand un acord provizoriu,
Washington-ul facea acelasi lucru cu Syngman
Rhee. Erau intrunite toate conditiile unui razboi
civil si singura care ar fi fost de natura sa le
impiedice ar fi fost prezenta trupelor celor doua
puteri, hotarate sa evite o confruntare armata,
care ar fi putut sa le fie fatala atat uneia, cat si
celeilalte. In aceeasi zi de 1 ianuarie, U.R.S.S.
avea sa enunte retragerea completa a fortelor
sale, dupa o ezitare de sase luni, Truman avand
sa urmeze exemplul acesteia.
25 IUNIE 1950
Armata nord-coreeana a atacat Sudul,
,,razboiul rece” devenind ,,cald”. La 26 iunie
1950, dupa numai 24 de ore de la inceperea
razboiului, tancurile celor din Nord erau la
periferiile orasului Seul.
SUA s-au adresat Consiliului
de Securitate al ONU cerand
Coreei de Nord sa inceteze
ostilitatile si sa se intoarca
dincolo de paralela 38. Fara
a participa la sesiune si fara
a-si folosi dreptul de veto,
ambasadorul sovietic ,,i-a
dat lui Truman posibilitatea
sa organizeze rezistenta ca
decizie a comunitatii
mondiale si sa justifice rolul
american in Coreea.”
Declaratia presedintelui
american Truman din 27 iunie
1950, la doar doua zile dupa
surprinzatoarea invadare a
Coreei de Sud de catre armata
Coreei de Nord stabilea clar
motivatiile si coordonatele
politice si ideologice ale
razboiului:
 “Atacul impotriva Coreei (de
Sud) dovedeste fara nici o
indoiala ca pentru cucerirea
unor natiuni independente,
comunismul a trecut de la acte
de subversiune la invazia
armata si razboi . Au fost astfel
ignorate documentele
Consiliului de Securitate al
Natiunilor Unite pentru
mentinerea pacii si securitatii
internationale.”
 Pentru presedintele american era limpede ca
atacul nord-coreean reprezenta un punct de
cotitura in istoria lumii, dincolo de care comunismul
ori era respins, ori s-ar fi extins irezistibil prin forta
sau presiuni in intreaga lume. Ordinul presedintelui
Truman dat generalului McArthur, comandantul
fortelor americane din Pacific, de a interveni in
Coreea de Nord cu unitati navale si aeriene s-a
produs cu cateva ore inaintea votarii Rezolutiei
Consiliului de Securitate al O.N.U. prin care era
autorizata pentru prima data folosirea fortei in
oprirea unei agresiuni. Marea Britanie, Australia,
Canada, Noua Zeelanda, Turcia, Filipine, Thailanda,
Olanda, Etiopia, Franta, Columbia, Belgia, Grecia si
Africa de Sud si-au trimis contingente de diferite
marimi pentru a lupta, sub steagul Natiunilor Unite
si comandament militar american, pentru stavilirea
comunismului in Peninsula Coreeana. De partea
cealalta, nord-coreenii au fost sustinuti cu tehnica
de lupta, consilieri si chiar cu efective de catre
Uniunea Sovietica si mai ales de catre China
Initial, ajutorul SUA si al Marii Britanii s-a materializat in suport aerian si naval
considerandu-se, in ciuda scepticismului liderilor militari americani, ca acest sprijin va fi
suficient.
Reusita invaziei de la Inchon (15 septembrie 1950) cand ofensiva condusa de MacArthur a
scos trupele ONU din punga de la Pusan si i-a determinat pe nord-coreeni sa se retraga la
sfarsitul lunii pe teritoriul propriu dupa ce ulterior evacuasera Seulul, a determinat
administratia americana sa se intrebe ce va urma.
Atunci cand luptele au trecut dincolo
de paralela 38, regimul comunist
chinez, condus de Mao Zedong, a
avertizat ca orice miscare a trupelor
O.N.U. dincolo de fluviul Yalu
( granita dintre China si Coreea ) ar fi
inacceptabila pentru tara sa.
MacArthur a prevenit Departamentul
de Stat al S.U.A. cu privire la faptul
ca trupele regimului comunist chinez
se concentrau la nord de fluviul Yalu,
insa acest avertisment nu a fost luat
in seama. Pe 25 noiembrie 1950,
aprope 200.000 de "voluntari"
chinezi au trecut fluviul Yalu, atacand
frontal trupele O.N.U., luate total prin
surprindere. Inca 500.000 de chinezi
au facut acelasi lucru in decembrie
1950.
 ,,Cand armata Chinei Populare a
lovit socul surprizei a provocat o
retragere aproape in panica a “Taegukgi hwinalrimyeo”
fortelor americane de la Yalu la
sud de Seul, care a fost
abandonat pentru a doua oara in
sase luni. In lipsa unei doctrine
pentru razboiul limitat, criza a
facut ca administratia Truman sa
piarda controlul asupra
obiectivelor politice. Depinzand
de fluctuatiile luptei, obiectivele
politice au fost declarate a fi
stoparea agresiunii, unificarea
Fratia razboiului
Coreei, mentinerea securitatii
fortelor Natiunilor Unite,
garantarea unei incetari a focului
in lungul paralelei 38 si
impiedicarea extinderii
razboiului.”
Primele infrangeri americane, produse in
urma interventiei masive a chinezilor pe
frontul coreean, au furnizat si primele
reportaje obiective, dar deloc favorabile
militarilor, ale corespondentilor de razboi
americani si britanici. Acestia nu au ezitat
sa scrie despre gradul slab de pregatire
pentru lupta a unitatilor militare aliate sau
despre atrocitatile din lagarele de prizoneri
nord-coreeni din Coreea de Sud. Reactia
militarilor americani, care nu puteau
concepe ca intregul lor efort de razboi,
pentru care tara ii trimisese sa lupte, sa nu
fie sustinut neconditionat si de catre
presa, a fost imediata si fara
menajamente: la 21 decembrie 1950,
generalul McArthur a instaurat oficial
cenzura militara asupra tuturor
materialelor de presa de pe front.
 MacArthur lanseaza o noua
ofensiva pentru alunga fortele
nord coreene peste raul Yalu dar
actiunea sa a coincis cu
contraofensiva chineza condusa
de generalul Lin Biao. Datorita
inferioritatii numerice si a
echipamentului neadecvat au
batut in retragere. Comunistii au
reusit sa reocupe Pyongyangul si
Seulul la inceputul lunii ianuarie
1951.
 Soarta razboiului s-a schimbat
odata cu ofensiva din a doua
jumatate a lunii a fortelor O.N.U.
Seulul revine sub control sud
coreean in martie iar fortele
O.N.U. au trecut pentru a doua
oara paralela 38.
MacArthur a cerut ca bazele
manciuriene sa fie bombardate si sa
fie instituita o blocada asupra
Chinei si tot aici sa fie aduse fortele
chineze nationaliste din Taiwan.
Drept urmare, in aprilie 1951,
MacArthur este demis pentru
emiterea acestor pretentii care
depaseau domeniul atributiilor unui
comandant militar iar obiectivele
americane au fost inca o data
modificate. Pentru prima oara,
,,respingerea agresiunii” a fost
definita ca ajungerea la
reglementari pe linia de incetare a
focului oriunde ar fi aflat aceasta.
 PRIMELE NEGOCIERI…
pentru
incheierea unui armistitiu au loc pe data de 10 iulie
mai intai la Kaesong in Coreea de Nord iar mai
tarziu la Panmunjon. Un prim progres avea sa se
inregistreze in luna noiembrie 1951, cand s-a
convenit asupra unei linii de armistitiu de-a lungul
frontului cu o pozitie usor avansata a Coreei de Sud
fata de paralela 38.
Un factor decisiv in reluarea negocierilor din aprilie 1953 l-a avut se pare si moartea lui
Stalin din martie acelasi an. Premierul chinez Zhou Enlai, prezent la Moscova pentru
funeeralii a sugerat revenirea la masa tratativelor si constatandu-se acordul partilor
implicate, negocierile au fost reluate. Si de aceasta data acestea au fost destul de
dificile fiind ingreunate de refuzul liderului sud-coreean, Singham Rhee, la orice
armistitiu care ar fi lasat Coreea divizata. De asemenea, negocierile au fost ingreunate
de intensitatea bombardamentelor americane precum si de puternica ofensiva finala a
armatei chineze. Pana la urma comunistii au renuntat la cererea de repatriere fortata a
prizonierilor si acordul de incetare a focului a fost semnat.
SEMNAREA ARMISTITIULUI
 Razboiul se incheia la 27 iulie 1953 prin semnarea armistitiului de
la Panmunjon intre reprezentantii ONU, cei ai Chinei si cei ai Coreei
de Nord. Coreea de Sud care se opunea divizarii prin vocea lui Rhee
nu l-a semnat.
 Asadar intelegerea nu a condus la o pace reala, relatiile dintre
cele doua Corei ramanand in continuare incordate. Analisti si
istoricii Razboiului Rece sunt unanimi in a aprecia ca cei trei ani de
confruntari sangeroase in care 900.000 de chinezi, 1,5 milioane de
nord-coreeni si 1,3 milioane de sud-coreeni dar si 34.000 de
americani au murit in confruntarea din Peninsula Coreeana au avut
parte de cea mai proasta mediatizare din istoria conflictelor
militare.